ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5775/2009

Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 16 octombrie 2003, reclamanții B.V., B.A., G.R. născută B., B.V. și B.D. au chemat în judecată pe pârâții Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca, Primarul municipiului Cluj-Napoca, Consiliul Județean Cluj, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând să se dispună predarea în favoarea lor, ca măsură reparatorie, a unui imobil compus din teren și construcție echivalente celor care au fost expropriate și demolate și anume: apartamentul 1 înscris în C.F. nr.67084 Cluj Napoca, nr. top 5278/1 compus din 2 camere, 1 bucătărie, antreu, baie, cămară de alimente; apartamentul nr.2 înscris în C.F.

nr. 67085 Cluj-Napoca, nr. top 5278/11; apartamentul nr. 3 înscris în C.F. nr. 67086, cu nr. top 5279/III. Au mai solicitat obligarea pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice în solidar cu Consiliul Județean Cluj la plata despăgubirilor cuvenite ca diferență de valoare dintre imobilul ce va fi predat și valoarea imobilelor expropriate și demolate, despăgubiri calculate la valoarea de circulație a imobilului ca și compensarea în proporția cuvenită a diferenței de valoare solicitate conform petitului 2 cu contravaloarea actualizată a despăgubirilor primite cu ocazia exproprierii imobilelor, precum și obligarea pârâtului Primarului municipiului Cluj-Napoca să emită în favoarea reclamanților a dispoziției de predare a imobilului arătat la petitul 1 pentru întabularea dreptului de proprietate în evidențele de carte funciară.

În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că au fost proprietarii imobilului situat în Cluj-Napoca, imobil expropriat în anul 1989 și demolat, pe terenul rămas liber fiind edificate în prezent blocuri de locuințe. Deși au solicitat, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 10/2001 restabilirea dreptului de proprietate pentru imobilele expropriate, solicitarea lor nu a fost soluționată în termenul de 60 de zile prevăzut de art. 23 din aceeași lege. Au mai arătat că față de împrejurarea că în prezent ocupă un apartament cu 4 camere oferit de stat pe o durată de 5 ani, li se cuvin, în conformitate cu prevederile art. 24 din Legea nr. 10/2001 măsuri reparatorii constând în restituirea în echivalent a unui imobil compus din teren și construcții.

Prin sentința civilă nr. 877 din 22 iulie 2005 a Tribunalului Cluj a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Județean Cluj și a Consiliului Local Cluj-Napoca, față de care acțiunea a fost respinsă. S-a admis în parte acțiunea reclamanților în contradictoriu cu pârâții Primarul municipiului Cluj-Napoca și Ministerul Finanțelor Publice și a fost obligat pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca să emită o dispoziție de restituire prin măsuri reparatorii în echivalent pentru reclamanții B.V., B.A., G.R. aferente valorii celor trei apartamente expropriate. A fost respinsă cererea privind obligarea pârâtului Primarul municipiului Cluj-Napoca la măsura restituirii unui imobil echivalent celui expropriat, precum și plata despăgubirilor.

Reclamanții B.V., B.A., (B.) G.R. au fost obligați la restituirea actualizată a sumei de 116.855 lei primită cu titlu de despăgubiri. Pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca a fost obligat la plata cheltuielilor parțiale de judecată, în sumă de 4.293.000 lei. Prima instanță a reținut, în esență că reclamanții au formulat notificările cu respectarea prevederilor art. 21 din Legea nr. 10/2001, însă entitatea învestită nu a soluționat cererile în termenul prevăzut de art. 23 din Legea nr. 10/2001, arătând doar prin adresa nr. 8019/452 din 23 februarie 2004 că notificările urmează să fie analizate, după care se va emite dispoziția primarului. Instanța a constatat că imobilul în litigiu situat în Cluj-Napoca, a fost expropriat, apartamentele fiind demolate și pe teren au fost construite blocuri de locuințe, astfel cum a reieșit din rapoartele de expertiză efectuate în cauză.

