ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3813/2004

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 474 din 1

aprilie 2004 a Tribunalului București, în baza art. 211 alin. (2) lit. b) și c)

și alin. (2

1

) lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul G.N. la

pedeapsa de 8 ani închisoare, în condițiile art. 71 și art. 64 C. pen.

Prin aceeași sentință, în baza art.

211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2

1

) lit. a) C. pen., a fost

condamnat și inculpata I.D. la pedeapsa de 8 ani închisoare, în condițiile art.

71 și art. 64 C. pen.

S-a constatat că prejudiciul a fost

recuperat prin restituire.

Pentru a pronunța această sentință,

din probele administrate, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:

La data de 14 noiembrie 2003, partea

vătămată S.T.N. a formulat plângere penală arătând că, în seara de 30 octombrie

2003, în timp ce se deplasa cu tramvaiul liniei 12 a fost deposedat prin

violență de două persoane necunoscute, un bărbat și o femeie, de obiecte de

îmbrăcăminte și bani.

La 15 noiembrie 2003, partea

vătămată a observat un cetățean îmbrăcat cu geaca sa care era inscripționată și

dintr-o serie limitată. Martorul a declarat că a cumpărat geaca de la

inculpatul G.N., l-a descris pe acesta și a condus organele de poliție la

domiciliul inculpatului.

Împotriva acestei hotărâri au

declarat apeluri nemotivate inculpații G.N. și I.D.

Oral, recurenții inculpați au

solicitat, în principal, achitarea, iar, în subsidiar, reducerea pedepselor.

Prin decizia penală nr. 373 din 19

mai 2004, pronunțată de Curtea de Apel București, s-au respins, ca nefondate,

apelurile declarate de inculpați.

În motivarea soluției, instanța de

apel a reținut că probele administrate au demonstrat vinovăția inculpaților în

comiterea tâlhăriei, chiar dacă aceștia nu au recunoscut faptele, iar pedepsele

au fost stabilite cu respectarea dispozițiilor art. 72 C. pen.

În termen legal, inculpații au

recurat hotărârile, de mai sus, susținând că nu au comis faptele pentru care au

fost condamnați, solicitând, în principal, achitarea iar în subsidiar,

reducerea pedepselor.

Criticile urmează a fi examinate în

raport de cazurile de casare, înscrise în art. 385

9

alin. (1) pct.

18 și 14 C. proc. pen., constatându-se, însă, că recursurile sunt nefondate.

Astfel, nu se poate spune că soluția

de condamnare a inculpaților este consecința unei erori grave de fapt, atâta

timp cât, probele administrate au evidențiat, fără echivoc, starea de fapt

reținută de instanțe și vinovăția inculpaților în comiterea tâlhăriilor.

Este adevărat că recurenții

inculpați nu au recunoscut comiterea acestor fapte, dar partea vătămată a

evidențiat în plângere și în declarațiile date atât datele de identificare ale

agresorului, cât și împrejurările concrete în care aceștia au acționat,

susțineri ce se coroborează cu procesele verbale de recunoaștere din grup în

care ambii inculpați au fost recunoscuți după fizionomie și semnalmentele descrise.

Mai mult, prezentarea spre

recunoaștere a inculpaților s-a desfășurat în prezența martorilor audiați,

R.I., R.P., M.L. ale căror declarații se coroborează nu numai cu susținerile

părții vătămate, dar și cu restul depozițiilor martorilor ascultați în faza

cercetării judecătorești.

În acest context, declarațiile

inculpaților nu se coroborează cu nici una din probele administrate,

reprezentând simple susțineri de circumstanță.

Din întreg materialul probator

administrat rezultă, fără dubiu, contribuția materială a fiecărui inculpat la

comiterea tâlhăriei, respectiv, deposedarea prin violență a părții vătămate de

obiectele de îmbrăcăminte și sumele de bani, precum și împrejurarea în plan

subiectiv că, ambii inculpați au avut reprezentarea faptei comise, urmărind și

acceptând rezultatul produs.

Așa fiind, soluția de condamnare

este legală fiind în perfectă concordanță cu probele administrate în cauză.

De asemeni, este legală și pedeapsa

aplicată fiecărui inculpat, stabilită în conformitate cu criteriile generale de

individualizare prevăzute de lege.

Pedepsele aplicate se înscriu în

limitele legale sancționatoare, reprezentând pe de o parte, pericolul faptei

redat de împrejurările în care s-a comis fapta și care atrag o încadrare

calificată și pe de altă parte, de pericolul prezentat de făptuitori,

condamnați anterior pentru fapte de aceeași natură și cu o conduită procesuală

nesinceră.

Acestea sunt considerentele pentru

care criticile formulate sunt nefondate și cum nu se constată nici alte motive

de casare, urmare a verificării potrivit art. 385

9

alin. (3) C.

proc. pen., în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.,

recursurile declarate se vor respinge ca nefondate.

În baza art. 385

17

alin.

(4) C. proc. pen., combinat cu art. 88 C. pen., se vor computa, din pedepsele

aplicate, perioadele de arest preventiv, pentru fiecare inculpat.

În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

recurenții inculpați vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către

stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de inculpații G.N. și I.D. împotriva deciziei penale nr. 373/ A din

19 mai 2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Deduce din pedepsele aplicate

inculpaților, timpul arestării preventive de la 15 noiembrie 2003 la 7 iulie

2004.

Obligă pe recurenți să plătească

statului sumele de câte 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, din care sumele de

câte 400.000 lei, reprezentând onorarii pentru apărarea din oficiu, se vor

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 7

iulie 2004.