ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7381/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 23 iulie 2004, reclamanta H.C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Primăria municipiului Caracal și Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de D.F.P. Olt, anularea dispoziției nr. 3886 din 16 aprilie 2004 emisă de pârâta Primăria municipiului Caracal și emiterea unei alte dispoziții prin care să i se acorde măsuri reparatorii, în cuantum de 27.000 Euro pentru imobilul din Caracal, județul Olt. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a solicitat acordarea măsurilor reparatorii în echivalent în sumă de 27.000 Euro corespunzătoare valorii bunului menționat, proprietatea autoarei sale, C.E., din al cărei patrimoniu a fost preluat de stat în temeiul Decretului nr. 92/1950.

În urma analizării documentației anexată notificării comunicate pârâtei, Primăria municipiului Caracal, prin dispoziția contestată, i-a acordat măsuri reparatorii sub formă de titluri de valoare nominale cu o valoare echivalentă în sumă de 301.552.000 lei. Reclamanta a apreciat că suma stabilită prin dispoziție contestată este inferioară valorii reale a bunului, determinată la suma de 837.000.000 lei prin raportul de evaluare întocmit de expert N.G. Prin sentința civilă nr. 524 din 26 octombrie 2004, Tribunalul Olt a respins contestația ca neîntemeiată, întrucât dispoziția a fost emisă cu respectarea prevederilor art. 10 lit. a) și b) din H.G. nr. 498/2003 privind modalitatea de evaluare a bunurilor imobile ce nu pot fi restituite în natură.

Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei hotărâri, a fost admis prin decizia civilă nr. 1610 din 20 iunie 2005 a Curții de Apel Craiova, instanță care, în urma rejudecării cauzei, a admis contestația reclamantei și a anulat dispoziția atacată. A majorat cuantumul despăgubirilor acordate de reclamantă la suma de 986.730.0900 lei, acordate, reținând că în mod greșit prima instanță nu a luat în considerare raportul de expertiză tehnică depus la dosarul cauzei, care a concluzionat că valoarea bunului solicitat este indicată de reclamantă, ca și îndeplinirea cerințelor art. 10 alin. (6) și (79, ca și a celor prevăzute de art. 31 și art. 36 alin. (3) și (4) din Legea nr. 10/2001, a căror aplicare a fost făcută în cauză.

Recursul declarat de pârâte împotriva acestei hotărâri, a fost admis prin decizia nr. 3926 din 14 aprilie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, decizia curții de apel fiind casată iar pricina trimisă spre rejudecarea apelului la aceeași instanță. S-a reținut că în mod greșit instanța de apel și-a întemeiat soluția pe concluziile unui raport de expertiză extrajudiciară, contrar prevederilor art. 31 din H.G. nr. 498/2003, potrivit cărora, în scopul stabilirii valorii reale a bunului, era necesar să se dispună efectuarea unei lucrări de specialitate în cauză, îndrumare cu care s-a dispus casarea hotărârii curții de apel.

În rejudecare, curtea de apel a dispus administrarea probei cu expertiză tehnică pentru evaluarea construcției și terenului aferent, lucrări care au concluzionat în sensul că valoarea bunurilor solicitate de reclamantă este în cuantum de 186.115,05 lei, sumă în limita căreia a fost anulată dispoziția primăriei și majorate despăgubirile acordate reclamantei. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pentru Ministerul Finanțelor Publice, pârâta D.G.F.P. Olt, criticând-o pentru nelegalitate, critici ce au fost încadrate în prevederile art. 30 pct. 7 și 9 C. proc. civ. În dezvoltarea criticilor încadrate în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., pârâta a susținut că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină întrucât instanța a procedat la majorarea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamantei, deși potrivit art. 11 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 republicată „valoarea construcțiilor expropriate și demolate, se stabilește potrivit valorii de piață de la data soluționării notificării, stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare, valoare care, în speță, trebuia stabilită la data de 16 iunie 2004, data soluționării notificării și nu la momentul judecării cauzei. Cât privește criticile încadrate în motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., s-a învederat că dispoziția instanței privind cuantificarea despăgubirilor acordate reclamantei este lipsită de eficiență juridică, în raport de prevederile Legii nr. 247/2005, care stabilește o procedură specială de stabilire și acordare a despăgubirilor finală ce nu a fost urmată în cauză.