În raport de prevederile art. 11 pct. 4 din Legea nr. 10/2001 coroborat cu art. 11 pct. 9 și art. 33.1 din Normele de aplicare a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr. 498/2003, s-a reținut că în cazul imobilelor expropriate având destinația de locuință, ca în cazul de față, măsurile reparatorii ce pot fi acordate sunt acordarea de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare au acordarea de acțiuni la societățile tranzacționate pe piața de capital. Prin urmare, potrivit dispozițiilor Legii nr. 10/2001 printre măsurile reparatorii cuvenite pentru imobilele expropriate și care au avut destinația de locuințe nu este prevăzută și măsura compensării cu bunuri, astfel cum se solicită prin cererea introductivă, motiv pentru care în temeiul art.3 rap.

la art. 11 pct. 4 din Legea nr. 10/2001 acțiunea a fost admisă în parte, potrivit dispozitivului hotărârii. Apelul declarat de reclamanții B.V., B.A., G.R., B.V. și B.D. împotriva susmenționatei hotărâri a fost admis prin decizia civilă nr. 19/A din 6 ianuarie 2006 a Curții de Apel Cluj. A fost schimbată în parte sentința atacată în sensul că a fost obligat pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca să emită o dispoziție motivată de acordare a unei măsuri reparatorii prin echivalent reclamanților B.V., B.A. și G.R., constând în atribuirea în compensare a unui alt imobil echivalent imobilelor preluate de stat prin expropriere, reprezentând teren și construcție compusă din 3 apartamente identificate în C.F.

nr. 67084 Cluj-Napoca, C.F. nr. 67085 Cluj-Napoca și C.F. nr. 67086 Cluj-Napoca situată în Cluj-Napoca. Dacă măsura compensării nu este obiectiv posibilă, ori aceasta nu este acceptată de reclamanți, a fost obligat pârâtul să propună acordarea unor despăgubiri bănești aferente imobilelor expropriate în condițiile prevederilor Legii nr. 247/2005, titlul VII. Au fost menținute dispozițiile sentinței în ce privește soluționarea excepțiilor invocate în primă instanță, obligarea reclamanților la restituirea actualizată a despăgubirilor încasate și obligația de plată a cheltuielilor de judecată stabilită în sarcina pârâtului. A fost respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca împotriva aceleiași hotărâri.

Instanța de apel a reținut în esență că, din dispozițiile art. 11 alin. (4) și art. 11 alin. (8) din Legea nr. 10/2001, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 247/2005 rezultă că, în principal, măsurile reparatorii în echivalent constau în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent, cu acordul persoanelor îndreptățite și numai în subsidiar în despăgubiri acordate în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor cuvenite pentru imobilele preluate în mod abuziv. Raportat la noile dispoziții legale, precum și la situația concretă a reclamanților, cărora le-a fost expropriat imobilul, construcția fiind integral demolată iar terenul ocupat de blocuri de locuințe, s-a reținut temeinicia acțiunii.

Pentru aceleași considerente a fost respins ca nefondat apelul pârâtului. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții B.V., B.A., G.R., precum și pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca, criticând-o pentru nelegalitate. În dezvoltarea recursului lor, încadrat în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamanții au susținut că hotărârea instanței de control judiciar de admitere a apelului este pur formală în condițiile în care instanța nu a stabilit în concret obligațiile ce incumbă pârâtului în soluționarea raportului juridic de retrocedare a dreptului de proprietate. Instanța de judecată ar fi trebuit să indice și să individualizeze bunul imobil ce se impunea a le fi restituit în compensare.

în aceste condiții, în mod greșit le-au fost respinse cererile în probațiune prin care au solicitat obligarea pârâtului la depunerea listei cu imobilele aflate în proprietatea statului și care pot constitui obiect al măsurii reparatorii asupra căreia s-a pronunțat instanța de judecată. În atare situație, dispoziția instanței de judecată nu va putea fi pusă în executare, rămânând astfel la discreția pârâtului modalitatea în care va înțelege să-și execute obligația de a le acorda măsuri reparatorii. Este legal fundamentată pretenția de a li se preda un imobil, individualizat în concret de instanța de judecată, compus din teren și construcții, sens în care au invocat prevederile art. 1 alin. ultim și art. 26 din Legea nr. 10/2001.

