ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3480/2006

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 96 din 26

august 2006, pronunțată în dosarul penal nr. 6331/2005, Tribunalul București, secția

I penală, a dispus, între altele, cu privire la inculpatul C.D.C. pe care l-a

condamnat, la pedeapsa de 3 ani și 6 luni, în baza art. 211 alin. (2) lit. c)

și alin. (2

1

)

lit. a), cu aplicarea art. 99 și urm. C.

pen.

În baza art. 83 C. pen., a revocat

suspendarea condiționată a executării pedepsei de un an închisoare aplicată

prin sentința penală nr. 915 din 3 iunie 2005 a Judecătoriei sector 3

București, urmând ca inculpatul să execute o pedeapsă rezultantă de 4 ani și 6

luni închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 și 64 lit.

a) și b) C. pen.

În temeiul art. 88 C. pen., a fost

dedusă prevenția de la 5 ianuarie 2005, până la data punerii efectiv în

libertate și de la 19 septembrie 2005 la zi și a fost menținută starea de arest

preventiv a inculpatului.

De asemenea, în latură civilă,

inculpatul minor a fost obligat în solidar cu partea responsabilă civilmente și

cu coinculpatul N.D. la plata sumei de 250 RON, cu titlu de despăgubiri către

partea civilă G.A.D. și la cheltuieli judiciare către stat în aceeași

solidaritate.

Pentru a hotărî astfel, prima

instanță a reținut că, în ziua de 25 iunie 2005, în jurul orei 18,00, în zona

parcului Unirii, inculpatul însoțit de coinculpatul N.D., a smuls de la gâtul

părții vătămate G.A.D. un lănțișor din aur, l-a pasat celuilalt inculpat și

ambii au fugit. La aproximativ o oră după comiterea faptei, inculpatul a fost

surprins de către martori (tatăl și sora părții vătămate) încercând să vândă

bijuteria martorei F.E.R., fiind imobilizat de către organele de poliție.

La stabilirea situației de fapt,

prima instanță a avut în vedere întreg probatoriul administrat în cauză iar la

individualizarea pedepsei s-a ținut cont de gradul de pericol social concret al

infracțiunii comise, de circumstanțele reale și de persoana inculpatului, care

a mai fost condamnat pentru săvârșirea altei infracțiuni contra patrimoniului.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel inculpatul, criticând-o pentru netemeinicie în sensul că, la

individualizarea pedepsei, prima instanță nu a dat o eficiență corespunzătoare

împrejurărilor care pledează în favoarea sa, cum ar fi atitudinea sinceră,

situația familială dificilă și starea de minorat în care se afla în momentul comiterii

faptei.

Prin decizia penală nr. 246/ A din 27

martie 2006 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu

minori și familie, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul C.D.C.

împotriva sentinței penale sus menționate, menținându-se starea de arest a

acestuia.

Împotriva acestei decizii, în termen

legal, a declarat recurs inculpatul, criticând-o pentru netemeinicie, sub

aspectul greșitei individualizări a pedepsei aplicate, pe care o consideră prea

aspră în raport de circumstanțele sale personale, respectiv faptul că la momentul

comiterii infracțiunii era minor, că a colaborat cu organele de anchetă, recunoscând

fapta și că, în prezent, are un copil minor în întreținere.

Examinând decizia recurată prin

prisma cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.,

Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Instanța de fond a stabilit în mod

corespunzător împrejurările în care au fost comise fapta, încadrarea juridică

ce a fost dată acesteia, precum și vinovăția inculpatului, date în raport de

care a dozat în mod corespunzător pedeapsa aplicată, luând, totodată, în

considerare și circumstanțele personale ale inculpatului, astfel că, în mod

corect, instanța de apel a respins apelul ca nefondat.

Circumstanțele personale invocate de

inculpat, constând în atitudinea corespunzătoare a acestuia pe parcursul

procesului penal, faptul că era minor la data comiterii faptei iar, în prezent,

are un copil minor în întreținere, au fost deja avute în vedere la dozarea

pedepsei ce a fost stabilită la limita minimului special, de 3 ani și 6 luni

închisoare, prevăzut de lege pentru infracțiunea reținută în sarcina sa deși,

în trecut, inculpatul mai beneficiase de clemența instanțelor de judecată ce

i-au aplicat o pedeapsă de un an și 6 luni tot pentru o infracțiune contra

patrimoniului, în modalitatea suspendării condiționate a executării.

Or, inculpatul nu s-a comportat

corespunzător în termenul de încercare ci a comis o altă faptă penală,

apreciată de legiuitor ca prezentând un pericol social ridicat, astfel că, sub

nici un aspect nu se justifică solicitarea de reținere a circumstanțelor

atenuante judiciare prevăzute de art. 74 C. pen. Mai exact, art. 74 alin. (1) lit.

a) C. pen., nu este aplicabil deoarece, așa cum am mai arătat, inculpatul a mai

fost condamnat anterior pentru o altă infracțiune; nici art. 74 alin. (1) lit.

b) C. pen., este incident deoarece inculpatul nu s-a preocupat de recuperarea

prejudiciului, cu precizarea că recuperarea parțială în natură a prejudiciului

s-a datorat faptului că tatăl părții vătămate a intervenit imediat după

comiterea faptei, surprinzându-l pe inculpat în timp ce încerca să valorifice

bunurile, iar în ceea ce privește aplicarea art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen.,

se poate observa că atitudinea sinceră a inculpatului a fost determinată de

intervenția organelor de poliție care l-au prins pe inculpat și pe coinculpatul

N.D. la scurt timp de la săvârșirea faptei.

Pentru toate aceste considerente,

având în vedere și faptul că nu există motive de casare care să fie luate în

considerare din oficiu, conform dispozițiilor art. 385

9

alin. (3) C.

proc. pen., Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) din

același cod, va respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpat,

constatând că nu sunt motive care să justifice o  reducere a pedepsei aplicate,

ce este aptă să asigure reeducarea inculpatului, prevenirea săvârșirii de noi

infracțiuni dar și o constrângere corespunzătoare încălcării legii penale.

Conform dispozițiilor art. 385

16

alin. (2) C. proc. pen., se va computa durata arestării preventive, la zi iar

în baza art. 192 alin. (2) din același cod, recurentul – inculpat va fi obligat

la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul C.D.C. împotriva deciziei penale nr. 246/ A din 27

martie 2006 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu

minori și de familie.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, timpul arestării preventive de la 5 ianuarie 2005 la 7 iunie 2005

și de la 19 septembrie 2005 la 31 mai 2006.

Obligă pe recurent să plătească

statului suma de 220 RON cheltuieli judiciare, din care suma de 100 RON,

reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

31 mai 2006.