ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2218/2007

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data

de 16 octombrie 2003, reclamanții B.V., B.A., G.R. născută B., B.V. și B.D. au

chemat în judecată pe pârâții Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca,

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Consiliul Județean Cluj, Statul Român prin

Ministerul Finanțelor Publice, solicitând să se dispună predarea în favoarea

lor, ca măsură reparatorie, a unui imobil compus din teren și construcție

echivalente celor care au fost expropriate și demolate și anume: apartamentul 1

înscris în C.F. nr. 67084 Cluj Napoca, nr. top 5278/I compus din 2 camere, 1

bucătărie, antreu, baie, cămară de alimente; apartamentul nr. 2 înscris în C.F.

nr. 67085 Cluj-Napoca, nr. top 5278/II; apartamentul nr.3 înscris în C.F. nr.

67086, cu nr. top 5279/III. Au mai solicitat obligarea pârâtului Statul Român

prin Ministerul Finanțelor Publice în solidar cu Consiliul Județean Cluj la

plata despăgubirilor cuvenite ca diferență de valoare dintre imobilul ce va fi

predat și valoarea imobilelor expropriate și demolate, despăgubiri calculate la

valoarea de circulație a imobilului ca și compensarea în proporția cuvenită a

diferenței de valoare solicitate conform petitului 2 cu contravaloarea

actualizată a despăgubirilor primite cu ocazia exproprierii imobilelor, precum

și obligarea pârâtului Primarului municipiului Cluj-Napoca să emită în favoarea

reclamanților a dispoziției de predare a imobilului arătat la petitul 1 pentru

întabularea dreptului de proprietate în evidențele de carte funciară.

În motivarea acțiunii, reclamanții

au arătat că au fost proprietarii imobilului situat în Cluj-Napoca, imobil

expropriat în anul 1989 și demolat, pe terenul rămas liber fiind edificate în

prezent blocuri de locuințe.

Deși au solicitat, în conformitate

cu dispozițiile Legii nr. 10/2001 restabilirea dreptului de proprietate pentru

imobilele expropriate, solicitarea lor nu a fost soluționată în termenul de 60

de zile prevăzut de art. 23 din aceeași lege.

Au mai arătat că față de

împrejurarea că în prezent ocupă un apartament cu 4 camere oferit de stat pe o

durată de 5 ani, li se cuvin, în conformitate cu prevederile art. 24 din Legea

nr. 10/2001 măsuri reparatorii constând în restituirea în echivalent a unui

imobil compus din teren și construcții.

Prin sentința civilă nr. 877 din 22

iulie 2005 a Tribunalului Cluj a fost admisă excepția lipsei calității

procesuale pasive a Consiliului Județean Cluj și a Consiliului Local

Cluj-Napoca, față de care acțiunea a fost respinsă.

S-a admis în parte acțiunea

reclamanților în contradictoriu cu pârâții Primarul municipiului Cluj-Napoca și

Ministerul Finanțelor Publice și a fost obligat pârâtul Primarul municipiului

Cluj-Napoca să emită o dispoziție de restituire prin măsuri reparatorii în

echivalent pentru reclamanții B.V., B.A., G.R. aferente valorii celor trei

apartamente expropriate.

A fost respinsă cererea privind

obligarea pârâtului Primarul municipiului Cluj-Napoca la măsura restituirii

unui imobil echivalent celui expropriat, precum și plata despăgubirilor.

Reclamanții B.V., B.A., (B.)G.R. au

fost obligați la restituirea actualizată a sumei de 116.855 lei primită cu

titlu de despăgubiri.

Pârâtul Primarul municipiului

Cluj-Napoca a fost obligat la plata cheltuielilor parțiale de judecată, în sumă

de 4.293.000 lei.

Prima instanță a reținut, în esență

că reclamanții au formulat notificările cu respectarea prevederilor art. 21 din

Legea nr. 10/2001, însă emitatea învestită nu a soluționat cererile în termenul

prevăzut de art. 23 din Legea nr. 10/2001, arătând doar prin adresa nr.

8019/452 din 23 februarie 2004 că notificările urmează să fie analizate, după

care se va emite dispoziția primarului.

Instanța a constatat că imobilul în

litigiu situat în Cluj-Napoca, a fost expropriat, apartamentele fiind demolate

și pe teren au fost construite blocuri de locuințe, astfel cum a reieșit din

rapoartele de expertiză efectuate în cauză.

În raport de prevederile art. 11

pct. 4 din Legea nr. 10/2001 coroborat cu art. 11 pct. 9 și art. 33.1 din

Normele de aplicare a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr. 498/2003, s-a

reținut că în cazul imobilelor expropriate având destinația de locuință, ca în

cazul de față, măsurile reparatorii ce pot fi acordate sunt acordarea de

titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare au

acordarea de acțiuni la societățile tranzacționate pe piața de capital.

