ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2011/2009

Asupra recursului penal de

față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 7

din 20 ianuarie 2009 a Curții de Apel Iași, secția penală, în temeiul art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată

de petentul M.I., împotriva rezoluției procurorului din 14 septembrie 2007,

dată în dosarul nr. 44/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași

și, respectiv, a rezoluției din 15 noiembrie 2007 dată de procurorul general al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași în dosarul nr. 1067/II/2/2007,

rezoluții pe care le-a menținut.

A fost obligat petentul să

plătească statului 250 lei cheltuieli judiciare, din care 100 lei reprezintă

onorariul avocatului desemnat din oficiu.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin plângerile adresate

organelor de urmărire penală, cât și Consiliului Superior al Magistraturii,

petiționarul M.I., deținut în prezent în Penitenciarul Iași, unde execută

pedeapsa de 15 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor, a

reclamat faptul că numitele S.C.C. și T.A.M., magistrați judecători în cadrul

Judecătoriei Hârlău și A.M.I. – magistrat procuror în cadrul Parchetului de pe

lângă Judecătoria Hârlău au săvârșit infracțiunile prevăzute de art. 246 C.

pen., art. 242 și art. 264 C. pen.

Astfel s-a reținut că pe

rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârlău, numitul M.I. a avut

înregistrat dosarul nr. 100/P/2006, unde a avut calitatea de partea vătămată.

Prin rezoluția din 27 martie 2006, magistratul procuror din cadrul Parchetului

de pe lângă Judecătoria Hârlău a confirmat propunerea organului de cercetare

penală de a nu se începe urmărirea penală față de persoanele împotriva cărora a

fost formulată plângerea pentru infracțiunile prevăzute de art. 192 alin. (2),

art. 217 alin. (1), art. 220 alin. (2) C. pen.

Prin aceeași rezoluție s-a

dispus ca plângerea petiționarului M.I. să fie înaintată Judecătoriei Hârlău,

în vederea judecării persoanelor față de care a fost formulată plângerea sub

aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 205 C. pen., art. 206 C.

pen., art. 193 C. pen. A fost înregistrată sub nr. 672/2006 respectiva

plângere.

În dosarul nr. 672/2006,

petiționarul M.I. a reclamat faptul că magistrații judecători S.C. și T.A., la

termenul de judecată din 30 octombrie 2006, au sustras din dosar actele

înaintate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Hârlău; că la termenul din 30

noiembrie 2006, deși a recuzat completul de judecată, magistratul procuror A.M.,

care a participat la judecarea cauzei, a solicitat președintelui completului – T.A.

– să judece în continuare cauza, solicitare căreia președintele de complet i-a

dat curs, procedând la audierea părții vătămate M.I., ceea ce a constituit un

abuz al ambilor magistrați; că la termenul din 21 mai 2007 magistratul

judecător T.A. a săvârșit o altă modalitate a abuzului, ce a constat în faptul

că a trecut la audierea inculpaților, deși petiționarul solicitase termen

pentru a studia dosarul.

Petiționarul M.I. a mai

formulat împotriva magistratului judecător S.C. plângere pentru săvârșirea

infracțiunii de abuz în serviciu în dosarul nr. 890/2006, întrucât la termenul

din 12 iunie 2006, deși sus-numitul a formulat cerere de recuzare a

completului, magistratul i-a comunicat faptul că cererea va fi soluționată a

doua zi; a schimbat plângerile; nu a înregistrat plângerea împotriva soluției

nr. 202/P/2006 și nu a pus cauza pe rol, cât și pentru infracțiunea prevăzută

de art. 264 C. pen.

Prin rezoluția nr. 44/P/2007

din 14 septembrie 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași s-a dispus

neînceperea urmăririi penale față de magistrații S.C.C. pentru infracțiunile

prevăzute de art. 246 C. pen., art. 248 C. pen., art. 264 C. pen., art. 242 C.

pen. și art. 289 C. pen., T.A.M. pentru infracțiunile prevăzute de art. 246 C.

pen. și art. 242 C. pen. și A.M.I. pentru art. 246 C. pen., întrucât faptele

sesizate nu s-au dovedit a fi săvârșite.

Împotriva acestei rezoluții

a formulat plângere la procurorul ierarhic superior, care prin rezoluția nr. 1067/II/2/2007

din 15 noiembrie 2007 a respins-o ca nefondată.

