ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3505/2007

Constată că prin sentința civilă nr. 1037 din 5 mai 2004 Tribunalul Cluj a admis, în parte, cererea formulată de reclamantele K.I.E. și G.I.M. în contradictoriu cu Primarul municipiului Cluj-Napoca și în consecință, a dispus anularea dispoziției nr. 4037 din 18 decembrie 2003 emisă de pârât, care a fost obligat să emită o nouă dispoziție de răspuns la notificarea formulată de reclamante, ținând seama de toate posibilitățile concrete de acordare de măsuri reparatorii în condițiile Legii nr. 10/2001. Au fost respinse cererile de intervenție în interes propriu și în interesul pârâtului Primarul municipiului Cluj-Napoca, formulate de intervenienții R.N., R.V., M.G. și M.R. A fost respinsă contestația reclamantelor împotriva pârâților Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca, precum și cererea de acordare a daunelor cominatorii.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamantele, în calitate de moștenitoare ale proprietarului tabular al imobilului evidențiat în C.F. Cluj-Napoca, au solicitat măsuri reparatorii, iar prin dispoziție a primarului notificarea a fost respinsă, pe considerentul că cererea petentelor este lipsită de obiect, întrucât acestea au devenit proprietare conform încheierilor de C.F. S-a apreciat că o astfel de soluție dată notificării este necorespunzătoare deoarece imobilul menționat în C.F. Cluj-Napoca a trecut în proprietatea statului cu titlu de naționalizare, situația rămânând neschimbată.

Deși prin sentința civilă nr. 10759/1999 a Judecătoriei Cluj-Napoca, definitivă prin decizia nr. 983/2000 a Tribunalului Cluj s-a constatat preluarea fără titlu a imobilului de către stat și nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de intervenienții M., s-a constatat că hotărârea nefiind irevocabilă (împotriva deciziei din apel declarându-se recurs, a cărui judecată a fost suspendată), nu se poate susține că este lipsită de obiect cererea formulată de reclamante în procedura Legii nr. 10/2001. Ca atare, a fost anulată dispoziția primarului, cu obligarea acestuia la emiterea unei noi dispoziții, de soluționare a notificării.

Cererile de intervenție în interes propriu, prin intermediul cărora s-a solicitat să se constate dreptul de proprietate al intervenienților asupra apartamentelor ocupate de aceștia (în imobilul a cărui restituire s-a cerut) au fost respinse, cu motivarea că lipsește semnătura vânzătorului de pe contractul de vânzare-cumpărare și în plus, în recurs, instanța de drept comun (învestită cu analiza valabilității contractelor de vânzare-cumpărare) va soluționa definitiv litigiul privind proprietatea imobilului. Împotriva sentinței au declarat apel pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca și intervenienții M.G., M.R., R.N. și R.V. Reclamantele au aderat la apelurile declarate de pârât și de intervenienți.

Apelantul-pârât a susținut caracterul legal al dispoziției emise, întrucât prin radierea înscrierii dreptului de proprietate al statului, cererea petentelor formulată în baza Legii nr. 10/2001 este lipsită de obiect. Intervenienții M. au solicitat schimbarea în parte a hotărârii atacate, în sensul respingerii contestației în ceea ce privește apartamentul nr. 2, arătând că, atâta vreme cât contractul de vânzare-cumpărare încheiat de aceștia nu a fost desființat prin hotărâre irevocabilă, nu este posibilă restituirea în natură a întregului imobil. În apelul lor, intervenienții R. au susținut caracterul nelegal al soluției și faptul că în mod corect, prin dispoziție a primarului, a fost respinsă notificarea reclamantelor ca lipsită de obiect, în condițiile în care prin hotărâre judecătorească definitivă s-a stabilit dreptul de proprietate al acestora asupra imobilului, astfel încât primarul nu putea dispune în contra sau peste conținutul unei hotărâri judecătorești.

De asemenea, trebuia constatat dreptul de proprietate al intervenienților asupra apartamentului nr. 6 din imobil, față de împrejurarea că la 13 ianuarie 1997 s-a realizat acordul de voință al părților asupra vinderii-cumpărării, momentul dobândirii dreptului fiind guvernat de principiul consensualismului. Pe calea aderării la apel, reclamantele au solicitat schimbarea sentinței în sensul admiterii în întregime a acțiunii și restituirii în natură a imobilului, arătându-se că în mod greșit prima intanță nu s-a pronunțat asupra capătului de cerere care viza restituirea în natură.

