ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3813/2004

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 474 din 1 aprilie 2004 a Tribunalului București, în baza art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul G.N. la pedeapsa de 8 ani închisoare, în condițiile art. 71 și art. 64 C. pen. Prin aceeași sentință, în baza art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., a fost condamnat și inculpata I.D. la pedeapsa de 8 ani închisoare, în condițiile art. 71 și art. 64 C. pen. S-a constatat că prejudiciul a fost recuperat prin restituire. Pentru a pronunța această sentință, din probele administrate, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt: La data de 14 noiembrie 2003, partea vătămată S.T.N.

a formulat plângere penală arătând că, în seara de 30 octombrie 2003, în timp ce se deplasa cu tramvaiul liniei 12 a fost deposedat prin violență de două persoane necunoscute, un bărbat și o femeie, de obiecte de îmbrăcăminte și bani. La 15 noiembrie 2003, partea vătămată a observat un cetățean îmbrăcat cu geaca sa care era inscripționată și dintr-o serie limitată. Martorul a declarat că a cumpărat geaca de la inculpatul G.N., l-a descris pe acesta și a condus organele de poliție la domiciliul inculpatului. Împotriva acestei hotărâri au declarat apeluri nemotivate inculpații G.N. și I.D. Oral, recurenții inculpați au solicitat, în principal, achitarea, iar, în subsidiar, reducerea pedepselor.

Prin decizia penală nr. 373 din 19 mai 2004, pronunțată de Curtea de Apel București, s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpați. În motivarea soluției, instanța de apel a reținut că probele administrate au demonstrat vinovăția inculpaților în comiterea tâlhăriei, chiar dacă aceștia nu au recunoscut faptele, iar pedepsele au fost stabilite cu respectarea dispozițiilor art. 72 C. pen. În termen legal, inculpații au recurat hotărârile, de mai sus, susținând că nu au comis faptele pentru care au fost condamnați, solicitând, în principal, achitarea iar în subsidiar, reducerea pedepselor. Criticile urmează a fi examinate în raport de cazurile de casare, înscrise în art. 385 9 alin. (1) pct. 18 și 14 C. proc.

pen., constatându-se, însă, că recursurile sunt nefondate. Astfel, nu se poate spune că soluția de condamnare a inculpaților este consecința unei erori grave de fapt, atâta timp cât, probele administrate au evidențiat, fără echivoc, starea de fapt reținută de instanțe și vinovăția inculpaților în comiterea tâlhăriilor. Este adevărat că recurenții inculpați nu au recunoscut comiterea acestor fapte, dar partea vătămată a evidențiat în plângere și în declarațiile date atât datele de identificare ale agresorului, cât și împrejurările concrete în care aceștia au acționat, susțineri ce se coroborează cu procesele verbale de recunoaștere din grup în care ambii inculpați au fost recunoscuți după fizionomie și semnalmentele descrise.

Mai mult, prezentarea spre recunoaștere a inculpaților s-a desfășurat în prezența martorilor audiați, R.I., R.P., M.L. ale căror declarații se coroborează nu numai cu susținerile părții vătămate, dar și cu restul depozițiilor martorilor ascultați în faza cercetării judecătorești. În acest context, declarațiile inculpaților nu se coroborează cu nici una din probele administrate, reprezentând simple susțineri de circumstanță. Din întreg materialul probator administrat rezultă, fără dubiu, contribuția materială a fiecărui inculpat la comiterea tâlhăriei, respectiv, deposedarea prin violență a părții vătămate de obiectele de îmbrăcăminte și sumele de bani, precum și împrejurarea în plan subiectiv că, ambii inculpați au avut reprezentarea faptei comise, urmărind și acceptând rezultatul produs.

Așa fiind, soluția de condamnare este legală fiind în perfectă concordanță cu probele administrate în cauză. De asemeni, este legală și pedeapsa aplicată fiecărui inculpat, stabilită în conformitate cu criteriile generale de individualizare prevăzute de lege. Pedepsele aplicate se înscriu în limitele legale sancționatoare, reprezentând pe de o parte, pericolul faptei redat de împrejurările în care s-a comis fapta și care atrag o încadrare calificată și pe de altă parte, de pericolul prezentat de făptuitori, condamnați anterior pentru fapte de aceeași natură și cu o conduită procesuală nesinceră. Acestea sunt considerentele pentru care criticile formulate sunt nefondate și cum nu se constată nici alte motive de casare, urmare a verificării potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc.

pen., în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursurile declarate se vor respinge ca nefondate. În baza art. 385 17 alin. (4) C. proc. pen., combinat cu art. 88 C. pen., se vor computa, din pedepsele aplicate, perioadele de arest preventiv, pentru fiecare inculpat. În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenții inculpați vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații G.N. și I.D. împotriva deciziei penale nr. 373/ A din 19 mai 2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Deduce din pedepsele aplicate inculpaților, timpul arestării preventive de la 15 noiembrie 2003 la 7 iulie 2004. Obligă pe recurenți să plătească statului sumele de câte 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, din care sumele de câte 400.000 lei, reprezentând onorarii pentru apărarea din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 7 iulie 2004.