ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2011/2009
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2011/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului penal de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 7 din 20 ianuarie 2009 a Curții de Apel Iași, secția penală, în temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul M.I., împotriva rezoluției procurorului din 14 septembrie 2007, dată în dosarul nr. 44/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași și, respectiv, a rezoluției din 15 noiembrie 2007 dată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași în dosarul nr. 1067/II/2/2007, rezoluții pe care le-a menținut. A fost obligat petentul să plătească statului 250 lei cheltuieli judiciare, din care 100 lei reprezintă onorariul avocatului desemnat din oficiu.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele: Prin plângerile adresate organelor de urmărire penală, cât și Consiliului Superior al Magistraturii, petiționarul M.I., deținut în prezent în Penitenciarul Iași, unde execută pedeapsa de 15 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor, a reclamat faptul că numitele S.C.C. și T.A.M., magistrați judecători în cadrul Judecătoriei Hârlău și A.M.I. – magistrat procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârlău au săvârșit infracțiunile prevăzute de art. 246 C. pen., art. 242 și art. 264 C. pen. Astfel s-a reținut că pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârlău, numitul M.I. a avut înregistrat dosarul nr. 100/P/2006, unde a avut calitatea de partea vătămată.
Prin rezoluția din 27 martie 2006, magistratul procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârlău a confirmat propunerea organului de cercetare penală de a nu se începe urmărirea penală față de persoanele împotriva cărora a fost formulată plângerea pentru infracțiunile prevăzute de art. 192 alin. (2), art. 217 alin. (1), art. 220 alin. (2) C. pen. Prin aceeași rezoluție s-a dispus ca plângerea petiționarului M.I. să fie înaintată Judecătoriei Hârlău, în vederea judecării persoanelor față de care a fost formulată plângerea sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 205 C. pen., art. 206 C. pen., art. 193 C. pen. A fost înregistrată sub nr. 672/2006 respectiva plângere.
În dosarul nr. 672/2006, petiționarul M.I. a reclamat faptul că magistrații judecători S.C. și T.A., la termenul de judecată din 30 octombrie 2006, au sustras din dosar actele înaintate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Hârlău; că la termenul din 30 noiembrie 2006, deși a recuzat completul de judecată, magistratul procuror A.M., care a participat la judecarea cauzei, a solicitat președintelui completului – T.A. – să judece în continuare cauza, solicitare căreia președintele de complet i-a dat curs, procedând la audierea părții vătămate M.I., ceea ce a constituit un abuz al ambilor magistrați; că la termenul din 21 mai 2007 magistratul judecător T.A. a săvârșit o altă modalitate a abuzului, ce a constat în faptul că a trecut la audierea inculpaților, deși petiționarul solicitase termen pentru a studia dosarul.
Petiționarul M.I. a mai formulat împotriva magistratului judecător S.C. plângere pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu în dosarul nr. 890/2006, întrucât la termenul din 12 iunie 2006, deși sus-numitul a formulat cerere de recuzare a completului, magistratul i-a comunicat faptul că cererea va fi soluționată a doua zi; a schimbat plângerile; nu a înregistrat plângerea împotriva soluției nr. 202/P/2006 și nu a pus cauza pe rol, cât și pentru infracțiunea prevăzută de art. 264 C. pen. Prin rezoluția nr. 44/P/2007 din 14 septembrie 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistrații S.C.C. pentru infracțiunile prevăzute de art. 246 C. pen., art. 248 C. pen., art. 264 C. pen., art. 242 C. pen.
și art. 289 C. pen., T.A.M. pentru infracțiunile prevăzute de art. 246 C. pen. și art. 242 C. pen. și A.M.I. pentru art. 246 C. pen., întrucât faptele sesizate nu s-au dovedit a fi săvârșite. Împotriva acestei rezoluții a formulat plângere la procurorul ierarhic superior, care prin rezoluția nr. 1067/II/2/2007 din 15 noiembrie 2007 a respins-o ca nefondată. Nemulțumit de modul de soluționare al plângerii sale, petiționarul M.I. s-a adresat, conform art. 278 1 C. proc. pen., instanței, invocând nelegalitatea rezoluției și susținând că magistrații se fac vinovați de săvârșirea infracțiunilor, dispunându-se în mod greșit neînceperea urmăririi penale. Instanța de fond a constatat că rezoluția nr. 44/P/2007 prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale este legală și temeinică.
