ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 349/2004

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 692 din 21 iulie 2003 a Tribunalului București, secția I penală, inculpatul Ș.V. a fost condamnat la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2 1 ) lit. a) și b) C. pen. În baza art. 61 C. pen. s-a dispus revocarea liberării condiționate din executarea pedepsei de 1 an inchisoare aplicată prin sentința penală nr. 1716/2001 a Judecătoriei Sectorului 5 București, definitivă prin neapelare și contopirea restului de pedeapsă rămas neexecutat de 6 luni și 23 zile cu pedeapsa aplicată în cauză, inculpatul urmând să execute 7 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71, 64 C. pen. În baza art. 350 C. proc. pen. s-a prelungit arestarea preventivă a inculpatului pe o perioadă de 30 zile, de la 29 iulie 2003 la 27 august 2003. În baza art. 88 C. pen. s-a dedus prevenția de la 5 iulie 2002 la zi. În baza art. 14 și 346 C. proc. pen. s-a luat act că partea vătămată B.D. nu s-a constituit parte civilă în cauză. În baza art. 118 lit. d) C. pen. s-a dispus confiscarea sumei de 500.000 lei de la inculpat. În baza art. 191 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la 2.500.000 lei cheltuieli judiciare statului. Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut, în fapt, următoarele: În seara zilei de 27 iunie 2002, partea vătămată- taximetristul B.D.

l-a transportat pe inculpatul Ș.V. și pe o altă o persoană rămasă neidentificată în zona Baicului, sectorul 2 București. La oprire, persoana aflată pe bancheta din spate a autoturismului i-a pus cuțitul la gât, iar inculpatul aflat pe scaunul din dreapta față; a sustras din locașul portierei stângi un telefon mobil. Din raportul de constatare tehnico-științifică nr. 224104/12.07.2002 întocmit de Laboratorul criminalistic al Direcției Generale de Poliție a Municipiului București rezultă că urmele digitale ridicate din diferite zone ale autoturismului-taxi au fost lăsate de degetele inelar de la mâna dreaptă și arătător de la mâna stângă ale inculpatului Ș.V. Inculpatul a fost identificat drept unul dintre cei doi vânzători ai telefonului mobil sustras de către cumpărătorul C.M.

și a fost identificat din grup de către partea vătămată. Inculpatul Ș.V. a avut o poziție oscilantă pe parcursul procesului penal, prezentând versiuni diferite de natură a-l disculpa și, în final, de a acredita ideea sustragerii telefonului mobil fără exercitarea de amenințări sau violențe asupra părții vătămate, variantă asupra căruia a convenit și victima B.D. fără a putea justifica însă în mod temeinic și convingător revenind la plângerea și declarațiile inițiale. Situația de fapt și vinovăția inculpatului au fost stabilite pe baza materialului de urmărire penală: plângerea și declarațiile părții vătămate, proces-verbal de cercetare la fața locului, proces-verbal de depistare a inculpatului, proces-verbal de recunoaștere din grup, planșe fotografice, declarațiile martorilor, proces-verbal de ridicare de bunuri, declarațiile inculpatului.

Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia penală nr. 576 din 30.09.2003, a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul Ș.V. Prevenția inculpatului a fost dedusă din durata pedepsei aplicate de la 5 iulie 2002, la zi. Arestarea preventivă a inculpatului a fost prelungită cu 30 de zile, de la 24.10.2003 la 22.11.2003. Inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 500.000 lei. Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor atacate și, în principal, întrucât nu s-au exercitat violențe asupra părții vătămate, schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de tâlhărie și cea de abuz de încredere sau furt calificat.

În subsidiar, a solicitat reindividualizarea pedepsei prin reducerea cuantumului celei aplicate sub minimul prevăzut de lege. Temeiul juridic al recursului îl constituie dispozițiile art. 385 9 alin. (1), pct. 17 și 14 C. proc. pen. Examinând recursul, Înalta Curte constată că acesta este fondat pentru următoarele considerente: Din analiza materialului probator administrat în cauză rezultă că instanțele de judecată au stabilit în mod corect situația de fapt și vinovăția inculpatului, dând încadrarea juridică legală și temeinică faptei săvârșite de către acesta. Conținutul constitutiv al infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2 1 ) lit. a) și b) C. pen. este pe deplin realizat, atât în ceea ce privește sustragerea telefonului mobil cu intenția însușirii pe nedrept, cât și în ceea ce privește amenințarea părții vătămate cu cuțitul.

Aceste împrejurări sunt dovedite cu declarațiile părții vătămate care a descris modul de operare al celor doi făptuitori pe care i-a descris și și-a menținut afirmațiile făcute și cu ocazia confruntării sale cu inculpatul în prezența unui apărător. De altfel, inculpatul însuși a recunoscut sustragerea bunului, mai puțin exercitarea de amenințări asupra părții vătămate, având o poziție oscilantă pe parcursul procesului penal și prezentând mai multe variante de săvârșire a faptei în interes propriu. Instanța de fond a cenzurat just revenirile la primele declarații manifestate de partea vătămată, precum și variantele succesive prezentate de inculpat, reținând o situație de fapt logică, coerentă și bazată pe un probatoriu suficient.

