ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2230/2007

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2230/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de

23 august 2005, reclamanții B.N., B.A. și G.M. au solicitat în contradictoriu

cu pârâții Primarul municipiului Cluj-Napoca și Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor, repunerea în termenul legal de atacare a dispoziției

emisă în temeiul Legii nr. 10/2001 și ulterior, anularea acestei dispoziții

înregistrată sub nr. 1661/2001 cu privire la cuantumul despăgubirilor. S-a

solicitat totodată obligarea pârâtului Primarul municipiului Cluj-Napoca să

emită o nouă dispoziție în care să se prevadă expres valoarea imobilului

notificat, valoarea despăgubirilor ce urmează a fi dedusă și valoarea măsurilor

reparatorii efectiv acordate, în mod separat pentru teren și pentru

construcție.

În motivarea cererii de repunere în

termen, reclamanții au arătat că dispoziția atacată a fost comunicată doar

reclamantei G.M., care, în perioada 4 iulie-25 august 2005, interval de timp în

care s-a comunicat dispoziția, s-a aflat în concediu de odihnă fiind plecată de

la domiciliu, astfel încât nu a putut lua cunoștință de conținutul actului în

termenul legal de contestare a acesteia.

Cât privește fondul cauzei, au

învederat că sunt îndreptățiți să beneficieze de măsurile reparatorii prevăzute

de legea specială pentru imobilul solicitat, situat în municipiul Cluj-Napoca,

casă și teren, imobil expropriat în anul 1983 și pentru care s-a plătit o

despăgubire în valoare de 80.907 lei.

Deși prin dispoziția atacată s-a

recunoscut reclamanților dreptul de a beneficia de măsuri reparatorii, cuantumul

măsurilor reparatorii evaluat la suma de 1.112.723.264 lei nu a fost în mod

corect stabilit, separat pentru teren și pentru construcție, nu a fost

stabilită suma ce urmează a fi încasată efectiv de către reclamanți,

menționându-se doar că din valoarea imobilului se va scădea valoarea

actualizată a despăgubirilor încasate la data preluării de către stat.

Reclamanții au contestat de asemenea

și valoarea imobilului stabilită în etapa administrativă a procedurii și care

este mult inferioară valorii reale de circulație a bunului.

Prin sentința civilă nr. 534 din 15

iunie 2006 a Tribunalului Cluj a fost admisă cererea de repunere în termen și

admisă în parte cererea introductivă. A fost anulată dispoziția nr. 16101 din 5

iulie 2005 emisă de pârâtul Primarul municipiul Cluj-Napoca cu privire la

cuantumul despăgubirilor.

A fost admisă excepția lipsei

calității procesuale pasive a pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor și respinsă plângerea față de această pârâtă.

Pentru a pronunța această hotărâre,

prima instanță a reținut, în esență, ca reale susținerile reclamanților privind

imposibilitatea obiectivă în exercitarea căii de atac a contestației, astfel

încât, constatând îndeplinite cerințele art. 103 alin. (1) și (2) C. proc.

civ., s-a apreciat ca depusă în termen cererea introductivă.

Cu privire la fondul cauzei s-a

reținut că, după modificarea Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005,

competența de stabilire a cuantumului măsurilor reparatorii revine Comisiei

Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din subordinea Cancelariei Primului

Ministru, așa încât, evaluarea terenurilor solicitate, prin lucrările de

specialitate efectuate în cauză, nu mai poate fi reținută, instanța de judecată

fiind lipsită de atributul stabilirii valorii despăgubirilor.

Prin decizia civilă nr. 355/A/2006

din 12 octombrie 2006 a Curții de Apel Cluj, a fost admis în parte apelul

reclamanților și schimbată în parte sentința primei instanțe.

A fost obligat pârâtul Primarul

municipiului Cluj-Napoca să emită o nouă dispoziție de soluționare a

notificării reclamanților, care să cuprindă valoarea măsurilor reparatorii în

echivalent pentru întreg imobilul, ținând seama de valoarea actualizată a

despăgubirilor primite la expropriere, în cuantum de 80.907 lei, din care

80.000 lei pentru casă și 907 lei pentru teren. A fost respins ca nefondat

apelul pârâtului Primarul municipiului Cluj-Napoca și menținute restul

dispozițiilor deciziei.

Instanța de apel a reținut în esență

că reclamanții sunt pe deplin îndreptățiți să beneficieze de măsuri reparatorii

în echivalent pentru construcția și terenul expropriate, valoarea acestora

urmând să fie stabilită în conformitate cu prevederile art. 11 alin. (5) și (6)

din Legea nr. 10/2001 republicată, urmând ca din această valoare să se scadă, conform

alin. (7) al aceluiași articol, valoarea actualizată a despăgubirilor primite

cu ocazia exproprierii, separat pentru construcție și teren.

Împrejurarea că în fața primei

instanțe au fost efectuate expertize pentru evaluarea atât a construcției cât

și a terenului, este irelevantă cauzei, întrucât în actuala reglementare a

Legii nr. 10/2001, stabilirea efectivă a despăgubirilor cuvenite persoanelor

îndreptățite, respectiv a măsurilor reparatorii în echivalent, este apanajul

exclusiv al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, iar nu a

instanțelor de judecată.