Prin decizia civilă nr. 2572/A din 16 decembrie 2004 Curtea de Apel Cluj a respins apelul declarat de pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca și de intervenienții M. A fost admis apelul intervenienților R., ca și apelul incident declarat de reclamante și în consecință, a fost schimbată sentința, în sensul admiterii acțiunii în parte, anulării dispoziției și dispunerii restituirii în natură, în favoarea reclamantelor, a imobilului situat în Cluj-Napoca, cu excepția apartamentului nr. 6. A fost obligat pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca să facă ofertă de restituire prin echivalent bănesc, la valoarea actualizată a apartamentului nr. 6 din imobil și au fost obligate reclamantele să restituie suma de 225.718.800 lei, încasată cu titlu de despăgubiri în baza hotărârii nr. 15 din 20 februarie 1998 a Comisiei județene Cluj pentru aplicarea Legii nr. 112/1995, sumă actualizată cu indicele de inflație.

Au fost obligate reclamantele să recunoască dreptul de proprietate al intervenienților R, asupra apartamentului nr. 6, ca urmare a admiterii cererii de intervenție formulată de aceștia. Pentru pronunțarea acestei soluții s-a reținut, în ce privește apelul pârâtului, că nu se poate constata, așa cum a pretins acesta, lipsa de obiect a notificării reclamantelor, chiar dacă există o hotărâre definitivă prin care s-a constatat că imobilul a trecut în proprietatea statului fără titlu valabil, dispunându-se rectificarea C.F. prin restabilirea situației anterioare.

Existența unei asemenea hotărâri nu poate constitui obstacol pentru acordarea măsurilor reparatorii instituite prin Legea nr. 10/2001 întrucât în litigiul definitiv soluționat prin sentința civilă nr. 10705/1999 a Judecătoriei Cluj-Napoca, în care a figurat ca pârât Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca, s-a renunțat, în numele acestei persoane, la beneficiul puterii de lucru judecat, persoana juridică deținătoare fiind obligată în temeiul Legii nr. 10/2001, la restituirea imobilului în natură sau prin echivalent. Apelul intervenienților M. a fost apreciat nefondat, în condițiile în care prin sentința menționată anterior (confirmată în apel, potrivit deciziei nr. 933/2000 a Tribunalului Cluj) s-a constatat nulitatea contractului de vânzare-cumpărare încheiat de aceștia, aspect care a intrat în autoritate de lucru judecat (care urmează a se definitiva în recurs, fie prin menținerea soluției, fie prin desființarea acesteia).

Instanța de apel a considerat însă întemeiate criticile intervenienților R. în legătură cu dreptul de proprietate pe care aceștia l-au dobândit asupra apartamentului nr. 6 din imobil, drept a cărui respectare se impune reclamantelor. În acest sens, s-a constatat că, deși prin adresa din 27 aprilie 1998 SC C. SA a adus la cunoștința intervenienților că nu se poate finaliza contractul de vânzare-cumpărare și că s-a suspendat încheierea acestuia, în realitate între noțiunea de „încheiere” și cea de „finalizare” a contractului nu există identitate. Contractul de vânzare-cumpărare trebuie considerat încheiat la data de 13 ianuarie 1997, anterior suspendării oricărei vânzări, iar faptul că ulterior încheierii contractului s-a suspendat procedura de vânzare a altor apartamente din același imobil, coroborat cu renunțarea reclamantelor la judecata acțiunii față de pârâtul R.N.

(în procesul în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 10705/1999 a Judecătoriei Cluj-Napoca), duce la concluzia că acest contract este valabil încheiat în continuare. Apelul incident al reclamantelor a fost găsit întemeiat întrucât existând o hotărâre judecătorească definitivă ce statuează că preluarea imobilului a fost făcută fără titlu, se impune restituirea în natură a imobilului, exceptând apartamentele cu privire la care nu s-a constatat nulitatea contractului de vânzare-cumpărare (în speță, cel deținut de intervenienții R.). Cu privire la acest apartament, a cărui restituire în natură nu este posibilă, a fost obligat Primarul municipiului Cluj-Napoca să facă ofertă de restituire prin echivalent bănesc la valoarea actualizată, iar în temeiul art. 19 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 s-a dispus obligarea reclamantelor la restituirea sumei de 225.718.800 lei, acordate acestora prin hotărârea Comisiei de aplicare a Legii nr. 112/1995.

