ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin rezoluția din 5

septembrie 2006, pronunțată în dosarul nr. 263/P/2006, Parchetul de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică,

a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistratul I.A.T. pentru

săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. și art. 264 C. pen.

Pentru a dispune astfel, parchetul

a reținut, în esență, următoarele:

Petentul M.R. a solicitat

efectuarea de cercetări față de procurorul I.A.T. din cadrul Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel Iași sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în

serviciu, prevăzută de art. 246 C. pen. și favorizarea infractorului, prevăzută

de art. 264 C. pen., fiind nemulțumit de modalitatea în care intimatul a

soluționat dosarul penal nr. 219/P/2003.

În fapt, în plângerea înregistrată

la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași sub nr. 219/P/2003, M.R. a

solicitat cercetarea judecătorilor A.C. și P.L. pentru săvârșirea infracțiunii

de neglijență în serviciu săvârșită cu ocazia pronunțării sentințelor civile nr.

14585 din14 octombrie 1998 și nr. 3723 din 02 martie 1998, întrucât „nu au avut

rol activ și nu au făcut o cercetare judecătorească competentă”.

Prin aceeași plângere a

solicitat și cercetarea numiților A.N. și B.D. pentru săvârșirea infracțiunii

de înșelăciune, aceștia având calitatea de reclamanți în cauzele în care au

fost pronunțate hotărârile judecătorești sus-menționate.

Apreciind că faptele

reclamate nu există, procurorul I.A.T. a dispus prin rezoluția nr. 219/P/2003

din 20 noiembrie 2003, neînceperea urmăririi penale față de cei patru

făptuitori.

Plângerea împotriva acestei

soluții a fost respinsă prin rezoluția nr. 113/II/2/2004 din 11 februarie 2004

a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași.

Prin sentința penală nr. 499

din 26 septembrie 2005, pronunțată în dosarul nr. 3620/2005, Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția penală, a respins, ca tardivă, plângerea formulată

de M.R. împotriva rezoluțiilor anterior menționate, hotărâre care a rămas

definitivă prin decizia nr. 8 din 23 ianuarie 2006 a Înaltei Curți de Casație

și Justiție, Completul de 9 Judecători.

Revenind la cauză,

constatând că nu sunt indicii din care să rezulte existența infracțiunilor de

abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și favorizarea infractorului,

s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimatul I.A.T.

Potrivit art. 278 C. proc.

pen., împotriva acestei rezoluții petiționarul M.R. a formulat plângere la

procurorul ierarhic superior, plângere care a fost respinsă ca neîntemeiată

prin rezoluția nr. 30398/6631/2006 din 18 decembrie 2006 pronunțată de

Procurorul șef al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

La pronunțarea acestei

soluții s-a avut în vedere că nu s-a putut reține în sarcina magistratului I.A.T.

săvârșirea acestor infracțiuni întrucât nu a rezultat, pe parcursul

soluționării dosarului nr. 219/P/2003, că și-a încălcat atribuțiile de serviciu

sau a favorizat infractorul, ci doar a dispus o soluție potrivit convingerii

sale și în raport de actele premergătoare urmăririi penale.

În temeiul art. 278

1

C. proc. pen., în termen legal, petentul M.R. a formulat plângere împotriva

soluției de neurmărire penală dispusă față de intimatul I.A.T., solicitând

desființarea acesteia, susținând că o soluție se pronunță în baza actelor

normative în vigoare și nu în raport cu convingerile magistratului, mai ales că

în cauză nu au fost efectuate acte premergătoare.

Examinând rezoluțiile

pronunțate în cauză, în raport de actele și lucrările dosarului, Înalta Curte

constată că plângerea formulată nu este fondată.

Astfel, fiind sesizat prin

modalitățile prevăzute de lege, organul de urmărire penală poate dispune

începerea urmăririi, care practic determină declanșarea procesului penal și

poziția procesuală a participanților, cu fixarea drepturilor și obligațiilor

acestora.

Însă pentru a se putea

începe urmărirea penală trebuie întrunite două condiții, și anume, existența

acelui minim de date care permit organului de urmărire penală să considere că

s-a săvârșit în mod cert o infracțiune și, respectiv inexistența cazurilor de

împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzută în art. 10 C.

proc. pen., cu excepția celui prevăzut de lit. b

1

).

În cauză, corect s-a reținut

intervenția cazului prevăzut de art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.,

rezultat din actele premergătoare efectuate în urma sesizării și care a avut ca

urmare soluția de neîncepere a urmăririi penale, constatându-se că faptele

imputate intimatului nu există.

Astfel, potrivit art. 246 C.

pen., există abuz în serviciu contra intereselor persoanelor atunci când

funcționarul public, prin fapta sa, fiind în exercițiul atribuțiilor de

serviciu, cu știință nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește în mod

defectuos și prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei

persoane.

Infracțiunea de favorizarea

infractorului presupune, potrivit art. 264 C. pen., ajutorul dat unui

infractor, fără o înțelegere stabilită, pentru a îngreuna sau zădărnici

urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei ori a asigura infractorului

produsul sau folosul infracțiunii.

Ori în cauză, împrejurarea

că petentul este nemulțumit de situația adoptată de intimat în dosarul nr. 219/P/2003

al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași nu poate conduce la concluzia

existenței infracțiunilor pe care acesta le-a indicat în plângerea sa. În

speță, interpretarea și evaluarea lucrărilor și actelor premergătoare fiind

atributul procurorului în condițiile în care persoanele care îndeplinesc o

activitate de jurisdicție își desfășoară activitatea în temeiul legii, fiind

obligate să-și îndeplinească atribuțiile care le revin pentru rezolvarea unor

probleme contencioase sau necontencioase, prin pronunțarea unor soluții pe care

le apreciază legale și temeinice în raport cu probele administrate, soluții

care pot fi verificate și, eventual, desființate prin intermediul căilor de

atac.

În consecință, având în

vedere considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 278

1

alin.

(8) lit. a) C. proc. pen., va respinge plângerea formulată de petent împotriva

rezoluției de neurmărire penală ca nefondată, menținând rezoluția atacată.

Văzând și dispozițiile art. 192

alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge, ca nefondată,

plângerea formulată de petiționarul M.R. împotriva rezoluției nr. 263/P/2006 al

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pe care o menține.

Obligă petiționarul la plata

sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

Cu recurs.

Pronunțată în ședință

publică, azi 5 iunie 2007.