Împotriva acestei hotărâri, au

declarat recurs reclamanții, criticând-o pentru nelegalitate, solicitând

obligarea pârâtului Primarul municipiului Cluj-Napoca la emiterea unei noi

dispoziții prin care să se stabilească despăgubiri bănești în cuantum de

157.277 RON pentru construcție și 129 979, 59 RON pentru teren.

În dezvoltarea motivelor de recurs,

care pot fi încadrate în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamanții

au susținut că în mod greșit instanța de apel nu s-a pronunțat în concret

asupra despăgubirilor ce li se cuvin. În acest fel, pârâtul poate emite o

dispoziție în care ar consemna o valoare apreciată de acest pârât ca fiind

reală, factor generator de alte procese.

Au învederat că dispoziția atacată a

fost emisă anterior datei de intrare în vigoare a Legii nr. 247/2005 astfel

încât nu-i sunt aplicabile prevederile acestei legi.

De asemenea, actul normativ

menționat face o distincție clară între notificările deja soluționate la data

intrării în vigoare a legii și cele ce nu au fost încă soluționate și care vor

fi înaintate Secretariatului Comisiei Centrale însoțite de dispozițiile

conținând propuneri motivate de acordare a despăgubirilor.

Aceasta înseamnă că notificările soluționate

anterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, atacate în instanță, urmează

a fi predate împreună cu dispozițiile definitive emise în baza hotărârilor

judecătorești, organismului susmenționat.

În același sens, al competenței

instanțelor judecătorești de a stabili sumele de bani reprezentând valoarea de

circulație a imobilelor sunt și prevederile art. 16 alin. (1) din Legea nr.

247/2005, text neobservat de instanță.

Dispozițiile hotărârilor

judecătorești atacate sunt contrare însă și recentei jurisprudențe a CEDO care

a statuat în sensul că principiul propus de legea de reparații este acela de a

acorda o indemnizație corespunzător valorii de piață a imobilului preluat

abuziv, principiu care reflectă jurisprudența internațională, judiciară sau arbitrală

referitoare la despăgubirile acordate în caz de acte ilicite și confirmate în

mod constant de aceasta.

Raportat la motivele enunțate, au

învederat că dispozițiile deciziei atacate nu sunt de natură a conduce la

finalizarea efectivă a litigiului, lăsând loc de interpretare pentru pârât și

obligând în acest fel părțile să parcurgă un nou ciclu procesual cu toate

consecințele ce derivă din situația menționată.

Recursul este fondat, potrivit

considerentelor ce succed:

Potrivit art. 11 din Legea nr. 10/2001

republicată, urmare a modificărilor aduse prin Legea nr. 247/2005 și prin

O.U.G. nr. 209/2005, imobilele expropriate se restituie în natură persoanei

îndreptățite, iar dacă aceasta a primit o despăgubire, restituirea în natură

este condiționată de rambursarea unei sume reprezentând valoarea despăgubirii

primite, actualizate cu coeficientul de actualizare stabilit conform

legislației în vigoare.

Reglementând ipoteza imobilelor

expropriate, ocupate integral de lucrările pentru care s-a dispus exproprierea,

norma alin. (4) al aceluiași articol, prevede că măsurile reparatorii se

stabilesc în echivalent pentru întreg imobilul.

În acest sens art. 11 alin. (5) din

lege prevede că valoarea construcțiilor expropriate și demolate se stabilește

potrivit valorii de piață de la data notificării, stabilită potrivit

standardelor internaționale, iar alin. (6) al aceluiași text prevedea că

valoarea terenurilor aferente construcțiilor expropriate se stabilește de

asemenea potrivit valorii de piață de la data soluționării, stabilită potrivit

standardelor internaționale de evaluare.

Alin. (7) al art. 11 prevede că

valoarea măsurilor reparatorii în echivalent se stabilește prin scăderea

valorii actualizate a despăgubirilor primite pentru teren, respectiv pentru

construcții, din valoarea corespunzătoare a imobilului expropriat, teren și

construcții, care nu se pot restitui în natură, stabilită potrivit alin. (5) și

(6) al aceluiași articol.

Iar potrivit art. 24 alin. (1) în

redactarea în vigoare la data soluționării notificării „ dacă restituirea în

natură nu este aprobată sau nu este posibilă, după caz, deținătorul imobilului

este obligat ca, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, în

termenul prevăzut la art. 23 alin. (1) să facă persoanei îndreptățite o ofertă de

restituire” prin echivalent, corespunzătoare valorii imobilului.

Prin urmare, în forma inițială a

legii, se prevedea imperativ obligația unității deținătoare de a respecta atât

termenul de soluționare a notificărilor, cât și pe aceea de a face persoanei

îndreptățite „ofertă de restituire prin echivalent, corespunzătoare valorii

imobilului”, ceea ce presupune determinarea valorii măsurilor reparatorii, atât

sub aspectul cuantumului, cât și a categoriei cuvenite.

