ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5775/2009

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5775/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor

dosarului constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la

data de 16 octombrie 2003, reclamanții B.V., B.A., G.R. născută B., B.V. și

B.D. au chemat în judecată pe pârâții Consiliul Local al Municipiului

Cluj-Napoca, Primarul municipiului Cluj-Napoca, Consiliul Județean Cluj, Statul

Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând să se dispună predarea în

favoarea lor, ca măsură reparatorie, a unui imobil compus din teren și

construcție echivalente celor care au fost expropriate și demolate și anume:

apartamentul 1 înscris în C.F. nr.67084 Cluj Napoca, nr. top 5278/1 compus din

2 camere, 1 bucătărie, antreu, baie, cămară de alimente; apartamentul nr.2

înscris în C.F. nr. 67085 Cluj-Napoca, nr. top 5278/11; apartamentul nr. 3

înscris în C.F. nr. 67086, cu nr. top 5279/III. Au mai solicitat obligarea

pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice în solidar cu

Consiliul Județean Cluj la plata despăgubirilor cuvenite ca diferență de

valoare dintre imobilul ce va fi predat și valoarea imobilelor expropriate și

demolate, despăgubiri calculate la valoarea de circulație a imobilului ca și

compensarea în proporția cuvenită a diferenței de valoare solicitate conform

petitului 2 cu contravaloarea actualizată a despăgubirilor primite cu ocazia

exproprierii imobilelor, precum și obligarea pârâtului Primarului municipiului

Cluj-Napoca să emită în favoarea reclamanților a dispoziției de predare a

imobilului arătat la petitul 1 pentru întabularea dreptului de proprietate în

evidențele de carte funciară.

În motivarea acțiunii,

reclamanții au arătat că au fost proprietarii imobilului situat în Cluj-Napoca,

imobil expropriat în anul 1989 și demolat, pe terenul rămas liber fiind

edificate în prezent blocuri de locuințe.

Deși au solicitat, în

conformitate cu dispozițiile Legii nr. 10/2001 restabilirea dreptului de

proprietate pentru imobilele expropriate, solicitarea lor nu a fost soluționată

în termenul de 60 de zile prevăzut de art. 23 din aceeași lege.

Au mai arătat că față de

împrejurarea că în prezent ocupă un apartament cu 4 camere oferit de stat pe o

durată de 5 ani, li se cuvin, în conformitate cu prevederile art. 24 din Legea

nr. 10/2001 măsuri reparatorii constând în restituirea în echivalent a unui

imobil compus din teren și construcții.

Prin sentința civilă

nr. 877 din 22 iulie 2005 a Tribunalului Cluj a fost admisă excepția lipsei calității

procesuale pasive a Consiliului Județean Cluj și a Consiliului Local

Cluj-Napoca, față de care acțiunea a fost respinsă.

S-a admis în parte acțiunea

reclamanților în contradictoriu cu pârâții Primarul municipiului Cluj-Napoca și

Ministerul Finanțelor Publice și a fost obligat pârâtul Primarul municipiului

Cluj-Napoca să emită o dispoziție de restituire prin măsuri reparatorii în

echivalent pentru reclamanții B.V., B.A., G.R. aferente valorii celor trei

apartamente expropriate.

A fost respinsă cererea privind

obligarea pârâtului Primarul municipiului Cluj-Napoca la măsura restituirii

unui imobil echivalent celui expropriat, precum și plata despăgubirilor.

Reclamanții B.V., B.A., (B.) G.R.

au fost obligați la restituirea actualizată a sumei de 116.855 lei primită cu

titlu de despăgubiri.

Pârâtul Primarul municipiului

Cluj-Napoca a fost obligat la plata cheltuielilor parțiale de judecată, în sumă

de 4.293.000 lei.

Prima instanță a reținut, în

esență că reclamanții au formulat notificările cu respectarea prevederilor art.