Prin urmare, potrivit dispozițiilor

Legii nr. 10/2001 printre măsurile reparatorii cuvenite pentru imobilele

expropriate și care au avut destinația de locuințe nu este prevăzută și măsura

compensării cu bunuri, astfel cum se solicită prin cererea introductivă, motiv

pentru care în temeiul art. 3 rap. la art. 11 pct. 4 din Legea nr. 10/2001

acțiunea a fost admisă în parte, potrivit dispozitivului hotărârii.

Apelul declarat de reclamanții B.V.,

B.A., G.R., B.V. și B.D. împotriva susmenționatei hotărâri a fost admis prin

decizia civilă nr. 19/A din 6 ianuarie 2006 a Curții de Apel Cluj. A fost

schimbată în parte sentința atacată în sensul că a fost obligat pârâtul

Primarul municipiului Cluj-Napoca să emită o dispoziție motivată de acordare a

unei măsuri reparatorii prin echivalent reclamanților B.V., B.A. și G.R.,

constând în atribuirea în compensare a unui alt imobil echivalent imobilelor

preluate de stat prin expropriere, reprezentând teren și construcție compusă

din 3 apartamente identificate în C.F. nr. 67084 Cluj-Napoca, C.F. nr. 67085

Cluj-Napoca și C.F. nr. 67086 Cluj-Napoca situată în Cluj-Napoca.

Dacă măsura compensării nu este

obiectiv posibilă, ori aceasta nu este acceptată de reclamanți, a fost obligat

pârâtul să propună acordarea unor despăgubiri bănești aferente imobilelor

expropriate în condițiile prevederilor Legii nr. 247/2005, titlul VII.

Au fost menținute dispozițiile

sentinței în ce privește soluționarea excepțiilor invocate în primă instanță, obligarea

reclamanților la restituirea actualizată a despăgubirilor încasate și obligația

de plată a cheltuielilor de judecată stabilită în sarcina pârâtului.

A fost respins ca nefondat apelul

declarat de pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca împotriva aceleiași

hotărâri.

Instanța de apel a reținut în esență

că, din dispozițiile art. 11 alin. (4) și art. 11 alin. (8) din Legea nr.

10/2001, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 247/2005 rezultă că, în

principal, măsurile reparatorii în echivalent constau în compensare cu alte

bunuri sau servicii oferite în echivalent, cu acordul persoanelor îndreptățite

și numai în subsidiar în despăgubiri acordate în condițiile legii speciale

privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor cuvenite pentru imobilele

preluate în mod abuziv.

Raportat la noile dispoziții legale,

precum și la situația concretă a reclamanților, cărora le-a fost expropriat

imobilul, construcția fiind integral demolată iar terenul ocupat de blocuri de

locuințe, s-a reținut temeinicia acțiunii.

Pentru aceleași considerente a fost

respins ca nefondat apelul pârâtului.

Împotriva acestei hotărâri au

declarat recurs reclamanții B.V., B.A., G.R., precum și pârâtul Primarul

municipiului Cluj-Napoca, criticând-o pentru nelegalitate.

În dezvoltarea recursului lor,

încadrat în prevederile art.304 pct. 9 C. proc. civ., reclamanții au susținut

că hotărârea instanței de control judiciar de admitere a apelului este pur

formală în condițiile în care instanța nu a stabilit în concret obligațiile ce

incumbă pârâtului în soluționarea raportului juridic de retrocedare a dreptului

de proprietate.

Instanța de judecată ar fi trebuit

să indice și să individualizeze bunul imobil ce se impunea a le fi restituit în

compensare. În aceste condiții, în mod greșit le-au fost respinse cererile în

probațiune prin care au solicitat obligarea pârâtului la depunerea listei cu

imobilele aflate în proprietatea statului și care pot constitui obiect al

măsurii reparatorii asupra căreia s-a pronunțat instanța de judecată.

În atare situație, dispoziția

instanței de judecată nu va putea fi pusă în executare, rămânând astfel la

discreția pârâtului modalitatea în care va înțelege să-și execute obligația de

a le acorda măsuri reparatorii.

Este legal fundamentată pretenția de

a li se preda un imobil, individualizat în concret de instanța de judecată,

compus din teren și construcții, sens în care au invocat prevederile art. 1

alin. ultim și art. 26 din Legea nr. 10/2001.

Au criticat de asemenea și

modalitatea de evaluare a imobilelor expropriate și demolate, valoarea acordată

neputând constitui o despăgubire justă și integrală, care să reprezinte

echivalentul dreptului lor de proprietate.

Au solicitat, în principal, casarea

hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel în vederea

completării probațiunii și a dezlegării fondului pretențiilor reclamanților

sau, în subsidiar, modificarea hotărârii atacate în sensul celor arătate prin

recurs.

