ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 954/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamanții M.M.R.E., M.M.R., K.M.N.

au solicitat în contradictoriu cu pârâții Municipiul București, Instituția Prefectului Municipiului București și Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor: - constatarea calității reclamanților de persoane îndreptățite la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 pentru cota pe care o au din imobilul situat în București, str. F. nr. 29, sector 3 (fost str. C. nr. 29, fost str. C. nr. 45) compus din teren în suprafață totală de 291 mp (256 mp pe str. C., 35 mp pe str. S.) și construcția ridicată pe acesta alcătuită din prăvălie și accesorii, imobil preluat abuziv de stat în perioada de referință a Legii nr. 10/2001; - în contradictoriu cu Municipiul București, prin Primar și Instituția Prefectului, constatarea dreptului reclamanților la măsuri reparatorii în echivalent pentru cota pe care o au din imobilul anterior menționat (teren și construcție), imobil ce nu poate fi restituit în natură, la valoarea stabilită prin expertiza realizată conform standardelor internaționale de evaluare; - în contradictoriu cu Statul Român, prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de titlu de despăgubire la valoarea stabilită prin raportul de expertiză, iar, în subsidiar, obligarea Comisiei Centrale să emită titlul de despăgubire.

La data de 14 decembrie 2010, reclamanții au formulat cerere precizatoare prin care au solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârâți, a Municipiului București, prin Primar și Instituția Prefectului Municipiului București, precum și obligarea pârâtului Statul Român prin CCSD la emiterea titlului de despăgubire cu privire la imobilul teren și construcție situat în București, str. F. nr. 29, sector 3, la valoarea care va fi stabilită prin expertiza realizată conform standardelor internaționale de evaluare și obligarea pârâtului la plata unor penalități de 1.000 RON/zi de întârziere în situația neexecutării hotărârii în termen de 3 zile de la data rămânerii irevocabile a acesteia. Prin încheierea pronunțată de instanță la aceeași dată, cererea reclamanților de introducere în cauză a Municipiului București, prin Primar și a Instituției Prefectului Municipiului București a fost respinsă pentru motivele arătate în cuprinsul încheierii.

Prin Sentința civilă nr. 2441 din 29 martie 2011 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanții M.M.R.E., M.M.R., și K.M.N., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, ca inadmisibilă. Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că pârâtul Statul Român, prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, a formulat la data de 17 februarie 2011, întâmpinare la cererea precizatoare, prin care a invocat pe cale de excepție, excepția inadmisibilității stabilirii cuantumului despăgubirilor și excepția prematurității emiterii titlului de despăgubire și pe cale de consecință, respingerea cererii ca fiind prematur formulată.

Cu privire la excepțiile invocate, Curtea de Apel a constatat că s-a invocat inadmisibilitatea acțiunii pe motiv că autoritatea publică pârâtă nu poate fi obligată să emită actele date în competența sa prin Legea nr. 247/2005, cât timp dosarul nu a ajuns la această autoritate. Împotriva hotărârii instanței de fond, reclamantul K.M.N. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5, 7 C. proc. civ. În motivarea recursului se arată că potrivit art. 16 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 81/2007, notificările formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 se predau Secretariatului Comisiei Centrale în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a deciziilor/dispozițiilor autorităților administrative locale.

Prin urmare, Legea nr. 10/2001 stabilește un termen de 60 de zile pentru soluționarea notificării. Comisia Centrală este autoritate administrativă care are obligația de a soluționa cererile cu care este învestită conform normelor și termenelor din dreptul comun, în lipsa altor prevederi. Lipsa răspunsului unității deținătoare și implicit a Comisiei Centrale pentru o perioadă îndelungată echivalează cu refuzul restituirii și acordării măsurilor reparatorii în echivalent, iar un asemenea refuz nu poate rămâne necenzurat, pentru că nicio dispoziție legală nu limitează dreptul celui care se consideră nedreptățit de a se adresa instanței competente, ci dimpotrivă, atât art. 21 din Constituția României, cât și art. 6 din CEDO prevăd obligativitatea asigurării liberului acces la justiție, precum și soluționarea cererilor într-un termen rezonabil.

Se mai arată că în același sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia XX/2007, dată în soluționarea recursului în interesul legii, cu privire la posibilitatea instanței de a soluționa, pe fond, notificările formulate de persoanele îndreptățite, iar pentru identitate de rațiune se aplică și în cazul acordării titlului de despăgubire de către Comisia Centrală pentru stabilirea despăgubirilor. Cum pârâta nu s-a conformat dispozițiilor legale, revine instanței judecătorești rolul de a obliga pârâții la respectarea legii și la recunoașterea dreptului pretins. Recurentul mai susține că prin prezenta cerere s-a solicitat obligarea Statului Roman prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, la emiterea titlurilor de despăgubire potrivit Legii nr. 247/2005, Titlul VII, astfel cum a fost modificat prin O.U.G.

nr. 81/2007. În cazul în care imobilele nu mai pot fi restituite în natură, se înțelege în mod clar solicitarea persoanelor îndreptățite la emiterea titlului de despăgubire. Recurentul a mai arătat că cererea este perfect admisibilă, urmărind obținerea titlului de despăgubire pentru imobilul preluat abuziv de stat și convertirea acestuia în titluri de plată și/sau în acțiuni emise de Fondul Proprietatea. Examinând cauza și sentința recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a avut în vedere următoarele considerente.

Prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005, au fost reglementate atât sursele de finanțare, cuantumul și procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură, rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001, cât și înființarea unei entități, respectiv Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, cu atribuții în privința emiterii deciziilor conținând titlurile de despăgubire.

Procedura administrativă prevăzută de actul normativ amintit presupune parcurgerea mai multor etape și anume: etapa transmiterii și a înregistrării dosarelor, aceasta etapă fiind prevăzută de dispozițiile art. 16 alin. (1) și (2) Capitolul V, Titlul VII, modificat și completat prin O.U.G nr. 81/2007 pentru accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, etapa analizării dosarelor de către Secretariatul Comisiei Centrale sub aspectul posibilității restituirii în natură a imobilului ce face obiectul notificării și etapa evaluării, etapă în care, dacă după analizarea dosarului se constată că, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, dosarul va fi transmis evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare, procedura finalizându-se prin emiterea de către Comisia Centrală a deciziei reprezentând titlul de despăgubire și valorificarea acestui titlul în condițiile prevăzute de pct. 26 din O.U.G nr. 81/2007, prin care este introdus, în cuprinsul Titlului VII din Legea nr. 247/2005, Capitolul V 1 , Secțiunea I intitulată "Valorificarea titlurilor de despăgubire". Pe cale de consecință,

parcurgerea etapelor enunțate mai sus implică soluționarea unei notificări formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 de către entitatea învestită cu soluționarea notificării/unitatea deținătoare, iar ulterior finalizării procedurii administrative prevăzute de Legea nr. 10/2001, deciziile/dispozițiile emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor însoțite de întreaga documentație ce a stat la baza adoptării lor, vor fi înaintate Secretariatului Comisiei Centrale.

Din actele și lucrările dosarului rezultă, fără putință de tăgadă, că în cauza dedusă judecății, procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001 nu a fost finalizată, întrucât notificarea reclamanților nu a fost soluționată printr-o dispoziție motivată, care să fie emisă de unitatea deținătoare, respectiv Primăria Municipiului București, și astfel nu se poate declanșa și urma procedura privind acordarea măsurilor reparatorii prevăzută în Titlul VII din Legea nr. 247/2005, în cadrul căreia Comisia Centrală emite decizia conținând titlul de despăgubire. Așadar, decizia conținând titlul de despăgubire se emite de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor numai după finalizarea procedurii administrative prevăzute de Legea nr. 10/2001 și după urmarea procedurii administrative reglementate de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

În privința deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție, la care fac referire reclamanții, instanța apreciază că această decizie se referă la litigiile rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001 și nu la cauzele referitoare la procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, și, prin urmare, acestea nu prezintă relevanță în soluționarea pricinii de față. În cauza dedusă judecății, reclamanții au formulat, în temeiul Legii nr. 10/2001, o notificare depusă la Primăria Municipiului București, prin care au solicitat acordarea de despăgubiri pentru imobilul situat în București, strada F. nr. 29, sector 3, imobil ce a aparținut autorului lor, D.M. Primăria Municipiului București, în calitate de entitate învestită cu soluționarea notificării, nu a emis o dispoziție motivată prin care să le fie recunoscut dreptul la măsuri reparatorii reclamanților.

În situația în care imobilul nu poate fi restituit în natură se vor acorda măsuri reparatorii în conformitate cu dispozițiile art. 2 alin. (1), (2), (3) și (4) din actul normativ amintit. Potrivit art. 1, alin. (2) din Legea nr. 10/2001, republicată, măsurile reparatorii prin echivalent constau în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite, sau despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv. Măsurile reparatorii prin echivalent constând în compensare cu alte bunuri sau servicii, se acordă prin decizia sau, după caz, dispoziția motivată a entității învestite cu soluționarea notificării.

De asemenea și măsurile reparatorii în echivalent constând în despăgubiri acordate în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, se propun a fi acordate prin decizia sau, după caz, dispoziția motivată a entității învestite cu soluționarea notificării. Prin urmare, pentru finalizarea procedurii administrative prevăzute de Legea nr. 10/2001, primarul trebuie să emită o dispoziție prin care să le fie recunoscut reclamanților dreptul la măsuri reparatorii. Or, în cauza de față, o asemenea dispoziție nu a fost emisă. Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentei sunt netemeinice și nelegale, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, pe care o va menține.

În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge recursul declarat de K.M.N., împotriva Sentinței civile nr. 2441 din 29 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 23 februarie 2012.