ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5854/2004

Asupra recursului în anulare

de față:

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 29

din 25 februarie 2003, Judecătoria Ineu a condamnat pe L.I. la 4 ani și 6 luni

închisoare, pentru complicitate la infracțiunea de furt calificat, prevăzută de

art. 26, raportat la art. 208 alin. (1) și art. 209 alin. (1) lit. a), g) și

i), cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 75 lit. c) și a art. 37 lit. b) C.

pen.

Instanța a menținut starea

de arest și a dedus din pedeapsa aplicată, inculpatului timpul arestării

preventive de la 17 decembrie 2002 la zi, constatând că prejudiciile cauzate

părților vătămate au fost recuperate integral.

S-a reținut, în fapt, că, în

perioada 15 – 17 decembrie 2002, în baza aceleiași rezoluții infracționale și

după o înțelegere prealabilă inculpatul a ajutat pe doi făptuitori, condamnați

în altă cauză, să sustragă bunuri pe timp de noapte, prin efracție și

escaladare, din locuințele a două persoane fizice și dintr-un magazin.

Tribunalul Arad, prin

decizia penală nr. 290 din 8 mai 2003, definitivă prin nerecurare, a admis

apelul declarat de inculpat și a înlăturat dispozițiile art. 37 lit. b) C.

pen., constatând că s-a împlinit termenul de reabilitare judecătorească,

prevăzut de art. 135 alin. (1) lit. a) C. pen.

În temeiul art. 409 și a

art. 410 alin. (1) partea I pct. 7 C. proc. pen., procurorul general al

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a declarat recurs

în anulare pentru casarea deciziei pronunțată cu încălcarea legii, deoarece în

mod greșit s-au înlăturat dispozițiile privind starea de recidivă

postexecutorie a inculpatului, prevăzute de art. 37 lit. b) C. pen.

Examinând cazul de recurs în

anulare invocat în raport cu decizia atacată, în baza lucrărilor și a

materialului din dosarul cauzei, Înalta Curte constată recursul în anulare

fondat, urmând a fi admis.

În acest sens, din

examinarea fișei de cazier judiciar rezultă că inculpatul a mai fost condamnat

anterior, prin sentința penală nr. 240 din 5 februarie 1996, la 2 ani și 6 luni

închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, comis în noaptea

de 9 martie 1994, pedeapsă pe care a executat-o în perioada 14 aprilie 1994 –

24 decembrie 1996. Cu privire la această pedeapsă, deși executată în întregime,

prin sentința penală nr. 2821 din 18 decembrie 1996, Judecătoria Oradea a

dispus liberarea condiționată.

Totodată, inculpatul a mai

fost condamnat prin sentința penală nr. 1622 din 28 iunie 1996 a Judecătoriei

Oradea, definitivă prin neapelare, la 2 ani și 2 luni închisoare, sporită la 2

ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea, în intervalul 14 februarie – 12

martie 1994 a unei infracțiuni continuate de furt calificat, pedeapsă care,

ulterior, prin sentința penală nr. 173 din 24 ianuarie 1997 a Judecătoriei

Oradea, definitivă la 16 mai 1997, în baza art. 36 alin. (1) C. pen., a fost

contopită cu pedeapsa aplicată prin sentința penală nr. 240 din 5 februarie

1996, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani și 6 luni

închisoare, sporită la 3 ani închisoare, scăzându-se, totodată, arestul

preventiv de la 14 aprilie 1994 la zi.

În executarea pedepsei de 3

ani închisoare, inculpatul a fost arestat în realitate de la 14 aprilie 1994 la

24 decembrie 1996, rearestat apoi de la 17 iunie 1997 și liberat condiționat la

1 iulie 1997, având un rest de executat de 95 de zile închisoare.

În cazul existenței

concursului de infracțiuni, practica judiciară a statuat că termenul de

reabilitare curge de la data executării pedepsei rezultante, dar durata lui se

determină în raport cu condamnarea susceptibilă de regimul de reabilitare cel

mai greu.

Totodată, pentru cei

liberați condiționat, termenul de reabilitare curge de la împlinirea duratei

pedepsei, iar nu de la data liberării condiționate, întrucât, conform art. 61

alin. (1) C. pen., numai de la acea dată pedeapsa se consideră executată.

Așa fiind, pentru pedeapsa

cea mai grea, de 2 ani și 6 luni închisoare, termenul de reabilitare este de 5

ani și 3 luni și curge de la 6 octombrie 1997 (data la care pedeapsa rezultantă

de 3 ani închisoare se consideră executată), împlinindu-se la 6 ianuarie 2003,

deci, după data de 15 decembrie 2002, când inculpatul a comis infracțiunea

dedusă în prezent judecății, astfel că nu erau aplicabile în cauză dispozițiile

art. 38 alin. (2) teza ultimă C. pen., cum în mod greșit a procedat instanța de

control judiciar.

În consecință, secția penală

a Înaltei Curți de Casație și Justiție constatând că sunt întrunite cerințele

cazului de recurs în anulare invocat, în baza art. 414

1

alin. (1),

coroborat cu art. 385

15

alin. (1) pct. 2 lit. c) C. proc. pen., va

admite recursul în anulare, declarat de procurorul general al Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, va casa decizia atacată și

rejudecând va respinge apelul declarat de inculpatul L.I. împotriva sentinței

penale nr. 29 din 25 februarie 2003 a Judecătoriei Ineu pe care o va menține,

fiind temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva deciziei penale nr. 290 din 8 mai

2003 a Tribunalului Arad, privind pe inculpatul L.I.

Casează decizia atacată și

respinge apelul declarat de inculpatul L.I. împotriva sentinței penale nr. 29

din 25 februarie 2003 a Judecătoriei Ineu, pe care o menține.

Onorariul în sumă de 400.000

lei cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va plăti din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 9 noiembrie 2004.