ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1603/2003

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 663 din 2 iulie 2002, Tribunalul București, secția a II-a penală, a dispus condamnarea inculpatului D.M. la pedeapsa de 7 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. e) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. S-a dedus din pedeapsa aplicată, timpul arestării preventive de la 19 ianuarie la zi. S-a luat act că prejudiciul creat părții vătămate C.A. a fost acoperit integral prin restituire, în baza art. 118 lit. a) C. pen., s-a confiscat de la inculpat suma de 1.000.000 lei și a fost obligat inculpatul la 1.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut în fapt, următoarele: La data de 19 ianuarie 2002, aflat în incinta Colegiului Spiru Haret, inculpatul a acostat pe partea vătămată C.A. (elev), l-a forțat să-l însoțească în Parcul Politehnicii, unde l-a deposedat, prin amenințare cu cuțitul, de o geacă din piele, în valoare de 3.000.000 lei. Inculpatul a vândut apoi geaca martorului R.G., cu un milion de lei. Deși martorul a restituit geaca, nu s-a constituit parte civilă. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul D.M., criticând-o, în sensul că în mod greșit a fost condamnat pentru infracțiunea de tâlhărie reținută în sarcina sa, deoarece nu este autorul acesteia. A solicitat admiterea apelului, desființarea hotărârii și în principal, achitarea sa pentru infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. e) C. pen.

Prin decizia penală nr. 566 din 19 septembrie 2002, Curtea de Apel București, secția I penală, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat. A fost computată prevenția de la 19 ianuarie 2002 la 19 septembrie 2002. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul D.M., solicitând admiterea lui, casarea hotărârilor și reducerea pedepsei aplicate. Recursul declarat nu este fondat, pentru considerentele ce urmează. Din examinare actelor și lucrărilor dosarului rezultă că instanțele au reținut corect situația de fapt în raport de materialul probator administrat și au aplicat inculpatului o pedeapsă just individualizată. Astfel, potrivit art. 72 C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile Părții generale a Codului penal, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Raportând cauzei acest text de lege, se reține că la individualizarea pedepsei, instanța de fond cât și cea de apel au avut în vedere gradul ridicat de pericol social al faptei, modalitatea și împrejurările comiterii lor și datele ce caracterizează persoana inculpatului, care este cunoscut cu antecedente penale, fiind condamnat anterior tot pentru comiterea aceluiași gen de infracțiuni, a avut o poziție oscilantă în timpul urmăririi penale, nerecunoscând fapta comisă, prejudiciul l-a acoperit prin restituirea gecii furate, părții civile și se află la o vârstă tânără. Așa fiind, pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată inculpatului, se încadrează în limitele legale prevăzute de textul de lege incriminator, fiind în măsură să asigure reeducarea lui, în vederea reinserției în comunitate și prevenția generală, conform scopului prevăzut de art. 52 C. pen.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează ca recursul declarat de inculpatul D.M. să fie respins ca nefondat. În temeiul art. 88 C. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată, timpul reținerii și al arestării preventive de la 19 ianuarie 2002 la 28 martie 2003. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., urmează ca recurentul inculpat să fie obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.M. împotriva deciziei penale nr. 566 din 19 septembrie 2002 a Curții de Apel București, secția I penală. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii și al arestării preventive de la 19 ianuarie 2002 la 28 martie 2003. Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 1.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat. Pronunțată în ședință publică, azi 28 martie 2003.