Nemulțumit de modul de soluționare

al plângerii sale, petiționarul M.I. s-a adresat, conform art. 278

1

C.

proc. pen., instanței, invocând nelegalitatea rezoluției și susținând că

magistrații se fac vinovați de săvârșirea infracțiunilor, dispunându-se în mod

greșit neînceperea urmăririi penale.

Instanța de fond a constatat

că rezoluția nr. 44/P/2007 prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale

este legală și temeinică.

Din actele premergătoare

efectuate în cauză nu au rezultat indicii de săvârșire a vreunei fapte penale

de către magistrații S.C., T.A. și A.M. pentru săvârșirea infracțiunilor

prevăzute de art. 242, art. 246, art. 248, art. 264 și art. 289 C. pen.

Împotriva acestei sentințe,

în termen legal, a declarat recurs petiționarul M.I., solicitând admiterea

recursului, casarea hotărârii atacate, desființarea rezoluției și trimiterea

cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale.

Judecând plângerea, instanța

de fond a verificat rezoluția dată de procuror pe baza lucrărilor și

materialului din dosarul cauzei, analizând amănunțit toate împrejurările și

aspectele sesizate de petiționar, modul în care ele se regăsesc în dovezile

efectuate și în concluziile stabilite de organele de urmărire penală.

În mod întemeiat instanța de

fond a reținut că actele pretins a fi sustrase de către magistrați există la

dosar la filele 1-5, că partea vătămată nu a fost audiată, datorită termenelor

acordate pentru soluționarea cererilor de recuzare, că audierea inculpaților a

fost făcută cu respectarea dispozițiilor art. 71-72 C. proc. pen., că au fost

respectate dispozițiile art. 52 alin. (1) C. proc. pen. în soluționarea

cererilor de recuzare.

Începerea urmăririi penale

este condiționată de existența unor temeiuri suficiente care să confirme că o

anumită persoană se face culpabilă de săvârșirea unor infracțiuni. Totodată

trebuie să se constate că nu există vreunul din cazurile prevăzute de art. 10 C.

proc. pen. în care punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale este

împiedicată.

Deși în cuprinsul

plângerilor sale petiționarul invocă anumite aspecte pe care le consideră de

natură penală, nu se poate desprinde ideea că magistrații au acționat în sensul

de a vătăma interesele ci de a soluționa cât mai eficient situația juridică

creată.

Faptul că petiționarul este

nemulțumit de modul cum magistrații au soluționat cauza sa nu e de natură să

conducă la concluzia că în cauză au fost săvârșite fapte de natură penală.

Mai mult, hotărârile

pronunțate de magistrați sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege și nu pot

constitui fapte penale în funcție de nemulțumirea părților. A admite această

posibilitate ar însemna să se poată cenzura pe calea penală principiul

consfințit în art. 124 alin. (3) din Constituția României: „judecătorii sunt

independenți și se supun numai legii”, ceea ce ar reprezenta o atingere adusă

statului de drept.

Susținerile petiționarului

cu privire la refuzul procurorului de a-l audia sunt nefondate, atâta timp cât

din procesul verbal întocmit de funcționarii cu regim special din cadrul

Penitenciarului cu Regim de Maximă Siguranță București rezultă că deținutul a

refuzat să semneze dovada de îndeplinire a procedurii de luare la cunoștință.

Criticile petiționarului cu

privire la modul de soluționare a cererii de recuzare a judecătorului Cenușă

Maria, de către aceasta sunt nefondate. Conform încheierii dată în camera de

consiliu de la 23 decembrie 2008, cererea a fost soluționată de judecătorul I.E.C.

(fila 106 dosar instanță).

Mai mult, asigurarea

dreptului petiționarului la apărare de către judecătorul fondului dovedește

încă o dată grija magistratului în respectarea drepturilor acestuia, buna

credință în soluționarea cauzei, acest aspect neputând face obiectul plângerii

penale.

Față de aceste considerente,

în absența dovezilor, actul emis de magistrați în exercitarea atribuțiilor de

serviciu nu poate constitui un abuz în sens penal sau conduce la concluzia că

întrunește conținutul constitutiv al altor infracțiuni, doar pentru faptul că

nemulțumește una din părți, câtă vreme au acționat cu bună-credință.

Conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul petiționarului

M.I. împotriva sentinței penale nr. 7 din 20 ianuarie 2009 a Curții de Apel

Iași, secția penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

petiționarul M.I. împotriva sentinței penale nr. 7 din 20 ianuarie 2009 a

Curții de Apel Iași, secția penală.

Obligă

recurentul petiționar la plata sumei de 600 lei cheltuieli judiciare către

stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 28 mai 2009.