Decizia a fost atacată cu recurs de reclamante, pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca și intervenienții M.G. și M.R. 1. Reclamantele au susținut caracterul nelegal al soluției sub următoarele aspecte: - Aprecierea instanței în legătură cu existența dreptului de proprietate al intervenienților R. asupra apartamentului nr. 6 este eronată întrucât nu a avut loc o perfectare a contractului de vânzare-cumpărare, în temeiul căruia aceștia să fi dobândit proprietatea imobilului. Astfel, nu s-a realizat un acord de voință cu privire la lucrul vândut și la preț, vânzătorul neexprimându-și consimțământul în legătură cu înstrăinarea.

Dimpotrivă, prin adresa nr. 3064 din 27 aprilie 1998, SC C. SA a comunicat că nu poate finaliza contractul de vânzare-cumpărare până când nu este prezentată o nouă fișă a suprafețelor locative, așa încât, lucrul vândut, ca obiect al contractului de vânzare-cumpărare nefiind determinat, înseamnă că părțile nu puteau să-și exprime consimțământul asupra unui obiect necunoscut. Distincția realizată de instanță între „încheierea” și „finalizarea” contractului este fără fundament, în condițiile în care, conform adresei vânzătorului, s-a suspendat încheierea contractului de vânzare-cumpărare, ceea ce înseamnă că din punct de vedere al acestuia finalizarea contractului coincide de fapt, cu încheierea actului juridic.

Este eronat sub aspectul menționat, raționamentul instanței de apel conform căruia contractul mai întâi se încheie și apoi se finalizează. În condițiile în care intervenienții nu au dobândit dreptul de proprietate asupra apartamentului, soluția instanței de exceptare a acestuia de la restituire este greșită. - În mod eronat instanța a obligat pe reclamante să restituie suma de 225.718.800 lei stabilită în favoarea lor prin hotărâre a Comisiei de aplicare a Legii nr. 112/1995, în condițiile în care acestea nu au încasat respectiva sumă de bani, din nicio probă a dosarului nerezultând situația contrară. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

2. Primarul municipiului Cluj-Napoca a criticat soluția, susținând că dispoziția prin care a respins notificarea ca fiind lipsită de obiect este legală în condițiile în care prin sentința civilă nr.10795/1999 a Judecătoriei Cluj-Napoca s-a restabilit situația anterioară de carte funciară prin radierea înscrierii dreptului de proprietate al Statului Român. 3. Criticile intervenienților M.G. și M.R. au vizat următoarele aspecte: - Prin admiterea aderării la apel formulată de reclamante, instanța a nesocotit flagrant dispozițiile art. 293 C. proc. civ. și s-a pronunțat asupra unei căi de atac inadmisibile, întrucât această formă de apel presupune ca aderarea să se facă la apelul părții potrivnice și să se urmărească schimbarea hotărârii în sensul urmărit de partea potrivnică.

Or, reclamantele nu au formulat aceleași pretenții și nu au dorit schimbarea hotărârii conform celor solicitate de partea potrivnică. Sub aspectul soluției date aderării la apel există neconcordanțe clare între dispozitivul deciziei și considerentele acesteia, având în vedere că excepția inadmisibilității invocată de intervenienți cu privire la acest apel nu se regăsește în dispozitivul deciziei, ci doar în considerentele acesteia. - Hotărârea instanței de apel este rezultatul unei greșite interpretări juridice (art. 304 pct. 8) și aplicării eronate a legii (art. 304 pct. 9), atunci când face aprecieri în legătură cu statuările unor hotărâri judecătorești (sentința nr. 10705/1999 a Judecătoriei Cluj-Napoca), ce nu beneficiază de putere de lucru judecat, deoarece nu sunt irevocabile.

- Hotărârea conține motive contradictorii (art. 304 pct. 7) și în plus, nu s-a pronunțat asupra unor mijloace de probă decisive în soluționarea cauzei (art. 304 pct. 10). Astfel, instanța invocă autoritatea de lucru judecat cu privire la legalitatea titlului statului, precum și cu privire la constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare al intervenienților, după ce în prealabil face referire și la faptul că prin efectul Legii nr. 10/2001 s-a renunțat, în numele persoanelor juridice, la beneficiul puterii de lucru judecat, ceea ce obligă persoana juridică deținătoare la restituirea imobilului. Făcând referire la autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri care nu se bucură de fapt, de un astfel de efect, întrucât nu este irevocabilă, instanța nu a intrat în cercetarea fondului contestației și nici a cererii de intervenție.

