Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 20.01.2004
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 325/2004

HOTĂRÂRE
20.01.2004
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 325/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr.885 din 9 octombrie 2003, Tribunalul București, secția a II-a penală, a condamnat pe inculpatul D.E.M. la 7 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin.(2 1 ) lit. b) C. pen . În baza art. 65 C.pen., inculpatului i s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 54 lit. a) și b) C. pen. pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei. S-a făcut aplicarea art. 71 și 64 C. pen. În baza art. 350 C. proc. pen. a fost menținută starea de arest a inculpatului, iar în temeiul art.88 C. pen., din pedeapsa de executat s-a dedus timpul arestării preventive de la 28 mai 2003 la zi.

S-a constatat că, prin încheierea din 25 septembrie 2003, s-a dispus prelungirea duratei arestului preventiv a inculpatului de la 28 septembrie 2003 până la 27 octombrie 2003, inclusiv. În baza art. 346 C. proc. pen., s-a luat act că partea vătămată M.A. nu s-a constituit parte civilă, în procesul penal. În baza art.191 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 1.800.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul de avocat cuvenit pentru apărarea din oficiu, urmează a se avansa din fondul Ministerului Justiției. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut în fapt următoarele: În ziua de 28 mai 2003, inculpatul D.E.M., având nevoie de bani, a luat hotărârea de a fura, prin spargeri, obiecte din cadrul Complexului ROMEXPO.

În acest sens, inculpatul și-a pregătit din timp un rucsac și un spray cu substanță paralizantă tip MYLYTARI 500003, după care, prin forțarea ușii de la o cabană din incinta ROMEXPO, a pătruns în interior, de unde a luat un reportofon marca Panasonic, pe care l-a introdus în rucsac, iar de pe o masă a luat două chei și un breloc cu scopul de a le folosi la deschiderea birourilor de unde urma să-și însușească bunuri. Între timp, în cabană a intrat numitul C.N., fotoreporter, pentru a-și lua geanta și a pleca acasă, ocazie cu care l-a surprins pe inculpat. Pentru a-și asigura scăparea, inculpatul i-a pulverizat lui C.N. substanțe din spray-ul ce-l avea asupra sa, în direcția feței, reușind să fugă.

Numitul C.N. a pornit în urmărirea inculpatului și cu sprijinul unui paznic a reușit să-l prindă, după care au sesizat organele de poliție. La controlul efectuat asupra inculpatului în geanta-rucsac s-a găsit reportofonul Panasonic două chei și un breloc. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul D.E.M. pe care a criticat-o cu privire la pedeapsa aplicată pe care a considerat-o prea severă, având în vedere sinceritatea de care a dat dovadă pe parcursul procesului penal și că prejudiciul a fost recuperat. Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia nr.650/A din 31 octombrie 2003 a respins ca nefondat, apelul declarat de inculpat.

În motivarea acestei decizii, instanța de apel a arătat că din actele de la dosar rezultă că inculpatul a mai săvârșit o infracțiune de tâlhărie pentru care a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare ce a fost executată până la 8 aprilie 2003 și că la scurt timp de la punerea în libertate a săvârșit infracțiunea din cauza de față, ceea ce dovedește că acesta manifestă perseverență pentru săvârșirea unor asemenea fapte, împrejurare care reclamă aplicarea unei pedepse mai severe, lucru pe care, în mod justificat l-a făcut prima instanță. Decizia curții de apel a fost atacată cu recurs de către inculpat pe care a criticat-o pentru același motiv invocat și la instanța de apel pe care o consideră prea severă, solicitând a se dispune reducerea ei.

Recursul declarat de inculpat este nefondat. Aplicând inculpatului o pedeapsă de 7 ani închisoare, situată la limita minimă a textului de lege încriminator, în condițiile în care acesta manifestă perseverență în săvârșirea de infracțiuni de violență, nu se poate spune că aceasta este severă și în consecință, nu se impune reducerea acesteia, care este în măsură să realizeze prevederile art .52 C.pen. Pentru considerentele arătate, având în vedere și faptul că, verificând decizia atacată în raport și cu prevederile art.385 9 alin.3 C.pen., nu se constată existența unor motive care analizate din oficiu, să ducă la casare, urmează a se constata că recursul declarat de inculpat este nefondat și a fi respins ca atare în temeiul art. 385 15 pct. (1) lit. b) C. proc.

pen. și a se dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.

DECIDE Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.E.M. împotriva deciziei penale nr.650 A din 31 octombrie 2003 a Curții de Apel București, secția I penală. Deduce din pedeapsa aplicată, timpul arestării preventive de la 28 mai 2003, la 20 ianuarie 2004. Obligă pe recurent la plata sumei de 1.500.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 20 ianuarie 2004.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2004-03-12
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1427/2004
viața. În ceea ce privește persoana inculpatului, din probele aflate în dosar rezultă că inculpatul a mai fost anterior condamnat la o pedeapsă privativă de libertate de un an și 6 luni închisoare prin sentința penală nr. 1629 din 6 mai 197
ÎCCJ 2005-02-24
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1361/2005
culpatului, din probele administrate rezultă că acesta a suferit anterior multiple condamnări, ultima de 7 ani închisoare tot pentru o infracțiune de tâlhărie, ceea ce denotă nu doar perseverența inculpatului în comiterea de fapte antisocia
ÎCCJ 2004-01-06
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 14/2004
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr.301 din 9 mai 2003, Tribunalul Constanța a condamnat pe inculpatul G.M. la 8 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, p
ÎCCJ 2003-02-25
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 940/2003
23 din 21 iunie 2002, Tribunalul București, secția a II-a penală, a condamnat pe inculpatul: M.C.I. la: două pedepse de câte 7 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a și b Cod penal, pentru săvârșirea a do
ÎCCJ 2004-06-22
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3425/2004
ani închisoare, urmând ca inculpatul să execute în temeiul art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., pedeapsa de 7 ani închisoare. Timpul reținerii și arestării preventive se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului de la 16 iunie 200
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă