ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 954/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamanții

M.M.R.E., M.M.R., K.M.N. au solicitat în contradictoriu cu pârâții Municipiul

București, Instituția Prefectului Municipiului București și Statul Român prin

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor:

- constatarea

calității reclamanților de persoane îndreptățite la măsurile reparatorii

prevăzute de Legea nr. 10/2001 pentru cota pe care o au din imobilul situat în

București, str. F. nr. 29, sector 3 (fost str. C. nr. 29, fost str. C. nr. 45)

compus din teren în suprafață totală de 291 mp (256 mp pe str. C., 35 mp pe

str. S.) și construcția ridicată pe acesta alcătuită din prăvălie și accesorii,

imobil preluat abuziv de stat în perioada de referință a Legii nr. 10/2001;

- în contradictoriu

cu Municipiul București, prin Primar și Instituția Prefectului, constatarea

dreptului reclamanților la măsuri reparatorii în echivalent pentru cota pe care

o au din imobilul anterior menționat (teren și construcție), imobil ce nu poate

fi restituit în natură, la valoarea stabilită prin expertiza realizată conform

standardelor internaționale de evaluare;

- în contradictoriu

cu Statul Român, prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor,

pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de titlu de despăgubire la valoarea

stabilită prin raportul de expertiză, iar, în subsidiar, obligarea Comisiei

Centrale să emită titlul de despăgubire.

La data de 14

decembrie 2010, reclamanții au formulat cerere precizatoare prin care au

solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârâți, a Municipiului

București, prin Primar și Instituția Prefectului Municipiului București, precum

și obligarea pârâtului Statul Român prin CCSD la emiterea titlului de

despăgubire cu privire la imobilul teren și construcție situat în București,

str. F. nr. 29, sector 3, la valoarea care va fi stabilită prin expertiza

realizată conform standardelor internaționale de evaluare și obligarea

pârâtului la plata unor penalități de 1.000 RON/zi de întârziere în situația

neexecutării hotărârii în termen de 3 zile de la data rămânerii irevocabile a

acesteia.

Prin încheierea

pronunțată de instanță la aceeași dată, cererea reclamanților de introducere în

cauză a Municipiului București, prin Primar și a Instituției Prefectului

Municipiului București a fost respinsă pentru motivele arătate în cuprinsul

încheierii.

Prin Sentința civilă

nr. 2441 din 29 martie 2011 Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanții

M.M.R.E., M.M.R., și K.M.N., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, ca inadmisibilă.

Pentru a pronunța

această soluție instanța de fond a reținut că pârâtul Statul Român, prin

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, a formulat la data de 17

februarie 2011, întâmpinare la cererea precizatoare, prin care a invocat pe

cale de excepție, excepția inadmisibilității stabilirii cuantumului

despăgubirilor și excepția prematurității emiterii titlului de despăgubire și

pe cale de consecință, respingerea cererii ca fiind prematur formulată.

Cu privire la

excepțiile invocate, Curtea de Apel a constatat că s-a invocat

inadmisibilitatea acțiunii pe motiv că autoritatea publică pârâtă nu poate fi

obligată să emită actele date în competența sa prin Legea nr. 247/2005, cât

timp dosarul nu a ajuns la această autoritate.

Împotriva hotărârii

instanței de fond, reclamantul K.M.N. a declarat recurs, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

Recursul este

întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5, 7 C. proc. civ.

În motivarea

recursului se arată că potrivit art. 16 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005,

astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 81/2007, notificările formulate în

temeiul Legii nr. 10/2001 se predau Secretariatului Comisiei Centrale în termen

de 30 de zile de la data rămânerii definitive a deciziilor/dispozițiilor

autorităților administrative locale.

Prin urmare, Legea

nr. 10/2001 stabilește un termen de 60 de zile pentru soluționarea notificării.

Comisia Centrală este

autoritate administrativă care are obligația de a soluționa cererile cu care

este învestită conform normelor și termenelor din dreptul comun, în lipsa altor

prevederi.

Lipsa răspunsului

unității deținătoare și implicit a Comisiei Centrale pentru o perioadă îndelungată

echivalează cu refuzul restituirii și acordării măsurilor reparatorii în

echivalent, iar un asemenea refuz nu poate rămâne necenzurat, pentru că nicio

dispoziție legală nu limitează dreptul celui care se consideră nedreptățit de a

se adresa instanței competente, ci dimpotrivă, atât art. 21 din Constituția

României, cât și art. 6 din CEDO prevăd obligativitatea asigurării liberului

acces la justiție, precum și soluționarea cererilor într-un termen rezonabil.

Se mai arată că în

același sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia

XX/2007, dată în soluționarea recursului în interesul legii, cu privire la

posibilitatea instanței de a soluționa, pe fond, notificările formulate de

persoanele îndreptățite, iar pentru identitate de rațiune se aplică și în cazul

acordării titlului de despăgubire de către Comisia Centrală pentru stabilirea

despăgubirilor.

Cum pârâta nu s-a

conformat dispozițiilor legale, revine instanței judecătorești rolul de a

obliga pârâții la respectarea legii și la recunoașterea dreptului pretins.

Recurentul mai

susține că prin prezenta cerere s-a solicitat obligarea Statului Roman prin

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, la emiterea titlurilor de

despăgubire potrivit Legii nr. 247/2005, Titlul VII, astfel cum a fost

modificat prin O.U.G. nr. 81/2007.

În cazul în care

imobilele nu mai pot fi restituite în natură, se înțelege în mod clar

solicitarea persoanelor îndreptățite la emiterea titlului de despăgubire.

