ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3505/2007

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3505/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Constată că prin sentința civilă nr.

1037 din 5 mai 2004 Tribunalul Cluj a admis, în parte, cererea formulată de

reclamantele K.I.E. și G.I.M. în contradictoriu cu Primarul municipiului

Cluj-Napoca și în consecință, a dispus anularea dispoziției nr. 4037 din 18

decembrie 2003 emisă de pârât, care a fost obligat să emită o nouă dispoziție de

răspuns la notificarea formulată de reclamante, ținând seama de toate posibilitățile

concrete de acordare de măsuri reparatorii în condițiile Legii nr. 10/2001.

Au fost respinse cererile de

intervenție în interes propriu și în interesul pârâtului Primarul municipiului

Cluj-Napoca, formulate de intervenienții R.N., R.V., M.G. și M.R. A fost

respinsă contestația reclamantelor împotriva pârâților Statul Român prin

Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca,

precum și cererea de acordare a daunelor cominatorii.

Pentru a hotărî astfel, prima

instanță a reținut că reclamantele, în calitate de moștenitoare ale

proprietarului tabular al imobilului evidențiat în C.F. Cluj-Napoca, au

solicitat măsuri reparatorii, iar prin dispoziție a primarului notificarea a

fost respinsă, pe considerentul că cererea petentelor este lipsită de obiect,

întrucât acestea au devenit proprietare conform încheierilor de C.F.

S-a apreciat că o astfel de soluție

dată notificării este necorespunzătoare deoarece imobilul menționat în C.F.

Cluj-Napoca a trecut în proprietatea statului cu titlu de naționalizare,

situația rămânând neschimbată.

Deși prin sentința civilă nr. 10759/1999

a Judecătoriei Cluj-Napoca, definitivă prin decizia nr. 983/2000 a Tribunalului

Cluj s-a constatat preluarea fără titlu a imobilului de către stat și nulitatea

absolută a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de intervenienții M.,

s-a constatat că hotărârea nefiind irevocabilă (împotriva deciziei din apel declarându-se

recurs, a cărui judecată a fost suspendată), nu se poate susține că este

lipsită de obiect cererea formulată de reclamante în procedura Legii nr. 10/2001.

Ca atare, a fost anulată dispoziția

primarului, cu obligarea acestuia la emiterea unei noi dispoziții, de soluționare

a notificării.

Cererile de intervenție în interes

propriu, prin intermediul cărora s-a solicitat să se constate dreptul de

proprietate al intervenienților asupra apartamentelor ocupate de aceștia (în

imobilul a cărui restituire s-a cerut) au fost respinse, cu motivarea că

lipsește semnătura vânzătorului de pe contractul de vânzare-cumpărare și în

plus, în recurs, instanța de drept comun (învestită cu analiza valabilității

contractelor de vânzare-cumpărare) va soluționa definitiv litigiul privind proprietatea

imobilului.

Împotriva sentinței au declarat apel

pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca și intervenienții M.G., M.R., R.N. și

R.V.

Reclamantele au aderat la apelurile

declarate de pârât și de intervenienți.

Apelantul-pârât a susținut caracterul

legal al dispoziției emise, întrucât prin radierea înscrierii dreptului de

proprietate al statului, cererea petentelor formulată în baza Legii nr. 10/2001

este lipsită de obiect.

Intervenienții M. au solicitat

schimbarea în parte a hotărârii atacate, în sensul respingerii contestației în

ceea ce privește apartamentul nr. 2, arătând că, atâta vreme cât contractul de

vânzare-cumpărare încheiat de aceștia nu a fost desființat prin hotărâre

irevocabilă, nu este posibilă restituirea în natură a întregului imobil.

În apelul lor, intervenienții R. au

susținut caracterul nelegal al soluției și faptul că în mod corect, prin

dispoziție a primarului, a fost respinsă notificarea reclamantelor ca lipsită

de obiect, în condițiile în care prin hotărâre judecătorească definitivă s-a

stabilit dreptul de proprietate al acestora asupra imobilului, astfel încât

primarul nu putea dispune în contra sau peste conținutul unei hotărâri

judecătorești.