Au criticat de asemenea și modalitatea de evaluare a imobilelor expropriate și demolate, valoarea acordată neputând constitui o despăgubire justă și integrală, care să reprezinte echivalentul dreptului lor de proprietate. Au solicitat, în principal, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel în vederea completării probațiunii și a dezlegării fondului pretențiilor reclamanților sau, în subsidiar, modificarea hotărârii atacate în sensul celor arătate prin recurs. Pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca a susținut în recursul său că instanța de judecată și-a depășit atribuțiile, obligându-1 să emită o dispoziție motivată de acordare a măsurii reparatorii constând în atribuirea în compensare a unui alt imobil echivalent imobilelor expropriate, întrucât modul de soluționare a notificărilor este de competența exclusivă a autorităților administrației publice.

Instanța de judecată nu se poate substitui organelor expres prevăzute de legea specială, ci are doar competența de a soluționa plângerile formulate împotriva dispozițiilor deja emise. Au solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și admiterea apelului cu consecința respingerii acțiunii introductive. Recursul reclamanților a fost admis prin decizia nr. 2218 din 9 martie 2007 a Î.C.C.J. pentru considerentele: Instanța de apel a reținut, întemeiat, prioritatea măsurii compensării cu alte bunuri sau servicii față de celelalte măsuri reparatorii prin echivalent prevăzute de Legea nr. 10/2001, însă, în aplicarea dispozițiilor art. 11 alin. (8) din lege, legal reținute, au făcut, exclusiv, aplicarea literală a acestor prevederi, situație față de care, dispozițiile hotărârii altfel pronunțate sunt lipsite de eficiență juridică și finalitatea prevăzută de legea de reparație.

Astfel, potrivit art. 1 din Legea nr. 10/2001, text ce reglementează măsurile reparatorii prevăzute de această lege, în alin. (2) se arată că „în cazul în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsurile reparatorii prin echivalent. Măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite, sau ...". Iar în alin. (3) al aceluiași text de lege se prevede că „măsurile reparatorii prin echivalent constând în compensare cu alte bunuri sau servicii se acordă prin decizia sau, după caz, dispoziția motivată a entității învestite potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării". Potrivit pct. 1.7 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G.

nr. 250/2007 „măsura reparatorie referitoare la compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent, prevăzută la art. 1 alin. (2) și (3) din lege, permite entității obligate la restituire să ofere persoanei îndreptățite, prin compensare în echivalent, orice bunuri sau servicii disponibile, pe care le deține și care sunt acceptate de persoana îndreptățită. în acest sens, entitatea învestită cu soluționarea cererii de restituire poate propune persoanei îndreptățite, ca măsură reparatorie alternativă, acordarea de bunuri ca terenuri, construcții aflate pe alte amplasamente sau bunuri mobile.

Decizia/dispoziția motivată de restituire prin compensare cu alt imobil echivalent va urma regimul prevăzut la art. 25 alin. (4) și la art. 26 alin. (5) din lege, adică va avea forța juridică a actului emis în procedura legii speciale, act ce trebuie să cuprindă, alături de toate datele de identificare a petentului și imobilului atribuit, motivarea împrejurărilor de fapt și de drept care au condus la imposibilitatea restituirii în natură. Prin urmare, în soluționarea cererii reclamanților, în modalitatea pentru care au optat aceștia, era necesară administrarea tuturor dovezilor necesare pentru a se demonstra atât existența bunurilor disponibile, cât și identificarea acestora prin individualizare concretă și situație juridică.

Simpla indicare a existenței unor suprafețe de teren libere de construcții, posibil a fi restituite în natură, se constituie într-o afirmație căreia instanțele nu pot să-i dea eficiența juridică impusă de lege. Constatând astfel că instanța a soluționat cererea dedusă judecății fără a lămuri pe deplin împrejurările de fapt ale cauzei, cu consecințe asupra aplicării corecte a legii, în temeiul art. 314 C. proc. civ. recursul reclamanților a fost admis cu consecința casării deciziei instanței de apel și trimiterii spre rejudecare în vederea completării probatoriului în sensul celor sus arătate.

A fost respins ca nefondat recursul pârâtei, întrucât fiind declanșată procedura judiciară, instanțele sunt abilitate, în conformitate cu prevederile art. 24 (în prezent art. 26) din Legea nr. 10/2001 să analizeze cererea reclamanților sub aspectul legalității și temeiniciei inclusiv a categoriei măsurilor reparatorii ce li se cuvin, măsură ce se înscrie în sfera de competență a instanțelor judecătorești. Sesizată astfel cu judecata cauzei, prin decizia civilă nr. 419/A/2007 din 16 noiembrie 2007, Curtea de Apel Cluj Napoca a admis în parte apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței civile nr. 877 din 22 august 2005 a Tribunalului Cluj, care a fost schimbată în parte.