Pârâtul Primarul municipiului

Cluj-Napoca a susținut în recursul său că instanța de judecată și-a depășit

atribuțiile, obligându-l să emită o dispoziție motivată de acordare a măsurii

reparatorii constând în atribuirea în compensare a unui alt imobil echivalent

imobilelor expropriate, întrucât modul de soluționare a notificărilor este de

competența exclusivă a autorităților administrației publice.

Instanța de judecată nu se poate

substitui organelor expres prevăzute de legea specială, ci are doar competența

de a soluționa plângerile formulate împotriva dispozițiilor deja emise.

Au solicitat admiterea recursului,

casarea hotărârii recurate și admiterea apelului cu consecința respingerii

acțiunii introductive.

Recursul reclamanților este fondat,

potrivit considerentelor ce succed:

Instanța de apel a reținut,

întemeiat, prioritatea măsurii compensării cu alte bunuri sau servicii față de

celelalte măsuri reparatorii prin echivalent prevăzute de Legea nr. 10/2001,

însă, în aplicarea dispozițiilor art. 11 alin. (8) din lege, legal reținute, au

făcut, exclusiv, aplicarea literală a acestor prevederi, situație față de care,

dispozițiile hotărârii altfel pronunțate sunt lipsite de eficiență juridică și

finalitatea prevăzută de legea de reparație.

Astfel, potrivit art. 1 din Legea

nr. 10/2001, text ce reglementează măsurile reparatorii prevăzute de această

lege, în alin. (2) se arată că „în cazul în care restituirea în natură nu este

posibilă se vor stabili măsurile reparatorii prin echivalent. Măsurile

reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau

servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit prezentei

legi cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite, sau ...”.

Iar în alin. (3) al aceluiași text de lege se prevede că „măsurile reparatorii

prin echivalent constând în compensare cu alte bunuri sau servicii se acordă

prin decizia sau, după caz, dispoziția motivată a entității învestite potrivit

prezentei legi cu soluționarea notificării”.

Potrivit pct. 1.7 din Normele

metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr.

250/2007 „măsura reparatorie referitoare la compensarea cu alte bunuri sau

servicii oferite în echivalent, prevăzută la art. 1 alin. (2) și (3) din lege,

permite entității obligate la restituire să ofere persoanei îndreptățite, prin

compensare în echivalent, orice bunuri sau servicii disponibile, pe care le

deține și care sunt acceptate de persoana îndreptățită. În acest sens,

entitatea învestită cu soluționarea cererii de restituire poate propune

persoanei îndreptățite, ca măsură reparatorie alternativă, acordarea de bunuri

ca terenuri, construcții aflate pe alte amplasamente sau bunuri mobile.

Decizia/dispoziția motivată de

restituire prin compensare cu alt imobil echivalent va urma regimul prevăzut la

art. 25 alin. (4) și la art. 26 alin. (59 din lege, adică va avea forța

juridică a actului emis în procedura legii speciale, act ce trebuie să

cuprindă, alături de toate datele de identificare a petentului și imobilului

atribuit, motivarea împrejurărilor de fapt și de drept care au condus la

imposibilitatea restituirii în natură.

Prin urmare, în soluționarea cererii

reclamanților, în modalitatea pentru care au optat aceștia, era necesară

administrarea tuturor dovezilor necesare pentru a se demonstra atât existența

bunurilor disponibile, cât și identificarea acestora prin individualizare

concretă și situație juridică. Simpla indicare a existenței unor suprafețe de

teren libere de construcții, posibil a fi restituite în natură, se constituie

într-o afirmație căreia instanțele nu pot să-i dea eficiența juridică impusă de

lege.

Constatând astfel că instanța a

soluționat cererea dedusă judecății fără a lămuri pe deplin împrejurările de

fapt ale cauzei, cu consecințe asupra aplicării corecte a legii, în temeiul

art. 314 C. proc. civ. recursul reclamanților va fi admis cu consecința casării

deciziei instanței de apel și trimiterii spre rejudecare în vederea completării

probatoriului în sensul celor sus arătate.

Va fi respins ca nefondat recursul

pârâtei, întrucât fiind declanșată procedura judiciară, instanțele sunt

abilitate, în conformitate cu prevederile art. 24 (în prezent art. 26) din

Legea nr. 10/2001 să analizeze cererea reclamanților sub aspectul legalității

și temeiniciei inclusiv a categoriei măsurilor reparatorii ce li se cuvin,

măsură ce se înscrie în sfera de competență a instanțelor judecătorești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite

recursul declarat de reclamanții

B.V., B.A. și G.R. formulat împotriva deciziei nr. 19 A din 6 ianuarie 2006 a

Curții de Apel Cluj. Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecarea

apelului la aceeași instanță.

Respinge ca nefondat recursul

declarat de pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca împotriva aceleiași

decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 9 martie 2007.