21 din Legea nr. 10/2001, însă entitatea învestită nu a soluționat cererile în

termenul prevăzut de art. 23 din Legea nr. 10/2001, arătând doar prin adresa

nr. 8019/452 din 23 februarie 2004 că notificările urmează să fie analizate,

după care se va emite dispoziția primarului.

Instanța a constatat

că imobilul în litigiu situat în Cluj-Napoca, a fost expropriat, apartamentele

fiind demolate și pe teren au fost construite blocuri de locuințe, astfel cum a

reieșit din rapoartele de expertiză efectuate în cauză.

În raport de prevederile art. 11

pct. 4 din Legea nr. 10/2001 coroborat cu art. 11 pct. 9 și art. 33.1 din

Normele de aplicare a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr. 498/2003, s-a

reținut că în cazul imobilelor expropriate având destinația de locuință, ca în

cazul de față, măsurile reparatorii ce pot fi acordate sunt acordarea de

titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare au

acordarea de acțiuni la societățile tranzacționate pe piața de capital.

Prin urmare, potrivit

dispozițiilor Legii nr. 10/2001 printre măsurile reparatorii cuvenite pentru

imobilele expropriate și care au avut destinația de locuințe nu este prevăzută

și măsura compensării cu bunuri, astfel cum se solicită prin cererea

introductivă, motiv pentru care în temeiul art.3 rap. la art. 11 pct. 4 din

Legea nr. 10/2001 acțiunea a fost admisă în parte, potrivit dispozitivului

hotărârii.

Apelul declarat de reclamanții

B.V., B.A., G.R., B.V. și B.D. împotriva susmenționatei hotărâri a fost admis

prin decizia civilă nr. 19/A din 6 ianuarie 2006 a Curții de Apel Cluj. A fost

schimbată în parte sentința atacată în sensul că a fost obligat pârâtul

Primarul municipiului Cluj-Napoca să emită o dispoziție motivată de acordare a

unei măsuri reparatorii prin echivalent reclamanților B.V., B.A. și G.R.,

constând în atribuirea în compensare a unui alt imobil echivalent imobilelor

preluate de stat prin expropriere, reprezentând teren și construcție compusă

din 3 apartamente identificate în C.F. nr. 67084 Cluj-Napoca, C.F. nr. 67085

Cluj-Napoca și C.F. nr. 67086 Cluj-Napoca situată în Cluj-Napoca.

Dacă măsura compensării nu este

obiectiv posibilă, ori aceasta nu este acceptată de reclamanți, a fost obligat

pârâtul să propună acordarea unor despăgubiri bănești aferente imobilelor

expropriate în condițiile prevederilor Legii nr. 247/2005, titlul VII.

Au fost menținute dispozițiile

sentinței în ce privește soluționarea excepțiilor invocate în primă instanță,

obligarea reclamanților la restituirea actualizată a despăgubirilor încasate și

obligația de plată a cheltuielilor de judecată stabilită în sarcina pârâtului.

A fost respins ca nefondat

apelul declarat de pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca împotriva

aceleiași hotărâri.

Instanța de apel a reținut în

esență că, din dispozițiile art. 11 alin. (4) și art. 11 alin. (8) din Legea

nr. 10/2001, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 247/2005 rezultă că,

în principal, măsurile reparatorii în echivalent constau în compensare cu alte

bunuri sau servicii oferite în echivalent, cu acordul persoanelor îndreptățite

și numai în subsidiar în despăgubiri acordate în condițiile legii speciale

privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor cuvenite pentru

imobilele preluate în mod abuziv.

Raportat la noile dispoziții

legale, precum și la situația concretă a reclamanților, cărora le-a fost

expropriat imobilul, construcția fiind integral demolată iar terenul ocupat de

blocuri de locuințe, s-a reținut temeinicia acțiunii.

Pentru aceleași considerente a

fost respins ca nefondat apelul pârâtului.

