ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 671/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 671/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința nr. 3934 din 14 octombrie 2010,

Curtea de Apel București, s

ecția a VIII-a

de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de

reclamanta B.V., în contradictoriu cu pârâții

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și

președintele acesteia, Z.M.

, a anulat Ordinul nr. 69537 din 23 aprilie

2009 emis de conducătorul

autorității

pârâte și a dispus repunerea reclamantei în drepturile deținute înainte de

aplicarea O.U.G. nr. 37/2009, obligând pârâții la plata sumei de 1200 lei,

cheltuieli

de judecată.

Pentru a

pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că

actul contestat este nelegal, ca o consecință a

faptului că a fost emis în baza

prevederilor

art. III alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009, care

au fost declarate neconstituționale prin Decizia nr. 1257 din 7

octombrie 2009 a

Curții

Constituționale, definitivă și obligatorie conform art. 31 alin. (1) din Legea

nr.

47/1992, republicată.

Împotriva acestei sentințe, considerând-o

netemeinică și nelegală, în raport

cu

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a declarat recurs pârâta.

In motivarea căii de atac, recurenta susține că

hotărârea recurată este lipsită

de

temei legal, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.

Astfel, arată recurenta, prevederile O.U.G. nr. 37/2009

erau în vigoare la data

emiterii

actului contestat iar Decizia Curții Constituționale nr. 1257 din 7 octombrie

2009

se aplică pentru viitor, ceea ce presupune că legea în raport cu care se

apreciază existența cauzei de nulitate este cea

în vigoare la momentul emiterii

actului administrativ considerat

nelegal.

De asemenea, susține recurenta, prin art. III alin.

(1) din O.U.G. nr. 37/2009, funcțiile publice de natura celei deținute de

intimata-reclamantă au fost eliminate

din

categoria funcțiilor publice reglementate de Legea nr. 188/1999 iar măsurile

dispuse prin acest act normativ vizau interesul

public și constituiau situații de

urgență,

extraordinare, a căror reglementare nu putea fi amânată, motiv pentru care

autoritatea recurentă era ținută de punerea lor

imediată în aplicare.

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și

lucrările dosarului, cu

motivele

invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză,

inclusiv cele ale art. 304

l

C. proc. civ., Curtea constată că

recursul

este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

Astfel, prin Ordinul nr. 69537 din 23 aprilie 2009

emis de președintele Autorității

Naționale

Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, intimata-reclamantă,

după un preaviz de 30 de zile, a fost eliberată

din funcția publică de conducere de director executiv al Direcției Sanitare

Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor

Ilfov.

Temeiul juridic al acestui act administrative îl

constituie, așa cum rezultă în

mod explicit din preambulul său, în

principal, prevederile O.U.G. nr. 37/2009

privind

unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice locale și ale

Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici.

Pentru

argumentarea soluției adoptate în legătură cu problema de drept

dedusă judecății, se impune prezentarea

următoarelor considerații cu privire la

instituția juridică a excepției de neconstituționalitate și la efectele

acesteia, care își

găsesc aplicarea în speță.

Astfel, controlul de constituționalitate exercitat

pe calea excepției de

neconstituționalitate

este un control de conformitate și conformare a legii sau

ordonanțelor

guvernamentale cu dispozițiile Constituției, în cadrul căruia prevalează

garantarea drepturilor și libertăților cetățenești.

Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție,

dispozițiile din legile și ordonanțele în

vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind

neconstituționale, își

încetează efectele juridice la 45 de zile de la

publicarea deciziei Curții

Constituționale

dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun

de acord prevederile neconstituționale cu

dispozițiile Constituției; pe durata acestui

termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt

suspendate de drept.

Conform alin. (4) din articolul aflat în discuție,

deciziile Curții Constituționale

se

publică în Monitorul Oficial al României; de la data publicării, deciziile sunt

general obligatorii și au putere numai pentru viitor.

Drept urmare, deciziile Curții Constituționale

privind admiterea unei excepții

de neconstituționalitate

sunt de imediată aplicare, cu consecința înlăturării normei

declarate neconstituționale

din sistemul normativ.

Or, în

situația în care soluția Curții Constituționale nu ar avea aplicare

directă și imediată, întreaga procedură de

control a constituționalității legilor și

ordonanțelor ar fi lipsită de

finalitate.

Cu privire la

acest aspect, este semnificativă Decizia Curții Constituționale nr. 186/1999,

în care s-a statuat că instanțele judecătorești trebuie să facă aplicarea

directă a dispozițiilor constituționale relevante, în sensul de a înlătura

prevederile neconstituționale, dacă legiuitorul nu a procedat la modificarea

sau abrogarea acestora.

