ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3908/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, la data de 2 decembrie 2005, reclamanta S.M. a solicitat, în contradictoriu cu Casa de Pensii a municipiului București, anularea hotărârii nr. 15474/760 din 31 octombrie 2005, emisă de pârâtă și recunoașterea calității de beneficiară a Legii nr. 189/2000, cu motivarea că părinții săi au făcut obiectul schimbului de populație dintre România și Bulgaria, urmare a tratatului încheiat între cele două țări la data de 7 septembrie 1940, iar ea s-a născut în perioada strămutării acestora.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 220 din 31 ianuarie 2006, a admis acțiunea, a anulat hotărârea contestată și a obligat pârâta să emită o nouă hotărâre prin care să recunoască reclamantei, drepturile solicitate pentru perioada 8 octombrie 1943 - 6 martie 1945, începând cu data de 1 noiembrie 2005. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că părinții reclamantei, C.M.

și C.Z., au fost strămutați din Bulgaria, în România, la data de 6 septembrie 1940, ca efect al tratatului bilateral mai sus menționat, reclamanta născându-se pe teritoriul Statului român la data de 8 octombrie 1943. Pe cale de consecință, instanța a apreciat că reclamanta este îndreptățită să beneficieze de prevederile Legii nr. 189/2000, pe de o parte, pentru că nu este de conceput ca un membru al familiei să aibă un alt regim juridic, iar pe de altă parte, pentru că nașterea în perioada refugiului a avut, pentru noul născut, aceleași consecințe vătămătoare ca și pentru restul familiei. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs, pârâta Casa de Pensii a municipiului București, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 și dispozițiile art. 304 1 C. proc.

civ. Recurenta a susținut că cele două condiții impuse beneficiarilor legii - persecuția din motive etnice și strămutarea, pe cale de consecință, în altă localitate decât cea de domiciliu, nu se regăsesc în persoana reclamantei, care s-a născut și a continuat să trăiască pe teritoriul Statului român. Un alt argument în susținerea recursului a fost acela că dispozițiile legii nu fac referire în mod expres, la copii născuți în perioada refugiului sau strămutării părinților, singura categorie de moștenitori menționată în textul legii fiind soțul supraviețuitor.

În sfârșit, s-a afirmat că, în cazul cetățenilor români aflați pe teritoriul Cadrilaterului trebuia să se țină seama, cu ocazia acordării beneficiului drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000 și de textul Tratatului de la Craiova, dintre România și Bulgaria, conform căruia schimbul de populație urma să se efectueze într-un termen de 3 luni, calculat de la data schimbului instrumentelor de ratificare, urmând ca armata bulgară să ocupe teritoriul, astfel evacuat, în intervalul 20 septembrie 1940 - 1 octombrie 1940. De aici concluzia că nu pot fi beneficiari ai legii decât persoanele care, la data semnării tratatului, locuiau în teritoriile ce urmau a fi evacuate sau au fost concepute în această perioadă și născuți după strămutarea părinților, prin aplicarea principiului potrivit căruia copilului conceput se consideră ca născut ori de câte ori aceasta este în interesul său.

Recursul este nefondat și urmează a fi respins pentru următoarele considerente. Conform art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții etnice, după cum urmează: c) a fost strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu. Normele de aplicare a ordonanței, aprobate prin H.G. nr. 127/2000, în art. 2, au asimilat persoanelor strămutate în altă localitate, decât cea de domiciliu, pe cele expulzate, refugiate, precum și pe cele care au făcut obiectul schimbului de populație, ca urmare a unui tratat bilateral.

Textul legal a avut în vedere persecuția din motive etnice la care au fost supuse unele persoane de cetățenie română, fără a face distincție între părinți și copiii lor, născuți înainte sau în perioada strămutării, atâta vreme cât consecințele traumatizante ale unei asemenea experiențe au fost suportate de toți membrii familiei, iar scopul legii este acela al acordării unor drepturi compensatorii pentru traumele suferite. Acesta este, de altfel, și motivul pentru care nu se impune menționarea expresă a copiilor născuți în refugiu, printre beneficiarii legii, ci doar a soțului supraviețuitor care nu a suportat în mod direct consecințele strămutării.

În raport cu aceste considerente, prevederile tratatului bilateral, referitoare la termenul de recomandare de 3 luni pentru efectuarea schimbului de populație, invocate de recurentă în motivele sale, nu prezintă relevanță, juridică în speță, la fel și principiul referitor la drepturile recunoscute copilului de la concepție. Față de aceste considerente, constatând că nu există, potrivit art. 304 și 304 1 C. proc. civ., motive de casare sau modificare a hotărârii pronunțate de instanța de fond, Curtea va respinge, ca nefondat, prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 220 din 31 ianuarie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 noiembrie 2006.