ÎCCJ, decizie (scj.ro #81950)

Contestație împotriva deciziei/dispoziției emisă in temeiul Legii nr.10/2001 cu privire la cuantumul despăgubirilor acordate. Competența instanței judecătorești de a stabili cuantumul despăgubirilor ce pot fi acordate în cazul deciziilor/dispozițiilor emise înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 247/005. Cuprins pe materii. Drept civil. Drept de proprietate. Contestație împotriva deciziei emisă in temeiul Legii nr.10/2001 cu privire la cuantumul despăgubirilor acordate. Index alfabetic . Drept civil. - Contestație împotriva deciziei/dispoziției emisă in temeiul Legii nr.10/2001.

- Competența instanței judecătorești de a stabili cuantumul despăgubirilor ce pot fi acordate în cazul deciziilor/dispozițiilor emise înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 247/005 Legea nr. 10/2001, republicată: art. 7, art. 11, art. 24 Legea nr. 247/2005: art. 16 Prin art.16 alin.1 și alin.2 din Legea nr.247/2005 (titlul VII), privind regimul stabilirii plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, legiuitorul face distincție între notificările deja soluționate la data intrării în vigoare a legii prin consemnarea unor sume ce urmează a se acorda ca despăgubire, ipoteză a alin.1 al textului, și cele care nu au fost soluționate în atare modalitate până la data respectivă și despre care se arată că vor fi predate secretariatului comisiei centrale însoțite de dispozițiile entităților învestite cu soluționarea notificărilor, conținând propunerile motivate de acordare a despăgubirilor, ipoteză a alin.2 al textului art.16.

În cazul în care o notificare a fost soluționată anterior intrării în vigoare a legii, însă dispoziția prin care aceasta a fost soluționată nu a rămas definitivă, fiind atacată în instanță astfel încât ceea ce urmează a se preda secretariatului comisiei centrale este dispoziția definitivă, emisă în baza hotărârii judecătorești, sunt aplicabile prevederile alin.1 al art.16, în sensul că în situația dată și instanța de judecată poate stabili cuantumul despăgubirilor cuvenite beneficiarilor legii de reparații, reprezentând valoarea de circulație a bunului, orice altă interpretare a textului echivalând cu denegare de dreptate (sancționată de prevederile art.3 Cod civil) și cu dreptul de acces la instanță, garantat de prevederile art. 21 din Constituția României și art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor și Libertăților Fundamentale ale Omului . Î.C.C.J., Secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 2230 din 9 martie 2007 Prin cererea înregistrată la data de 23 august 2005, reclamanții B.N., B.A.

și G.M. au solicitat în contradictoriu cu pârâții Primarul municipiului Cluj–Napoca și Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, repunerea în termenul legal de atacare a dispoziției emisă în temeiul Legii nr.10/2001 și ulterior, anularea acestei dispoziții înregistrată sub nr.1661/2001 cu privire la cuantumul despăgubirilor. S-a solicitat totodată obligarea pârâtului Primarul municipiului Cluj-Napoca să emită o nouă dispoziție în care să se prevadă expres valoarea imobilului notificat, valoarea despăgubirilor ce urmează a fi dedusă și valoarea măsurilor reparatorii efectiv acordate, în mod separat pentru teren și pentru construcție.

În motivarea cererii de repunere în termen, reclamanții au arătat că dispoziția atacată a fost comunicată doar reclamantei G.M., care, în perioada 4 iulie-25 august 2005, interval de timp în care s-a comunicat dispoziția, s-a aflat în concediu de odihnă fiind plecată de la domiciliu, astfel încât nu a putut lua cunoștință de conținutul actului în termenul legal de contestare a acesteia. Cât privește fondul cauzei, au învederat că sunt îndreptățiți să beneficieze de măsurile reparatorii prevăzute de legea specială pentru imobilul solicitat, situat în municipiul Cluj-Napoca, casă și teren, imobil expropriat în anul 1983 și pentru care s-a plătit o despăgubire în valoare de 80.907 lei.

