ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin rezoluția din 5 septembrie 2006, pronunțată în dosarul nr. 263/P/2006, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistratul I.A.T. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. și art. 264 C. pen. Pentru a dispune astfel, parchetul a reținut, în esență, următoarele: Petentul M.R. a solicitat efectuarea de cercetări față de procurorul I.A.T. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu, prevăzută de art. 246 C. pen. și favorizarea infractorului, prevăzută de art. 264 C. pen., fiind nemulțumit de modalitatea în care intimatul a soluționat dosarul penal nr. 219/P/2003.

În fapt, în plângerea înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași sub nr. 219/P/2003, M.R. a solicitat cercetarea judecătorilor A.C. și P.L. pentru săvârșirea infracțiunii de neglijență în serviciu săvârșită cu ocazia pronunțării sentințelor civile nr. 14585 din14 octombrie 1998 și nr. 3723 din 02 martie 1998, întrucât „nu au avut rol activ și nu au făcut o cercetare judecătorească competentă”. Prin aceeași plângere a solicitat și cercetarea numiților A.N. și B.D. pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, aceștia având calitatea de reclamanți în cauzele în care au fost pronunțate hotărârile judecătorești sus-menționate. Apreciind că faptele reclamate nu există, procurorul I.A.T.

a dispus prin rezoluția nr. 219/P/2003 din 20 noiembrie 2003, neînceperea urmăririi penale față de cei patru făptuitori. Plângerea împotriva acestei soluții a fost respinsă prin rezoluția nr. 113/II/2/2004 din 11 februarie 2004 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași. Prin sentința penală nr. 499 din 26 septembrie 2005, pronunțată în dosarul nr. 3620/2005, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a respins, ca tardivă, plângerea formulată de M.R. împotriva rezoluțiilor anterior menționate, hotărâre care a rămas definitivă prin decizia nr. 8 din 23 ianuarie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 9 Judecători. Revenind la cauză, constatând că nu sunt indicii din care să rezulte existența infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și favorizarea infractorului, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimatul I.A.T.

Potrivit art. 278 C. proc. pen., împotriva acestei rezoluții petiționarul M.R. a formulat plângere la procurorul ierarhic superior, plângere care a fost respinsă ca neîntemeiată prin rezoluția nr. 30398/6631/2006 din 18 decembrie 2006 pronunțată de Procurorul șef al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. La pronunțarea acestei soluții s-a avut în vedere că nu s-a putut reține în sarcina magistratului I.A.T. săvârșirea acestor infracțiuni întrucât nu a rezultat, pe parcursul soluționării dosarului nr. 219/P/2003, că și-a încălcat atribuțiile de serviciu sau a favorizat infractorul, ci doar a dispus o soluție potrivit convingerii sale și în raport de actele premergătoare urmăririi penale.

În temeiul art. 278 1 C. proc. pen., în termen legal, petentul M.R. a formulat plângere împotriva soluției de neurmărire penală dispusă față de intimatul I.A.T., solicitând desființarea acesteia, susținând că o soluție se pronunță în baza actelor normative în vigoare și nu în raport cu convingerile magistratului, mai ales că în cauză nu au fost efectuate acte premergătoare. Examinând rezoluțiile pronunțate în cauză, în raport de actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că plângerea formulată nu este fondată. Astfel, fiind sesizat prin modalitățile prevăzute de lege, organul de urmărire penală poate dispune începerea urmăririi, care practic determină declanșarea procesului penal și poziția procesuală a participanților, cu fixarea drepturilor și obligațiilor acestora.

Însă pentru a se putea începe urmărirea penală trebuie întrunite două condiții, și anume, existența acelui minim de date care permit organului de urmărire penală să considere că s-a săvârșit în mod cert o infracțiune și, respectiv inexistența cazurilor de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzută în art. 10 C. proc. pen., cu excepția celui prevăzut de lit. b 1 ). În cauză, corect s-a reținut intervenția cazului prevăzut de art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., rezultat din actele premergătoare efectuate în urma sesizării și care a avut ca urmare soluția de neîncepere a urmăririi penale, constatându-se că faptele imputate intimatului nu există.

Astfel, potrivit art. 246 C. pen., există abuz în serviciu contra intereselor persoanelor atunci când funcționarul public, prin fapta sa, fiind în exercițiul atribuțiilor de serviciu, cu știință nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane. Infracțiunea de favorizarea infractorului presupune, potrivit art. 264 C. pen., ajutorul dat unui infractor, fără o înțelegere stabilită, pentru a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei ori a asigura infractorului produsul sau folosul infracțiunii. Ori în cauză, împrejurarea că petentul este nemulțumit de situația adoptată de intimat în dosarul nr. 219/P/2003 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași nu poate conduce la concluzia existenței infracțiunilor pe care acesta le-a indicat în plângerea sa.

În speță, interpretarea și evaluarea lucrărilor și actelor premergătoare fiind atributul procurorului în condițiile în care persoanele care îndeplinesc o activitate de jurisdicție își desfășoară activitatea în temeiul legii, fiind obligate să-și îndeplinească atribuțiile care le revin pentru rezolvarea unor probleme contencioase sau necontencioase, prin pronunțarea unor soluții pe care le apreciază legale și temeinice în raport cu probele administrate, soluții care pot fi verificate și, eventual, desființate prin intermediul căilor de atac. În consecință, având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., va respinge plângerea formulată de petent împotriva rezoluției de neurmărire penală ca nefondată, menținând rezoluția atacată.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul M.R. împotriva rezoluției nr. 263/P/2006 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pe care o menține. Obligă petiționarul la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat. Cu recurs. Pronunțată în ședință publică, azi 5 iunie 2007.