ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 87/2010

Asupra recursului civil de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea introductivă de instanță, reclamanții P.M.O.B.A.M., P.A.M., G.C.A. și G.A.C. au solicitat în contradictoriu cu pârâtele Primăria Municipiului București și Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, ca prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligate pârâtele să emită în favoarea reclamanților oferta de despăgubiri bănești și să plătească despăgubirile bănești, reprezentând contravaloarea imobilului situat în București, compus din teren în suprafață de 343 mp și două corpuri de clădire. În motivare, reclamanții au susținut că imobilele au aparținut autorului lor, G.D. și au fost preluate abuziv de către stat prin Decretul nr. 92/1950.

Aceștia au formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001, nesoluționată încă de pârâta Primăria Municipiului București, deși prin sentința civilă nr. 726/2006, definitivă și irevocabilă, primăria a fost obligată în acest sens. Reclamanții au apreciat că în condițiile în care imobilele au fost înstrăinate de către stat în baza Legii nr. 112/1995, sunt îndreptățiți să primească despăgubiri bănești conform art. 19 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, modificată. In drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 10/2001, art. 6 și art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 21 din Constituția României. Prin întâmpinarea depusă, pârâta Comisia Centrală Pentru Stabilirea Despăgubirilor a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive pe capătul unu de cerere din acțiune și excepția prematurității formulării acțiunii pe capătul doi de cerere din acțiune.

Prin sentința civilă nr. 400 din 26 februarie 2008, Tribunalul București, s ecția a V-a civilă, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Comisia Centrală Pentru Stabilirea Despăgubirilor, pe capătul unu de cerere având ca obiect obligarea la emiterea ofertei de despăgubiri bănești, a respins capătul unu de cerere din acțiune față de această pârâtă pentru lipsă calitate procesuală pasivă, a admis excepția prematurității capătului doi de cerere din acțiune având ca obiect obligarea la plata despăgubirilor bănești, a respins capătul doi de cerere formulat împotriva ambelor pârâte, ca prematur formulat, a admis excepția lipsei de interes în promovarea capătului unu de cerere în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului București și respins acest capăt de cerere față de Primăria Municipiului București, ca lipsit de interes.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu are atribuții în soluționarea notificărilor nici prin restituire în natură și nici prin emiterea unei oferte de măsuri reparatorii prin echivalent, ci conform art. 13 alin. (1) din Titlul II al Legii nr. 247/2005, aceasta are atribuția de a emite decizii referitoare la acordarea de titluri de despăgubire, după emiterea dispoziției de către entitatea învestită cu soluționarea notificării. In condițiile în care procedura administrativă nu a fost finalizată prin emiterea unei dispoziții de către entitatea învestită cu soluționarea notificării, instanța de fond a considerat ca fiind prematur capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtelor la plata despăgubirilor bănești.

Pe de altă parte, ținând cont de faptul că prin sentința civilă nr. 726/2006 Tribunalului București, secția a III-a civilă, pârâta Primăria Municipiul București a fost obligată să emită dispoziție motivată, ca răspuns notificarea reclamanților, cererea reclamanților privind obligarea aceleia instituții la emiterea unei dispoziții motivate prin care să propună despăgubiri bănești, a fost apreciată ca fiind lipsită de interes.

Împotriva sentinței instanței de fond au formulat apel reclamanții criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie sub următoarele aspecte: În mod greșit instanța de fond admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în condițiile în care aceasta are competența stabilirii cuantumului final al despăgubirilor ce se cuvin persoanei interesate, în cazul în care entitatea notificată nu și-a respectat obligația de a soluționa notificarea ce i-a fost adresată; În mod eronat prima instanță a admis excepția prematurității capătului de cerere având ca obiect obligarea pârâtelor la plata despăgubirilor bănești, în condițiile în care instanța supremă a stabilit competența instanțelor de judecată de a judeca pe fond cererile de restituire formulate de persoana interesată a cărei notificare nu a fost soluționată în termenul prevăzut de lege; Admiterea excepției lipsei de interes a fost criticată de apelanți susținându-se că deși a fost obligată prin hotărâre irevocabilă la soluționarea notificării formulate de către ei în baza Legii nr. 10/2001, Primări Municipiului București nu a dat curs dispozițiilor instanței și nu a emis decizia sau dispoziția motivată prevăzută de lege, fiind necesară o nouă acțiune.

Prin decizia nr. 34 A din 19 ianuarie 2009 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, s-a admis apelul reclamanților, a fost desființată sentința apelată cu consecința trimiterii cauzei pentru rejudecare aceleiași instanțe de fond. Pentru a se pronunța în acest sens instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente: Scopul acțiunii introductive de instanță constă în acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul situat în București, imobil care, conform susținerilor reclamanților, a aparținut autorului lor G.D. și a fost preluat de stat prin naționalizare, în baza Decretului nr. 92/1950. Din înscrisurile depuse la fond a rezultat că reclamanții au notificat Primăria Municipiului București, în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001, notificare nesoluționată până la data formulării acțiunii și chiar până în prezent.

