ÎCCJ, decizie (scj.ro #81950)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #81950) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Contestație împotriva deciziei/dispoziției

emisă in temeiul Legii nr.10/2001 cu privire la cuantumul

despăgubirilor acordate. Competența instanței

judecătorești de a stabili cuantumul despăgubirilor ce pot fi acordate

în cazul deciziilor/dispozițiilor emise înainte de intrarea în vigoare a

Legii nr. 247/005.

Cuprins pe materii.

Drept civil. Drept de proprietate. Contestație

împotriva deciziei emisă in temeiul Legii nr.10/2001 cu privire la

cuantumul despăgubirilor acordate.

Index alfabetic

.

Drept civil.

-

Contestație împotriva

deciziei/dispoziției emisă in temeiul Legii nr.10/2001.

-

Competența instanței

judecătorești de a stabili cuantumul despăgubirilor ce pot fi

acordate în cazul deciziilor/dispozițiilor emise înainte de intrarea în vigoare

a Legii nr. 247/005

Legea nr. 10/2001, republicată: art. 7,

art. 11, art. 24

Legea nr. 247/2005: art. 16

Prin art.16 alin.1 și alin.2 din Legea nr.247/2005

(titlul VII), privind regimul stabilirii plății despăgubirilor

aferente imobilelor preluate abuziv, legiuitorul face distincție între

notificările deja soluționate la data intrării în vigoare a

legii prin consemnarea unor sume ce urmează a se acorda ca

despăgubire, ipoteză  a alin.1 al textului, și cele care nu

au fost soluționate în atare modalitate până la data respectivă

și despre care se arată că vor fi predate secretariatului

comisiei centrale însoțite de dispozițiile entităților

învestite cu soluționarea notificărilor, conținând propunerile

motivate de acordare a despăgubirilor, ipoteză a alin.2 al textului

art.16.

În cazul în care o notificare a fost

soluționată anterior intrării în vigoare a legii, însă

dispoziția prin care aceasta a fost soluționată nu a rămas

definitivă, fiind atacată în instanță astfel  încât

ceea ce urmează  a se preda secretariatului comisiei centrale

este dispoziția definitivă, emisă în baza hotărârii

judecătorești, sunt aplicabile prevederile alin.1  al art.16, în

sensul că în situația dată și instanța de

judecată poate stabili cuantumul despăgubirilor cuvenite beneficiarilor

legii de reparații, reprezentând valoarea de circulație a bunului,

orice altă interpretare  a textului echivalând cu denegare de

dreptate (sancționată de prevederile art.3 Cod civil) și cu

dreptul de acces la instanță, garantat de prevederile art. 21

din Constituția României și art.6 din Convenția Europeană a

Drepturilor și Libertăților Fundamentale ale Omului

.

Î.C.C.J., Secția civilă și de proprietate

intelectuală, decizia nr. 2230 din 9 martie 2007

Prin cererea înregistrată la data de 23

august 2005, reclamanții B.N., B.A. și G.M. au solicitat în

contradictoriu cu pârâții Primarul municipiului Cluj–Napoca și

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, repunerea în

termenul legal de atacare a dispoziției emisă în temeiul Legii nr.10/2001

și ulterior, anularea acestei dispoziții înregistrată sub

nr.1661/2001 cu privire la cuantumul despăgubirilor. S-a solicitat

totodată obligarea pârâtului Primarul municipiului Cluj-Napoca să

emită o nouă dispoziție în care să se prevadă expres

valoarea imobilului notificat, valoarea despăgubirilor ce urmează a

fi dedusă și valoarea măsurilor reparatorii efectiv acordate, în

mod separat pentru teren și pentru construcție.

În

motivarea cererii de repunere în termen, reclamanții au arătat

că dispoziția atacată a fost comunicată doar reclamantei

G.M., care, în perioada 4 iulie-25 august 2005, interval de timp în care

s-a  comunicat dispoziția, s-a aflat în concediu de odihnă fiind

plecată de la domiciliu, astfel încât nu a putut lua

cunoștință de conținutul actului în termenul legal de

contestare a acesteia.

Cât

privește fondul cauzei, au învederat că sunt

îndreptățiți să beneficieze de măsurile reparatorii

prevăzute de legea specială pentru imobilul solicitat, situat în

municipiul Cluj-Napoca, casă și teren, imobil expropriat în anul 1983

și pentru care s-a plătit o despăgubire în valoare de 80.907

lei.

