ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1219/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 9 iulie 2003 S.R.M. a chemat în judecată Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca și pe Primarul municipiului Cluj-Napoca, cerând, în baza Legii nr. 10/2001, anularea dispoziției nr. 2177 din 10 iunie 2003 și obligarea pârâților la măsuri reparatorii pentru construcțiile demolate și terenul ocupat de blocuri de locuințe, bunuri identice cu imobilul din Cluj-Napoca, expropriat prin Decretul nr. 148/1989. Tribunalul Cluj, secția civilă, prin sentința nr. 71 din 27 ianuarie 2004, a respins, ca nefondată, acțiunea. Curtea de Apel Cluj, secția civilă, prin decizia nr. 955 din 22 aprilie 2004, a respins apelul reclamantului, cu motivarea că reclamanta a beneficiat de măsuri reparatorii în baza Legii nr. 1/2000.

Împotriva deciziei din apel reclamanta a declarat recurs bazat pe motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în dezvoltarea căruia a arătat, în esență, că soluția instanțelor de fond a fost dată cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001 în temeiul cărora, datorând întoarcerea valorii actualizate a despăgubirilor primite pentru bunurile expropriate, are dreptul la valoarea reală a construcțiilor demolate și a terenului care nu poate fi restituit în natură. Recursul este fondat. Potrivit art. 11 alin. (5), (6) și (7) din Legea nr. 10/2001 art. 2 cel îndreptățit are dreptul la măsuri reparatorii pentru construcțiile expropriate și demolate, precum și pentru terenul expropriat care nu poate fi restituit în natură.

În primul caz este avută în vedere valoarea stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare în funcție de volumul de informații puse la dispoziția evaluatorului. În al doilea rând, măsurile reparatorii sunt datorate în limita valorii de piață la data soluționării notificării, stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare. În ambele cazuri se scade valoarea actualizată a despăgubirilor primite pentru teren, respectiv pentru construcții, din valoarea corespunzătoare a părții din imobilul expropriat care nu se poate restitui în natură [alin. (7)]. În speță, drepturile reclamantei sunt circumscrise limitelor legale arătate, dar, în recurs, ele nu pot fi cuantificate, datorită insuficienței elementelor probatorii necesare, determinate în condiții de contradictorialitate.

Faptic, în raport de obiectul material al exproprierii, se impune identificarea a ceea ce s-a restituit în natură și ce rămâne supus reparării prin echivalent. Apoi, este necesar să fie stabilită, conform art. 11 alin. (5) și (6) din Legea nr. 10/2001 (22), valoarea măsurilor reparatorii în echivalent, cu deducerea valorii actualizate a despăgubirilor primite în momentul exproprierii (alin. 7). Așa fiind, în baza art. 312, art. 313 și art. 314 C. proc. civ., se impune admiterea recursului și casarea ambelor hotărâri cu trimiterea cauzei la prima instanță pentru o nouă judecată. Instanța de trimitere va ține seama de dispozițiile art. 315 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamanta S.R.M. împotriva deciziei civile nr. 955/A din 22 aprilie 2004 a Curții de Apel Cluj. Casează decizia și sentința nr. 71 din 27 ianuarie 2004 a Tribunalului Cluj și trimite cauza la Tribunalul Cluj pentru judecarea pe fond a cauzei. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 februarie 2006.