ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2028/2003

Asupra recursului de față, Deliberând constată că, prin sentința penală nr. 1024 din 7 noiembrie 2002, Tribunalul București, secția I penală, a condamnat pe inculpatul S.C.L. la 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. e) cu aplicarea art. 13 C. pen. A dispus aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. În baza art. 88 C. pen., din pedeapsă a dedus perioada arestării preventive de la 7 martie 2002, la zi, iar în baza art. 350 C. proc. pen., a menținut starea de arest a inculpatului. A constatat recuperat, prin restituire, prejudiciul cauzat părții civile. În baza art. 118 lit. d) C. pen., a confiscat de la inculpat, suma de 350.000 lei obligându-l să plătească statului această sumă de bani.

În baza art. 191 C. proc. pen., a mai obligat pe inculpat să plătească statului suma de 2.000.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 350.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Prima instanță a reținut că, la data de 6 martie 2002, inculpatul S.C.L. a sustras din magazinul S.C. B.T. S.R.L. din București, o geacă din piele, iar când vânzătoarea G.E.D. a încercat să recupereze bunul furat, inculpatul a lovit-o, asigurându-și scăparea și folosul lucrului. Inculpatul a vândut geaca, numitei D.M., într-o piață din apropiere, imediat după comiterea faptei. Împotriva sentinței, inculpatul a declarat apel, solicitând reducerea pedepsei, motivând că a dat dovadă de sinceritate și că prejudiciul a fost recuperat prin restituirea bunului sustras.

Prin decizia penală nr. 817/ A din 10 decembrie 2002, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a admis apelul declarat de inculpat, a desființat, în parte, sentința apelată și rejudecând în fond. A înlăturat aplicarea art. 118 lit. d) C. pen., pentru suma de 350.000 lei. În baza art. 118 lit. d) C. pen., a confiscat de la inculpat suma de 240.000 lei, obținută din vânzarea bunului sustras. A dedus detenția preventivă de la 6 martie 2002, la zi (în loc de 7 martie 2002). A menținut celelalte dispoziții ale sentinței. Pentru a admite apelul, în sensul arătat, instanța de apel, a avut în vedere faptul că geaca sustrasă și vândută numitei D.M. (considerată cumpărătoare de bună credință) cu suma de 350.000 lei, a fost recuperată și restituită părții civile.

Totodată, suma de 110.000 lei care mai rămăsese neachitată de inculpat a fost restituită cumpărătoarei. Întrucât cumpărătoarea, a declarat că nu mai are alte pretenții asupra inculpatului, diferența de 240.000 lei este supusă confiscării speciale, conform art. 118 lit. d) C. pen. Referitor la deducerea din pedeapsă, a detenției preventive s-a constatat că, greșit prima instanță a dedus-o de la 7 martie 2002, în loc de 6 martie 2002. Inculpatul a declarat recurs pe care nu l-a motivat în petiția de declarare a recursului, iar în fața instanței, atât apărătorul desemnat din oficiu, cât și inculpatul personal, au lăsat la aprecierea instanței, dacă există vinovăție pentru infracțiunea de tâlhărie, în raport de probele administrate.

De asemenea, să se aprecieze asupra individualizării pedepsei. Criticile formulate sunt nefondate. Instanțele de judecată au reținut corect situația de fapt și vinovăția inculpatului în concordanță cu probele administrate, totodată făcând și o legală încadrare juridică a faptei. La urmărirea penală, inculpatul nu a negat fapta, dar a formulat diferite susțineri nesincere, asupra modului în care a procedat. La prima instanță, în interogatoriu, a recunoscut că a sustras geaca din piele, dar nu a recunoscut că a folosit violența asupra vânzătoarei, considerându-se vinovat doar de infracțiunea de furt. În partea finală a interogatoriului a recunoscut totuși că, după ce a ieșit din magazin, a împins-o pe vânzătoare pentru a nu veni după el.

Or, numai această acțiune reprezintă un act de violență, săvârșită pentru a-și asigura scăparea cu bunul sustras. Vânzătoarea G.E.D. a precizat că „am încercat să-l opresc pe inculpat (care sustrăsese o geacă din piele din magazin și să dispară), dar acesta m-a lovit la față și a fugit spre Poșta Titan I”. Inculpatul a fost recunoscut de aceasta și de martorul C.N.O. Așa fiind, corect fapta reținută, a fost caracterizată drept infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a) (într-un loc public), cu aplicarea art. 13 C. pen. În ceea ce privește pedeapsa aplicată, este corespunzătoare în raport cu criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.

Fiind fixată la nivelul minimului special, pedeapsa nu poate fi coborâtă sub acest minim, întrucât nu sunt temeiuri și nu se impune acordarea de circumstanțe atenuante prevăzute de art. 74 C. pen., ci dimpotrivă, trebuie menținută la cuantumul stabilit, în vederea asigurării îndeplinirii scopului prevăzut de art. 52 C. pen. Neconstatându-se nici motivele care se iau în considerare din oficiu, recursul este nefondat, urmând a se respinge ca atare, în baza art. 385 15 pct. 1, lit. b) C. proc. pen. Din pedeapsa aplicată, se va deduce timpul arestării preventive, de la data de 6 martie 2002, la data pronunțării prezentei decizii. În fine, urmează a obliga pe recurent la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se include și onorariul apărătorului desemnat din oficiu ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.C.L. împotriva deciziei penale nr. 817/ A din 10 decembrie 2002 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada arestării preventive de la 6 martie 2002, la 18 aprilie 2003. Obligă pe recurent să plătească statului 1.300.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, azi 18 aprilie 2003.