Deși prin dispoziția atacată s-a recunoscut reclamanților

dreptul de a beneficia de măsuri reparatorii, cuantumul măsurilor

reparatorii evaluat la suma de 1.112.723.264 lei nu a fost în mod corect

stabilit, separat pentru teren și pentru construcție, nu a fost

stabilită suma ce urmează a fi încasată efectiv de către

reclamanți, menționându-se doar că din valoarea imobilului se va

scădea valoarea actualizată a despăgubirilor încasate la data

preluării de către stat.

Reclamanții au contestat de asemenea și valoarea imobilului

stabilită în etapa administrativă a procedurii și care este mult

inferioară valorii reale de circulație a bunului.

Prin

sentința civilă nr.534 din 15 iunie 2006 a Tribunalului Cluj a fost

admisă cererea de repunere în termen și admisă în parte cererea

introductivă. A fost anulată dispoziția nr.16101din 5 iulie 2005

emisă de Primarul municipiului Cluj-Napoca cu privire la cuantumul

despăgubirilor.

A fost

admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a

pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și

respinsă plângerea față de această pârâtă.

Pentru a

pronunța această hotărâre, instanța a reținut, în

esență, ca reale susținerile reclamanților privind

imposibilitatea obiectivă în exercitarea căii de atac a

contestației, astfel încât, constatând îndeplinite cerințele art.103

alin.1 și alin.2 Cod procedură civilă, s-a apreciat ca

depusă în termen cererea introductivă.

Cu

privire la fondul cauzei s-a reținut că, după modificarea Legii

nr.10/2001 prin Legea nr.247/2005, competența de stabilire a cuantumului

măsurilor reparatorii revine Comisiei Centrale pentru Stabilirea

Despăgubirilor din subordinea Cancelariei Primului Ministru, așa

încât, evaluarea terenurilor solicitate, prin lucrările de specialitate

efectuate în cauză, nu mai poate fi reținută, instanța de

judecată fiind lipsită de atributul stabilirii valorii

despăgubirilor.

Prin

decizia civilă nr.355/A/2006 din 12 octombrie 2006 a Curții de Apel

Cluj, a fost admis în parte apelul reclamanților și schimbată în

parte sentința primei instanțe.

A fost

obligat Primarul municipiului Cluj-Napoca să emită o nouă

dispoziție de soluționare a notificării reclamanților, care

să cuprindă valoarea măsurilor reparatorii în echivalent pentru

întreg imobilul, ținând seama de valoarea actualizată a

despăgubirilor primite la expropriere, în cuantum de 80.907 lei, din care

80.000 lei pentru casă și 907 lei pentru teren. A fost respins ca

nefondat apelul Primarului municipiului Cluj-Napoca și menținute

restul dispozițiilor deciziei.

Instanța de apel a reținut, în esență, că

reclamanții sunt pe deplin îndreptățiți să beneficieze

de măsuri reparatorii în echivalent pentru construcția și

terenul expropriate, valoarea acestora urmând să fie stabilită în

conformitate cu prevederile art.11 alin. (5) și alin. (6) din Legea

nr.10/2001 republicată, urmând ca din această valoare să se

scadă, conform alin.7 al aceluiași articol, valoarea actualizată

a despăgubirilor primite cu ocazia exproprierii, separat pentru

construcție și teren.

Împrejurarea că în fața primei instanțe au fost efectuate

expertize pentru evaluarea atât a construcției cât și a terenului,

este irelevantă cauzei, întrucât în actuala reglementare a Legii

nr.10/2001, stabilirea efectivă a despăgubirilor cuvenite persoanelor

îndreptățite, respectiv a măsurilor reparatorii în echivalent, este

apanajul exclusiv al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor,

iar nu a instanțelor de judecată.

Împotriva acestei hotărâri, au declarat recurs reclamanții,

solicitând obligarea Primarului municipiului Cluj-Napoca la emiterea unei noi

dispoziții prin care să se stabilească despăgubiri

bănești în cuantum de 157.277 RON pentru construcție și 129

979, 59 RON pentru teren.

În

dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanții au susținut că în

mod greșit instanța de apel nu s-a pronunțat în concret asupra

despăgubirilor ce li se cuvin. În acest fel, pârâtul poate emite o

dispoziție în care ar consemna o valoare apreciată de acest pârât ca

fiind reală, factor generator de alte procese.