Nerespectarea dispozițiilor legale

enunțate la emiterea dispoziției prevăzute de Legea nr. 10/2001 constituie

cauze de nelegalitate a actului administrativ astfel emis, cu consecințe

directe asupra validității acestuia.

În acest sens, se reține că legal,

ambele instanțe au sancționat modalitatea defectuoasă de soluționare a

notificării reclamanților, reținând, pe bună dreptate, îndreptățirea acestora

de a beneficia de măsuri reparatorii atât pentru terenul expropriat dar și

pentru construcția expropriată, însă în procesul de finalizare a soluționării

notificării reclamanților, au reținut că stabilirea efectivă a despăgubirilor

cuvenite reclamanților este atributul exclusiv al Comisiei Centrale pentru

Stabilirea Despăgubirilor, iar nu a instanțelor de judecată.

Considerentele celor două instanțe

relativ la aspectul evocat sunt rezultatul greșitei interpretări a legii,

critică ce se încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Într-adevăr, prin art. 16 alin. (1)

și (2) din Legea nr. 247/2005 (titlul VII), privind regimul stabilirii plății

despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, legiuitorul face distincție

între notificările deja soluționate la data intrării în vigoare a legii prin

consemnarea în cuprinsul a unor sume ce urmează a se acorda ca despăgubire,

ipoteză a alin. (1) al textului, și cele care nu au fost soluționate în atare

modalitate până la data respectivă și despre care se arată că vor fi predate

secretariatului comisiei centrale însoțite de dispozițiile entităților

învestite cu soluționarea notificărilor, conținând propunerile motivate de

acordare a despăgubirilor, ipoteză a alin. (2) al textului art. 16.

Or, în speță, notificarea

reclamanților a fost soluționată anterior intrării în vigoare a legii, însă

dispoziția prin care aceasta a fost soluționată nu a rămas definitivă, fiind

atacată în instanță astfel încât ceea ce urmează a se preda secretariatului

comisiei centrale este dispoziția definitivă, emisă în baza hotărârii

judecătorești.

Prin urmare, în cauză sunt

aplicabile prevederile alin. (1) al art. 16, în sensul că în situația dată și

instanța de judecată poate stabili cuantumul despăgubirilor cuvenite

beneficiarilor legii de reparații, reprezentând valoarea de circulație a

bunului, orice altă interpretare a textului echivalând cu denegare de dreptate

(sancționată de prevederile art. 3 C. civ.) și cu dreptul de acces la instanță,

garantat de prevederile art. 21 din Constituția României și art. 6 din

Convenția Europeană a Drepturilor și Libertăților Fundamentale ale Omului.

Dacă dreptul de acces la un tribunal

nu este absolut și se pretează la limitări implicit admise, deoarece ordonă

prin natura sa însăși reglementarea statului, aceste limitări nu pot restrânge

accesul oferit într-un fel sau până într-un punct astfel încât dreptul să fie

atins în propria sa substanță.

O asemenea limitare nu se leagă de

art. 6 alin. (1) decât dacă tinde către un scop legitim și dacă există un

raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul

vizat.

Or, în speță, pe umerii

reclamanților apasă o sarcină disproporționată în măsura în care, nici până în

prezent nu a fost stabilit cuantumul despăgubirilor cuvenite potrivit legii

speciale și mai ales, în condițiile în care la peste un an de la adoptarea

legii noi, aceștia sunt trimiși, după parcurgerea unei proceduri judiciare, să

urmeze o nouă etapă administrativă cu posibilitatea de a urma o nouă etapă

judiciară, ceea ce presupune, imposibilitatea valorificării dreptului subiectiv

invocat în viitorul apropiat

Or, aceasta se constituie într-o

ingerință în dreptul reclamanților de a primi despăgubirea, drept recunoscut de

Legea nr. 10/2001, incompatibilă cu dreptul la respectarea bunurilor garantat

de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție.

Concluzionând, față de datele

speței, în sensul admisibilității evaluării despăgubirilor și în etapa

judiciară a procedurii reglementate de art. 21 și urm. din Legea nr. 10/2001,

și constatând că în cauză, greșit au considerat instanțele că această

atribuțiune este apanajul autorității administrative cu excluderea intervenției

instanței de judecată, soluționând astfel procesul fără a intra în cercetarea

fondului pretențiilor deduse în justiție, în temeiul art. 312 alin. (5) C.

proc. civ. pe recursul va fi admis cu consecința casării hotărârilor și

trimiterii cauzei spre rejudecare la prima instanță.

Cu prilejul soluționării pricinii

vor fi avute în vedere și celelalte critici invocate în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

reclamanții G.M. și B.N. împotriva deciziei nr. 355 A din 12 octombrie 2006 a

Curții de Apel Cluj.

Casează decizia recurată și sentința

civilă nr. 534 din 15 iunie 2006 a Tribunalului Cluj și trimite cauza aceluiași

tribunal pentru rejudecare.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 9 martie 2007.