ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3177/2006

Asupra recursurilor civile de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Olt

la data de 23 iulie 2004, reclamanta H.C. a solicitat, în contradictoriu cu

Primăria municipiului Caracal și Ministerul Finanțelor Publice, anularea

dispoziției nr. 3887/2004 emisă de Primăria municipiului Caracal prin care i

s-au acordat măsuri reparatorii sub formă de titluri de valoare nominală în

sumă de 220.458.000 lei și emiterea altei dispoziției, susținând că valoarea

stabilită de unitatea deținătoare este prea mică.

Prin sentința civilă nr. 523 din 26 octombrie 2004, Tribunalul

Olt a respins acțiunea reclamantei ca neîntemeiată, cu motivarea că valoarea

imobilului ce a fost preluat abuziv de stat a fost stabilită de către comisia

internă de evaluare cu respectarea dispozițiilor art. 10.8 lit. a) din Legea

nr. 10/2001.

Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei

sentințe a fost admis de Curtea de Apel Craiova prin decizia civilă nr. 2530

din 11 octombrie 2005, care a schimbat în totalitate hotărârea apelată.

Astfel, s-a admis contestația formulată împotriva

dispoziției nr. 3887 din 16 iunie 2004 emisă de Primăria Caracal și s-a anulat

în parte această dispoziție.

S-a constatat că petenta este îndreptățită la măsuri

reparatorii prin echivalent în forma prevăzută de art. 1 alin. (2) din Legea

nr. 10/2001 și titlul VII din Legea nr. 247/2005 pentru imobilul din Caracal,

avându-se în vedere valoarea stabilită în raportul de expertiză întocmit de

expert P.I. în dosarul nr. 1218/2005.

S-a reținut în considerente că, pe parcursul

soluționării apelului, intervenind modificarea Legii nr. 10/2001 prin Legea nr.

247/2005, măsurile reparatorii pot fi acordate numai sub forma despăgubirilor

bănești sau compensarea cu bunuri ori servicii, la alegerea persoanei

îndreptățite.

S-a mai reținut că raportul de expertiză tehnică

întocmit în apel a identificat imobilul în litigiu solicitat prin notificarea

nr. 83/2001, evaluând casa la 953.265.000 ROL și terenul la 367.000 ROL/mp,

această lucrare urmând a fi folosită de contestatoare în procedura

administrativă de acordare efectivă a despăgubirilor pentru imobil.

Cu privire la suprafața de teren aferentă

construcției ce a fost demolată, instanța de apel a reținut că aceasta este cea

avută în vedere de contestatoare prin cererea introductivă, respectiv 506 mp.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs Primăria

municipiului Caracal și Ministerului Finanțelor Publice.

În recursul său, Primăria municipiului Caracal a

susținut că prin raportul de expertiză tehnică întocmit în apel s-a reținut o

valoare mult mai mare pentru imobil și terenul aferent, ținând seama de zona în

care sunt amplasate acestea în municipiul Caracal.

S-a mai criticat faptul că în mod greșit instanța de

apel a reținut că suprafața de teren aferentă construcției demolate este de 506

mp, în realitate acestea fiind de 105 mp, suprafață pentru care reclamanta a

solicitat despăgubiri prin notificarea nr. 83/2001.

Referitor la recursul declarat de Ministerul

Finanțelor Publice, acesta a invocat motive de nelegalitate și netemeinicie,

invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

Recurentul susține că instanța de apel a pronunțat o

soluție greșită acordând despăgubiri bănești pentru imobilul în litigiu,

întrucât Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2001,

folosește termenul general de „despăgubiri” și nu „despăgubiri bănești”.

De asemenea, s-a mai susținut că în mod greșit instanța

de apel a reținut că reclamanta este îndreptățită la despăgubiri bănești pentru

suprafața de 506 mp teren, aceasta nefăcând dovada preluării însă decât pentru

105 mp.

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare,

solicitând respingerea ambelor recursuri ca nefondate.

Recursurile declarate în cauză sunt nefondate, urmând

a fi respinse pentru considerentele ce succed.

Criticile aduse de recurenți deciziei instanței de

apel vizează practic aceleași aspecte, motiv pentru care vor fi tratate unitar.

Astfel, primul motiv de recurs se referă la raportul

de expertiză întocmit în cauză și care ar fi reținut o valoare mult prea mare

pentru imobilul-construcție și terenul aferent acesteia.

Această critică a recurenților nu poate fi reținută,

fiind neîntemeiată și tardivă, întrucât dacă nu erau de acord cu concluziile

raportului de expertiză aveau posibilitatea de a formula obiecțiuni în fața

instanței de apel, cu atât mai mult cu cât s-a acordat un termen tocmai pentru

studierea raportului de expertiză.

Prin urmare, neavând de formulat obiecțiuni, s-a

considerat că pârâții au achiesat tacit la concluziile expertului, motiv pentru

care criticile formulate direct în recurs nu mai au nici o relevanță, fiind

neîntemeiate.

În ce privește motivul de recurs referitor la greșita

acordare a „despăgubirilor bănești”, în condițiile în care legea folosește

termenul general de „despăgubiri” și acesta este neîntemeiat.

Așa cum corect a reținut instanța de apel, pe

parcursul soluționării cauzei, Legii nr. 10/2001 a fost modificată prin Legea

nr. 247/2005 și ulterior republicată, iar dispozițiile art. 9 alin. (2) care

prevedeau mai multe tipuri de măsuri reparatorii prin echivalent au fost

abrogate.

Potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001

republicată, „măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu

alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea investită

potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei

îndreptățite, sau despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale

privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor

preluate în mod abuziv”.

Referitor la cuantumul acestor măsuri, procedura de

stabilire și acordare a despăgubirilor s-a stabilit distinct prin Titlul VII

din Legea nr. 247/2005, instanța de apel nefăcând altceva decât să constate că

petenta este îndreptățită la măsuri reparatorii prin echivalent, raportându-se

dispozițiile legale menționate anterior.

În fine, neîntemeiat este și motivul de recurs

referitor la faptul că în mod greșit s-a reținut că terenul aferent

construcției demolate este în suprafață de 506 mp, în realitate această

suprafață fiind de 105 mp.

Prin notificarea nr. 83/2001, reclamanta a solicitat

despăgubiri pentru imobilul situat în str. I., fără a preciza exact suprafața

de teren aferentă casei, singura referire făcută fiind cu privire la o

suprafață de 148 mp, cât s-a menținut în Decretul Consiliului de Stat nr. 462

din 9 decembrie 1983, prin care s-a dispus demolarea imobilului.

Corect a stabilit instanța de apel că terenul aferent

construcției demolate este în suprafață de 506 mp, suprafață de teren

menționată de reclamantă în acțiunea introductivă și a cărei valoare este

solicitată de aceasta prin cererea de chemare în judecată.

Pentru considerentele expuse anterior și văzând

dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Curtea va respinge ambele

recursuri ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondate recursurile declarate de

pârâții Primăria municipiului Caracal și Ministerul Finanțelor Publice

împotriva deciziei nr. 2530 din 11 octombrie 2005 a Curții de Apel Craiova,

secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 27 martie 2006.