ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1630/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1078 din 6 noiembrie 2003 a Tribunalului București, inculpatul I.F.A. a fost condamnat la 5 ani închisoare, pentru infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen. Totodată, tribunalul a menținut starea de arest a inculpatului, a dedus din pedeapsă durata arestării preventive de la 17 iunie 2002 la zi și l-a obligat la 9.000.00 lei despăgubiri către partea civilă S.L. și 2.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat. S-a reținut în fapt că, inculpatul, în ziua de 10 iunie 2003, a smuls de la partea vătămată S.L., telefonul mobil pe care-l purta la gât cu un șnur, în timp ce mergea pe stradă, în Piața Veteranilor din București și a fugit.

Inculpatul a fost întâlnit pe stradă de partea vătămată care, recunoscându-l a sesizat organul de poliție și astfel a fost identificat. Prin decizia penală nr. 20 din 20 ianuarie 2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat, prin care a solicitat reducerea pedepsei. Împotriva acestei decizii, inculpatul menționat a declarat recurs, solicitând prin apărătorul său din oficiu, trimiterea cauzei pentru rejudecare, întrucât nu au fost audiați martorii ascultați la urmărirea penală și în subsidiar, reducerea pedepsei pe care o consideră prea severă, temeiuri de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 14 și 18 C. proc. pen. Inculpatul, personal, a declarat că recunoaște fapta și o regretă, solicitând reducerea pedepsei.

Recursul declarat nu este fondat. În cursul urmăririi penale și la instanță, inculpatul a recunoscut fapta comisă, împrejurările expuse în actul de sesizare și a solicitat a nu mai fi ascultați martorii indicați în rechizitoriu, instanța luând act în acest sens și a procedat conform prevederilor art. 329 C. proc. pen., privind renunțarea la martori. Prin urmare, cererea apărătorului inculpatului, formulată pentru prima dată în faza de recurs de trimitere a cauzei pentru rejudecare în vederea ascultării martorilor, împotriva voinței inculpatului care a renunțat la audierea lor, întrucât recunoaște fapta, nu se justifică.

Referitor la pedeapsă, instanța de fond, la aplicarea acesteia a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., stabilindu-se o pedeapsă la limita minimă prevăzută de lege, în condițiile în care a mai fost condamnat în timpul minorității la 1 an și 6 luni închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pentru infracțiunea de furt calificat, prin sentința penală nr. 2319 din 9 noiembrie 2001 a Judecătoriei sectorului 1 București și nu i s-a revocat suspendarea pentru comiterea altei infracțiuni în termenul de încercare, astfel că în raport de gradul de pericol social al faptei comise și persoanei sale, nu se impune reducerea pedepsei, aceasta fiind necesară pentru reeducarea sa și prevenția comiterii altor infracțiuni.

În consecință, urmează a se respinge ca nefondat recursul declarat și a fi obligat la cheltuieli judiciare către stat. Din pedeapsă se va deduce detenția de la 17 iunie 2003, data reală a arestării sale, la zi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.F.A. împotriva deciziei penale nr. 20/ A din 20 ianuarie 2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 17 iunie 2003 la 24 martie 2004. Obligă recurentul inculpat să plătească statului suma de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, din care 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 24 martie 2004.