ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6349/2004
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6349/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin sentința penală
nr. 960 din 30 aprilie 2004, pronunțată de Tribunalul București, secția I
penală, s-a dispus condamnarea inculpatului S.N. la pedeapsa de 5 ani
închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211
alin. (2) lit. c) C. pen.
S-a făcut aplicarea dispozițiilor
art. 71 și art. 64 C. pen., iar în baza art. 88 C. pen., s-a constatat că
inculpatul este arestat în altă cauză.
S-a luat act că partea vătămată nu
s-a constituit parte civilă.
În baza art. 61 C. pen., s-a revocat
restul rămas neexecutat de 427 zile din pedeapsa aplicată prin sentința penală
nr. 837/2000, rest pe care în baza art. 33 și art. 34 C. pen., l-a contopit în
pedeapsa aplicată în speță, de 5 ani închisoare cu aplicarea art. 71 și art. 64
C. pen.
În baza art. 118 lit. d) C. pen., a
confiscat de la inculpat contravaloarea a 200 dolari S.U.A. echivalent în lei
la cursul zilei.
În baza art. 191 C. proc. pen., a
fost obligat inculpatul la plata sumei de 2.000.000 lei cu titlu de cheltuieli
judiciare.
În baza art. 350 C. proc. pen., a
dispus arestarea inculpatului.
Pentru a pronunța această hotărâre,
s-au reținut în esență, următoarele:
La data de 15 noiembrie 2003, partea
vătămată B.A. s-a întâlnit cu inculpatul S.N. pe care îl cunoștea sub porecla
de B. După o conversație scurtă, inculpatul i-a solicitat părții vătămate
telefonul mobil, însă fiind refuzat l-a smuls din mâna acesteia. Ulterior l-a
vândut, în interes personal, pentru suma de 190 dolari S.U.A.
Împotriva sentinței, în termen
legal, inculpatul a declarat apel, solicitând reindividualizarea pedepsei în raport
de gradul de pericol social concret al faptei comise.
Prin decizia penală nr. 643 din 7
septembrie 2004, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în
dosarul nr. 2997/2004, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de
inculpatul S.N.
S-a constatat că inculpatul este
arestat în altă cauză, fiind obligat la plata cheltuielilor judiciare către
stat.
Pentru a pronunța această decizie,
Curtea de Apel București, secția I penală, a reținut că pedeapsa aplicată este
corect individualizată, prin reținerea condițiilor cerute de art. 72 C. pen.
Împotriva acestor hotărâri, în
termen legal, a declarat recurs inculpatul S.N., care a invocat cazul de casare
prevăzut de art. 385
9
pct. 14 C. proc. pen., respectiv faptul că s-a
aplicat o pedeapsă greșit individualizată.
Înalta Curte examinând motivele de
recurs invocate, cât și din oficiu, ambele hotărâri, conform prevederilor art.
385
9
alin. (3) C. proc. pen., raportat la art. 385
6
alin.
(1) C. proc. pen., de fapt reținută de instanța de fond și confirmată în apel,
constând în aceea că în data de 15 noiembrie 2003, inculpatul a smuls din mâna
părții vătămate telefonul mobil pe care l-a vândut ulterior este corectă, iar
încadrarea juridică a faptei în infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211
alin. (2) lit. c) C. pen., este legală.
În ce privește motivul de recurs
vizând pedeapsa aplicată, acesta nu este fondat.
Potrivit art. 72 C. pen., la
stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile Părții
generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de
gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana inculpatului, de
împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Pe de altă parte, art. 52 C. pen.,
stipulează că pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare
a condamnatului, scopul ei fiind prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.
În cauză prin fapta săvârșită de
inculpat s-au adus atingere atât relațiilor sociale ce privesc integritatea
corporală, cât și cele referitoare la patrimoniul persoanei.
Sustragerea telefonului s-a realizat
prin violență, scopul urmărit de inculpat fiind atins prin vânzarea bunului în
interes personal.
Din analiza fișei de cazier judiciar
rezultă că este cunoscut cu antecedente penale, săvârșind în timpul minorității
fapte similare, care chiar dacă nu atrag starea de recidivă reflectă
periculozitatea inculpatului și pe cale de consecință necesitatea aplicării
unei pedepse corespunzătoare.
Se adaugă faptul că este arestat în
altă cauză. Conchid aceste elemente cu limitele de pedeapsă prevăzută în textul
de incriminare, se constată că instanțele au respectat proporționalitatea între
gradul de pericol social concret al faptei deduse judecății și cuantumului
sancțiunii aplicate.
Pe cale de consecință, în temeiul
art. 385
15
pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se va respinge, ca
nefondat, recursul declarat de inculpatul S.N., menținându-se decizia atacată
ca fiind legală și temeinică.
În baza art. 395
16
Cod C.
proc. pen., raportat la art. 381 C. proc. pen., se va constata că inculpatul
este arestat în altă cauză.
În temeiul art. 192 C. proc. pen.,
inculpatul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat
în cuantum de 1.600.000 lei din care suma de 400.000 lei reprezentând onorariul
avocatului din oficiu, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul
declarat de inculpatul S.N. împotriva deciziei penale nr. 643 din 7 septembrie
2004 a Curții de Apel București, secția I penală.
Constată că inculpatul este arestat
în altă cauză.
Obligă pe recurent la plata sumei de
1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei,
reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului
Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi
29 noiembrie 2004.