De asemenea, trebuia constatat

dreptul de proprietate al intervenienților asupra apartamentului nr. 6 din

imobil, față de împrejurarea că la 13 ianuarie 1997 s-a realizat acordul de

voință al părților asupra vinderii-cumpărării, momentul dobândirii dreptului

fiind guvernat de principiul consensualismului.

Pe calea aderării la apel, reclamantele

au solicitat schimbarea sentinței în sensul admiterii în întregime a acțiunii

și restituirii în natură a imobilului, arătându-se că în mod greșit prima intanță

nu s-a pronunțat asupra capătului de cerere care viza restituirea în natură.

Prin decizia civilă nr. 2572/A din 16

decembrie 2004 Curtea de Apel Cluj a respins apelul declarat de pârâtul

Primarul municipiului Cluj-Napoca și de intervenienții M.

A fost admis apelul intervenienților

R., ca și apelul incident declarat de reclamante și în consecință, a fost

schimbată sentința, în sensul admiterii acțiunii în parte, anulării dispoziției

și dispunerii restituirii în natură, în favoarea reclamantelor, a imobilului

situat în Cluj-Napoca, cu excepția apartamentului nr. 6.

A fost obligat pârâtul Primarul municipiului

Cluj-Napoca să facă ofertă de restituire prin echivalent bănesc, la valoarea

actualizată a apartamentului nr. 6 din imobil și au fost obligate reclamantele

să restituie suma de 225.718.800 lei, încasată cu titlu de despăgubiri în baza

hotărârii nr. 15 din 20 februarie 1998 a Comisiei județene Cluj pentru

aplicarea Legii nr. 112/1995, sumă actualizată cu indicele de inflație.

Au fost obligate reclamantele să

recunoască dreptul de proprietate al intervenienților R, asupra apartamentului

nr. 6, ca urmare a admiterii cererii de intervenție formulată de aceștia.

Pentru pronunțarea acestei soluții

s-a reținut, în ce privește apelul pârâtului, că nu se poate constata, așa cum

a pretins acesta, lipsa de obiect a notificării reclamantelor, chiar dacă există

o hotărâre definitivă prin care s-a constatat că imobilul a trecut în

proprietatea statului fără titlu valabil, dispunându-se rectificarea C.F. prin

restabilirea situației anterioare.

Existența unei asemenea hotărâri nu

poate constitui obstacol pentru acordarea măsurilor reparatorii instituite prin

Legea nr. 10/2001 întrucât în litigiul definitiv soluționat prin sentința

civilă nr. 10705/1999 a Judecătoriei Cluj-Napoca, în care a figurat ca pârât

Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca, s-a renunțat, în numele acestei

persoane, la beneficiul puterii de lucru judecat, persoana juridică deținătoare

fiind obligată în temeiul Legii nr. 10/2001, la restituirea imobilului în natură

sau prin echivalent.

Apelul intervenienților M. a fost

apreciat nefondat, în condițiile în care prin sentința menționată anterior

(confirmată în apel, potrivit deciziei nr. 933/2000 a Tribunalului Cluj) s-a

constatat nulitatea contractului de vânzare-cumpărare încheiat de aceștia,

aspect care a intrat în autoritate de lucru judecat (care urmează a se definitiva

în recurs, fie prin menținerea soluției, fie prin desființarea acesteia).

Instanța de apel a considerat însă

întemeiate criticile intervenienților R. în legătură cu dreptul de proprietate

pe care aceștia l-au dobândit asupra apartamentului nr. 6 din imobil, drept a

cărui respectare se impune reclamantelor.

