ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 349/2004

Asupra

recursului de față,

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 692 din 21 iulie 2003 a Tribunalului București, secția I

penală, inculpatul Ș.V. a fost condamnat la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru

săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) și

alin. (2

1

) lit. a) și b) C. pen.

În baza

art. 61 C. pen. s-a dispus revocarea liberării condiționate din executarea

pedepsei de 1 an inchisoare aplicată prin sentința penală nr. 1716/2001 a

Judecătoriei Sectorului 5 București, definitivă prin neapelare și contopirea

restului de pedeapsă rămas neexecutat de 6 luni și 23 zile cu pedeapsa aplicată

în cauză, inculpatul urmând să execute 7 ani închisoare.

S-a

făcut aplicarea art. 71, 64  C. pen.

În baza

art. 350 C. proc. pen. s-a prelungit arestarea preventivă a inculpatului pe o

perioadă de 30 zile, de la 29 iulie 2003 la 27 august 2003.

În baza

art. 88 C. pen. s-a dedus prevenția de la 5 iulie 2002 la zi.

În baza

art. 14 și 346 C. proc. pen. s-a luat act că partea vătămată B.D. nu s-a

constituit parte civilă în cauză.

În baza

art. 118 lit. d) C. pen. s-a dispus confiscarea sumei de 500.000 lei de la

inculpat.

În baza

art. 191 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la 2.500.000 lei cheltuieli

judiciare statului.

Pentru

a pronunța această sentință instanța de fond a reținut, în fapt, următoarele:

În

seara zilei de 27 iunie 2002, partea vătămată- taximetristul B.D. l-a

transportat pe inculpatul Ș.V. și pe o altă o persoană rămasă neidentificată în

zona Baicului, sectorul 2 București.

La

oprire, persoana aflată pe bancheta din spate a autoturismului i-a pus cuțitul

la gât, iar inculpatul aflat pe scaunul din dreapta față; a sustras din locașul

portierei stângi un telefon mobil.

Din

raportul de constatare tehnico-științifică nr. 224104/12.07.2002 întocmit de

Laboratorul criminalistic al Direcției Generale de Poliție a Municipiului

București rezultă că urmele digitale ridicate din diferite zone ale

autoturismului-taxi au fost lăsate de degetele inelar de la mâna dreaptă și

arătător de la mâna stângă ale inculpatului Ș.V.

Inculpatul

a fost identificat drept unul dintre cei doi vânzători ai telefonului mobil

sustras de către cumpărătorul C.M. și a fost identificat din grup de către

partea vătămată.

Inculpatul

Ș.V. a avut o poziție oscilantă pe parcursul procesului penal, prezentând versiuni

diferite de natură a-l disculpa și, în final, de a acredita ideea sustragerii

telefonului mobil fără exercitarea de amenințări sau violențe asupra părții

vătămate, variantă asupra căruia a convenit și victima B.D.  fără a putea

justifica însă în mod temeinic și convingător revenind la plângerea și

declarațiile inițiale.

Situația

de fapt și vinovăția inculpatului au fost stabilite pe baza materialului de

urmărire penală: plângerea și declarațiile părții vătămate, proces-verbal de

cercetare la fața locului, proces-verbal de depistare a inculpatului,

proces-verbal de recunoaștere din grup, planșe fotografice, declarațiile

martorilor, proces-verbal de ridicare de bunuri, declarațiile inculpatului.

Curtea

de Apel București, secția I penală, prin decizia penală nr. 576 din 30.09.2003,

a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul Ș.V. Prevenția inculpatului

a fost dedusă din durata pedepsei aplicate de la 5 iulie 2002, la zi.

Arestarea

preventivă a inculpatului a fost prelungită cu 30 de zile, de la 24.10.2003 la

22.11.2003.

Inculpatul

a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 500.000

lei.

Împotriva

acestei decizii a declarat recurs inculpatul, solicitând admiterea acestuia,

casarea hotărârilor atacate și, în principal, întrucât nu s-au exercitat

violențe asupra părții vătămate, schimbarea încadrării juridice din

infracțiunea de tâlhărie și cea de abuz de încredere sau furt calificat. În

subsidiar, a solicitat reindividualizarea pedepsei prin reducerea cuantumului

celei aplicate sub minimul prevăzut de lege.

Temeiul

juridic al recursului îl constituie dispozițiile art. 385

9

alin. (1),

pct. 17 și 14 C. proc. pen.       Examinând recursul, Înalta Curte constată că

acesta este fondat pentru următoarele considerente:

Din

analiza materialului probator administrat în cauză rezultă că instanțele de

judecată au stabilit în mod corect situația de fapt și vinovăția inculpatului,

dând încadrarea juridică legală și temeinică faptei săvârșite de către acesta.

Conținutul

constitutiv al infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c)

și alin. (2

1

) lit. a) și b) C. pen. este pe deplin realizat, atât în

ceea ce privește sustragerea telefonului mobil cu intenția însușirii pe

nedrept, cât și în ceea ce privește amenințarea părții vătămate cu cuțitul.

Aceste

împrejurări sunt dovedite cu declarațiile părții vătămate care a descris modul

de operare al celor doi făptuitori pe care i-a descris și și-a menținut

afirmațiile făcute și cu ocazia confruntării sale cu inculpatul în prezența

unui apărător.

De

altfel, inculpatul însuși a recunoscut sustragerea bunului, mai puțin

exercitarea de amenințări asupra părții vătămate, având o poziție oscilantă pe

parcursul procesului penal și prezentând mai multe variante de săvârșire a faptei

în interes propriu.