Au

învederat că dispoziția atacată a fost emisă anterior datei

de intrare în vigoare a Legii nr.247/2005, astfel încât nu-i sunt aplicabile

prevederile acestei legi.

De

asemenea, actul normativ menționat face o distincție clară între

notificările deja soluționate la data intrării în vigoare a

legii și cele ce nu au fost încă soluționate și care vor fi

înaintate Secretariatului Comisiei Centrale însoțite de dispozițiile

conținând propuneri motivate de acordare a despăgubirilor.

Aceasta înseamnă că notificările

soluționate anterior intrării în vigoare a Legii nr.247/2005, atacate

în instanță, urmează a fi predate împreună cu

dispozițiile definitive emise în baza hotărârilor

judecătorești, organismului susmenționat.

În același sens, al competenței

instanțelor judecătorești de a stabili sumele de bani

reprezentând valoarea de circulație a imobilelor sunt și prevederile

art.16 alin.1 din Legea nr.247/2005, text neobservat de instanță.

Dispozițiile hotărârilor

judecătorești atacate sunt contrare însă și recentei

jurisprudențe a CEDO care a statuat în sensul că principiul propus de

legea de reparații este acela de a acorda o indemnizație

corespunzătoare valorii de piață a imobilului preluat abuziv,

principiu care reflectă jurisprudența internațională,

judiciară sau arbitrală referitoare la despăgubirile acordate în

caz de acte ilicite și confirmate în mod constant de aceasta.

Raportat la motivele enunțate, au învederat că

dispozițiile deciziei atacate nu sunt de natură a conduce la

finalizarea efectivă a litigiului, lăsând loc de interpretare pentru

pârât și obligând în acest fel părțile să parcurgă un

nou ciclu procesual cu toate consecințele ce derivă din situația

menționată.

Recursul este fondat.

Potrivit art.11 din Legea nr.10/2001 republicată,

urmare a modificărilor aduse prin Legea nr.247/2005 și prin O.U.G.

nr.209/2005, imobilele expropriate se restituie în natură persoanei

îndreptățite, iar dacă aceasta a primit o despăgubire,

restituirea în natură este condiționată de rambursarea unei sume

reprezentând valoarea despăgubirii primite, actualizate cu coeficientul de

actualizare stabilit conform legislației în vigoare.

Reglementând ipoteza imobilelor expropriate, ocupate

integral de lucrările pentru care s-a dispus exproprierea, norma alin.4 al

aceluiași articol, prevede că măsurile reparatorii se stabilesc

în echivalent pentru întreg imobilul.

În acest sens art.11 alin.5 din lege prevede că

valoarea construcțiilor expropriate și demolate se stabilește

potrivit valorii de piață de la data notificării, stabilită

potrivit standardelor internaționale, iar alin.6 al aceluiași text

prevedea că valoarea terenurilor aferente construcțiilor

expropriate  se stabilește de asemenea potrivit valorii de

piață de la data soluționării, stabilită potrivit

standardelor internaționale de evaluare.

Alin. 7 al art.11 prevede că valoarea măsurilor

reparatorii în echivalent se stabilește prin scăderea valorii

actualizate a despăgubirilor primite pentru teren, respectiv pentru

construcții, din valoarea corespunzătoare a imobilului expropriat,

teren și construcții, care nu se pot restitui în natură,

stabilită potrivit alin.5 și alin.6 al aceluiași articol.

Iar potrivit art.24 alin.1 în redactarea în vigoare la

data soluționării notificării „ dacă restituirea în

natură nu este aprobată sau nu este posibilă, după caz,

deținătorul imobilului este obligat ca, prin decizie sau, după

caz, prin dispoziție motivată, în termenul prevăzut la art.23

alin.1 să facă persoanei îndreptățite o ofertă de

restituire” prin echivalent, corespunzătoare valorii

imobilului.

Prin urmare, în forma inițială a legii, se

prevedea imperativ obligația unității deținătoare de a

respecta atât termenul de soluționare a notificărilor, cât și pe

aceea de a face persoanei îndreptățite „ofertă de restituire

prin echivalent, corespunzătoare valorii imobilului”, ceea ce presupune

determinarea valorii măsurilor reparatorii, atât sub aspectul cuantumului,

cât și a categoriei cuvenite.

Nerespectarea dispozițiilor legale enunțate la

emiterea dispoziției prevăzute de Legea nr.10/2001 constituie cauze de

nelegalitate a actului administrativ astfel emis, cu consecințe directe

asupra validității acestuia.