Referitor la calea de atac dedusă judecății, se constată următoarele : Potrivit art. 304 pct. 7 C. proc. civ., modificarea unei hotărâri judecătorești se poate cere când aceasta „nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii”. Teza I a textului legal citat, invocată ca motiv de recurs vizează nemotivarea unei hotărâri judecătorești și nu situația învederată în dezvoltarea criticilor încadrate în acest motiv care, de fapt, privesc greșita interpretare sau aplicare a legii, motiv de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Cu referire la criticile încadrate în motivul de recurs indicat, se constată că potrivit art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată (în actuala numerotare), „dacă restituirea în natură nu este posibilă, deținătorul imobilului sau, după caz, entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării este obligată ca, prin decizie sau, după caz dispoziție motivată… să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv…”. Dispozițiile actului administrativ menționat atât în ipoteza evocată, cât și aceea a respingerii notificării, pot fi supuse, în conformitate cu prevederile art. 26 alin. (3) din lege, controlului de legalitate și temeinicie la instanța de judecată, etapă ce face parte integrantă din procedura de restituire reglementată de legea de reparație.

Odată declanșată faza judiciară a procedurii, actul emis de entitatea administrativă nu are regimul juridic reglementat de art. 25 alin. (4) din lege, urmând a dobândi caracterul prevăzut de aceste dispoziții legale, la momentul finalizării procedurii judiciare. Mai mult, în speță, actul emis de entitatea învestită cu soluționarea notificării, dat fiind modalitatea de soluționare a cererii reclamantei, care a fost respinsă ca inadmisibilă, nici nu poate întruni cerințele prevăzute de textul legal evocat.

Procedând la reanalizarea, în cadrul etapei judiciare, atât a îndreptățirii reclamantei de a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de legea de reparație, cât și a categoriei de măsuri reparatorii cuvenite, instanțele de judecată, în acord cu prevederile legii speciale, dar și ale art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 21 din Constituția României, au procedat și la evaluarea despăgubirilor cuvenite, atribuție ce ține de sfera lor de competență.

Prin urmare, evaluarea despăgubirilor în această etapă a procedurii este nu numai admisibilă, dar se și impune în scopul soluționării legale și temeinicie a cauzei, fiind de neconceput ca, în cadrul controlului judiciar, etapă finală a procedurii reglementată de cap. III din Legea nr. 10/2001, să nu poată fi stabilite dreptul la despăgubiri și cuantumul acestora, cu motivarea că această abilitare o are exclusiv comisia prevăzută de pct. 16 din Legea nr. 247/2005, cap. VII, interpretare ce contravine prevederilor legale sus evocate și care, pe cale de consecință, nu poate fi primită. Sintagma „la data soluționării notificării”, ca moment procedural, odată cu declanșarea etapei judiciare, nu are semnificația, astfel cum eronat susține recurenta, a datei emiterii deciziei/dispoziției prevăzute de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, ci aceea a soluționării definitive și irevocabile a căii de atac exercitate împotriva acesteia.

Constatând, atât legala îndreptățire a reclamantei la beneficiul măsurilor reparatorii prevăzute de legea specială, cât și a categoriei acestora, legal stabilite în conformitate cu cerințele art. 11 alin. (5) și (6) cu referire la art. 10 pct. 8, 9 din Legea nr. 10/2001, urmează ca, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGI

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta D.G.F.P. Olt împotriva deciziei nr. 54 din 31 ianuarie 2007 a Curții de Apel Craiova, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 2 noiembrie 2007.