Instanța

de fond  a cenzurat just revenirile la primele declarații manifestate de partea

vătămată, precum și variantele succesive prezentate de inculpat, reținând o

situație de fapt logică, coerentă și bazată pe un probatoriu suficient.

Pentru

aceste motive, Înalta Curte constată  că în cauză nu se impune schimbarea

încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului Ș.V. și urmează

să înlăture critica formulată de recurent ca nefondată.

Cu

privire la cel de-al doilea motiv de recurs invocat, bazat pe dispozițiile art.

385

9

alin. (1), pct.14 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și

Justiție constată că acesta este întemeiat.

În

procesul de individualizare a pedepsei, instanțele de judecată au făcut

aplicarea prevederilor art. 72 din C. pen., dar au greșit accentuând asupra

criteriilor defavorizante inculpatului în dauna datelor și împrejurărilor

favorabile acestuia.

Inculpatul

avea 20 de ani la data faptei. În timpul minorității a fost condamnat la

pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.

35 alin. (1) și 36 alin. (1) din Decretul nr. 328/1966 cu aplicarea art. 99 C.

pen.

Aceste

fapte, prin natura lor, nu au legătură cu genul infracțiunii deduse în prezent

judecății; ele demonstrează însă, conduita teribilistă adoptată de inculpat, pe

fondul lipsei studiilor și a unor coerențe în educație, iar nu o perseverență

infracțională care să releve periculozitate socială.

Înalta

Curte reține că inculpatul a manifestat în mod constant regretul pentru fapta

comisă, iar valoarea bunului sustras este modică (3 milioane lei); împrejurarea

că partea vătămată a revenit asupra poziției și declarațiilor sale inițiale și

nu s-a mai constituit parte civilă, deși nu i s-a restituit nici telefonul,

nici contravaloarea acestuia- dovedește efortul inculpatului de a capta

bunăvoința acesteia și este o confirmare a asumării consecințelor faptei sale.

Pentru

aceste motive, Înalta Curte consideră că scopul coercitiv-educativ al pedepsei,

astfel cum este el prevăzut de articolul 52 C. pen., poate fi atins mai

eficient prin reținerea în favoarea inculpatului Ș.V. a circumstanțelor

atenuante reale prevăzute de art. 74 alin. ultim C. pen. cu consecința

reducerii cuantumului pedepsei aplicate, astfel încât să se asigure

reintegrarea socială a acestuia.

Totodată,

Înalta Curte, în raport de prevederile art. 61 C. pen. și ținând seama de

gravitatea infracțiunii nou săvârșite, consideră că în cauză nu se impune

revocarea liberării condiționate a restului de 6 luni și 23 zile închisoare

rămas neexecutat din pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin sentința penală

nr. 1716/2001 a Judecătoriei Sectorului 5 București.

În

consecință, Înalta Curte de Casație și Justiție urmează să admită recursul

declarat de inculpatul Ș.V. și să caseze decizia atacată și sentința penală nr.

692 din 21 iulie 2003 a Tribunalului București, Secția I penală numai cu

privire la individualizarea pedepsei și aplicarea corectă a prevederilor art.

61 C. pen.

Prin

aplicarea circumstanțelor atenuante reale prevăzute de art. 74 alin.ultim C.

pen. și art. 76 C. pen., pedeapsa de 7 ani închisoare dispusă față de inculpat

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. c) și alin.

(2

1

) lit. a) și b) C. pen. va fi redusă la 5 ani închisoare.

Dispozițiile

privind revocarea liberării condiționate a restului de 6 luni și 23  zile rămas

neexecutat din pedeapsa de 1an închisoare aplicată inculpatului prin sentința

penală nr. 1716/2001 a Judecătoriei Sectorului 5 București, definitivă prin

neapelare, vor fi înlăturate.

În baza

art. 61 alin. (1) C. pen., se va menține liberarea condiționată a inculpatului,

astfel că acesta urmează să execute 5 ani închisoare.

Celelalte

dispoziții ale hotărârilor judecătorești vor fi menținute.

Timpul

reținerii și arestării preventive a inculpatului de la 5 iulie 2001 la 21

ianuarie 2004 se va deduce din durata pedepsei aplicate.

Văzând

dispozițiile art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. pen., art. 385

17

alin. (4) C. proc. pen. și art. 88 C. pen., art. 192 alin.(3) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite

recursul declarat de inculpatul Ș.V. împotriva deciziei penale nr. 576 din 30

septembrie 2003 a Curții de Apel București, secția I penală.

Casează

decizia  atacată și sentința penală nr. 692 din 21 iulie 2003 a Tribunalului

București, secția I penală, numai cu privire la individualizarea pedepsei și

aplicarea corectă a prevederilor art. 61 C. pen.

Modifică

pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie,

prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) și alin.  (2

1

) lit. a) și b)

C. pen., în sensul că prin aplicarea prevederilor art. 74 alin. ultim

(circumstanțe reale) și ale art. 76 C. pen. o reduce de la 7 ani închisoare la

5 ani închisoare.

Înlătură

revocarea liberării condiționate a restului de 6 luni și 23 zile închisoare

rămas neexecutat din pedeapsa de 1an închisoare, aplicată inculpatului prin

sentința penală nr. 1716/2001 a Judecătoriei Sectorului 5 București, definitivă

prin neapelare. În baza art. 61 C. pen. menține liberarea condiționată a

inculpatului.

Inculpatul

Ș.V. urmează să execute pedeapsa de 5 ani închisoare.

Menține

celelalte dispoziții ale hotărârilor.

Deduce

din pedeapsa aplicată, timpul reținerii și arestării preventive a inculpatului

de la 5 iulie 2002 la 21 ianuarie 2004.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, azi 21 ianuarie 2004.