Prin decizia nr. XX pronunțată la data de 19 martie 2007 de Înalta Curte de Casație și Justiție, în recurs în interesul legii, s-a statuat că, în aplicarea dispozițiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestație formulată împotriva deciziei/dispoziției motivate de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci și acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde notificarea părții interesate. Această decizie era obligatorie pentru instanța fondului, conform dispozițiilor art. 329 alin. ultim C. proc. civ., și impunea analizarea pe fond a cererii formulată de către reclamanți, soluția de respingere a acțiunii ca fiind prematur formulată, fiind în mod evident nelegală.

Faptul că între apelanții-reclamanți și intimata Primăria Municipiului București a mai existat un proces, finalizat prin admiterea acțiunii acestora și obligarea primăriei la soluționarea notificării reclamanților, nu poate duce la concluzia lipsei de interes a prezentei acțiuni formulată de aceștia, în vederea acordării efective de despăgubiri, în condițiile în care, din probele administrate a rezultat că și după pronunțarea acestei hotărâri, notificarea reclamanților a rămas nesolutionată.

S-a considerat a fi nelegală soluția instanței de fond prin care s-a reținut lipsa calității procesuale pasive a intimatei - pârâte Comisia Centrală pentru stabilirea Despăgubirilor întrucât conform Legii nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005, notificările formulate potrivit acestei legi, care nu au fost soluționate până la data modificării legii se predau pe bază de proces-verbal Secretariatului Comisiei Centrale, însoțite de deciziile/dispozițiile emise de entitățile învestite cu soluționarea notificării, conținând propunerile motivate de acordare a despăgubirilor. Cuantumul despăgubirilor ce se acordă, se stabilește în final de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor pe baza raportului de evaluare întocmit în condițiile legii.

În raport de aceste dispoziții legale și de obiectul acțiunii formulate de către apelanții - reclamanți, prin care se dorește de fapt soluționarea pe fond a notificării și acordarea de despăgubiri pentru imobilul preluat abuziv de către stat, ambele intimate - pârâte au calitate procesuală pasivă în cauză, atribuțiunile fiecăreia dintre acestea fiind clar reglementate prin lege. Față de împrejurarea că prima instanță a rezolvat procesul rară a intra în cercetarea fondului, instanța de apel a dispus admiterea apelului, desființarea sentinței instanței de fond și trimiterea cauzei pentru rejudecare la aceeași instanță. In termen legal, împotriva acestei decizii, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, a declarat și motivat recurs întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., critica vizând nelegalitatea și netemeinicia hotărârii recurate sub aspectul soluției pronunțate cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a acestei pârâte. În expunerea motivelor de recurs, recurenta susține că instanța de apel a reținut, în mod greșit, că, în raport de dispozițiile legale în vigoare și de obiectul acțiunii formulate de apelanții-reclamanți, prin care se dorește, de fapt, soluționarea pe fond a notificării și acordarea de despăgubiri pentru imobilul preluat abuziv de către stat intimata - pârâtă Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor are calitate procesuală pasivă în cauză.

In continuare, recurenta a arătat că prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, au fost reglementate atât sursele de finanțare, cuantumul și procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură, rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001 cât și înființarea unei entități, respectiv Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, cu atribuții în privința emiterii deciziilor conținând titlurile de despăgubire, atribuții care sunt exercitate în cadrul și după urmarea procedurilor administrative pentru acordarea despăgubirilor prevăzute în Cap. V Titlul VII al actului normativ menționat.

Procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 vizează analizarea, sub aspectul legalității respingerii cererii de restituire în natură și sub aspectul cuantumului pretențiilor de restituire în echivalent a dosarelor constituite în temeiul Legii nr. 10/2001 și soluționate, fie printr-o dispoziție ce conține oferta de acordare de măsuri reparatori în echivalent, emise înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, respectiv data de 25 iulie 2005, fie printr-o decizie/dispoziție de propunere privind acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale, emisă ulterior intrării în vigoare a actului normativ amintit.

Astfel, această procedură presupune soluționarea unei notificări formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 de către entitatea învestită cu soluționarea notificării/ unitatea deținătoare, iar ulterior finalizării procedurii administrative prevăzută de Legea nr. 10/2001 deciziile/dispozițiile emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor însoțite de întreaga documentație ce a stat la baza adoptării lor, vor fi înaintate Secretariatului Comisiei Centrale. În cursul procedurii administrative prevăzute de Legea nr. 10/2001, unitate deținătoare/entitatea învestită cu soluționarea notificării este cea care are obligația de a emite decizie/dispoziție, ca act final al procedurii administrative prevăzute de acest act normativ și prin care stabilește drepturile la restituire ce se cuvin persoanelor îndreptățite.