Deși prin dispoziția atacată s-a recunoscut reclamanților dreptul de a beneficia de măsuri reparatorii, cuantumul măsurilor reparatorii evaluat la suma de 1.112.723.264 lei nu a fost în mod corect stabilit, separat pentru teren și pentru construcție, nu a fost stabilită suma ce urmează a fi încasată efectiv de către reclamanți, menționându-se doar că din valoarea imobilului se va scădea valoarea actualizată a despăgubirilor încasate la data preluării de către stat. Reclamanții au contestat de asemenea și valoarea imobilului stabilită în etapa administrativă a procedurii și care este mult inferioară valorii reale de circulație a bunului. Prin sentința civilă nr.534 din 15 iunie 2006 a Tribunalului Cluj a fost admisă cererea de repunere în termen și admisă în parte cererea introductivă.

A fost anulată dispoziția nr.16101din 5 iulie 2005 emisă de Primarul municipiului Cluj-Napoca cu privire la cuantumul despăgubirilor. A fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și respinsă plângerea față de această pârâtă. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut, în esență, ca reale susținerile reclamanților privind imposibilitatea obiectivă în exercitarea căii de atac a contestației, astfel încât, constatând îndeplinite cerințele art.103 alin.1 și alin.2 Cod procedură civilă, s-a apreciat ca depusă în termen cererea introductivă.

Cu privire la fondul cauzei s-a reținut că, după modificarea Legii nr.10/2001 prin Legea nr.247/2005, competența de stabilire a cuantumului măsurilor reparatorii revine Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din subordinea Cancelariei Primului Ministru, așa încât, evaluarea terenurilor solicitate, prin lucrările de specialitate efectuate în cauză, nu mai poate fi reținută, instanța de judecată fiind lipsită de atributul stabilirii valorii despăgubirilor. Prin decizia civilă nr.355/A/2006 din 12 octombrie 2006 a Curții de Apel Cluj, a fost admis în parte apelul reclamanților și schimbată în parte sentința primei instanțe.

A fost obligat Primarul municipiului Cluj-Napoca să emită o nouă dispoziție de soluționare a notificării reclamanților, care să cuprindă valoarea măsurilor reparatorii în echivalent pentru întreg imobilul, ținând seama de valoarea actualizată a despăgubirilor primite la expropriere, în cuantum de 80.907 lei, din care 80.000 lei pentru casă și 907 lei pentru teren. A fost respins ca nefondat apelul Primarului municipiului Cluj-Napoca și menținute restul dispozițiilor deciziei. Instanța de apel a reținut, în esență, că reclamanții sunt pe deplin îndreptățiți să beneficieze de măsuri reparatorii în echivalent pentru construcția și terenul expropriate, valoarea acestora urmând să fie stabilită în conformitate cu prevederile art.11 alin. (5) și alin. (6) din Legea nr.10/2001 republicată, urmând ca din această valoare să se scadă, conform alin.7 al aceluiași articol, valoarea actualizată a despăgubirilor primite cu ocazia exproprierii, separat pentru construcție și teren.

Împrejurarea că în fața primei instanțe au fost efectuate expertize pentru evaluarea atât a construcției cât și a terenului, este irelevantă cauzei, întrucât în actuala reglementare a Legii nr.10/2001, stabilirea efectivă a despăgubirilor cuvenite persoanelor îndreptățite, respectiv a măsurilor reparatorii în echivalent, este apanajul exclusiv al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, iar nu a instanțelor de judecată. Împotriva acestei hotărâri, au declarat recurs reclamanții, solicitând obligarea Primarului municipiului Cluj-Napoca la emiterea unei noi dispoziții prin care să se stabilească despăgubiri bănești în cuantum de 157.277 RON pentru construcție și 129 979, 59 RON pentru teren.

