ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 955/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1000 din 10

noiembrie 2003, Tribunalul București l-a condamnat pe inculpatul M.A.F., în

baza art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen.

și art. 76 lit. b) C. pen., la un an închisoare, cu aplicarea art. 64 și art.

71 C. pen.

A fost menținută arestarea

preventivă a inculpatului și dedusă prevenția de la 15 aprilie 2003 la zi.

S-a luat act că partea vătămată M.A.M.

nu s-a constituit parte civilă.

Inculpatul a fost obligat la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

Instanța a reținut, în fapt, că la

data de 15 aprilie 2003, în timp ce partea vătămată M.A.M. și prietenul ei L.S.,

stăteau pe o bancă în Parcul Herăstrău, inculpatul M.A.F., însoțit de un alt

tânăr, care însă a așteptat mai departe, s-a apropiat de aceștia, cerându-le o

țigară și oferind în schimb un bilet de papagal.

După aceasta inculpatul le-a propus

să mai i-a câteva bilete la prețul de 10.000 lei bucata și, deși a fost

refuzat, le-a pus pe banca tinerilor, cerându-le de data aceasta suma totală de

250.000 lei.

La insistențele inculpatului, partea

vătămată M.A.M. i-a oferit suma de 60.000 lei, primită de acesta însă, în

continuare inculpatul a pretins diferența sau să i se dea un gaj, respectiv ori

geaca băiatului, ori lănțișorul sau inelul tinerei.

Fiind refuzat, inculpatul a trecut

la amenințări, în sensul că dacă nu îi satisfac pretențiile o să iasă rău, o să

„le strice ziua”, introducând sugestiv mâna în buzunar, ceea ce a fost perceput

de partea vătămată ca un gest de luare a unui obiect tăietor.

Sub stăpânirea acestei stări de

teamă, generată de amenințările inculpatului, partea vătămată M.A.M. și-a scos

inelul de pe deget și i l-a dat, acesta îndepărtându-se apoi cu prietenul său,

aflat în așteptare în apropiere.

Imediat partea vătămată a sesizat o

patrulă de jandarmi, care a reușit să-l identifice în parc pe inculpat.

Prejudiciul a fost recuperat.

Împotriva acestei hotărâri

inculpatul a declarat apel, invocând netemeinicia acesteia sub aspectul

individualizării pedepsei, considerată severă și solicită reducerea acesteia.

Prin decizia penală nr. 728 din 4

decembrie 2003, Curtea de Apel București a respins, ca nefondat, apelul

inculpatului, constatând că hotărârea pronunțată este legală și temeinică.

Decizia penală sus-menționată a fost

atacată cu recurs de către inculpat, motivând în scris și susținut oral,

personal și apărătorul ales, în sensul achitării recurentului, în temeiul art. 10

lit. d) C. proc. pen., combinat cu art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen.,

întrucât nici obiectiv, nici subiectiv nu sunt realizate condițiile

infracțiunii imputate.

Verificând hotărârea criticată pe

baza materialului de la dosar, Înalta Curte constată că motivul de recurs

invocat, se întemeiază pe cazul de casare, prevăzut de art. 385

9

alin.

(1) pct. 12 C. proc. pen., însă nu este fondat.

Situația de fapt reținută de

instanță este corectă și rezultă din procesele-verbale de constatare și

percheziție corporală, declarația martorului L.S., coroborate cu plângerea și

declarațiile părții vătămate și, parțial, cu declarațiile inculpatului.

Este astfel, temeinic stabilit că

inculpatul, prin insistențe vizând aparent lucruri inofensive, a determinat-o

pe partea vătămată să primească bilete de papagal, pentru ca apoi, să-i

pretindă arbitrar un preț de câteva ori mai mare, decât cel comunicat inițial.

Partea vătămată a fost practic

obligată de către inculpat să-i remită inelul de pe deget, aflându-se sub

stăpânirea temerii datorate amenințărilor cu producerea unui rău, în cazul în

care nu ar fi acceptat condițiile puse de făptuitor.

Indiferent de forma pe care o

îmbracă, respectiv verbală sau prin gesturi, amenințarea, pentru a realiza

conținutul acțiunii adiacentă la tâlhărie, trebuie să fie de natură să producă

o temere gravă în psihicul părții vătămate.

Această condiție a fost realizată în

cauză și numai aceasta explică gestul părții vătămate de a-i remite

inculpatului inelul, de o valoare de multe ori mai mare decât prețul, și așa

exagerat, pretins, precum și comportarea ulterioară a victimei, care a anunțat

prima patrulă de jandarmi întâlniți.

Că inculpatul a urmărit însușirea,

în condițiile date, a inelului părții vătămate rezultă și din aceea că, deși a

folosit pretextul primirii în gaj a bunului, nu a propus și stabilit nici o

condiție de timp și loc pentru restituirea bijuteriei, în cazul achitării sumei

cerute pentru biletele de papagal.

Așa fiind și constatând că fapta

inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie,

recursul inculpatului va fi respins ca nefondat.

În baza art. 385

17

alin.

(4), cu referire la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., din pedeapsa aplicată

inculpatului se va scade timpul arestării preventive de la 15 aprilie 2003, la

18 februarie 2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul M.A.F., împotriva deciziei penale nr. 728 din 4

decembrie 2003 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului perioada arestării preventive de la 15 aprilie 2003, la 18

februarie 2004.

Obligă pe recurent să plătească

statului 1.200.000 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

18 februarie 2004.