Sunt transmise Secretariatului Comisiei Centrale notificările formulate în temeiul Legii nr. 10/2001, însoțite de deciziile/dispozițiile privind soluționarea acestora, acestea din urmă fiind emise de entitățile notificate. Recursul formulat este fondat. Analizând materialul probator al cauzei, văzând criticile formulate prin motivele de recurs, și examinând decizia atacată pe baza acestora, Înalta Curte, constată că se impune modificarea în parte a acesteia, respingerea apelului declarat de reclamanți împotriva sentinței 400 din 26 februarie 2008 a Tribunalului București, secția a V a civilă, față de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor București, pentru cele ce succed.

Prin acțiunea introductivă de instanță, reclamanții au solicitat în contradictoriu cu pârâtele Primăria Municipiului București și Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, ca prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligate pârâtele să emită în favoarea reclamanților oferta de despăgubiri bănești și să plătească despăgubirile bănești, reprezentând contravaloarea imobilului situat în București, compus din teren în suprafață de 343 mp și două corpuri de clădire. In motivarea pretențiilor deduse judecății reclamanții au arătat că au formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001, nesoluționată încă de pârâta Primăria Municipiului București, deși prin sentința civilă nr. 726/2006, definitivă și irevocabilă, aceasta a fost obligată în acest sens.

Prin Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, în cuprinsul Capitolului V Titlul VII - Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv - a fost reglementată procedura administrativă de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură, rezultate din aplicarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001. În cursul procedurii administrative de restituire prevăzute de Legea nr. 10/2001 entitățile notificate se pronunță asupra tuturor pretențiilor de restituire decurgând din acest act normativ reparatoriu, prin emiterea de dispoziții/decizii motivate.

Ulterior finalizării procedurii prevăzute de Legea nr. 10/2001, republicată, printr-o dispoziție privind acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale - Titlul VII din Legea nr. 247/2005, se declanșează procedura administrativă reglementată de acest act normativ, în cadrul căreia se stabilește cuantumului final al despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, procedura finalizându-se prin emitere de către Comisia Centrală a deciziei reprezentând titlul de despăgubire. Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor are atribuția de a emite decizii referitoare la acordarea de titluri de despăgubire, după emiterea dispoziției de către entitatea învestită cu soluționarea notificării.

Or, în cauza dedusă judecății, procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001, republicată nu a fost finalizată, întrucât notificarea reclamanților nu a fost soluționată printr-o dispoziție motivată de către Primăria Municipiului București, în calitate de entitate notificată și astfel nu se poate declanșa și urma procedura privind acordarea măsurilor reparatorii prevăzută în Titlul VII din Legea nr. 247/2005, în cadrul căreia își exercită atribuțiile Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. În consecință, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a fost înființată în temeiul unui act normativ special - Titlul VII din Legea nr. 247/2005 - și a fost investită exclusiv cu atribuții în cadrul acestei proceduri speciale, nefiindu-i conferite nici un fel de atribuții în procedura administrativă de soluționare a notificărilor formulate în temeiul Legii nr. 10/2001.

Înalta Curte, constată că instanța de fond, în mod corect, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor pe capătul 1 de cerere având ca obiect obligarea la emiterea ofertei de despăgubiri bănești, întrucât aceasta nu are atribuții în soluționarea notificărilor, nici prin restituire în natură, nici prin emitere unei oferte de măsuri reparatorii prin echivalent, ci conform art. 13, alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, Comisia Centrală are atribuția de a emite decizii referitoare la acordarea de titluri de despăgubire, după emiterea dispoziției de către entitatea învestită cu soluționarea notificării. Pentru aceste considerente, reținându-se că recurenta nu are calitate procesuală pasiva, critica acesteia fiind întemeiată, pentru aplicarea greșită a dispozițiilor Legii nr. 10/2001 și a Legii nr. 247/2005, urmează ca în raport de dispozițiile art. 304 pct. 9 raportat la art. 314 C. proc.

civ., recursul pârâtei să fie admis, decizia recurată se va modifică, în parte, în sensul că va fi respins apelul declarat de reclamanții P.M.O., B.A.M., P.A.M., G.C.A. și G.A.C. împotriva sentinței nr. 400 din 26 februarie 2008 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, fată de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor București. Vor fi menținute restul dispozițiilor deciziei recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva deciziei nr. 34 A din 19 ianuarie 2009 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, pe care o modifică, în parte, în sensul că: respinge apelul declarat de reclamanții P.M.O., B.A.M., P.A.M., G.C.A. și G.A.C. împotriva sentinței nr. 400 din 26 februarie 2008 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, față de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor București. Menține restul dispozițiilor deciziei recurate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 ianuarie 2010.