ÎCCJ, decizie (scj.ro #82037)

Contestație formulată în baza Legii nr.

10/2001. Dispoziție emisă înainte de apariția Legii nr.

247/2005. Majorarea cuantumului despăgubirilor acordate prin

dispoziția atacată, în cadrul procedurii judiciare.

Cuprins

pe materii :

Drept civil. Drepturi

reale. Drept de proprietate privată. Dispoziție emisă în baza

Legii nr. 10/2001. Contestație formulată împotriva dispoziției.

Majorarea cuantumului despăgubirilor de către instanță.

Index alfabetic :

Drept civil.

-

Contestație formulată în baza

Legii nr. 10/2001.

-

Majorarea cuantumului despăgubirilor

acordate de către instanță.

Legea nr. 10/2001 : art.10 alin.(6), alin.(7); art.11

alin.(5); at. 25 alin. (1), alin.(4); art. 26

alin.(1),

alin.(3); art. 31; art. 36 alin. (3), alin. (4).

H.G. nr. 498/2003 : art. 10 lit. a, lit. b; art. 31.

Legea nr. 247/2005: pct. 16.

Dispozițiile actului emis de

entitatea învestită cu soluționarea notificării, pot fi supuse,

în conformitate cu prevederile art. 26 alin.(3) din lege,  controlului de

legalitate și temeinicie la instanța de judecată, etapă ce

face parte integrantă din procedura de restituire reglementată de

legea de reparație.

Astfel, evaluarea despăgubirilor in cadrul

procedurii judiciare se impune în scopul soluționării legale și

temeinice a cauzei, fiind de neconceput ca, în cadrul controlului judiciar,

etapă finală a procedurii reglementată de cap. III din Legea nr.

10/2001, să nu poată fi stabilit dreptul la despăgubiri și

cuantumul acestora, cu motivarea că această abilitare o are exclusiv

comisia prevăzută de pct. 16 din Legea nr. 247/2005, cap. VII, interpretare

ce contravine prevederilor legale  sus evocate.

ICCJ, Secția civilă și de proprietate

intelectuală, decizia civilă nr. 7381 din 2 noiembrie 2007

Prin cererea înregistrată la data de

23 iulie 2004, reclamanta H.C. a solicitat, în contradictoriu cu Primăria

Municipiului Caracal și Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de

Direcția Finanțelor Publice a județului Olt, anularea

dispoziției nr. 3886 din 16.04.2004 emisă de Primăria

Municipiului Caracal și emiterea unei alte dispoziții prin care

să i se acorde măsuri reparatorii, în cuantum de 27.000 Euro pentru

imobilul din Caracal, județul Olt.

In motivarea cererii, reclamanta a

arătat că a solicitat acordarea măsurilor reparatorii în

echivalent, în sumă de 27.000 Euro corespunzătoare valorii bunului

menționat, proprietatea autoarei sale, C.E., din al cărei patrimoniu

a fost preluat de stat în temeiul Decretului nr. 92/1950.

In urma analizării documentației

anexată notificării, Primăria Municipiului Caracal, prin

dispoziția contestată, i-a acordat măsuri reparatorii sub formă

de titluri de valoare nominale cu o valoare echivalentă în sumă de

301.552.000 lei.

Reclamanta a apreciat că suma

stabilită prin dispoziția contestată este inferioară

valorii reale a bunului, determinată la suma de 837.000.000 lei prin

raportul de evaluare întocmit de expert.

Prin sentința civilă nr. 524 din 26 octombrie 2004, Tribunalul Olt a

respins contestația ca neîntemeiată, întrucât

dispoziția a fost emisă cu

respectarea prevederilor art. 10 lit. a și lit. b

din H.G. nr. 498/2003 privind modalitatea de evaluare a bunurilor imobile ce nu

pot fi restituite în natură.

Apelul declarat de reclamantă

împotriva acestei hotărâri, a fost admis prin decizia civilă nr. 1610

din 20.06.2005 a Curții de Apel  Craiova, instanță care, în

urma rejudecării cauzei, a admis contestația reclamantei și a

anulat dispoziția atacată. A majorat cuantumul despăgubirilor la

suma de 986.730.0900 lei, reținând că, în mod greșit, prima

instanță nu a luat în considerare raportul de expertiză

tehnică, care a concluzionat că valoarea bunului solicitat este cea

indicată de reclamantă, ca și îndeplinirea cerințelor art.

10 alin.(6) și alin.(7) și a celor prevăzute de art. 31 și

art. 36 alin. (3) și alin. (4)  din Legea nr. 10/2001, a căror

aplicare a fost făcută în cauză.

Recursul declarat de pârâte împotriva

acestei hotărâri, a fost admis prin decizia nr. 3926 din 14 aprilie 2006 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, decizia curții

de apel fiind casată, iar pricina  trimisă spre rejudecarea

apelului la aceeași instanță.

S-a reținut că, în mod

greșit, instanța de apel și-a întemeiat soluția pe

concluziile unui raport de expertiză extrajudiciară, contrar

prevederilor art. 31 din H.G. nr. 498/2003, potrivit cărora, în scopul stabilirii

valorii reale a bunului, era necesar să se dispună efectuarea unei

lucrări  de specialitate în cauză, îndrumare cu care s-a dispus

casarea hotărârii curții de apel.

