ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 06.06.2005

ÎCCJ, Decizia nr. 153/2005

HOTĂRÂRE
06.06.2005
CAMERĂ
other
Citează această cauză
ÎCCJ, Decizia nr. 153/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 243 din 28

octombrie 2004, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca tardiv

introdusă, plângerea formulată de petentul M.T. împotriva rezoluției nr. 444/C/587

din 21 aprilie 2004 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție.

S-a reținut că împotriva

rezoluției menționate, petentul a formulat plângere, în condițiile art. 275-278

Această plângere nu a fost

soluționată în termen de 20 zile, împrejurare în raport cu care petentul a

formulat plângere în condițiile art. 278

1

Cum, însă, această din urmă

plângere a fost formulată numai la data de 19 iunie 2004, ea apare ca fiind

tardiv introdusă.

Împotriva hotărârii primei

instanțe, petentul a declarat recurs, pe care nu l-a motivat în scris.

Recursul este nefondat,

pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

În raport cu dispozițiile art.

1 C. proc. pen., cu referire la art. 1 C. pen., procesul penal poate fi privit

ca un mijloc de apărare, concomitent, a societății și a membrilor ce o compun,

ca titulari de drepturi și obligații legal stabilite.

Activitatea de judecată,

finalizată prin pronunțarea unei hotărâri definitive, este strict reglementată

prin Codul de procedură penală, lege procesuală cu un pregnant caracter

formalist, indispensabil asigurării judecării corecte și garantării egale a

drepturilor procesuale.

Ilustrând acest formalism,

între altele, vizând concomitent dinamizarea procesului penal și sancționarea

conduitei procesuale neconforme, prin art. 185 C. proc. pen., legiuitorul a

stabilit următoarele: „când pentru exercitarea unui drept procesual, legea

prevede un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din

exercițiul dreptului și nulitatea actului făcut peste termen”.

Așadar, potrivit formalismului legii

procesual-penale, având caracter de garanție egală pentru toate părțile

interesate, în sensul dispozițiilor art. 21 din Constituția României, revizuită,

cu referire la art. 16 din legea fundamentală și ca rațiune, satisfacerea

imperativului disciplinării activității procesuale, prin stabilirea unor

termene peremptorii, vizând durata rezonabilă de soluționare definitivă a

cauzei penale, conform dispozițiilor art. 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor

Omului și a Libertăților Fundamentale, prin textul menționat a fost impusă

obligația îndeplinirii în termen a actelor de procedură, sub sancțiunea

decăderii din exercițiul dreptului.

Ca atare, neexercitarea în

termen a unui drept procesual, conform sancțiunii menționate, duce la pierderea

acestuia.

Prin art. 278

1

alin.

(2) C. proc. pen., menținându-se termenul de 20 zile stabilit prin alin. (1) al

aceluiași articol, pentru sesizarea instanței de judecată, a fost determinat și

momentul de la care acesta începe să curgă, în ipoteza nesoluționării în termen,

de către procurorul ierarhic superior, a plângerii formulate de partea

interesată împotriva rezoluției primare de netrimitere în judecată.

Or, petentul a sesizat

instanța de judecată, cu depășirea termenului de 20 zile prevăzut de art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen.

Prin urmare, admițând

excepția și respingând plângerea, ca tardiv introdusă, prima instanță a

pronunțat o hotărâre legală, nesupusă nici unuia din cazurile de casare

prevăzute de art. 385

9

În consecință, pentru

considerentele ce preced, conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul M.T. care,

în baza art. 192 alin. (2) din același cod, va fi obligat la plata

cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de petentul M.T. împotriva sentinței nr. 243 din 28 octombrie

2004, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în

dosarul nr. 3613/2004.

Obligă pe recurentul

menționat să plătească statului, suma de 1.000.000 lei cu titlu de cheltuieli

judiciare.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 6 iunie 2005.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2006-04-10
0,97
ÎCCJ, Decizia nr. 139/2006
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 304 din 10 mai 2005, pronunțată în dosarul nr. 188/2005, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a respins, ca tardivă, plângerea f
ÎCCJ 2006-01-23
0,96
ÎCCJ, Decizia nr. 8/2006
Înalta Curte de Casație și Justiție, cu adresa nr. 2645/04/401/2005, a trimis plângerea, instanței de judecată spre competentă soluționare, în conformitate cu dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen. Instanța a apreciat că, formulând plângerea
ÎCCJ 2005-07-11
0,96
ÎCCJ, Decizia nr. 149/2006
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 338 din 26 mai 2005, pronunțată în dosarul nr. 394/2005, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a respins, ca inadmisibilă, plânge
ÎCCJ 2005-03-03
0,95
ÎCCJ, Decizia nr. 323/2005
ți, așa încât simplele afirmații, în sensul întrunirii elementelor constitutive ale acestor infracțiuni, nesusținute fiind de materialul probator administrat, nu au aptitudinea de a duce la casarea sentinței atacate și pronunțarea altei sol
ÎCCJ 2005-11-07
0,95
ÎCCJ, Decizia nr. 285/2005
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 401 din 7 iulie 2005, secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție a respins, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petentul A.I. Pen
Sursă