Împotriva acestei hotărâri au

declarat recurs reclamanții B.V., B.A., G.R., precum și pârâtul Primarul

municipiului Cluj-Napoca, criticând-o pentru nelegalitate.

În dezvoltarea recursului lor,

încadrat în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamanții au susținut

că hotărârea instanței de control judiciar de admitere a apelului este pur

formală în condițiile în care instanța nu a stabilit în concret obligațiile ce

incumbă pârâtului în soluționarea raportului juridic de retrocedare a dreptului

de proprietate.

Instanța de judecată ar fi

trebuit să indice și să individualizeze bunul imobil ce se impunea a le fi

restituit în compensare. în aceste condiții, în mod greșit le-au fost respinse

cererile în probațiune prin care au solicitat obligarea pârâtului la depunerea

listei cu imobilele aflate în proprietatea statului și care pot constitui

obiect al măsurii reparatorii asupra căreia s-a pronunțat instanța de judecată.

În atare situație, dispoziția

instanței de judecată nu va putea fi pusă în executare, rămânând astfel la

discreția pârâtului modalitatea în care va înțelege să-și execute obligația de

a le acorda măsuri reparatorii.

Este legal fundamentată

pretenția de a li se preda un imobil, individualizat în concret de instanța de

judecată, compus din teren și construcții, sens în care au invocat prevederile

art. 1 alin. ultim și art. 26 din Legea nr. 10/2001.

Au criticat de asemenea și

modalitatea de evaluare a imobilelor expropriate și demolate, valoarea acordată

neputând constitui o despăgubire justă și integrală, care să reprezinte

echivalentul dreptului lor de proprietate.

Au solicitat, în principal,

casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel în

vederea completării probațiunii și a dezlegării fondului pretențiilor

reclamanților sau, în subsidiar, modificarea hotărârii atacate în sensul celor

arătate prin recurs.

Pârâtul Primarul

municipiului Cluj-Napoca a susținut în recursul său că instanța de judecată

și-a depășit atribuțiile, obligându-1 să emită o dispoziție motivată de

acordare a măsurii reparatorii constând în atribuirea în compensare a unui alt

imobil echivalent imobilelor expropriate, întrucât modul de soluționare a

notificărilor este de competența exclusivă a autorităților administrației

publice.

Instanța de judecată

nu se poate substitui organelor expres prevăzute de legea specială, ci are doar

competența de a soluționa plângerile formulate împotriva dispozițiilor deja

emise.

Au solicitat admiterea

recursului, casarea hotărârii recurate și admiterea apelului cu consecința

respingerii acțiunii introductive.

Recursul reclamanților a fost

admis prin decizia nr. 2218 din 9 martie 2007 a Î.C.C.J. pentru considerentele:

Instanța de apel a reținut,

întemeiat, prioritatea măsurii compensării cu alte bunuri sau servicii față de

celelalte măsuri reparatorii prin echivalent prevăzute de Legea nr. 10/2001,

însă, în aplicarea dispozițiilor art. 11 alin. (8) din lege, legal reținute, au

făcut, exclusiv, aplicarea literală a acestor prevederi, situație față de care,

dispozițiile hotărârii altfel pronunțate sunt lipsite de eficiență juridică și

finalitatea prevăzută de legea de reparație.

Astfel, potrivit art. 1 din

Legea nr. 10/2001, text ce reglementează măsurile reparatorii prevăzute de

această lege, în alin. (2) se arată că „în cazul în care restituirea în natură

nu este posibilă se vor stabili măsurile reparatorii prin echivalent. Măsurile

reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau

servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit prezentei

legi cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite, sau

...". Iar în alin. (3) al aceluiași text de lege se prevede că „măsurile

reparatorii prin echivalent constând în compensare cu alte bunuri sau servicii

se acordă prin decizia sau, după caz, dispoziția motivată a entității învestite

potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării".

