ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 285/2004

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 60 din 27

ianuarie 2003, Tribunalul București, secția I penală, a condamnat pe inculpatul

A.I. la 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64

lit. a) și b) C. pen., pentru infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211

alin. (2) lit. a) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art.

64 C. pen.

În baza art. 88 C. pen., a dedus

prevenția inculpatului de la 21 februarie 2002 la zi și a menținut starea de

arest a acestuia.

A luat act că partea vătămată L.C.

nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În baza art. 118 lit. d) C. pen., a

confiscat de la inculpat suma de 1.000.000 lei și echivalentul în lei a sumei

de 200 dolari S.U.A.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc.

pen., a obligat pe inculpat la 3.300.000 lei cheltuieli judiciare către stat,

din care 300.000 lei onorariu avocat oficiu.

S-a reținut, în fapt, că la 19

februarie 2002, în timp ce se afla în Piața Bobocica, inculpatul a sustras din

buzunarul părții vătămate L.C. un telefon mobil și suma de 200 dolari S.U.A.

și, fiind urmărit de partea vătămată, a insultat-o și lovit-o peste față,

pentru a-și asigura scăparea și a păstra obiectele sustrase.

Împotriva sentinței, au declarat

apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpatul.

În apelul Parchetului, s-a criticat

sentința pentru neaplicarea dispozițiilor art. 13 C. pen. și pentru

netemeinicia pedepsei aplicate inculpatului.

Inculpatul și-a retras apelul.

Curtea de Apel București, secția I

penală, prin decizia nr. 191 din 9 aprilie 2003, a respins, ca nefondat, apelul

declarat de procuror, și a luat act de retragere a apelului declarat de

inculpat.

S-a motivat că pedeapsa aplicată

apare ca legală și suficientă pentru atingerea scopului educativ, raportat la

împrejurările concrete ale săvârșirii faptei.

Împotriva hotărârilor pronunțate au

declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpatul.

Procurorul a criticat hotărârile

pentru netemeinicie sub aspectul cuantumului mic al pedepsei aplicate.

S-a arătat că instanțele nu au ținut

cont în suficientă măsură de gradul de pericol social al infracțiunii și de

împrejurarea că inculpatul a mai fost condamnat la două pedepse de câte 6 luni

închisoare și a avut o atitudine nesinceră pe parcursul procesului, negând

sustragerea sumei de 200 dolari și faptul că a exercitat violență asupra

victimei.

Prin recursul său, inculpatul a

solicitat reducerea pedepsei.

Examinând recursul declarat de

procuror în raport de critica formulată se constată că este întemeiat.

Instanțele au stabilit corect

situația de fapt și vinovăția inculpatului, iar încadrarea juridică dată faptei

este legală.

Prin stabilirea unei pedepse în

cuantum de 5 ani închisoare, orientată la limita minimă a textului de lege

incriminator, instanțele nu au dat relevanța juridică cuvenită criteriilor de

individualizare, respectiv pericolului social deosebit al faptei comise,

consecințele ei, împrejurările în care a fost săvârșită, precum și datelor ce

caracterizează persoana inculpatului, lipsit de sinceritate în cursul urmăririi

penale și care, așa cum rezultă din fișa de cazier judiciar, a mai fost

condamnat anterior la două pedepse de câte 6 luni închisoare pentru furt

calificat.

Se impune astfel, majorarea pedepsei

într-un cuantum care să corespundă unei individualizări proporționale și care

prin durata ei să asigure atât finalitatea preventivă, cât și cea educativă.

În conformitate cu art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., urmează a admite recursul procurorului, a casa

hotărârile pronunțate cu privire la pedeapsa aplicată care va fi majorată la 7

ani închisoare.

Se va computa din pedeapsă perioada

arestării preventive de la 21 februarie 2002 la 16 ianuarie 2004.

În ce privește recursul declarat de

inculpat, acesta este inadmisibil.

Potrivit art. 385

1

alin.

(4) C. proc. pen., nu pot fi atacate cu recursul sentințele în privința cărora

persoanele prevăzute în art. 362 nu au folosit calea apelului ori când apelul a

fost retras, dacă legea prevede această cale de atac. Împotriva deciziilor

pronunțate în apel, se poate declara recurs de către persoanele menționate în

art. 362, chiar dacă nu au folosit apelul.

Din acest text de lege rezultă că

exercitarea recursului este condiționată de folosirea prealabilă a apelului,

dacă legea prevede această cale de atac.

Aceasta înseamnă că persoanele care

nu au folosit calea apelului pot declara recurs împotriva deciziei instanței de

apel numai cu privire la modificările aduse sentinței ca urmare a admiterii

apelului declarat de o altă persoană dintre cele prevăzute de art. 362 C. proc.

pen.

În cauză, din verificarea lucrărilor

dosarului rezultă în primul rând, că inculpatul și-a retras apelul declarat

împotriva sentinței, iar apelul declarat de procuror a fost respins ca

nefondat, și în al doilea rând, că recursul declarat de inculpat, deși

îndreptat împotriva hotărârii instanței de apel, prin obiectivul urmărit,

respectiv modul în care s-a făcut individualizarea pedepsei, vizează în

realitate hotărârea primei instanțe care nu a fost modificată în apel.

Or, instanța intrând sub incidența

prevederilor menționate în art. 385 alin. (4) C. proc. pen., nu mai era

susceptibilă să fie atacată cu recurs de inculpat; așadar, recursul declarat de

inculpat urmează a fi respins ca inadmisibil, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. a) C. proc. pen., cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare

către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva deciziei penale nr.

191 din 9 aprilie 2003 a Curții de Apel București, secția I penală.

Casează decizia penală

sus-menționată și sentința penală nr. 60 din 27 ianuarie 2003 a Tribunalului

București, secția I penală, numai cu privire la individualizarea pedepsei, pe

care o majorează de la 5 ani închisoare la 7 ani închisoare, pentru

infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. e) C. pen.

Menține celelalte dispoziții ale

hotărârilor.

Respinge, ca inadmisibil, recursul

declarat de inculpatul A.I. împotriva aceleiași decizii.

Compută din pedeapsa aplicată

inculpatului, timpul arestării preventive de la 21 februarie 2002 la 16

ianuarie 2004.

Obligă pe recurentul inculpat să

plătească statului suma de 1.400.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de

400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

16 ianuarie 2004.