În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanții au susținut că în mod greșit instanța de apel nu s-a pronunțat în concret asupra despăgubirilor ce li se cuvin. În acest fel, pârâtul poate emite o dispoziție în care ar consemna o valoare apreciată de acest pârât ca fiind reală, factor generator de alte procese. Au învederat că dispoziția atacată a fost emisă anterior datei de intrare în vigoare a Legii nr.247/2005, astfel încât nu-i sunt aplicabile prevederile acestei legi. De asemenea, actul normativ menționat face o distincție clară între notificările deja soluționate la data intrării în vigoare a legii și cele ce nu au fost încă soluționate și care vor fi înaintate Secretariatului Comisiei Centrale însoțite de dispozițiile conținând propuneri motivate de acordare a despăgubirilor.

Aceasta înseamnă că notificările soluționate anterior intrării în vigoare a Legii nr.247/2005, atacate în instanță, urmează a fi predate împreună cu dispozițiile definitive emise în baza hotărârilor judecătorești, organismului susmenționat. În același sens, al competenței instanțelor judecătorești de a stabili sumele de bani reprezentând valoarea de circulație a imobilelor sunt și prevederile art.16 alin.1 din Legea nr.247/2005, text neobservat de instanță. Dispozițiile hotărârilor judecătorești atacate sunt contrare însă și recentei jurisprudențe a CEDO care a statuat în sensul că principiul propus de legea de reparații este acela de a acorda o indemnizație corespunzătoare valorii de piață a imobilului preluat abuziv, principiu care reflectă jurisprudența internațională, judiciară sau arbitrală referitoare la despăgubirile acordate în caz de acte ilicite și confirmate în mod constant de aceasta.

Raportat la motivele enunțate, au învederat că dispozițiile deciziei atacate nu sunt de natură a conduce la finalizarea efectivă a litigiului, lăsând loc de interpretare pentru pârât și obligând în acest fel părțile să parcurgă un nou ciclu procesual cu toate consecințele ce derivă din situația menționată. Recursul este fondat. Potrivit art.11 din Legea nr.10/2001 republicată, urmare a modificărilor aduse prin Legea nr.247/2005 și prin O.U.G. nr.209/2005, imobilele expropriate se restituie în natură persoanei îndreptățite, iar dacă aceasta a primit o despăgubire, restituirea în natură este condiționată de rambursarea unei sume reprezentând valoarea despăgubirii primite, actualizate cu coeficientul de actualizare stabilit conform legislației în vigoare.

Reglementând ipoteza imobilelor expropriate, ocupate integral de lucrările pentru care s-a dispus exproprierea, norma alin.4 al aceluiași articol, prevede că măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent pentru întreg imobilul. În acest sens art.11 alin.5 din lege prevede că valoarea construcțiilor expropriate și demolate se stabilește potrivit valorii de piață de la data notificării, stabilită potrivit standardelor internaționale, iar alin.6 al aceluiași text prevedea că valoarea terenurilor aferente construcțiilor expropriate se stabilește de asemenea potrivit valorii de piață de la data soluționării, stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare.

Alin. 7 al art.11 prevede că valoarea măsurilor reparatorii în echivalent se stabilește prin scăderea valorii actualizate a despăgubirilor primite pentru teren, respectiv pentru construcții, din valoarea corespunzătoare a imobilului expropriat, teren și construcții, care nu se pot restitui în natură, stabilită potrivit alin.5 și alin.6 al aceluiași articol. Iar potrivit art.24 alin.1 în redactarea în vigoare la data soluționării notificării „ dacă restituirea în natură nu este aprobată sau nu este posibilă, după caz, deținătorul imobilului este obligat ca, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, în termenul prevăzut la art.23 alin.1 să facă persoanei îndreptățite o ofertă de restituire” prin echivalent, corespunzătoare valorii imobilului.

Prin urmare, în forma inițială a legii, se prevedea imperativ obligația unității deținătoare de a respecta atât termenul de soluționare a notificărilor, cât și pe aceea de a face persoanei îndreptățite „ofertă de restituire prin echivalent, corespunzătoare valorii imobilului”, ceea ce presupune determinarea valorii măsurilor reparatorii, atât sub aspectul cuantumului, cât și a categoriei cuvenite. Nerespectarea dispozițiilor legale enunțate la emiterea dispoziției prevăzute de Legea nr.10/2001 constituie cauze de nelegalitate a actului administrativ astfel emis, cu consecințe directe asupra validității acestuia.