Recurentul a mai

arătat că cererea este perfect admisibilă, urmărind obținerea titlului de

despăgubire pentru imobilul preluat abuziv de stat și convertirea acestuia în

titluri de plată și/sau în acțiuni emise de Fondul Proprietatea.

Examinând cauza și

sentința recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu

dispozițiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că recursul este

nefondat.

Pentru a pronunța

această soluție instanța de fond a avut în vedere următoarele considerente.

Prin Titlul VII din

Legea nr. 247/2005, au fost reglementate atât sursele de finanțare, cuantumul

și procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi

restituite în natură, rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001, cât și

înființarea unei entități, respectiv Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor, cu atribuții în privința emiterii deciziilor conținând

titlurile de despăgubire.

Procedura

administrativă prevăzută de actul normativ amintit presupune parcurgerea mai

multor etape și anume: etapa transmiterii și a înregistrării dosarelor, aceasta

etapă fiind prevăzută de dispozițiile art. 16 alin. (1) și (2) Capitolul V,

Titlul VII, modificat și completat prin O.U.G nr. 81/2007 pentru accelerarea

procedurii de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod

abuziv, etapa analizării dosarelor de către Secretariatul Comisiei Centrale sub

aspectul posibilității restituirii în natură a imobilului ce face obiectul

notificării și etapa evaluării, etapă în care, dacă după analizarea dosarului

se constată că, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost

respinsă, dosarul va fi transmis evaluatorului sau societății de evaluatori

desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare, procedura

finalizându-se prin emiterea de către Comisia Centrală a deciziei reprezentând

titlul de despăgubire și valorificarea acestui titlul în condițiile prevăzute

de pct. 26 din O.U.G nr. 81/2007, prin care este introdus, în cuprinsul

Titlului VII din Legea nr. 247/2005, Capitolul V

1

, Secțiunea I

intitulată "Valorificarea titlurilor de despăgubire".

Pe cale de

consecință, parcurgerea etapelor enunțate mai sus implică soluționarea unei

notificări formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 de către entitatea învestită

cu soluționarea notificării/unitatea deținătoare, iar ulterior finalizării

procedurii administrative prevăzute de Legea nr. 10/2001,

deciziile/dispozițiile emise de entitățile învestite cu soluționarea

notificărilor însoțite de întreaga documentație ce a stat la baza adoptării

lor, vor fi înaintate Secretariatului Comisiei Centrale.

Din actele și

lucrările dosarului rezultă, fără putință de tăgadă, că în cauza dedusă

judecății, procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001 nu a fost

finalizată, întrucât notificarea reclamanților nu a fost soluționată printr-o

dispoziție motivată, care să fie emisă de unitatea deținătoare, respectiv

Primăria Municipiului București, și astfel nu se poate declanșa și urma

procedura privind acordarea măsurilor reparatorii prevăzută în Titlul VII din

Legea nr. 247/2005, în cadrul căreia Comisia Centrală emite decizia conținând

titlul de despăgubire.

Așadar, decizia

conținând titlul de despăgubire se emite de către Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor numai după finalizarea procedurii administrative

prevăzute de Legea nr. 10/2001 și după urmarea procedurii administrative

reglementate de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

În privința deciziei

Înaltei Curți de Casație și Justiție, la care fac referire reclamanții,

instanța apreciază că această decizie se referă la litigiile rezultate din

aplicarea Legii nr. 10/2001 și nu la cauzele referitoare la procedura

administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, și, prin urmare,

acestea nu prezintă relevanță în soluționarea pricinii de față.

În cauza dedusă

judecății, reclamanții au formulat, în temeiul Legii nr. 10/2001, o notificare

depusă la Primăria Municipiului București, prin care au solicitat acordarea de

despăgubiri pentru imobilul situat în București, strada F. nr. 29, sector 3,

imobil ce a aparținut autorului lor, D.M.

Primăria Municipiului

București, în calitate de entitate învestită cu soluționarea notificării, nu a

emis o dispoziție motivată prin care să le fie recunoscut dreptul la măsuri

reparatorii reclamanților.

În situația în care

imobilul nu poate fi restituit în natură se vor acorda măsuri reparatorii în

conformitate cu dispozițiile art. 2 alin. (1), (2), (3) și (4) din actul

normativ amintit.

Potrivit art. 1,

alin. (2) din Legea nr. 10/2001, republicată, măsurile reparatorii prin

echivalent constau în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în

echivalent de către entitatea învestită cu soluționarea notificării, cu acordul

persoanei îndreptățite, sau despăgubiri acordate în condițiile prevederilor

speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente

imobilelor preluate în mod abuziv.

Măsurile reparatorii

prin echivalent constând în compensare cu alte bunuri sau servicii, se acordă

prin decizia sau, după caz, dispoziția motivată a entității învestite cu

soluționarea notificării.

De asemenea și

măsurile reparatorii în echivalent constând în despăgubiri acordate în

condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a

despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, se propun a fi

acordate prin decizia sau, după caz, dispoziția motivată a entității învestite

cu soluționarea notificării.

Prin urmare, pentru

finalizarea procedurii administrative prevăzute de Legea nr. 10/2001, primarul

trebuie să emită o dispoziție prin care să le fie recunoscut reclamanților

dreptul la măsuri reparatorii.

Or, în cauza de față,

o asemenea dispoziție nu a fost emisă.

Astfel fiind, Înalta

Curte constată că susținerile și criticile recurentei sunt netemeinice și

nelegale, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, pe

care o va menține.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul

declarat de K.M.N., împotriva Sentinței civile nr. 2441 din 29 martie 2011 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 23 februarie 2012.