Plenul Curții

Constituționale, în temeiul art. 146 lit. a) din Constituție și art. 15 și urm.

din Legea nr. 47/1992, a exercitat controlul de constituționale a priori asupra

legii de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009 și, totodată, asupra ordonanței

respective, care constituie conținutul normativ al legii.

Prin Decizia

nr. 1257 din 7 octombrie 2009, instanța constituțională a declarat

neconstituțională Legea de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009, din analiza

considerentelor deciziei rezultând că viciul neconstituționalității afectează

însuși actul normativ aprobat prin această lege.

De asemenea,

prin Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009, instanța constituțională a declarat

neconstituțională și O.U.G. nr. 105/2009.

In

considerentele deciziilor sus menționate, Curtea Constituțională a arătat, în

esență, că modalitatea de reglementare a funcției publice, respectiv „actul

administrativ" de numire reprezintă construcții juridice deficitare și

confuze care ridică problema statutului juridic al directorului coordonator și

a naturii juridice a contractului de management.

In plus,

instanța constituțională a precizat că, prin adoptarea O.U.G. nr. 37/2009, au

fost încălcate prevederile art. 15 din Constituție, statutul juridic al

funcției publice de conducere, reglementat prin Legea nr. 188/1999, întrucât

Guvernul a intervenit într-un domeniu pentru care nu avea competență materială.

Potrivit art. 9

alin. (1) și (5) din Legea nr. 554/2004, modificată, persoana vătămată într-un

drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din

ordonanțe poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ,

acțiune care poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile

cauzate prin aceste ordonanțe, anularea actelor administrative emise în baza acestora,

precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act

administrativ sau la realizarea unei operațiuni administrative.

Același text

de lege reglementează, în cuprinsul alin. (4), situația acțiunilor formulate de

o persoană vătămată, în cazul în care s-a declarat neconstituțională ordonanța

prin admiterea unei excepții într-o altă cauză.

Din analiza

acestor dispoziții legale, Înalta Curte constată că legiuitorul a prevăzut

faptul că, în ipoteza admiterii excepției de neconstituționalitate a ordonanței

într-o altă cauză, efectele se produc, de la data admiterii excepției, și în

cauze similare, care au ca temei juridic aceleași prevederi legale declarate

neconstituționale.

In speța de

față, intimata-reclamantă a solicitat anularea ordinului de eliberare din

funcția de conducere deținută, temeiul juridic fiind art. 1 și art. 9 din Legea

nr. 554/2004.

După cum s-a

arătat anterior, măsura contestată de reclamantă a avut la bază aplicarea

prevederilor O.U.G. nr. 37/2009, care a fost declarată neconstituțională, prin

Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009.

Drept urmare,

în temeiul art. 9 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004,

efectele acestei decizii a instanței constituționale se extind și asupra

celorlalte cauze având ca obiect anularea actelor administrative emise în

temeiul O.U.G. nr. 37/2009.

Pe de altă parte, Înalta Curte reține că

eliberarea intimatei-reclamante din

funcția

publică pe care o deținea, în alte situații decât cele reglementate de Legea

nr. 188/1999, reprezintă un act nelegal, de natură

a afecta în mod evident securitatea

raporturilor

de funcție, care se circumscrie noțiunii de securitate socială, protejată

prin Convenția Europeană a Drepturilor Omului și

actele comunitare, precum și

prin

alte tratate internaționale la care România este parte și a căror îndeplinire

este obligată să o asigure, potrivit art. 11 și art. 20 din Constituția

României.

Tot astfel, legalitatea actului contestat în

cauză nu poate fi susținută nici de argumentul privind ultraactivitatea O.U.G.

nr. 37/2009,

întrucât legea de

aprobare a acestei ordonanțe s-a constatat a fi, de asemenea,

neconstituțională, prin Decizia nr. 1257/2009, iar analiza de neconstituționalitate

a avut în vedere atât legea de aprobare cât și însăși ordonanța de urgență,

deoarece

Parlamentul nu a adoptat

legea, ci a aprobat ordonanța de urgență, corpul legii fiind

reprezentat

chiar de dispozițiile ordonanței.

Pentru

considerentele arătate, Înalta Curte reține că actele și măsurile

adoptate în baza O.U.G. nr. 37/2009 sunt afectate

de

viciul de neconstituționalitate

al acestei ordonanțe și, în consecință, în mod corect

instanța de fond a anulat ordinul contestat de

reclamantă, urmând ca recursul să fie

respins,

ca nefondat, iar sentința atacată să fie menținută, ca temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge

recursul declarat de pârâta Autoritatea Națională Sanitară

Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor

împotriva sentinței nr. 3934 din 14

octombrie 2010 a Curții de Apel București,

secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 februarie

2011.