- Respingerea cererii intervenienților, de constatare a dreptului de proprietate asupra apartamentului este nelegală, în condițiile în care imobilul a intrat în proprietatea statului cu titlu valabil, conform Decretului nr. 92/1950, iar acesta l-a înstrăinat intervenienților în temeiul Legii nr. 112/1995, care le era aplicabilă. Ca atare, nu se putea dispune restituirea în natură a apartamentului deținut de intervenienți conform unui contract de vânzare-cumpărare ce își produce efectele, nefiind desființat printr-o hotărâre irevocabilă. În faza recursului s-a administrat proba cu înscrisuri, depunându-se la dosar decizia civilă nr. 1372/R/2005 a Curții de Apel Cluj (prin care a rămas irevocabilă sentința civilă nr. 10795 din 30 noiembrie 1999 a Judecătoriei Cluj-Napoca), adresa emisă de Ministerul Finanțelor Publice, D.G.F.P.

Cluj, conform căreia nu s-au achitat despăgubiri în baza Hotărârii nr. 15/1998 emisă de Comisia de aplicare a Legii nr. 112/1995 Cluj (fila 173). Examinând criticile formulate prin intermediul celor 3 recursuri exercitate în cauză, Înalta Curte urmează să constate următoarele: 1) Recursul declarat de reclamante este întemeiat față de considerentele ce succed: Dispunând restituirea în natură a imobilului din Cluj-Napoca, cu excepția apartamentului nr. 6, pentru care a stabilit dreptul reclamantelor la măsuri reparatorii prin echivalent, instanța de apel a apreciat în mod greșit că în privința acestui apartament există un contract de vânzare-cumpărare valabil încheiat în favoarea intimaților-intervenienți R. Astfel, deși aceștia au demarat într-adevăr, formalitățile pentru încheierea contactului în temeiul Legii nr. 112/1995, nu s-a ajuns la perfectarea lui, în condițiile în care unitatea specializată în realizarea vânzării (SC C. SA) a comunicat imposibilitatea finalizării înstrăinării întrucât fișa suprafeței locative nu corespundea cu situația reală de pe teren și cu documentația de întabulare (fila 171, fond).

Acestui impediment existent inițial i s-a adăugat ulterior acela decurgând din suspedarea de către consiliul local a încheierii contractelor de vânzare-cumpărare cu privire la imobil, datorită situației litigioase în care se afla. Aprecierea instanței de apel în sensul că între notiunea de „încheiere” a contractului și aceea de „finalizare” a acestuia nu există identitate, că în realitate, contractul s-a încheiat, dar nu s-a finalizat, este eronată și ignoră condițiile de valabilitate ale vânzării-cumpărării. Potrivit art. 1295 C. civ., pentru ca vinderea să fie perfectă și proprietatea de drept strămutată la cumpărător, este necesar ca părțile să se fi învoit asupra lucrului și asupra prețului.

Un astfel de acord de voință nu a avut loc în speță, întrucât era nedeterminat lucrul ce făcea obiectul înstrăinării, în absența fișei locative care să corespundă situației reale și documentației de întabulare. Ca atare, nefiind exprimat consimțământul vânzătorului, care de altfel, a adus la cunoștința intimatului R. că avea obligația obținerii unei fișe locative (pentru determinarea obiectului vânzării), obligație pe care acesta nu a îndeplinit-o, nu se poate susține că a avut loc o încheiere a contractului, dar lipsește „finalizare” acestuia. Tocmai inexistența contractului a determinat și atitudinea procesuală a reclamantelor în litigiul ce a purtat asupra valabilității contractelor de vânzare-cumpărare încheiate cu privire la imobilul din str. I.M.

nr. 27, unde au renunțat la judecată față de pârâtul R.N. De aceea, este eronat argumentul instanței de apel conform căruia, neexistând o hotărâre de constatare a nulității contractului încheiat de intimații R. (datorită renunțării la judecată față de aceștia), înseamnă că acest act juridic este valabil. În realitate, astfel cum s-a arătat anterior, un asemenea act nu putea face obiectul verificării jurisdicționale, pentru că el nu luase naștere în mod valabil în absența manifestării acordului reciproc de voință al părților.