In rejudecare, curtea de apel a dispus

administrarea probei cu expertiză tehnică pentru evaluarea

construcției și terenului aferent, lucrări care au concluzionat

că valoarea bunurilor solicitate de reclamantă este în cuantum de

186.115, 05 lei, sumă în limita căreia a fost anulată

dispoziția primăriei și

majorate despăgubirile acordate reclamantei.

Împotriva acestei hotărâri a declarat

recurs pentru Ministerul Finanțelor Publice, pârâta Direcția

Generală a Finanțelor Publice Olt, criticând-o pentru nelegalitate,

critici ce au fost încadrate în prevederile art. 304 pct. 7 și pct. 9

C.proc.civ.

In dezvoltarea criticilor încadrate în

motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C.proc.civ., pârâta a

susținut că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se

sprijină întrucât instanța a procedat la majorarea cuantumului despăgubirilor

cuvenite reclamantei, deși  potrivit art. 11 alin.(5) din Legea nr.

10/2001, republicată, „valoarea construcțiilor expropriate și

demolate, se stabilește potrivit valorii de piață de la data

soluționării notificării, stabilită potrivit standardelor

internaționale de evaluare”, valoare care, în speță, trebuia

stabilită la data de 16.06.2004, data soluționării

notificării și nu la momentul judecării cauzei.

Cât privește criticile încadrate în

motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ., s-a învederat că

dispoziția instanței privind cuantificarea despăgubirilor

acordate reclamantei, este lipsită de eficiență juridică,

în raport de prevederile Legii nr. 247/2005, care stabilește o

procedură specială de stabilire și acordare a despăgubirilor,

procedură finală ce nu a fost urmată în cauză.

Referitor la calea de atac dedusă

judecății, s-au constatat următoarele :

Potrivit art. 304 pct. 7 C.proc.civ.,

modificarea unei hotărâri judecătorești se poate cere când

aceasta „nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive

contradictorii ori străine de natura pricinii”.

Teza I a textului legal citat,

invocată ca motiv de recurs, vizează nemotivarea unei hotărâri

judecătorești și nu situația învederată în dezvoltarea

criticilor încadrate în acest motiv care, de fapt, privesc greșita

interpretare sau aplicare a legii, motiv de recurs

prevăzut de dispozițiile art.

304 pct. 9 C.proc.civ.

Cu referire la criticile încadrate în

motivul de recurs indicat, se constată

că potrivit art. 26 alin.(1) din Legea nr. 10/2001,

republicată, „dacă restituirea în natură nu este posibilă,

deținătorul imobilului sau, după caz, entitatea învestită

potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării este

obligată ca, prin decizie sau, după caz dispoziție

motivată… să acorde persoanei îndreptățite în

compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de

despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire

și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod

abuziv(…)”.

Dispozițiile actului administrativ

menționat, atât în ipoteza evocată, cât și aceea a respingerii

notificării, pot fi supuse,  în conformitate cu prevederile art. 26

alin.(3) din lege,  controlului de legalitate și temeinicie la

instanța de judecată, etapă ce face parte integrantă din

procedura de restituire reglementată de legea de reparație.

Odată declanșată faza

judiciară a procedurii, actul emis de entitatea administrativă nu are

regimul juridic reglementat de art. 25 alin.(4) din lege, urmând a dobândi

caracterul prevăzut de aceste dispoziții legale, la momentul

finalizării procedurii judiciare.

Mai mult, în speță, actul emis de

entitatea învestită cu soluționarea notificării, dat fiind

modalitatea de soluționare a cererii reclamantei, care a fost

respinsă ca inadmisibilă, nici nu poate întruni cerințele

prevăzute de textul legal evocat.

Procedând la reanalizarea, în cadrul etapei

judiciare, atât a îndreptățirii reclamantei de a beneficia de

măsurile reparatorii prevăzute de legea de reparație, cât

și a categoriei de măsuri reparatorii cuvenite, instanțele de

judecată, în acord cu prevederile legii speciale, dar și ale art. 6

din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 21 din

Constituția României, au procedat și la evaluarea despăgubirilor

cuvenite, atribuție ce  ține de sfera lor de  competență.

Prin urmare, evaluarea

despăgubirilor în această etapă a procedurii este nu numai

admisibilă, dar se și impune în scopul  soluționării

legale și temeinice a cauzei, fiind de neconceput ca, în cadrul controlului

judiciar, etapă finală a procedurii reglementată de cap. III din

Legea nr. 10/2001, să nu poată fi stabilit dreptul la

despăgubiri și cuantumul acestora, cu motivarea că această

abilitare o are exclusiv comisia prevăzută de pct. 16 din Legea nr. 247/2005,

cap. VII, interpretare ce contravine prevederilor legale sus evocate și

care, pe cale de consecință, nu poate fi primită.

Sintagma „la data

soluționării notificării”, ca moment procedural, odată cu

declanșarea etapei judiciare,  nu are semnificația, astfel cum

eronat susține recurenta, a datei emiterii deciziei/dispoziției

prevăzute de art. 25 alin.(1) din Legea nr. 10/2001, republicată, ci

aceea a soluționării definitive și irevocabile a căii de

atac exercitate împotriva acesteia.

Constatând, atât legala îndreptățire a reclamantei la

beneficiul măsurilor reparatorii prevăzute de legea specială,

cât și a categoriei acestora, legal stabilite în conformitate cu

cerințele art. 11 alin.(5) și alin.(6) cu referire la art. 10 pct. 8

și pct. 9 din Legea nr. 10/2001, în baza art. 312 C.proc.civ., recursul a

fost respins ca nefondat.