Potrivit pct. 1.7 din Normele

metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr. 250/2007

„măsura reparatorie referitoare la compensarea cu alte bunuri sau servicii

oferite în echivalent, prevăzută la art. 1 alin. (2) și (3) din lege, permite

entității obligate la restituire să ofere persoanei îndreptățite, prin

compensare în echivalent, orice bunuri sau servicii disponibile, pe care le

deține și care sunt acceptate de persoana îndreptățită. în acest sens,

entitatea învestită cu soluționarea cererii de restituire poate propune

persoanei îndreptățite, ca măsură reparatorie alternativă, acordarea de bunuri

ca terenuri, construcții aflate pe alte amplasamente sau bunuri mobile.

Decizia/dispoziția motivată de

restituire prin compensare cu alt imobil echivalent va urma regimul prevăzut la

art. 25 alin. (4) și la art. 26 alin. (5) din lege, adică va avea forța

juridică a actului emis în procedura legii speciale, act ce trebuie să

cuprindă, alături de toate datele de identificare a petentului și imobilului

atribuit, motivarea împrejurărilor de fapt și de drept care au condus la

imposibilitatea restituirii în natură.

Prin urmare, în soluționarea

cererii reclamanților, în modalitatea pentru care au optat aceștia, era

necesară administrarea tuturor dovezilor necesare pentru a se demonstra atât

existența bunurilor disponibile, cât și identificarea acestora prin

individualizare concretă și situație juridică. Simpla indicare a existenței

unor suprafețe de teren libere de construcții, posibil a fi restituite în

natură, se constituie într-o afirmație căreia instanțele nu pot să-i dea

eficiența juridică impusă de lege.

Constatând astfel că instanța a

soluționat cererea dedusă judecății fără a lămuri pe deplin împrejurările de

fapt ale cauzei, cu consecințe asupra aplicării corecte a legii, în temeiul

art. 314 C. proc. civ. recursul reclamanților a fost admis cu consecința

casării deciziei instanței de apel și trimiterii spre rejudecare în vederea

completării probatoriului în sensul celor sus arătate.

A fost respins ca nefondat

recursul pârâtei, întrucât fiind declanșată procedura judiciară, instanțele

sunt abilitate, în conformitate cu prevederile art. 24 (în prezent art. 26) din

Legea nr. 10/2001 să analizeze cererea reclamanților sub aspectul legalității

și temeiniciei inclusiv a categoriei măsurilor reparatorii ce li se cuvin,

măsură ce se înscrie în sfera de competență a instanțelor judecătorești.

Sesizată astfel cu judecata

cauzei, prin decizia civilă nr. 419/A/2007 din 16 noiembrie 2007, Curtea de

Apel Cluj Napoca a admis în parte apelul declarat de reclamanți împotriva

sentinței civile nr. 877 din 22 august 2005 a Tribunalului Cluj, care a fost

schimbată în parte.

S-a stabilit că

reclamanții sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii sub formă de despăgubiri

bănești corespunzător valorii de circulație actuale, stabilită potrivit

standardelor internaționale de evaluare a imobilelor preluate de stat prin

expropriere, respectiv teren și construcție compusă din 3 apartamente înscrise

în C.F. nr. 67084 Cluj Napoca cu nr. top 5278/1, C.F. nr. 67085 Cluj nr. top

5278/11 și C.F. nr. 67086 Cluj-Napoca nr. top 5278/III, situate în Cluj-Napoca.

Au fost menținute

celelalte dispoziții ale sentinței care nu sunt contrare celor stabilite prin

decizie, respectiv cele stabilite privitoare la respingerea cererii de

restituire a unui imobil echivalent celui expropriat și la obligarea

reclamanților la restituirea actualizată a sumei de 116.855 lei.

Instanța de trimitere a reținut,

în esență, că pentru a cunoaște, în sensul dezlegărilor instanței de recurs,

bunurile mobile sau imobile ce pot fi oferite reclamanților în compensare

pentru bunurile preluate, a solicitat entității învestite cu soluționarea

notificării, să-i fie comunicată o copie a tabelului întocmit în aplicarea

prevederilor art. 1 alin. (5) din Legea nr. 10/2001.