În consecință, neexistând vreun impediment pentru restituirea în natură a întregului imobil și având în vedere dispozițiile art. 1 alin. (1), art. 7 alin. (1) și art. 9 din Legea nr. 10/2001, urmează ca prin admiterea recursului reclamantelor, să fie modificată decizia atacată și să se dispună restituirea către acestea inclusiv a apartamentului nr. 6. Drept urmare, va fi respins apelul declarat de intervenienții R. în cadrul căruia s-a pretins să se constate dreptul de proprietate asupra apartamentului pe care îl ocupă și obligarea reclamantelor la respectarea acestui drept. - Au de asemenea, caracter fondat criticile reclamantelor în legătură cu obligarea la restituirea sumei de 225.718.800 lei stabilită în favoarea lor prin Hotărârea nr. 15 din 20 februarie 1998 a Comisiei de aplicare a Legii nr. 112/1995.

Conform înscrisului nou depus în faza recursului (adresa Direcției Generale a Finanțelor Publice) a rezultat că recurentele-reclamante nu au încasat vreo sumă de bani din cea stabilită ca despăgubiri în condițiile Legii nr. 112/1995. În aceste condiții, obligarea lor la returnarea respectivei sume s-a făcut cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 19 (actualmente art. 20) din Legea nr. 10/2001, ceea ce atrage de asemenea incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În temeiul acestui text procedural va fi modificată decizia și sub aspectul înlăturării obligației stabilite în sarcina reclamantelor cu privire la restituirea sumei rezultate din Hotărârea nr. 15/1998 a Comisiei de aplicare a Legii nr. 112/1995 Cluj.

2. Recursul declarat de Primarul municipiului Cluj, vizând lipsa de obiect a notificării și în aceste condiții, caracterul legal al dispoziției emise de acesta, nu poate fi primit. Astfel, la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, situația imobilului ce a făcut obiect al notificării nu era una lămurită, tranșată în mod irevocabil în instanță. Deși prin hotărâre judecătorească se constatase preluarea fără titlu a bunului de către stat și rectificarea situației de carte funciară, litigiul se afla în curs de desfășurare. Restabilirea situației anterioare de carte funciară nu era așadar decât una provizorie (sub condiția definitivării procesului) și de aceea, nu era de natură să împiedice unitatea notificată, deținătoare în continuare a bunului, să rezolve notificarea.

Reclamantele, care se pretindeau persoane îndreptățite la restituire, aveau posibilitatea recurgerii la procedura instituită de Legea nr. 10/2001, facultate recunoscută acestora de prevederile art. 46 din actul normativ menționat („în cazul acțiunilor în curs de judecată, persoana îndreptățită putând alege calea acestei legi”). Ca atare, învestit cu soluționarea unei notificări în privința unui bun ce făcea obiect de reglementare al Legii nr. 10/2001, primarul, ca reprezentant al unității deținătoare, nu putea respinge solicitarea ca fiind lipsită de obiect, câtă vreme situația bunului și recuperea acestuia de către fostul proprietar nu fuseseră rezolvate până la acel moment, în mod irevocabil, pe cale jurisdicțională.

3. Criticile aduse deciziei de intervenienții M. sunt nefondate. În ce privește susținerea că aderarea la apel a reclamantelor ar fi fost admisă cu încălcarea dispozițiilor art. 293 C. proc. civ., în condițiile în care acestea nu au urmărit aceași finalitate cu a părților la al căror apel au aderat, ea vădește ignorarea acestei instituții, nu de către instanța de judecată, cum se pretinde, ci de către recurenții intervenienți. Instituția apelului incident sau a „aderării” la apelul părții potrivnice reglementată de art. 293 C. proc. civ., nu presupune, cum greșit se susține, ca partea care uzează de această cale de atac, să aibă aceleași interese și să urmărească valorificarea acelorași pretenții cu ale părții la apelul căreia „aderă”.

Terminologia (improprie, de altfel) de „aderare” folosită de legiuitor vizează împrejurarea în care partea, ce inițial se mulțumise cu hotărârea primei instanțe, va exercita totuși, calea de atac în condițiile în care există un apel principal al părții cu interese contrare. Așadar, apelul principal al părții adverse este cel care face posibil apelul incident, în felul acesta considerându-se că are lor o „aderare” la apel. În speță, au existat apelurile principale ale părților adverse, pârâtul și intervenienții principali, ceea ce a permis reclamantelor ca în condițiile art. 293 alin. (1) C. proc. civ. să exercite propriul apel prin care să tindă la schimbarea hotărârii de primă instanță.