În acest sens, s-a constatat că,

deși prin adresa din 27 aprilie 1998 SC C. SA a adus la cunoștința

intervenienților că nu se poate finaliza contractul de vânzare-cumpărare și că

s-a suspendat încheierea acestuia, în realitate între noțiunea de „încheiere”

și cea de „finalizare” a contractului nu există identitate. Contractul de

vânzare-cumpărare trebuie considerat încheiat la data de 13 ianuarie 1997,

anterior suspendării oricărei vânzări, iar faptul că ulterior încheierii

contractului s-a suspendat procedura de vânzare a altor apartamente din același

imobil, coroborat cu renunțarea reclamantelor la judecata acțiunii față de

pârâtul R.N. (în procesul în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 10705/1999

a Judecătoriei Cluj-Napoca), duce la concluzia că acest contract este valabil

încheiat în continuare.

Apelul incident al reclamantelor a

fost găsit întemeiat întrucât existând o hotărâre judecătorească definitivă ce

statuează că preluarea imobilului a fost făcută fără titlu, se impune

restituirea în natură a imobilului, exceptând apartamentele cu privire la care

nu s-a constatat nulitatea contractului de vânzare-cumpărare (în speță, cel

deținut de intervenienții R.).

Cu privire la acest apartament, a

cărui restituire în natură nu este posibilă, a fost obligat Primarul

municipiului Cluj-Napoca să facă ofertă de restituire prin echivalent bănesc la

valoarea actualizată, iar în temeiul art. 19 alin. (1) din Legea nr. 10/2001

s-a dispus obligarea reclamantelor la restituirea sumei de 225.718.800 lei,

acordate acestora prin hotărârea Comisiei de aplicare a Legii nr. 112/1995.

Decizia a fost atacată cu recurs de

reclamante, pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca și intervenienții M.G. și

M.R.

caracterul nelegal al soluției sub următoarele aspecte:

- Aprecierea instanței în legătură

cu existența dreptului de proprietate al intervenienților R. asupra

apartamentului nr. 6 este eronată întrucât nu a avut loc o perfectare a

contractului de vânzare-cumpărare, în temeiul căruia aceștia să fi dobândit

proprietatea imobilului.

Astfel, nu s-a realizat un acord de

voință cu privire la lucrul vândut și la preț, vânzătorul neexprimându-și

consimțământul în legătură cu înstrăinarea. Dimpotrivă, prin adresa nr. 3064

din 27 aprilie 1998, SC C. SA a comunicat că nu poate finaliza contractul de

vânzare-cumpărare până când nu este prezentată o nouă fișă a suprafețelor

locative, așa încât, lucrul vândut, ca obiect al contractului de

vânzare-cumpărare nefiind determinat, înseamnă că părțile nu puteau să-și

exprime consimțământul asupra unui obiect necunoscut.

Distincția realizată de instanță

între „încheierea” și „finalizarea” contractului este fără fundament, în

condițiile în care, conform adresei vânzătorului, s-a suspendat încheierea

contractului de vânzare-cumpărare, ceea ce înseamnă că din punct de vedere al

acestuia finalizarea contractului coincide de fapt, cu încheierea actului

juridic.

Este eronat sub aspectul menționat,

raționamentul instanței de apel conform căruia contractul mai întâi se încheie

și apoi se finalizează.

În condițiile în care intervenienții

nu au dobândit dreptul de proprietate asupra apartamentului, soluția instanței

de exceptare a acestuia de la restituire este greșită.

- În mod eronat instanța a obligat

pe reclamante să restituie suma de 225.718.800 lei stabilită în favoarea lor

prin hotărâre a Comisiei de aplicare a Legii nr. 112/1995, în condițiile în

care acestea nu au încasat respectiva sumă de bani, din nicio probă a dosarului

nerezultând situația contrară.

În drept, au fost invocate

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

a criticat soluția, susținând că dispoziția prin care a respins notificarea ca

fiind lipsită de obiect este legală în condițiile în care prin sentința civilă

nr.10795/1999 a Judecătoriei Cluj-Napoca s-a restabilit situația anterioară de

carte funciară prin radierea înscrierii dreptului de proprietate al Statului

Român.

