ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2028/2003

Asupra recursului de față,

Deliberând constată că, prin

sentința penală nr. 1024 din 7 noiembrie 2002, Tribunalul București, secția I

penală, a condamnat pe inculpatul S.C.L. la 5 ani închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. e) cu aplicarea

art. 13 C. pen.

A dispus aplicarea art. 71 și art.

64 C. pen.

În baza art. 88 C. pen., din

pedeapsă a dedus perioada arestării preventive de la 7 martie 2002, la zi, iar

în baza art. 350 C. proc. pen., a menținut starea de arest a inculpatului.

A constatat recuperat, prin

restituire, prejudiciul cauzat părții civile.

În baza art. 118 lit. d) C. pen., a

confiscat de la inculpat, suma de 350.000 lei obligându-l să plătească statului

această sumă de bani.

În baza art. 191 C. proc. pen., a

mai obligat pe inculpat să plătească statului suma de 2.000.000 lei cheltuieli

judiciare, din care suma de 350.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Prima instanță a reținut că, la data

de 6 martie 2002, inculpatul S.C.L. a sustras din magazinul S.C. B.T. S.R.L.

din București, o geacă din piele, iar când vânzătoarea G.E.D. a încercat să

recupereze bunul furat, inculpatul a lovit-o, asigurându-și scăparea și folosul

lucrului.

Inculpatul a vândut geaca, numitei

D.M., într-o piață din apropiere, imediat după comiterea faptei.

Împotriva sentinței, inculpatul a

declarat apel, solicitând reducerea pedepsei, motivând că a dat dovadă de

sinceritate și că prejudiciul a fost recuperat prin restituirea bunului

sustras.

Prin decizia penală nr. 817/ A din

10 decembrie 2002, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a admis

apelul declarat de inculpat, a desființat, în parte, sentința apelată și

rejudecând în fond.

A înlăturat aplicarea art. 118 lit.

d) C. pen., pentru suma de 350.000 lei.

În baza art. 118 lit. d) C. pen., a

confiscat de la inculpat suma de 240.000 lei, obținută din vânzarea bunului

sustras.

A dedus detenția preventivă de la 6

martie 2002, la zi (în loc de 7 martie 2002).

A menținut celelalte dispoziții ale

sentinței.

Pentru a admite apelul, în sensul

arătat, instanța de apel, a avut în vedere faptul că geaca sustrasă și vândută

numitei D.M. (considerată cumpărătoare de bună credință) cu suma de 350.000

lei, a fost recuperată și restituită părții civile. Totodată, suma de 110.000

lei care mai rămăsese neachitată de inculpat a fost restituită cumpărătoarei.

Întrucât cumpărătoarea, a declarat

că nu mai are alte pretenții asupra inculpatului, diferența de 240.000 lei este

supusă confiscării speciale, conform art. 118 lit. d) C. pen.

Referitor la deducerea din pedeapsă,

a detenției preventive s-a constatat că, greșit prima instanță a dedus-o de la

7 martie 2002, în loc de 6 martie 2002.

Inculpatul a declarat recurs pe care

nu l-a motivat în petiția de declarare a recursului, iar în fața instanței,

atât apărătorul desemnat din oficiu, cât și inculpatul personal, au lăsat la

aprecierea instanței, dacă există vinovăție pentru infracțiunea de tâlhărie, în

raport de probele administrate. De asemenea, să se aprecieze asupra

individualizării pedepsei.

Criticile formulate sunt nefondate.

Instanțele de judecată au reținut

corect situația de fapt și vinovăția inculpatului în concordanță cu probele

administrate, totodată făcând și o legală încadrare juridică a faptei.

La urmărirea penală, inculpatul nu a

negat fapta, dar a formulat diferite susțineri nesincere, asupra modului în

care a procedat.

La prima instanță, în interogatoriu,

a recunoscut că a sustras geaca din piele, dar nu a recunoscut că a folosit

violența asupra vânzătoarei, considerându-se vinovat doar de infracțiunea de

furt.

În partea finală a interogatoriului

a recunoscut totuși că, după ce a ieșit din magazin, a împins-o pe vânzătoare

pentru a nu veni după el.

Or, numai această acțiune reprezintă

un act de violență, săvârșită pentru a-și asigura scăparea cu bunul sustras.

Vânzătoarea G.E.D. a precizat că „am

încercat să-l opresc pe inculpat (care sustrăsese o geacă din piele din magazin

și să dispară), dar acesta m-a lovit la față și a fugit spre Poșta Titan I”.

Inculpatul a fost recunoscut de

aceasta și de martorul C.N.O.

Așa fiind, corect fapta reținută, a

fost caracterizată drept infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin.

(2) lit. a) (într-un loc public), cu aplicarea art. 13 C. pen.

În ceea ce privește pedeapsa

aplicată, este corespunzătoare în raport cu criteriile prevăzute de art. 72 C.

pen.

Fiind fixată la nivelul minimului

special, pedeapsa nu poate fi coborâtă sub acest minim, întrucât nu sunt

temeiuri și nu se impune acordarea de circumstanțe atenuante prevăzute de art.

74 C. pen., ci dimpotrivă, trebuie menținută la cuantumul stabilit, în vederea

asigurării îndeplinirii scopului prevăzut de art. 52 C. pen.

Neconstatându-se nici motivele care

se iau în considerare din oficiu, recursul este nefondat, urmând a se respinge

ca atare, în baza art. 385

15

pct. 1, lit. b) C. proc. pen.

Din pedeapsa aplicată, se va deduce

timpul arestării preventive, de la data de 6 martie 2002, la data pronunțării

prezentei decizii.

În fine, urmează a obliga pe

recurent la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se include și

onorariul apărătorului desemnat din oficiu ce se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul S.C.L. împotriva deciziei penale nr. 817/ A din 10

decembrie 2002 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, perioada arestării preventive de la 6 martie 2002, la 18 aprilie

2003.

Obligă pe recurent să plătească

statului 1.300.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 300.000 lei,

reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi

18 aprilie 2003.