Cu adresa nr. 91399/452.1 din 5

noiembrie 2007, Primăria municipiului Cluj-Napoca a comunicat că la nivelul

acestei autorități administrative nu există întocmită o atare listă, întrucât

primăria nu dispune de imobile sau alte bunuri ori servicii care ar putea fi

oferite potrivit legii, în compensare. S-a conchis astfel că măsura reparatorie

solicitată prioritar de reclamanți nu poate fi dispusă, motiv pentru care s-au

acordat acestora măsuri reparatorii sub formă de despăgubiri bănești

corespunzător valorii de piață a bunului expropriat.

Împotriva acestei hotărâri au

declarat recurs reclamanții și pârâtul Statul Român criticând-o pentru

nelegalitate, critici încadrate în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

în dezvoltarea

recursului, reclamanții au învederat încălcarea revederilor art. 1 alin. (1) și

(3) combinat cu art. 11 alin. (8) din Legea nr. 10/2001, ca și a celor

prevăzute de art. 1.7 și art. 11.1 - 11.5 din Normele metodologice aprobate prin

H.G. nr. 250/2007.

A susținut că acceptând

răspunsul superficial și lipsit de o motivație reală, referit de pârât, Curtea

de apel a admis doar în mod formal apelul pe care l-au promovat.

Au învederat că măsura

reparatorie a compensării trebuie privită și asigurată de primarul localității,

în calitate de emitent al actului în procedura Legii nr. 10/2001, ca o

obligație concretă, pentru care este ținut să depună diligentele necesare

aducerii ei la îndeplinire.

Au apreciat că se impunea ca

acesta să justifice fundamentat motivele pentru care nu a întocmit tabelul

prescris de dispozițiile art. 1 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, ca și cele

privind imposibilitatea identificării unor bunuri ce pot fi atribuite în

compensare, în condițiile în care este de notorietate angajarea unor firme de

construcții în scopul edificării în diverse zone ale localității a unor

cartiere de locuințe pe terenuri pe care administrația locală le are în

proprietate.

Omițând să ceară pârâtului date

concrete privind terenuri sau alte bunuri pe care le care în patrimoniu, curtea

de apel a pronunțat o soluție greșită, îndepărtându-se de la sensul și

finalitatea normelor ce reglementează măsura solicitată, norme încălcate urmare

a conduitei discreționare a pârâtului care evită și refuză să pună la

dispoziția instanțelor informațiile privitoare la astfel de bunuri, cu

consecința golirii de conținut a normelor legale ce reglementează această

categorie de măsuri reparatorii.

Pârâtul Statul Român prin

Ministerul Finanțelor a susținut aplicarea trunchiată a dispozițiilor legii

speciale, constând în stabilirea unor măsuri reparatorii prin echivalent cu

încălcarea Legii nr. 247/2005 (titlul VII) și a O.U.G. nr. 81/2007, care

instituie plata unor despăgubiri în numerar dar în limita unui plafon și numai

în cadrul reglementat de Legea nr. 247/2005.

Recursurile sunt fondate.

În aplicarea dispozițiilor art.

26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 la stabilirea măsurilor reparatorii prin

echivalent ce trebuie acordate atunci când restituirea în natură nu este posibilă,

legiuitorul a avut în vedere și o ordine de prioritate, acordând prevalență

măsurii compensării cu alte bunuri sau servicii aceleia de acordare de titluri

de despăgubiri.

În acest scop, aceeași lege

instituie în sarcina primarului unității administrativ teritoriale investite cu

soluționarea notificării, obligația de a afișa lunar tabelul cu bunurile sau

serviciile disponibile aflate la dispoziția acestei autorități și care pot fi

acordate în compensare persoanelor îndreptățite.