și M.R. au vizat următoarele aspecte:

- Prin admiterea aderării la apel

formulată de reclamante, instanța a nesocotit flagrant dispozițiile art. 293 C.

proc. civ. și s-a pronunțat asupra unei căi de atac inadmisibile, întrucât

această formă de apel presupune ca aderarea să se facă la apelul părții

potrivnice și să se urmărească schimbarea hotărârii în sensul urmărit de partea

potrivnică.

Or, reclamantele nu au formulat

aceleași pretenții și nu au dorit schimbarea hotărârii conform celor solicitate

de partea potrivnică.

Sub aspectul soluției date aderării

la apel există neconcordanțe clare între dispozitivul deciziei și

considerentele acesteia, având în vedere că excepția inadmisibilității invocată

de intervenienți cu privire la acest apel nu se regăsește în dispozitivul

deciziei, ci doar în considerentele acesteia.

- Hotărârea instanței de apel este

rezultatul unei greșite interpretări juridice (art. 304 pct. 8) și aplicării

eronate a legii (art. 304 pct. 9), atunci când face aprecieri în legătură cu

statuările unor hotărâri judecătorești (sentința nr. 10705/1999 a Judecătoriei

Cluj-Napoca), ce nu beneficiază de putere de lucru judecat, deoarece nu sunt

irevocabile.

- Hotărârea conține motive

contradictorii (art. 304 pct. 7) și în plus, nu s-a pronunțat asupra unor

mijloace de probă decisive în soluționarea cauzei (art. 304 pct. 10).

Astfel, instanța invocă autoritatea

de lucru judecat cu privire la legalitatea titlului statului, precum și cu

privire la constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare

al intervenienților, după ce în prealabil face referire și la faptul că prin

efectul Legii nr. 10/2001 s-a renunțat, în numele persoanelor juridice, la

beneficiul puterii de lucru judecat, ceea ce obligă persoana juridică

deținătoare la restituirea imobilului.

Făcând referire la autoritatea de

lucru judecat a unei hotărâri care nu se bucură de fapt, de un astfel de efect,

întrucât nu este irevocabilă, instanța nu a intrat în cercetarea fondului

contestației și nici a cererii de intervenție.

- Respingerea cererii

intervenienților, de constatare a dreptului de proprietate asupra

apartamentului este nelegală, în condițiile în care imobilul a intrat în

proprietatea statului cu titlu valabil, conform Decretului nr. 92/1950, iar

acesta l-a înstrăinat intervenienților în temeiul Legii nr. 112/1995, care le

era aplicabilă.

Ca atare, nu se putea dispune

restituirea în natură a apartamentului deținut de intervenienți conform unui

contract de vânzare-cumpărare ce își produce efectele, nefiind desființat

printr-o hotărâre irevocabilă.

În faza recursului s-a administrat

proba cu înscrisuri, depunându-se la dosar decizia civilă nr. 1372/R/2005 a

Curții de Apel Cluj (prin care a rămas irevocabilă sentința civilă nr. 10795

din 30 noiembrie 1999 a Judecătoriei Cluj-Napoca), adresa emisă de Ministerul

Finanțelor Publice, D.G.F.P. Cluj, conform căreia nu s-au achitat despăgubiri

în baza Hotărârii nr. 15/1998 emisă de Comisia de aplicare a Legii nr. 112/1995

Cluj (fila 173).

Examinând criticile formulate prin

intermediul celor 3 recursuri exercitate în cauză, Înalta Curte urmează să

constate următoarele:

1) Recursul declarat de reclamante

este întemeiat față de considerentele ce succed:

Dispunând restituirea în natură a

imobilului din Cluj-Napoca, cu excepția apartamentului nr. 6, pentru care a

stabilit dreptul reclamantelor la măsuri reparatorii prin echivalent, instanța

de apel a apreciat în mod greșit că în privința acestui apartament există un

contract de vânzare-cumpărare valabil încheiat în favoarea

intimaților-intervenienți R.