S-a stabilit că reclamanții sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii sub formă de despăgubiri bănești corespunzător valorii de circulație actuale, stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare a imobilelor preluate de stat prin expropriere, respectiv teren și construcție compusă din 3 apartamente înscrise în C.F. nr. 67084 Cluj Napoca cu nr. top 5278/1, C.F. nr. 67085 Cluj nr. top 5278/11 și C.F. nr. 67086 Cluj-Napoca nr. top 5278/III, situate în Cluj-Napoca. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței care nu sunt contrare celor stabilite prin decizie, respectiv cele stabilite privitoare la respingerea cererii de restituire a unui imobil echivalent celui expropriat și la obligarea reclamanților la restituirea actualizată a sumei de 116.855 lei.

Instanța de trimitere a reținut, în esență, că pentru a cunoaște, în sensul dezlegărilor instanței de recurs, bunurile mobile sau imobile ce pot fi oferite reclamanților în compensare pentru bunurile preluate, a solicitat entității învestite cu soluționarea notificării, să-i fie comunicată o copie a tabelului întocmit în aplicarea prevederilor art. 1 alin. (5) din Legea nr. 10/2001. Cu adresa nr. 91399/452.1 din 5 noiembrie 2007, Primăria municipiului Cluj-Napoca a comunicat că la nivelul acestei autorități administrative nu există întocmită o atare listă, întrucât primăria nu dispune de imobile sau alte bunuri ori servicii care ar putea fi oferite potrivit legii, în compensare. S-a conchis astfel că măsura reparatorie solicitată prioritar de reclamanți nu poate fi dispusă, motiv pentru care s-au acordat acestora măsuri reparatorii sub formă de despăgubiri bănești corespunzător valorii de piață a bunului expropriat.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții și pârâtul Statul Român criticând-o pentru nelegalitate, critici încadrate în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în dezvoltarea recursului, reclamanții au învederat încălcarea revederilor art. 1 alin. (1) și (3) combinat cu art. 11 alin. (8) din Legea nr. 10/2001, ca și a celor prevăzute de art. 1.7 și art. 11.1 - 11.5 din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 250/2007. A susținut că acceptând răspunsul superficial și lipsit de o motivație reală, referit de pârât, Curtea de apel a admis doar în mod formal apelul pe care l-au promovat. Au învederat că măsura reparatorie a compensării trebuie privită și asigurată de primarul localității, în calitate de emitent al actului în procedura Legii nr. 10/2001, ca o obligație concretă, pentru care este ținut să depună diligentele necesare aducerii ei la îndeplinire.

Au apreciat că se impunea ca acesta să justifice fundamentat motivele pentru care nu a întocmit tabelul prescris de dispozițiile art. 1 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, ca și cele privind imposibilitatea identificării unor bunuri ce pot fi atribuite în compensare, în condițiile în care este de notorietate angajarea unor firme de construcții în scopul edificării în diverse zone ale localității a unor cartiere de locuințe pe terenuri pe care administrația locală le are în proprietate.

Omițând să ceară pârâtului date concrete privind terenuri sau alte bunuri pe care le care în patrimoniu, curtea de apel a pronunțat o soluție greșită, îndepărtându-se de la sensul și finalitatea normelor ce reglementează măsura solicitată, norme încălcate urmare a conduitei discreționare a pârâtului care evită și refuză să pună la dispoziția instanțelor informațiile privitoare la astfel de bunuri, cu consecința golirii de conținut a normelor legale ce reglementează această categorie de măsuri reparatorii. Pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor a susținut aplicarea trunchiată a dispozițiilor legii speciale, constând în stabilirea unor măsuri reparatorii prin echivalent cu încălcarea Legii nr. 247/2005 (titlul VII) și a O.U.G.

nr. 81/2007, care instituie plata unor despăgubiri în numerar dar în limita unui plafon și numai în cadrul reglementat de Legea nr. 247/2005. Recursurile sunt fondate. În aplicarea dispozițiilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 la stabilirea măsurilor reparatorii prin echivalent ce trebuie acordate atunci când restituirea în natură nu este posibilă, legiuitorul a avut în vedere și o ordine de prioritate, acordând prevalență măsurii compensării cu alte bunuri sau servicii aceleia de acordare de titluri de despăgubiri. În acest scop, aceeași lege instituie în sarcina primarului unității administrativ teritoriale investite cu soluționarea notificării, obligația de a afișa lunar tabelul cu bunurile sau serviciile disponibile aflate la dispoziția acestei autorități și care pot fi acordate în compensare persoanelor îndreptățite.

