Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 10.11.2006
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3926/2006

HOTĂRÂRE
10.11.2006
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3926/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, la data de 18 aprilie 2006, reclamanta Ț.T. a solicitat, în contradictoriu cu Casa de Pensii a Municipiului București, anularea hotărârii nr. 15852/23 din 29 martie 2006, emisă de pârâtă și recunoașterea calității de beneficiară a Legii nr. 189/2000, în calitate de soție supraviețuitoare a defunctului Ț.C., cu precizarea că familia acestuia a făcut obiectul schimbului de populație dintre Bulgaria și România, ca urmare a tratatului bilateral încheiat în 1940, iar soțul său s-a născut la 13 ianuarie 1942, pe teritoriul României.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1342 din 7 iunie 2006, a admis acțiunea, a anulat hotărârea contestată și a obligat pârâta Casa de Pensii a municipiului București să emită o nouă hotărâre, prin care să-i recunoască reclamantei Ț.T., calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000, pentru perioada 13 ianuarie 1942 - 6 martie 1945, începând cu data de 1 februarie 2006. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că soțul reclamantei, Ț.C., se încadrează în situația prevăzută de dispozițiile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, deoarece s-a născut în perioada prevăzută de lege, iar părinții săi au făcut obiectul schimbului de populație realizat, în baza Tratatului de la Craiova, din 1940, între România și Bulgaria.

Instanța a apreciat că, în condițiile în care actul normativ nu înlătură de la beneficiul legii, persoanele născute în perioada strămutării părinților, soluția contrară ar reprezenta un tratament discriminatoriu ce nu se justifică în condițiile în care copii au suferit, alături de părinți, consecințele strămutării. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs, pârâta Casa de Pensii a municipiului București, solicitând, în baza dispozițiilor art. 304 pct. 8 și 9 și ale art. 304 1 C. proc. civ., casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei, spre rejudecare, instanței de fond. În motivarea recursului s-a susținut că, în speță, nu este îndeplinită condiția persecuției etnice prevăzută de Legea nr. 189/2000, întrucât aceasta implică o diferență de etnie între persecutat și cel care persecută, cerință neîndeplinită în cazul lui Ț.C., soțul intimatei-reclamante, care s-a născut pe teritoriul României.

S-a mai susținut că în cazul cetățenilor români aflați pe teritoriul Cadrilaterului, trebuie să se țină seama, atunci când li se acordă beneficiul drepturilor reglementate prin Legea nr. 189/2000, și de prevederile Tratatului de la Craiova, dintre România și Bulgaria, conform cărora schimbul de populație urma să se efectueze într-un interval de 3 luni, calculat de la data schimbului instrumentelor de ratificare, urmând ca armata bulgară să ocupe teritoriile astfel evacuate între 20 septembrie 1940 și 1 octombrie 1940. De aici, concluzia că nu pot fi beneficiare ale legii, decât persoanele care, la data semnării tratatului, locuiau în teritoriile ce urmau a fi evacuate. S-a mai criticat sentința instanței de fond, și în sensul că a acordat mai mult decât s-a cerut, încadrând cererea intimatei-reclamante, astfel cum rezultă din dispozitivul sentinței, în dispozițiile art. 1 lit. c), și nu în cele ale art. 3 din lege, referitoare la drepturile soției supraviețuitoare.

Recursul este nefondat și urmează a fi respins, pentru următoarele considerente: Conform art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, de prevederile acesteia beneficiază persoana cetățean român care, în perioada regimurilor instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții etnice, după cum urmează: c) a fost strămutată, în altă localitate decât cea de domiciliu. Normele de aplicare a ordonanței, aprobate prin H.G. nr. 127/2000, în art. 2, au asimilat persoanelor strămutate în altă localitate, decât cea de domiciliu, pe cele expulzate, refugiate, precum și cele care au făcut obiectul schimbului de populație, ca urmare a unui tratat bilateral.

Textele legale au avut în vedere persecuția din motive etnice la care au fost supuse unele persoane de cetățenie română fără a face distincție între părinți și copiii născuți înainte sau în perioada strămutării, atâta vreme cât consecințele traumatizante ale acestei experiențe au fost suportate de toți membrii familiei, iar scopul legii este acela al acordării unor drepturi compensatorii pentru traumele suferite, împrejurări în raport cu care termenii tratatului bilateral, invocați de recurentă, nu prezintă relevanță juridică. Așa fiind, instanța de fond a apreciat în mod corect, atunci când i-a recunoscut lui Ț.C., calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000 și pe cale de consecință, i-a acordat soției supraviețuitoare, intimata-reclamantă Ț.T., drepturile prevăzute de art. 3 din lege.

Susținerile recurentei, în sensul că instanța de fond a acordat intimatei-reclamante mai mult decât a cerut în petitul acțiunii, sunt neîntemeiate, întrucât din conținutul sentinței atacate rezultă cu claritate că acesteia i-au fost recunoscute numai drepturile cuvenite, potrivit Legii nr. 189/2000, soției supraviețuitoare. Față de aceste considerente, constatând că nu există, potrivit art. 304 și 304 1 C. proc. civ., motive de casare sau modificare a hotărârii pronunțate de instanța de fond, Curtea va respinge, ca nefondat, prezentul recurs.

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 1342 din 7 iunie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 noiembrie 2006.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2006-11-10
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3924/2006
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 23 ianuarie 2006, reclamantul S.V. a solicitat, în contradictoriu cu Casa de Pensii a municipiului București, anular
ÎCCJ 2006-11-01
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3748/2006
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 19 ianuarie 2006, reclamanta N.C. a solicitat anularea hotărârii nr. 15541/850 din 2 decembrie 2005, emisă de Casa d
ÎCCJ 2006-11-10
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3908/2006
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, la data de 2 decembrie 2005, reclamanta S.M. a solicitat, în contradictoriu cu Casa de Pensii a mu
ÎCCJ 2006-11-10
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3925/2006
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 20 februarie 2006, reclamanta B.C. a solicitat, în contradictoriu cu Casa de Pensii a municipiului București, anular
ÎCCJ 2006-11-01
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3750/2006
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 9 februarie 2006, reclamanta I.C. a solicitat anularea hotărârii nr. 15610/905 din 19 decembrie 2005, emisă de Casa
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă