ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3924/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 23 ianuarie 2006, reclamantul S.V.

a solicitat, în contradictoriu cu Casa de Pensii a municipiului București, anularea hotărârii nr. 15580/870 din 13 decembrie 2005, emisă de pârâtă și recunoașterea calității de beneficiar al Legii nr. 189/2000, cu motivarea că părinții săi au făcut obiectul schimbului de populație dintre România și Bulgaria, urmare a tratatului încheiat între cele două țări, la data de 7 septembrie 1940, iar el s-a născut în perioada strămutării acestora, la 27 decembrie 1943. Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 608 din 14 martie 2006, a admis acțiunea, a anulat hotărârea contestată și a obligat pârâta Casa de Pensii a municipiului București, să emită o nouă hotărâre, prin care să-i recunoască reclamantului, beneficiul drepturilor solicitate pentru perioada 27 decembrie 1943 - 6 martie 1945, începând cu data de 1 noiembrie 2005. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că probele administrate în cauză fac dovada strămutării părinților reclamantului, din Bulgaria, în România, ca efect al tratatului dintre cele două țări, mama reclamantului fiind ea însăși beneficiară a Legii nr. 189/2000, în baza hotărârii emise de pârâtă.

Pe cale de consecință, instanța a apreciat că și reclamantul, născut în perioada strămutării părinților, se încadrează în prevederile art. 1 lit. c) din lege, întrucât noțiunea de strămutare implică și efectele ce s-au produs pe întreaga perioadă în care persoanele respective au fost obligate să locuiască în altă localitate, iar rațiunea Legii nr. 189/2000 este aceea a acordării unor drepturi compensatorii, persoanelor care au suferit persecuții etnice, fără a face vreo distincție în funcție de data nașterii. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs, pârâta Casa de Pensii a municipiului București, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304, pct. 8 și 9, precum și dispozițiile art. 304 1 C. proc.

civ. Recurenta a susținut că cele două condiții impuse beneficiarilor legii - persecuția din motive etnice și strămutarea, pe cale de consecință, în altă localitate decât cea de domiciliu, nu sunt întrunite în persoana reclamantului care s-a născut și a trăit tot timpul pe teritoriul Statului român. Un alt argument în susținerea recursului a fost acela că dispozițiile legii nu fac referire, în mod expres la copiii născuți în perioada refugiului sau strămutării părinților, singura categorie de moștenitori menționată în textul legii fiind soțul supraviețuitor.

În sfârșit, s-a afirmat că în cazul cetățenilor români aflați pe teritoriul Cadrilaterului, trebuia să se țină seama, cu ocazia acordării beneficiului drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000 și de Textul tratatului de la Craiova, dintre România și Bulgaria, conform căruia schimbul de populație urma să se facă într-un termen de 3 luni, calculat de la data schimbului instrumentelor de ratificare, urmând ca armata bulgară să ocupe teritoriul, astfel evacuat, în intervalul 20 septembrie 1940 -1 octombrie 1940. De aici concluzia că nu pot fi beneficiari ai legii decât persoanele care, la data semnării tratatului, locuiau în teritoriile ce urmau a fi evacuate sau au fost concepute în această perioadă și născute după strămutarea părinților, prin aplicarea principiului potrivit căruia copilului conceput se consideră născut ori de câte ori aceasta este în interesul său.

Recursul este nefondat și urmează a fi respins, pentru următoarele considerente. Conform art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții etnice după cum urmează: „ c) au fost strămutați în altă localitate decât cea de domiciliu”. Normele de aplicare a ordonanței, aprobate prin H.G. nr. 127/2000, în art. 2, au asimilat persoanelor strămutate în altă localitate, pe cele expulzate, refugiate, precum și pe cele care au făcut obiectul schimbului de populație, ca urmare a unui tratat bilateral.

Textul legal a avut în vedere persecuția din motive etnice la care au fost supuse unele persoane de cetățenie română, fără a face distincție între părinți și copii lor născuți înainte sau în timpul strămutării, atâta vreme cât consecințele traumatizante ale unei asemenea experiențe au fost suportate de toți membrii familiei, iar scopul legii este acela al acordării unor drepturi compensatorii pentru traumele suferite. Acestea sunt, de altfel, și motivele pentru care nu se impune menționarea expresă, a copiilor născuți în refugiu, printre beneficiarii legii, ci doar a soțului supraviețuitor, care nu a suferit în mod direct consecințele strămutării. În raport cu aceste considerente, prevederile tratatului bilateral, referitoare la termenul de recomandare de 3 luni pentru efectuarea schimbului de populație, invocate în motivele de recurs, nu prezintă relevanță juridică în speță, la fel și principiul referitor la drepturile recunoscute copilului de la data concepției.

Așa fiind, instanța de fond a apreciat în mod corect că în cauză sunt întrunite cerințele art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000. Față de aceste considerente, constatând că nu există, potrivit art. 304 și 304 1 C. proc. civ., motive de casare sau modificare a hotărârii instanței de fond, Curtea va respinge, ca nefondat, prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 608 din 14 martie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 noiembrie 2006.