În acest sens, se reține că legal, ambele instanțe au sancționat modalitatea defectuoasă de soluționare a notificării reclamanților, reținând, pe bună dreptate, îndreptățirea acestora de a beneficia de măsuri reparatorii atât pentru terenul expropriat, dar și pentru construcția expropriată, însă în procesul de finalizare a soluționării notificării reclamanților, au reținut că stabilirea efectivă a despăgubirilor cuvenite reclamanților este atributul exclusiv al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, iar nu a instanțelor de judecată. Considerentele celor două instanțe relativ la aspectul evocat sunt rezultatul greșitei interpretări a legii, critică ce se încadrează în prevederile art.304 pct.9 Cod procedură civilă.

Într-adevăr, prin art.16 alin.1 și 2 din Legea nr.247/2005 (titlul VII), privind regimul stabilirii plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, legiuitorul face distincție între notificările deja soluționate la data intrării în vigoare a legii prin consemnarea unor sume ce urmează a se acorda ca despăgubire, ipoteză a alin.1 al textului, și cele care nu au fost soluționate în atare modalitate până la data respectivă și despre care se arată că vor fi predate secretariatului comisiei centrale însoțite de dispozițiile entităților învestite cu soluționarea notificărilor, conținând propunerile motivate de acordare a despăgubirilor, ipoteză a alin.2 al textului art.16.

Or, în speță, notificarea reclamanților a fost soluționată anterior intrării în vigoare a legii, însă dispoziția prin care aceasta a fost soluționată nu a rămas definitivă, fiind atacată în instanță astfel încât ceea ce urmează a se preda secretariatului comisiei centrale este dispoziția definitivă, emisă în baza hotărârii judecătorești. Prin urmare, în cauză sunt aplicabile prevederile alin.1 al art.16, în sensul că în situația dată și instanța de judecată poate stabili cuantumul despăgubirilor cuvenite beneficiarilor legii de reparații, reprezentând valoarea de circulație a bunului, orice altă interpretare a textului echivalând cu denegare de dreptate (sancționată de prevederile art.3 Cod civil) și cu dreptul de acces la instanță, garantat de prevederile art. 21 din Constituția României și art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor și Libertăților Fundamentale ale Omului.

Dacă dreptul de acces la un tribunal nu este absolut și se pretează la limitări implicit admise, deoarece ordonă prin natura sa însăși reglementarea statului, aceste limitări nu pot restrânge accesul oferit într-un fel sau până într-un punct astfel încât dreptul să fie atins în propria sa substanță. O asemenea limitare nu se leagă de art.6 alin.1 decât dacă tinde către un scop legitim și dacă există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat.

Or, în speță, pe umerii reclamanților apasă o sarcină disproporționată în măsura în care, nici până în prezent nu a fost stabilit cuantumul despăgubirilor cuvenite potrivit legii speciale și mai ales, în condițiile în care la peste un an de la adoptarea legii noi, aceștia sunt trimiși, după parcurgerea unei proceduri judiciare, să urmeze o nouă etapă administrativă cu posibilitatea de a urma o nouă etapă judiciară, ceea ce presupune, imposibilitatea valorificării dreptului subiectiv invocat în viitorul apropiat Or, aceasta se constituie într-o ingerință în dreptul reclamanților de a primi despăgubirea, drept recunoscut de Legea nr.10/2001, incompatibilă cu dreptul la respectarea bunurilor garantat de art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenție.

Concluzionând, față de datele speței, în sensul admisibilității evaluării despăgubirilor și în etapa judiciară a procedurii reglementate de art.21 și următoarele din Legea nr.10/2001, și constatând că în cauză, greșit au considerat instanțele că această atribuțiune este apanajul autorității administrative cu excluderea intervenției instanței de judecată, soluționând astfel procesul fără a intra în cercetarea fondului pretențiilor deduse în justiție, în temeiul art.312 alin.5 Cod procedură civilă, recursul va fi admis cu consecința casării hotărârilor și trimiterii cauzei spre rejudecare la prima instanță.