ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 651/2007

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 651/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 160

din 12 ianuarie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost admis recursul

declarat de petiționara C.L., a fost casată sentința penală nr. 17 din 12 mai 2005

a Curții de Apel Iași și în rejudecare s-a dispus admiterea plângerii

petiționarei, desființarea rezoluției nr. 102/P/2004 din 29 noiembrie 2004 a

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași și trimiterea cauzei procurorului

în vederea începerii urmăririi penale față de numiții B.P. și Șt.C.E. sub

aspectul infracțiunii prevăzute de art. 37 alin. (2) din Legea nr. 51/1995.

În cauză, după efectuarea de

acte premergătoare, prin rezoluția nr. 102/P/2006 din 4 mai 2006 s-a dispus,

din nou, neînceperea urmăririi penale față de numiții B.P. și Șt.C.E.

S-a reținut de către

procuror că infracțiunea reclamată de petiționară nu există nerezultând că

împotriva persoanei vătămate ar fi fost exercitate acțiuni care să îi aducă

atingere demnității.

Împotriva acestei soluții

partea vătămată a formulat plângere, care a fost respinsă prin rezoluția nr. 473/II/2/2006

din 5 iunie 2006 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel Iași.

În contra rezoluției de

neîncepere a urmăririi penale petiționara a formulat plângere susținând că

decizia instanței supreme avea caracter obligatoriu pentru procuror și că

acesta nu mai putea efectua acte premergătoare ci trebuia să înceapă urmărirea

penală față de cele două persoane reclamate.

Prin sentința penală nr. 49

din 10 octombrie 2006 a Curții de Apel Iași a fost admisă plângerea

petiționarei C.L., a fost desființată rezoluția atacată și în consecință a fost

trimisă cauza la procuror în vederea începerii urmăririi penale conform

deciziei penale nr. 160 din 12 ianuarie 2006 a instanței supreme.

S-a constatat că prin

această decizie nu s-a cerut procurorului o nouă soluție de neîncepere a

urmăririi penale ci începerea urmăririi penale, verificarea susținerilor

petiționarei și pronunțarea unei soluții specifice urmăririi penale,

subsecvente începerii urmăririi penale.

În contra acestei hotărâri a

declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, care a susținut că

începerea urmăririi penale nu se impune și este nejustificată, întrucât nu s-au

confirmat aspectele reclamate de petiționară.

Totodată s-a mai susținut că

judecătorul nu poate impune procurorului obligația de începere a urmăririi

penale.

S-a solicitat admiterea

recursului, casarea hotărârii atacate, respingerea plângerii petiționarei și

menținerea soluției de neîncepere a urmăririi penale .

Recursul declarat nu este

întemeiat.

În conformitate cu

dispozițiile art. 278

1

alin. (8) lit. b) C. proc. pen. judecătorul

admite plângerea, desființează rezoluția sau ordonanța și trimite cauza în

vederea începerii urmăririi penale.

Judecătorul este obligat să

arate motivele pentru care a trimis cauza procurorului, indicând faptele și

împrejurările ce urmează a fi constatate și prin care anume mijloace de probă.

Potrivit art. 273 alin. (1)

din același cod, în cazul în care instanța în baza art. 278

1

, a

admis plângerea împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale și a

trimis cauza procurorului în vederea începerii urmăririi penale, acesta dispune

începerea urmăririi penale în condițiile prevăzute de lege. Dispozițiile

instanței sunt obligatorii pentru organul de urmărire sub aspectul faptelor și

împrejurărilor ce urmează a fi constatate și a mijloacelor de probă indicate.

Din examinarea actelor și

lucrărilor dosarului se constată că prin decizia penală nr. 160 din 12 ianuarie

2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a dispus desființarea rezoluției nr.

102/P/2004 din 29 noiembrie 2004 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași

și s-a trimis cauza procurorului în vederea începerii urmăririi penală față de

numiții B.P. și Șt.C.E. sub aspectul infracțiunii prevăzute de art. 37 alin.

(2) din Legea nr. 51/1995.

În cuprinsul deciziei de

casare instanța supremă a indicat faptele și împrejurările ce urmau a fi

constatate și prin care mijloace de probă.

Ca atare, decizia având, potrivit

dispozițiilor legale evocate, caracter obligatoriu pentru procuror acesta avea

îndatorirea să se supună respectivei hotărârii definitive, nu să o ignore.

Alegațiile formulate în

cuprinsul recursului declarat de parchet în sensul că magistratul judecător nu l-ar

putea obliga pe procuror să procedeze la începerea urmăririi penale sunt în

afara ordinii instituite de Codul de procedură penală și de natură a-l situa pe

procurorul care refuză să respecte și să aplice  o hotărâre judecătorească

definitivă, în speță chiar a instanței supreme, într-o poziție potrivnică

legii, ceea ce este inadmisibil în statul de drept.

În consecință, Curtea,

constatând neîntemeiate criticile formulate, urmează, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respinge, ca nefondat, recursul declarat de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași împotriva

sentinței penale nr. 49 din 10 octombrie 2006 a Curții de Apel Iași, privind pe

petiționara C.L.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 5 februarie 2007.