Afirmația că interesele reclamantelor ar fi trebuit să coincidă cu cele ale apelanților principali pentru a face posibilă aderarea la apelul acestora, vine în contradicție, astfel cum s-a arătat, cu reglementarea insituției apelului incident: aderarea se face la apelul părții potrivnice, printr-o cerere proprie, care să tindă la schimbarea hotărârii primei instanțe. Fiind vorba de părți potrivnice, interesele acestora nu pot fi identice și tot astfel, schimbarea hotărârii de primă instanță nu poate fi urmărită de părțile potrivnice în același sens. Este greșită și susținerea recurenților potrivit căreia instanța ar fi realizat de fapt, o repunere în termenul de apel pentru reclamante, întrucât aceasta este particularitatea apelului incident, respectiv, posibilitatea exercitării lui după împlinirea termenului de apel (altminteri, fiind considerat apel principal).

- Pretinsa neconcordanță dintre dispozitivul deciziei recurate și considerentele acesteia, în sensul că soluția dată excepției de inadmisibilitate a aderării la apel, se regăsește doar în considerente, este nefondată. Excepția constituie un mijloc de apărare și nu o cerere care să fi învestit instanța cu pretenții proprii, pentru ca soluția asupra ei să se regăsească în dispozitivul hotărârii. Modalitatea în care instanța se pronunță asupra apărărilor părților se regăsește în considerentele hotărârii și în mod implicit în dispozitivul acesteia (neprimind excepția de inadmisibilitate a aderării la apel, instanța s-a pronunțat asupra fondului acesteia, conform soluției din dispozitiv).

- Celelalte critici ale intervenienților, vizând aprecierea dată de către instanță efectului autorității de lucru judecat al unei hotărâri care nu era irevocabilă au rămas lipsite de obiect, în condițiile în care în faza recursului s-a făcut dovada finalizării litigiului dintre părți purtând asupra valabilității contractului de vânzare-cumpărare (conform deciziei civile nr. 1372/R/2005 a Curții de Apel Cluj). Stabilindu-se în mod irevocabil, în raporturile dintre părți, faptul că este lovit de nulitate contractul de vânzare-cumpărare încheiat de intervenienții M., această statuare a instanței a intrat în putere de lucru judecat și se impune ca atare în prezentul proces.

Este vorba de manifestarea efectului pozitiv al puterii de lucru judecat și de prezumția legală conform căreia realitatea raporturilor juridice dintre părți este exprimată de hotărârea pronunțată, de așa manieră încât ea nu poate primi dovada contrară [art. 1200 pct. 4, cu referire la art. 1202 alin. (2) C. civ.]. În consecință, fiind desființat prin hotărâre irevocabilă contractul de vânzare-cumpărare al recurenților-intervenienți și stabilindu-se în același timp, lipsa de valabilitate a titlului statului, toate aprecierile făcute în cadrul recursului intervenienților, în legătură cu existența valabilă a contractului lor, ca și cu preluarea legală a bunului de către stat, vin să contrazică statuări intrate în puterea de lucru judecat, ceea ce nu poate fi primit.

Funcția autorității de lucru judecat constă în asigurarea stabilității juridice, fiind interzisă reluarea verificării jurisdicționale asupra aspectelor tranșate deja. În consecință, în cauză s-a stabilit în mod corect că apartamentul nr. 2 din imobilul situat în str. I. nr.27 face obiect al restituirii în natură, neexistând vreun impediment pentru adoptarea acestei măsuri reparatorii, decurgând din existența unui contract de vânzare-cumpărare care să fi fost valabil încheiat. Ca atare, nesubzistând motivele de nelegalitate invocate, recursul intervenienților M. urmează să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamanții R.K.M.S. și G.I.M. împotriva deciziei nr. 2572/A din 16 decembrie 2004 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie. Modifică în parte decizia recurată, în sensul că dispune restituirea în natură și a apartamentului nr. 6. Înlătură obligația de plată stabilită în sarcina reclamantelor a sumei de 225.718.800 lei. Respinge apelul declarat de intervenienții R.N. și R. V., ca nefondat. Menține celelalte dispoziții ale deciziei. Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca și intervenienții M.G. și M.R. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 2 mai 2007.