În acest sens, se reține că legal, ambele

instanțe au sancționat modalitatea defectuoasă de

soluționare a notificării reclamanților, reținând, pe

bună dreptate, îndreptățirea acestora  de a beneficia de

măsuri reparatorii atât pentru terenul expropriat, dar și pentru

construcția expropriată, însă în procesul de finalizare a

soluționării notificării reclamanților, au reținut

că stabilirea efectivă a despăgubirilor cuvenite

reclamanților este atributul exclusiv al Comisiei Centrale pentru

Stabilirea Despăgubirilor, iar nu a instanțelor de judecată.

Considerentele celor două instanțe relativ la

aspectul evocat sunt rezultatul greșitei interpretări a legii, critică

ce se încadrează în prevederile art.304 pct.9 Cod procedură

civilă.

Într-adevăr, prin art.16 alin.1 și 2 din Legea

nr.247/2005 (titlul VII), privind regimul stabilirii plății

despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, legiuitorul face

distincție între notificările deja soluționate la data

intrării în vigoare a legii prin consemnarea  unor sume ce

urmează a se acorda ca despăgubire, ipoteză  a alin.1 al

textului, și cele care nu au fost soluționate în atare modalitate

până la data respectivă și despre care se arată că vor

fi predate secretariatului comisiei centrale însoțite de dispozițiile

entităților învestite cu soluționarea notificărilor,

conținând propunerile motivate de acordare a despăgubirilor,

ipoteză a alin.2 al textului art.16.

Or, în speță, notificarea reclamanților a

fost soluționată anterior intrării în vigoare a legii, însă

dispoziția prin care aceasta a fost soluționată nu a rămas

definitivă, fiind atacată în instanță astfel  încât

ceea ce urmează  a se preda secretariatului comisiei centrale

este dispoziția definitivă, emisă în baza hotărârii

judecătorești.

Prin urmare, în cauză sunt aplicabile prevederile

alin.1  al art.16, în sensul că în situația dată și

instanța de judecată poate stabili cuantumul despăgubirilor

cuvenite beneficiarilor legii de reparații, reprezentând valoarea de

circulație a bunului, orice altă interpretare  a textului

echivalând cu denegare de dreptate (sancționată de prevederile art.3

Cod civil) și cu dreptul de acces la instanță, garantat de

prevederile art. 21  din Constituția României și art.6 din

Convenția Europeană a Drepturilor și Libertăților

Fundamentale ale Omului.

Dacă dreptul de acces la un tribunal nu este absolut

și se pretează la limitări implicit admise, deoarece ordonă

prin natura sa însăși reglementarea statului, aceste limitări nu

pot restrânge accesul oferit într-un fel sau până într-un punct astfel

încât dreptul să fie atins în propria sa substanță.

O asemenea limitare nu se leagă de art.6 alin.1

decât dacă tinde către un scop legitim și dacă există

un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și

scopul vizat.

Or, în speță, pe umerii reclamanților

apasă o sarcină disproporționată în măsura în care,

nici până în prezent nu a fost stabilit cuantumul despăgubirilor cuvenite

potrivit legii speciale și mai ales, în condițiile în care la peste

un an de la adoptarea legii noi, aceștia sunt trimiși, după

parcurgerea unei proceduri judiciare, să urmeze o nouă etapă

administrativă cu posibilitatea de a urma o nouă etapă judiciară,

ceea ce presupune, imposibilitatea valorificării dreptului subiectiv

invocat în viitorul apropiat

Or, aceasta se constituie într-o ingerință în

dreptul reclamanților de a primi despăgubirea, drept recunoscut de

Legea nr.10/2001, incompatibilă cu dreptul la respectarea bunurilor

garantat de art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenție.

Concluzionând, față de datele speței, în

sensul admisibilității evaluării despăgubirilor și în

etapa judiciară a procedurii reglementate de art.21 și

următoarele din Legea nr.10/2001, și constatând că în

cauză, greșit au considerat instanțele că această

atribuțiune este apanajul autorității administrative cu

excluderea intervenției instanței de judecată, soluționând

astfel procesul fără a intra în cercetarea fondului pretențiilor

deduse în justiție, în temeiul art.312 alin.5 Cod procedură

civilă, recursul va fi admis cu consecința casării

hotărârilor și trimiterii cauzei spre rejudecare la prima

instanță.