ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3924/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la data de 23 ianuarie 2006, reclamantul S.V. a solicitat, în contradictoriu cu

Casa de Pensii a municipiului București, anularea hotărârii nr. 15580/870 din

13 decembrie 2005, emisă de pârâtă și recunoașterea calității de beneficiar al

Legii nr. 189/2000, cu motivarea că părinții săi au făcut obiectul schimbului

de populație dintre România și Bulgaria, urmare a tratatului încheiat între

cele două țări, la data de 7 septembrie 1940, iar el s-a născut în perioada strămutării

acestora, la 27 decembrie 1943.

Curtea de Apel București,

secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr.

608 din 14 martie 2006, a admis acțiunea, a anulat hotărârea contestată și a

obligat pârâta Casa de Pensii a municipiului București, să emită o nouă

hotărâre, prin care să-i recunoască reclamantului, beneficiul drepturilor

solicitate pentru perioada 27 decembrie 1943 - 6 martie 1945, începând cu data

de 1 noiembrie 2005.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut că probele administrate în cauză fac dovada

strămutării părinților reclamantului, din Bulgaria, în România, ca efect al

tratatului dintre cele două țări, mama reclamantului fiind ea însăși

beneficiară a Legii nr. 189/2000, în baza hotărârii emise de pârâtă.

Pe cale de consecință,

instanța a apreciat că și reclamantul, născut în perioada strămutării

părinților, se încadrează în prevederile art. 1 lit. c) din lege, întrucât

noțiunea de strămutare implică și efectele ce s-au produs pe întreaga perioadă

în care persoanele respective au fost obligate să locuiască în altă localitate,

iar rațiunea Legii nr. 189/2000 este aceea a acordării unor drepturi

compensatorii, persoanelor care au suferit persecuții etnice, fără a face vreo

distincție în funcție de data nașterii.

Împotriva acestei sentințe,

în termen legal, a declarat recurs, pârâta Casa de Pensii a municipiului

București, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304, pct. 8 și

9, precum și dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ.

Recurenta a susținut că cele

două condiții impuse beneficiarilor legii - persecuția din motive etnice și

strămutarea, pe cale de consecință, în altă localitate decât cea de domiciliu,

nu sunt întrunite în persoana reclamantului care s-a născut și a trăit tot

timpul pe teritoriul Statului român.

Un alt argument în

susținerea recursului a fost acela că dispozițiile legii nu fac referire, în

mod expres la copiii născuți în perioada refugiului sau strămutării părinților,

singura categorie de moștenitori menționată în textul legii fiind soțul

supraviețuitor.

În sfârșit, s-a afirmat că

în cazul cetățenilor români aflați pe teritoriul Cadrilaterului, trebuia să se

țină seama, cu ocazia acordării beneficiului drepturilor prevăzute de Legea nr.

189/2000 și de Textul tratatului de la Craiova, dintre România și Bulgaria,

conform căruia schimbul de populație urma să se facă într-un termen de 3 luni,

calculat de la data schimbului instrumentelor de ratificare, urmând ca armata

bulgară să ocupe teritoriul, astfel evacuat, în intervalul 20 septembrie 1940

-1 octombrie 1940. De aici concluzia că nu pot fi beneficiari ai legii decât

persoanele care, la data semnării tratatului, locuiau în teritoriile ce urmau a

fi evacuate sau au fost concepute în această perioadă și născute după strămutarea

părinților, prin aplicarea principiului potrivit căruia copilului conceput se

consideră născut ori de câte ori aceasta este în interesul său.

Recursul este nefondat și

urmează a fi respins, pentru următoarele considerente.

Conform art. 1 din O.G. nr. 105/1999,

aprobată prin Legea nr. 189/2000, de prevederile acestui act normativ

beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate

în România cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut

de suferit persecuții etnice după cum urmează:

„ c) au fost strămutați în

altă localitate decât cea de domiciliu”.

Normele de aplicare a

ordonanței, aprobate prin H.G. nr. 127/2000, în art. 2, au asimilat persoanelor

strămutate în altă localitate, pe cele expulzate, refugiate, precum și pe cele

care au făcut obiectul schimbului de populație, ca urmare a unui tratat

bilateral.

Textul legal a avut în

vedere persecuția din motive etnice la care au fost supuse unele persoane de

cetățenie română, fără a face distincție între părinți și copii lor născuți

înainte sau în timpul strămutării, atâta vreme cât consecințele traumatizante

ale unei asemenea experiențe au fost suportate de toți membrii familiei, iar

scopul legii este acela al acordării unor drepturi compensatorii pentru traumele

suferite. Acestea sunt, de altfel, și motivele pentru care nu se impune

menționarea expresă, a copiilor născuți în refugiu, printre beneficiarii legii,

ci doar a soțului supraviețuitor, care nu a suferit în mod direct consecințele

strămutării.

În raport cu aceste

considerente, prevederile tratatului bilateral, referitoare la termenul de

recomandare de 3 luni pentru efectuarea schimbului de populație, invocate în

motivele de recurs, nu prezintă relevanță juridică în speță, la fel și

principiul referitor la drepturile recunoscute copilului de la data concepției.

Așa fiind, instanța de fond

a apreciat în mod corect că în cauză sunt întrunite cerințele art. 1 lit. c)

din Legea nr. 189/2000.

Față de aceste considerente,

constatând că nu există, potrivit art. 304 și 304

1

C. proc. civ.,

motive de casare sau modificare a hotărârii instanței de fond, Curtea va

respinge, ca nefondat, prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 608

din 14 martie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 noiembrie 2006.