Astfel, deși aceștia au demarat

într-adevăr, formalitățile pentru încheierea contactului în temeiul Legii nr. 112/1995,

nu s-a ajuns la perfectarea lui, în condițiile în care unitatea specializată în

realizarea vânzării (SC C. SA) a comunicat imposibilitatea finalizării

înstrăinării întrucât fișa suprafeței locative nu corespundea cu situația reală

de pe teren și cu documentația de întabulare (fila 171, fond).

Acestui impediment existent inițial

i s-a adăugat ulterior acela decurgând din suspedarea de către consiliul local

a încheierii contractelor de vânzare-cumpărare cu privire la imobil, datorită

situației litigioase în care se afla.

Aprecierea instanței de apel în

sensul că între notiunea de „încheiere” a contractului și aceea de „finalizare”

a acestuia nu există identitate, că în realitate, contractul s-a încheiat, dar nu

s-a finalizat, este eronată și ignoră condițiile de valabilitate ale

vânzării-cumpărării.

Potrivit art. 1295 C. civ., pentru

ca vinderea să fie perfectă și proprietatea de drept strămutată la cumpărător,

este necesar ca părțile să se fi învoit asupra lucrului și asupra prețului.

Un astfel de acord de voință nu a

avut loc în speță, întrucât era nedeterminat lucrul ce făcea obiectul

înstrăinării, în absența fișei locative care să corespundă situației reale și

documentației de întabulare.

Ca atare, nefiind exprimat

consimțământul vânzătorului, care de altfel, a adus la cunoștința intimatului R.

că avea obligația obținerii unei fișe locative (pentru determinarea obiectului

vânzării), obligație pe care acesta nu a îndeplinit-o, nu se poate susține că a

avut loc o încheiere a contractului, dar lipsește „finalizare” acestuia.

Tocmai inexistența contractului a

determinat și atitudinea procesuală a reclamantelor în litigiul ce a purtat

asupra valabilității contractelor de vânzare-cumpărare încheiate cu privire la

imobilul din str. I.M. nr. 27, unde au renunțat la judecată față de pârâtul R.N.

De aceea, este eronat argumentul

instanței de apel conform căruia, neexistând o hotărâre de constatare a

nulității contractului încheiat de intimații R. (datorită renunțării la

judecată față de aceștia), înseamnă că acest act juridic este valabil.

În realitate, astfel cum s-a arătat

anterior, un asemenea act nu putea face obiectul verificării jurisdicționale,

pentru că el nu luase naștere în mod valabil în absența manifestării acordului

reciproc de voință al părților.

În consecință, neexistând vreun

impediment pentru restituirea în natură a întregului imobil și având în vedere

dispozițiile art. 1 alin. (1), art. 7 alin. (1) și art. 9 din Legea nr. 10/2001,

urmează ca prin admiterea recursului reclamantelor, să fie modificată decizia

atacată și să se dispună restituirea către acestea inclusiv a apartamentului

nr. 6.

Drept urmare, va fi respins apelul

declarat de intervenienții R. în cadrul căruia s-a pretins să se constate

dreptul de proprietate asupra apartamentului pe care îl ocupă și obligarea

reclamantelor la respectarea acestui drept.

- Au de asemenea, caracter fondat

criticile reclamantelor în legătură cu obligarea la restituirea sumei de

225.718.800 lei stabilită în favoarea lor prin Hotărârea nr. 15 din 20

februarie 1998 a Comisiei de aplicare a Legii nr. 112/1995.

Conform înscrisului nou depus în

faza recursului (adresa Direcției Generale a Finanțelor Publice) a rezultat că recurentele-reclamante

nu au încasat vreo sumă de bani din cea stabilită ca despăgubiri în condițiile

Legii nr. 112/1995.

În aceste condiții, obligarea lor la

returnarea respectivei sume s-a făcut cu aplicarea greșită a dispozițiilor art.