Pentru aceste motive, Înalta Curte constată că în cauză nu se impune schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului Ș.V. și urmează să înlăture critica formulată de recurent ca nefondată. Cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs invocat, bazat pe dispozițiile art. 385 9 alin. (1), pct.14 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este întemeiat. În procesul de individualizare a pedepsei, instanțele de judecată au făcut aplicarea prevederilor art. 72 din C. pen., dar au greșit accentuând asupra criteriilor defavorizante inculpatului în dauna datelor și împrejurărilor favorabile acestuia. Inculpatul avea 20 de ani la data faptei. În timpul minorității a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 35 alin. (1) și 36 alin. (1) din Decretul nr. 328/1966 cu aplicarea art. 99 C. pen.

Aceste fapte, prin natura lor, nu au legătură cu genul infracțiunii deduse în prezent judecății; ele demonstrează însă, conduita teribilistă adoptată de inculpat, pe fondul lipsei studiilor și a unor coerențe în educație, iar nu o perseverență infracțională care să releve periculozitate socială. Înalta Curte reține că inculpatul a manifestat în mod constant regretul pentru fapta comisă, iar valoarea bunului sustras este modică (3 milioane lei); împrejurarea că partea vătămată a revenit asupra poziției și declarațiilor sale inițiale și nu s-a mai constituit parte civilă, deși nu i s-a restituit nici telefonul, nici contravaloarea acestuia- dovedește efortul inculpatului de a capta bunăvoința acesteia și este o confirmare a asumării consecințelor faptei sale.

Pentru aceste motive, Înalta Curte consideră că scopul coercitiv-educativ al pedepsei, astfel cum este el prevăzut de articolul 52 C. pen., poate fi atins mai eficient prin reținerea în favoarea inculpatului Ș.V. a circumstanțelor atenuante reale prevăzute de art. 74 alin. ultim C. pen. cu consecința reducerii cuantumului pedepsei aplicate, astfel încât să se asigure reintegrarea socială a acestuia. Totodată, Înalta Curte, în raport de prevederile art. 61 C. pen. și ținând seama de gravitatea infracțiunii nou săvârșite, consideră că în cauză nu se impune revocarea liberării condiționate a restului de 6 luni și 23 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1716/2001 a Judecătoriei Sectorului 5 București.

În consecință, Înalta Curte de Casație și Justiție urmează să admită recursul declarat de inculpatul Ș.V. și să caseze decizia atacată și sentința penală nr. 692 din 21 iulie 2003 a Tribunalului București, Secția I penală numai cu privire la individualizarea pedepsei și aplicarea corectă a prevederilor art. 61 C. pen. Prin aplicarea circumstanțelor atenuante reale prevăzute de art. 74 alin.ultim C. pen. și art. 76 C. pen., pedeapsa de 7 ani închisoare dispusă față de inculpat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2 1 ) lit. a) și b) C. pen. va fi redusă la 5 ani închisoare. Dispozițiile privind revocarea liberării condiționate a restului de 6 luni și 23 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 1an închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 1716/2001 a Judecătoriei Sectorului 5 București, definitivă prin neapelare, vor fi înlăturate.

În baza art. 61 alin. (1) C. pen., se va menține liberarea condiționată a inculpatului, astfel că acesta urmează să execute 5 ani închisoare. Celelalte dispoziții ale hotărârilor judecătorești vor fi menținute. Timpul reținerii și arestării preventive a inculpatului de la 5 iulie 2001 la 21 ianuarie 2004 se va deduce din durata pedepsei aplicate. Văzând dispozițiile art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. pen., art. 385 17 alin. (4) C. proc. pen. și art. 88 C. pen., art. 192 alin.(3) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de inculpatul Ș.V. împotriva deciziei penale nr. 576 din 30 septembrie 2003 a Curții de Apel București, secția I penală. Casează decizia atacată și sentința penală nr. 692 din 21 iulie 2003 a Tribunalului București, secția I penală, numai cu privire la individualizarea pedepsei și aplicarea corectă a prevederilor art. 61 C. pen. Modifică pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2 1 ) lit. a) și b) C. pen., în sensul că prin aplicarea prevederilor art. 74 alin. ultim (circumstanțe reale) și ale art. 76 C. pen. o reduce de la 7 ani închisoare la 5 ani închisoare. Înlătură revocarea liberării condiționate a restului de 6 luni și 23 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 1an închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 1716/2001 a Judecătoriei Sectorului 5 București, definitivă prin neapelare.

În baza art. 61 C. pen. menține liberarea condiționată a inculpatului. Inculpatul Ș.V. urmează să execute pedeapsa de 5 ani închisoare. Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor. Deduce din pedeapsa aplicată, timpul reținerii și arestării preventive a inculpatului de la 5 iulie 2002 la 21 ianuarie 2004. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 21 ianuarie 2004.