În respectarea îndrumărilor

instanței de casare, dar și în aplicarea dispoziției legale evocate, curtea de

apel a solicitat primarului, comunicarea tabelului întocmit în baza

prevederilor art. 1 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, solicitare căreia i s-a

răspuns cu adresa nr. 91399/452.1 din 5 noiembrie 2007 în sensul inexistenței

unui asemenea înscris, „întrucât primăria nu dispune de imobile sau de alte

bunuri și servicii care pot fi oferite în compensare pentru imobilele

revendicate și care nu pot fi restituite revendicatorilor".

Răspunsul primăriei

considerat suficient de instanța de trimitere în soluționarea cererii

reclamanților de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent în

modalitatea compensării, nu este însă de natură a demonstra imposibilitatea

realizării acestei măsuri.

Aceasta pentru că,

potrivit înscrisurilor anexate recursului (f. 5, dos. recurs) la nivelul

municipalității s-a hotărât începerea programului de construire de locuințe în

diverse cartiere ale localității Cluj-Napoca, a fost dat în folosință un bloc

cu 54 apartamente în regim ANL, au fost organizate licitații publice în vederea

concesionării unor suprafețe de câte 1000 mp în aceeași localitate în vederea

amenajării unor terase, etc, ceea ce infirmă categoric realitatea susținerilor

din adresa primăriei și denotă încercarea de a evita acordarea măsurii

reparatorii prin compensare, astfel cum este ea reglementată de Legea nr.

10/2001, solicitată de reclamanți.

Alegerea măsurii

reparatorii nu este lăsată în mod discreționar la dispoziția unității deținătoare,

aceasta trebuind să se supună prevederilor exprese ale legii care prevede

inclusiv sancțiuni de natură penală administrativ sau disciplinară în cazul

nerespectării prescripțiilor sale (cap. IV. Răspunderi și sancțiuni).

A accepta teza contrară înseamnă

a lăsa la latitudinea unității deținătoare stabilirea categoriei de măsuri

reparatorii, cu consecința de a goli de conținut, de a lipsi de efectivitate o

normă legală, ceea ce nu este admisibil, context în care obligația stipulată în

sarcina primarului [art. 1 alin. (5) din Legea nr. 10/2001] ar fi exclusiv

formală, denaturând astfel scopul și finalitatea legii speciale de reparație.

Ca urmare, constatând că

instanța de trimitere nu s-a conformat dispozițiilor deciziei de casare

(ipoteză a textului art. 315 C. proc. civ.) și nu a administrat probatoriul

necesar în scopul soluționării cererii reclamanților, ceea ce echivalează cu o

nepronunțare asupra fondului cauzei, recursul reclamanților va fi admis cu

consecința casării deciziei instanței de apel și trimiterea cauzei spre

rejudecare aceleiași instanțe.

Va fi suplimentat probatoriul

prin solicitarea relațiilor corespunzătoare soluționării cererii reclamanților,

atât de la unitatea administrativ teritorială învestită cu soluționarea

notificării, cât și de la consiliul local al municipiului, în administrarea

căruia se află patrimoniul localității, căruia îi vor fi solicitate inclusiv

hotărârile de consiliu local prin care s-a aprobat închirierea, concesionarea,

înstrăinarea un or imobile din domeniul privat al localității iar în măsura

identificării unor bunuri disponibile, în accepțiunea legii și al acordului

persoanei îndreptățite, identificarea acestora prin efectuarea unei lucrări

tehnice de specialitate.

În scopul soluționării unitare a

cauzei, va fi admis și recursul pârâtei, urmând ca criticile acesteia invocate

prin recurs să fie analizate ca apărări ale acestei părți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de

reclamanții B.V., B.A., G.R., B.V., B.D. și de pârâtul Statul Român prin

Ministerul Finanțelor Publice împotriva deciziei nr. 419 A din 16 noiembrie 2007

a Curții de Apel Cluj-secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru

minori și de familie pe care o casează și trimite cauza la aceeași instanță

pentru rejudecare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 mai 2009.