Din actele premergătoare efectuate în cauză nu au rezultat indicii de săvârșire a vreunei fapte penale de către magistrații S.C., T.A. și A.M. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 242, art. 246, art. 248, art. 264 și art. 289 C. pen. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs petiționarul M.I., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, desființarea rezoluției și trimiterea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale. Judecând plângerea, instanța de fond a verificat rezoluția dată de procuror pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, analizând amănunțit toate împrejurările și aspectele sesizate de petiționar, modul în care ele se regăsesc în dovezile efectuate și în concluziile stabilite de organele de urmărire penală.
În mod întemeiat instanța de fond a reținut că actele pretins a fi sustrase de către magistrați există la dosar la filele 1-5, că partea vătămată nu a fost audiată, datorită termenelor acordate pentru soluționarea cererilor de recuzare, că audierea inculpaților a fost făcută cu respectarea dispozițiilor art. 71-72 C. proc. pen., că au fost respectate dispozițiile art. 52 alin. (1) C. proc. pen. în soluționarea cererilor de recuzare. Începerea urmăririi penale este condiționată de existența unor temeiuri suficiente care să confirme că o anumită persoană se face culpabilă de săvârșirea unor infracțiuni. Totodată trebuie să se constate că nu există vreunul din cazurile prevăzute de art. 10 C. proc.
pen. în care punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale este împiedicată. Deși în cuprinsul plângerilor sale petiționarul invocă anumite aspecte pe care le consideră de natură penală, nu se poate desprinde ideea că magistrații au acționat în sensul de a vătăma interesele ci de a soluționa cât mai eficient situația juridică creată. Faptul că petiționarul este nemulțumit de modul cum magistrații au soluționat cauza sa nu e de natură să conducă la concluzia că în cauză au fost săvârșite fapte de natură penală. Mai mult, hotărârile pronunțate de magistrați sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege și nu pot constitui fapte penale în funcție de nemulțumirea părților. A admite această posibilitate ar însemna să se poată cenzura pe calea penală principiul consfințit în art. 124 alin. (3) din Constituția României: „judecătorii sunt independenți și se supun numai legii”, ceea ce ar reprezenta o atingere adusă statului de drept.
Susținerile petiționarului cu privire la refuzul procurorului de a-l audia sunt nefondate, atâta timp cât din procesul verbal întocmit de funcționarii cu regim special din cadrul Penitenciarului cu Regim de Maximă Siguranță București rezultă că deținutul a refuzat să semneze dovada de îndeplinire a procedurii de luare la cunoștință. Criticile petiționarului cu privire la modul de soluționare a cererii de recuzare a judecătorului Cenușă Maria, de către aceasta sunt nefondate. Conform încheierii dată în camera de consiliu de la 23 decembrie 2008, cererea a fost soluționată de judecătorul I.E.C. (fila 106 dosar instanță). Mai mult, asigurarea dreptului petiționarului la apărare de către judecătorul fondului dovedește încă o dată grija magistratului în respectarea drepturilor acestuia, buna credință în soluționarea cauzei, acest aspect neputând face obiectul plângerii penale.
Față de aceste considerente, în absența dovezilor, actul emis de magistrați în exercitarea atribuțiilor de serviciu nu poate constitui un abuz în sens penal sau conduce la concluzia că întrunește conținutul constitutiv al altor infracțiuni, doar pentru faptul că nemulțumește una din părți, câtă vreme au acționat cu bună-credință. Conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul petiționarului M.I. împotriva sentinței penale nr. 7 din 20 ianuarie 2009 a Curții de Apel Iași, secția penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul M.I. împotriva sentinței penale nr. 7 din 20 ianuarie 2009 a Curții de Apel Iași, secția penală. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 600 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 28 mai 2009.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.