19 (actualmente art. 20) din Legea nr. 10/2001, ceea ce atrage de asemenea

incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În

temeiul acestui text procedural va fi modificată decizia și sub aspectul

înlăturării obligației stabilite în sarcina reclamantelor cu privire la

restituirea sumei rezultate din Hotărârea nr. 15/1998 a Comisiei de aplicare a

Legii nr. 112/1995 Cluj.

municipiului Cluj, vizând lipsa de obiect a notificării și în aceste condiții,

caracterul legal al dispoziției emise de acesta, nu poate fi primit.

Astfel, la data intrării în vigoare

a Legii nr. 10/2001, situația imobilului ce a făcut obiect al notificării nu

era una lămurită, tranșată în mod irevocabil în instanță.

Deși prin hotărâre judecătorească se

constatase preluarea fără titlu a bunului de către stat și rectificarea

situației de carte funciară, litigiul se afla în curs de desfășurare.

Restabilirea situației anterioare de

carte funciară nu era așadar decât una provizorie (sub condiția definitivării

procesului) și de aceea, nu era de natură să împiedice unitatea notificată,

deținătoare în continuare a bunului, să rezolve notificarea.

Reclamantele, care se pretindeau

persoane îndreptățite la restituire, aveau posibilitatea recurgerii la

procedura instituită de Legea nr. 10/2001, facultate recunoscută acestora de

prevederile art. 46 din actul normativ menționat („în cazul acțiunilor în curs

de judecată, persoana îndreptățită putând alege calea acestei legi”).

Ca atare, învestit cu soluționarea

unei notificări în privința unui bun ce făcea obiect de reglementare al Legii

nr. 10/2001, primarul, ca reprezentant al unității deținătoare, nu putea

respinge solicitarea ca fiind lipsită de obiect, câtă vreme situația bunului și

recuperea acestuia de către fostul proprietar nu fuseseră rezolvate până la

acel moment, în mod irevocabil, pe cale jurisdicțională.

intervenienții M. sunt nefondate.

În ce privește susținerea că

aderarea la apel a reclamantelor ar fi fost admisă cu încălcarea dispozițiilor

art. 293 C. proc. civ., în condițiile în care acestea nu au urmărit aceași

finalitate cu a părților la al căror apel au aderat, ea vădește ignorarea

acestei instituții, nu de către instanța de judecată, cum se pretinde, ci de

către recurenții intervenienți.

Instituția apelului incident sau a

„aderării” la apelul părții potrivnice reglementată de art. 293 C. proc. civ.,

nu presupune, cum greșit se susține, ca partea care uzează de această cale de

atac, să aibă aceleași interese și să urmărească valorificarea acelorași

pretenții cu ale părții la apelul căreia „aderă”.

Terminologia (improprie, de altfel)

de „aderare” folosită de legiuitor vizează împrejurarea în care partea, ce

inițial se mulțumise cu hotărârea primei instanțe, va exercita totuși, calea de

atac în condițiile în care există un apel principal al părții cu interese

contrare.

Așadar, apelul principal al părții

adverse este cel care face posibil apelul incident, în felul acesta

considerându-se că are lor o „aderare” la apel.

În speță, au existat apelurile principale

ale părților adverse, pârâtul și intervenienții principali, ceea ce a permis

reclamantelor ca în condițiile art. 293 alin. (1) C. proc. civ. să exercite

propriul apel prin care să tindă la schimbarea hotărârii de primă instanță.

Afirmația că interesele

reclamantelor ar fi trebuit să coincidă cu cele ale apelanților principali

pentru a face posibilă aderarea la apelul acestora, vine în contradicție,

astfel cum s-a arătat, cu reglementarea insituției apelului incident: aderarea

se face la apelul părții potrivnice, printr-o cerere proprie, care să tindă la

schimbarea hotărârii primei instanțe.