În respectarea îndrumărilor instanței de casare, dar și în aplicarea dispoziției legale evocate, curtea de apel a solicitat primarului, comunicarea tabelului întocmit în baza prevederilor art. 1 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, solicitare căreia i s-a răspuns cu adresa nr. 91399/452.1 din 5 noiembrie 2007 în sensul inexistenței unui asemenea înscris, „întrucât primăria nu dispune de imobile sau de alte bunuri și servicii care pot fi oferite în compensare pentru imobilele revendicate și care nu pot fi restituite revendicatorilor". Răspunsul primăriei considerat suficient de instanța de trimitere în soluționarea cererii reclamanților de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent în modalitatea compensării, nu este însă de natură a demonstra imposibilitatea realizării acestei măsuri.

Aceasta pentru că, potrivit înscrisurilor anexate recursului (f. 5, dos. recurs) la nivelul municipalității s-a hotărât începerea programului de construire de locuințe în diverse cartiere ale localității Cluj-Napoca, a fost dat în folosință un bloc cu 54 apartamente în regim ANL, au fost organizate licitații publice în vederea concesionării unor suprafețe de câte 1000 mp în aceeași localitate în vederea amenajării unor terase, etc, ceea ce infirmă categoric realitatea susținerilor din adresa primăriei și denotă încercarea de a evita acordarea măsurii reparatorii prin compensare, astfel cum este ea reglementată de Legea nr. 10/2001, solicitată de reclamanți. Alegerea măsurii reparatorii nu este lăsată în mod discreționar la dispoziția unității deținătoare, aceasta trebuind să se supună prevederilor exprese ale legii care prevede inclusiv sancțiuni de natură penală administrativ sau disciplinară în cazul nerespectării prescripțiilor sale (cap. IV.

Răspunderi și sancțiuni). A accepta teza contrară înseamnă a lăsa la latitudinea unității deținătoare stabilirea categoriei de măsuri reparatorii, cu consecința de a goli de conținut, de a lipsi de efectivitate o normă legală, ceea ce nu este admisibil, context în care obligația stipulată în sarcina primarului [art. 1 alin. (5) din Legea nr. 10/2001] ar fi exclusiv formală, denaturând astfel scopul și finalitatea legii speciale de reparație. Ca urmare, constatând că instanța de trimitere nu s-a conformat dispozițiilor deciziei de casare (ipoteză a textului art. 315 C. proc. civ.) și nu a administrat probatoriul necesar în scopul soluționării cererii reclamanților, ceea ce echivalează cu o nepronunțare asupra fondului cauzei, recursul reclamanților va fi admis cu consecința casării deciziei instanței de apel și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Va fi suplimentat probatoriul prin solicitarea relațiilor corespunzătoare soluționării cererii reclamanților, atât de la unitatea administrativ teritorială învestită cu soluționarea notificării, cât și de la consiliul local al municipiului, în administrarea căruia se află patrimoniul localității, căruia îi vor fi solicitate inclusiv hotărârile de consiliu local prin care s-a aprobat închirierea, concesionarea, înstrăinarea un or imobile din domeniul privat al localității iar în măsura identificării unor bunuri disponibile, în accepțiunea legii și al acordului persoanei îndreptățite, identificarea acestora prin efectuarea unei lucrări tehnice de specialitate. În scopul soluționării unitare a cauzei, va fi admis și recursul pârâtei, urmând ca criticile acesteia invocate prin recurs să fie analizate ca apărări ale acestei părți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de reclamanții B.V., B.A., G.R., B.V., B.D. și de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva deciziei nr. 419 A din 16 noiembrie 2007 a Curții de Apel Cluj-secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și de familie pe care o casează și trimite cauza la aceeași instanță pentru rejudecare. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 mai 2009.