ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 23.01.2006

ÎCCJ, Decizia nr. 8/2006

HOTĂRÂRE
23.01.2006
CAMERĂ
other
Citează această cauză
ÎCCJ, Decizia nr. 8/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 499 din 26

septembrie 2005, pronunțată în dosarul nr. 3620/2005, Înalta Curte de Casație

și Justiție, secția penală, a respins, ca tardivă, plângerea formulată de

petentul M.R. împotriva rezoluției nr. 219/P/2003 din 20 noiembrie 2003, a

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași.

S-a reținut că prin plângerea

înregistrată la data de 10 noiembrie 2003, petentul M.R. a solicitat

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, începerea urmăririi penale

împotriva judecătorilor A.C. și P.L., sub aspectul infracțiunii prevăzute de

art. 249 C. pen., precum și împotriva numiților B.D. și A.N., sub aspectul

săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 215 alin. (1) C. pen.

Prin rezoluția nr. 219/P/2003 din 20

noiembrie 2003, în temeiul art. 228 alin. (6) și art. 10 lit. a) C. proc. pen.,

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași a dispus neînceperea urmăririi

penale.

Împotriva acestei rezoluții,

petentul menționat a formulat plângere la Procurorul general al Parchetului de

pe lângă Curtea de Apel Iași.

Plângerea a fost respinsă prin

rezoluția nr. 113/II/2/2004 din 11 februarie 2004.

Petentul a formulat o nouă plângere,

adresată Parchetului Național Anticorupție care, la rându-i, a trimis-o, spre

soluționare, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție, cu adresa nr. 2645/04/401/2005, a trimis plângerea,

instanței de judecată spre competentă soluționare, în conformitate cu

dispozițiile art. 278

1

Instanța a apreciat că, formulând

plângerea numai la data de 20 ianuarie 2005, petentul și-a exercitat acest

drept cu depășirea termenului prevăzut de art. IX pct. 5 din Legea nr.

281/2003.

Împotriva hotărârii primei instanțe,

petentul a declarat recurs, precizând că motivele de recurs vor fi formulate

printr-un memoriu separat.

Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor

arăta în continuare:

În raport cu dispozițiile art. 1 C.

proc. pen., cu referire la art. 1 C. pen., procesul penal poate fi privit ca un

mijloc de apărare, concomitent, a societății și a membrilor ce o compun, ca

titulari de drepturi și obligații legal stabilite.

Activitatea de judecată, finalizată

prin pronunțarea unei hotărâri definitive, este strict reglementată prin Codul

de procedură penală, lege procesuală cu un pregnant caracter formalist,

indispensabil asigurării judecării corecte și garantării egale a drepturilor

procesuale.

Ilustrând acest formalism, între

altele, vizând concomitent dinamizarea procesului penal și sancționarea

conduitei procesuale neconforme, prin art. 185 C. proc. pen., legiuitorul a

stabilit următoarele: „când pentru exercitarea unui drept procesual, legea

prevede un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din

exercițiul dreptului și nulitatea actului făcut peste termen”.

Așadar, potrivit formalismului legii procesual-penale, având

caracter de garanție egală pentru toate părțile interesate, în sensul

dispozițiilor art. 21 din Constituția României, revizuită, cu referire la art.

16 din legea fundamentală și ca rațiune, satisfacerea imperativului

disciplinării activității procesuale, prin stabilirea unor termene peremptorii,

vizând durata rezonabilă de soluționare definitivă a cauzei penale, conform

dispozițiilor art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a

libertăților fundamentale, prin textul menționat a fost impusă obligația

îndeplinirii în termen a actelor de procedură, sub sancțiunea decăderii din

exercițiul dreptului.

Ca atare, neexercitarea în termen a

unui drept procesual, conform sancțiunii menționate, duce la pierderea

acestuia.

Prin art. IX pct. 5 din Legea nr.

281/2003 a fost stabilit un termen de un an pentru formularea plângerii

împotriva soluției de netrimitere în judecată, cu referire la rezoluțiile date

anterior intrării în vigoare a acestui act normativ.

Astfel, potrivit textului menționat:

„în cazul rezoluțiilor de neîncepere a urmăririi penale, al ordonanțelor ori,

după caz, al rezoluțiilor de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de

încetare a urmăririi penale, date de procuror până la intrarea în vigoare a

prezentei legi, termenul de introducere a plângerii prevăzute în art. 278

1

C.

proc. pen., este un an și curge de la intrarea în vigoare a prezentei legi,

dacă nu s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale”.

Or, este riguros exact, conform

actelor dosarului, că petentul a formulat plângerea prevăzută de art. 278

1

textul menționat este depășit, întrucât acesta nu curge de la 1 ianuarie 2004,

ci de la data intrării în vigoare a legii, respectiv de la data publicării în

Monitorul Oficial, conform art. XI din Legea nr. 281/2003, prin care s-a

stabilit că „prezenta lege intră în vigoare la data publicării ei în Monitorul

Oficial al României, Partea I”.

Prin urmare, calea de atac fiind

exercitată cu depășirea termenului prevăzut de legea procesual-penală, în mod

judicios prima instanță a respins plângerea, ca tardivă, așa încât sentința

atacată nu este supusă nici unuia din cazurile de casare prevăzute în art. 385

9

În consecință, pentru considerentele

ce preced, conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea

va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul M.R. împotriva

sentinței nr. 499 din 26 septembrie 2005 a secției penale a Înaltei Curți de

Casație și Justiție.

Totodată, în baza art. 192 alin. (2)

din același cod, recurentul-petent menționat va fi obligat la plata

cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul M.R.

împotriva sentinței nr. 499 din 26 septembrie 2005, pronunțată de secția penală

a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în dosarul nr. 3620/2005.

Obligă recurentul menționat să

plătească statului, suma de 200 lei (2.000.000 ROL) cu titlu de cheltuieli

judiciare în recurs.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 ianuarie 2006.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2007-06-05
0,95
ÎCCJ, Secția penală
ți în cauzele în care au fost pronunțate hotărârile judecătorești sus-menționate. Apreciind că faptele reclamate nu există, procurorul I.A.T. a dispus prin rezoluția nr. 219/P/2003 din 20 noiembrie 2003, neînceperea urmăririi penale față de
ÎCCJ 2006-03-06
0,94
ÎCCJ, Decizia nr. 94/2006
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Petentul E.F. a sesizat organul de urmărire penală, solicitând cercetarea magistraților P.E., E.P., B.M., S.E. și A.G., sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev
ÎCCJ 2006-03-28
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1989/2006
ția instanței de fond fiind legală și temeinică. Din actele și lucrările dosarului, Înalta Curte reține următoarele: Prin rezoluția din 29 septembrie 2005, pronunțată în dosarul nr. 133/P/2005, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași a di
ÎCCJ 2006-01-23
0,94
ÎCCJ, Decizia nr. 6/2006
care în fond, aceleiași instanțe. Prin sentința penală nr. 139 din 3 martie 2000, a Tribunalului București, secția a II-a penală, definitivă prin decizia nr. 1892 din 10 aprilie 2002, a Curții Supreme de Justiție, secția penală, inculpatul
ÎCCJ 2007-02-05
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 651/2007
Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia penală nr. 160 din 12 ianuarie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost admis recursul declarat de petiționara C.L., a fost casată sentinț
Sursă