Fiind vorba de părți potrivnice,

interesele acestora nu pot fi identice și tot astfel, schimbarea hotărârii de primă

instanță nu poate fi urmărită de părțile potrivnice în același sens.

Este greșită și susținerea

recurenților potrivit căreia instanța ar fi realizat de fapt, o repunere în

termenul de apel pentru reclamante, întrucât aceasta este particularitatea

apelului incident, respectiv, posibilitatea exercitării lui după împlinirea termenului

de apel (altminteri, fiind considerat apel principal).

- Pretinsa neconcordanță dintre

dispozitivul deciziei recurate și considerentele acesteia, în sensul că soluția

dată excepției de inadmisibilitate a aderării la apel, se regăsește doar în considerente,

este nefondată.

Excepția constituie un mijloc de

apărare și nu o cerere care să fi învestit instanța cu pretenții proprii,

pentru ca soluția asupra ei să se regăsească în dispozitivul hotărârii.

Modalitatea în care instanța se

pronunță asupra apărărilor părților se regăsește în considerentele hotărârii și

în mod implicit în dispozitivul acesteia (neprimind excepția de

inadmisibilitate a aderării la apel, instanța s-a pronunțat asupra fondului

acesteia, conform soluției din dispozitiv).

- Celelalte critici ale

intervenienților, vizând aprecierea dată de către instanță efectului

autorității de lucru judecat al unei hotărâri care nu era irevocabilă au rămas

lipsite de obiect, în condițiile în care în faza recursului s-a făcut dovada

finalizării litigiului dintre părți purtând asupra valabilității contractului

de vânzare-cumpărare (conform deciziei civile nr. 1372/R/2005 a Curții de Apel

Cluj).

Stabilindu-se în mod irevocabil, în

raporturile dintre părți, faptul că este lovit de nulitate contractul de vânzare-cumpărare

încheiat de intervenienții M., această statuare a instanței a intrat în putere

de lucru judecat și se impune ca atare în prezentul proces.

Este vorba de manifestarea efectului

pozitiv al puterii de lucru judecat și de prezumția legală conform căreia

realitatea raporturilor juridice dintre părți este exprimată de hotărârea

pronunțată, de așa manieră încât ea nu poate primi dovada contrară [art. 1200

pct. 4, cu referire la art. 1202 alin. (2) C. civ.].

În consecință, fiind desființat prin

hotărâre irevocabilă contractul de vânzare-cumpărare al

recurenților-intervenienți și stabilindu-se în același timp, lipsa de

valabilitate a titlului statului, toate aprecierile făcute în cadrul recursului

intervenienților, în legătură cu existența valabilă a contractului lor, ca și

cu preluarea legală a bunului de către stat, vin să contrazică statuări intrate

în puterea de lucru judecat, ceea ce nu poate fi primit.

Funcția autorității de lucru judecat

constă în asigurarea stabilității juridice, fiind interzisă reluarea

verificării jurisdicționale asupra aspectelor tranșate deja.

În consecință, în cauză s-a stabilit

în mod corect că apartamentul nr. 2 din imobilul situat în str. I. nr.27 face

obiect al restituirii în natură, neexistând vreun impediment pentru adoptarea

acestei măsuri reparatorii, decurgând din existența unui contract de

vânzare-cumpărare care să fi fost valabil încheiat.

Ca atare, nesubzistând motivele de

nelegalitate invocate, recursul intervenienților M. urmează să fie respins ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

reclamanții R.K.M.S. și G.I.M. împotriva deciziei nr. 2572/A din 16 decembrie

2004 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale,

pentru minori și familie.

Modifică în parte decizia recurată,

în sensul că dispune restituirea în natură și a apartamentului nr. 6.

Înlătură obligația de plată

stabilită în sarcina reclamantelor a sumei de 225.718.800 lei.

Respinge apelul declarat de

intervenienții R.N. și R. V., ca nefondat.

Menține celelalte dispoziții ale

deciziei.

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca și intervenienții M.G.

și M.R.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 2 mai 2007.