ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6349/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală

nr. 960 din 30 aprilie 2004, pronunțată de Tribunalul București, secția I

penală, s-a dispus condamnarea inculpatului S.N. la pedeapsa de 5 ani

închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211

alin. (2) lit. c) C. pen.

S-a făcut aplicarea dispozițiilor

art. 71 și art. 64 C. pen., iar în baza art. 88 C. pen., s-a constatat că

inculpatul este arestat în altă cauză.

S-a luat act că partea vătămată nu

s-a constituit parte civilă.

În baza art. 61 C. pen., s-a revocat

restul rămas neexecutat de 427 zile din pedeapsa aplicată prin sentința penală

nr. 837/2000, rest pe care în baza art. 33 și art. 34 C. pen., l-a contopit în

pedeapsa aplicată în speță, de 5 ani închisoare cu aplicarea art. 71 și art. 64

C. pen.

În baza art. 118 lit. d) C. pen., a

confiscat de la inculpat contravaloarea a 200 dolari S.U.A. echivalent în lei

la cursul zilei.

În baza art. 191 C. proc. pen., a

fost obligat inculpatul la plata sumei de 2.000.000 lei cu titlu de cheltuieli

judiciare.

În baza art. 350 C. proc. pen., a

dispus arestarea inculpatului.

Pentru a pronunța această hotărâre,

s-au reținut în esență, următoarele:

La data de 15 noiembrie 2003, partea

vătămată B.A. s-a întâlnit cu inculpatul S.N. pe care îl cunoștea sub porecla

de B. După o conversație scurtă, inculpatul i-a solicitat părții vătămate

telefonul mobil, însă fiind refuzat l-a smuls din mâna acesteia. Ulterior l-a

vândut, în interes personal, pentru suma de 190 dolari S.U.A.

Împotriva sentinței, în termen

legal, inculpatul a declarat apel, solicitând reindividualizarea pedepsei în raport

de gradul de pericol social concret al faptei comise.

Prin decizia penală nr. 643 din 7

septembrie 2004, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în

dosarul nr. 2997/2004, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de

inculpatul S.N.

S-a constatat că inculpatul este

arestat în altă cauză, fiind obligat la plata cheltuielilor judiciare către

stat.

Pentru a pronunța această decizie,

Curtea de Apel București, secția I penală, a reținut că pedeapsa aplicată este

corect individualizată, prin reținerea condițiilor cerute de art. 72 C. pen.

Împotriva acestor hotărâri, în

termen legal, a declarat recurs inculpatul S.N., care a invocat cazul de casare

prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., respectiv faptul că s-a

aplicat o pedeapsă greșit individualizată.

Înalta Curte examinând motivele de

recurs invocate, cât și din oficiu, ambele hotărâri, conform prevederilor art.

385

9

alin. (3) C. proc. pen., raportat la art. 385

6

alin.

(1) C. proc. pen., de fapt reținută de instanța de fond și confirmată în apel,

constând în aceea că în data de 15 noiembrie 2003, inculpatul a smuls din mâna

părții vătămate telefonul mobil pe care l-a vândut ulterior este corectă, iar

încadrarea juridică a faptei în infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211

alin. (2) lit. c) C. pen., este legală.

În ce privește motivul de recurs

vizând pedeapsa aplicată, acesta nu este fondat.

Potrivit art. 72 C. pen., la

stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile Părții

generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de

gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana inculpatului, de

împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Pe de altă parte, art. 52 C. pen.,

stipulează că pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare

a condamnatului, scopul ei fiind prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

În cauză prin fapta săvârșită de

inculpat s-au adus atingere atât relațiilor sociale ce privesc integritatea

corporală, cât și cele referitoare la patrimoniul persoanei.

Sustragerea telefonului s-a realizat

prin violență, scopul urmărit de inculpat fiind atins prin vânzarea bunului în

interes personal.

Din analiza fișei de cazier judiciar

rezultă că este cunoscut cu antecedente penale, săvârșind în timpul minorității

fapte similare, care chiar dacă nu atrag starea de recidivă reflectă

periculozitatea inculpatului și pe cale de consecință necesitatea aplicării

unei pedepse corespunzătoare.

Se adaugă faptul că este arestat în

altă cauză. Conchid aceste elemente cu limitele de pedeapsă prevăzută în textul

de incriminare, se constată că instanțele au respectat proporționalitatea între

gradul de pericol social concret al faptei deduse judecății și cuantumului

sancțiunii aplicate.

Pe cale de consecință, în temeiul

art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se va respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul S.N., menținându-se decizia atacată

ca fiind legală și temeinică.

În baza art. 395

16

Cod C.

proc. pen., raportat la art. 381 C. proc. pen., se va constata că inculpatul

este arestat în altă cauză.

În temeiul art. 192 C. proc. pen.,

inculpatul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat

în cuantum de 1.600.000 lei din care suma de 400.000 lei reprezentând onorariul

avocatului din oficiu, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul S.N. împotriva deciziei penale nr. 643 din 7 septembrie

2004 a Curții de Apel București, secția I penală.

Constată că inculpatul este arestat

în altă cauză.

Obligă pe recurent la plata sumei de

1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei,

reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

29 noiembrie 2004.