ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1603/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 663 din 2

iulie 2002, Tribunalul București, secția a II-a penală, a dispus condamnarea

inculpatului D.M. la pedeapsa de 7 ani închisoare și 2 ani interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea

infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. e) C. pen., cu

aplicarea art. 13 C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art.

64 C. pen.

S-a dedus din pedeapsa aplicată,

timpul arestării preventive de la 19 ianuarie la zi.

S-a luat act că prejudiciul creat

părții vătămate C.A. a fost acoperit integral prin restituire, în baza art. 118

lit. a) C. pen., s-a confiscat de la inculpat suma de 1.000.000 lei și a fost

obligat inculpatul la 1.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre,

prima instanță a reținut în fapt, următoarele:

La data de 19 ianuarie 2002, aflat

în incinta Colegiului Spiru Haret, inculpatul a acostat pe partea vătămată C.A.

(elev), l-a forțat să-l însoțească în Parcul Politehnicii, unde l-a deposedat,

prin amenințare cu cuțitul, de o geacă din piele, în valoare de 3.000.000 lei.

Inculpatul a vândut apoi geaca

martorului R.G., cu un milion de lei. Deși martorul a restituit geaca, nu s-a

constituit parte civilă.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat apel inculpatul D.M., criticând-o, în sensul că în mod greșit a fost

condamnat pentru infracțiunea de tâlhărie reținută în sarcina sa, deoarece nu

este autorul acesteia. A solicitat admiterea apelului, desființarea hotărârii

și în principal, achitarea sa pentru infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de

art. 211 alin. (2) lit. e) C. pen.

Prin decizia penală nr. 566 din 19

septembrie 2002, Curtea de Apel București, secția I penală, a respins, ca

nefondat, apelul declarat de inculpat.

A fost computată prevenția de la 19

ianuarie 2002 la 19 septembrie 2002.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs inculpatul D.M., solicitând admiterea lui, casarea hotărârilor

și reducerea pedepsei aplicate.

Recursul declarat nu este fondat,

pentru considerentele ce urmează.

Din examinare actelor și lucrărilor

dosarului rezultă că instanțele au reținut corect situația de fapt în raport de

materialul probator administrat și au aplicat inculpatului o pedeapsă just

individualizată.

Astfel, potrivit art. 72 C. pen., la

stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile Părții

generale a Codului penal, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de

gradul de pericol social al faptei, de persoana infractorului și de

împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Raportând cauzei acest text de lege,

se reține că la individualizarea pedepsei, instanța de fond cât și cea de apel

au avut în vedere gradul ridicat de pericol social al faptei, modalitatea și

împrejurările comiterii lor și datele ce caracterizează persoana inculpatului,

care este cunoscut cu antecedente penale, fiind condamnat anterior tot pentru

comiterea aceluiași gen de infracțiuni, a avut o poziție oscilantă în timpul

urmăririi penale, nerecunoscând fapta comisă, prejudiciul l-a acoperit prin

restituirea gecii furate, părții civile și se află la o vârstă tânără.

Așa fiind, pedeapsa de 7 ani

închisoare aplicată inculpatului, se încadrează în limitele legale prevăzute de

textul de lege incriminator, fiind în măsură să asigure reeducarea lui, în

vederea reinserției în comunitate și prevenția generală, conform scopului

prevăzut de art. 52 C. pen.

Pentru aceste considerente, în

temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează ca recursul

declarat de inculpatul D.M. să fie respins ca nefondat.

În temeiul art. 88 C. pen., se va

deduce din pedeapsa aplicată, timpul reținerii și al arestării preventive de la

19 ianuarie 2002 la 28 martie 2003.

În temeiul art. 192 alin. (2) C.

proc. pen., urmează ca recurentul inculpat să fie obligat la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul D.M. împotriva deciziei penale nr. 566 din 19 septembrie

2002 a Curții de Apel București, secția I penală.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, timpul reținerii și al arestării preventive de la 19 ianuarie

2002 la 28 martie 2003.

Obligă pe recurentul inculpat la

plata sumei de 1.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pronunțată în ședință publică, azi

28 martie  2003.