ÎCCJ, Decizia nr. 238/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 2958 din 10 mai 2005, secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție a respins, ca tardivă, cererea formulată de G.E. privind revizuirea deciziei nr. 1618 din 8 mai 2000, a Curții Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ. S-a reținut că, la data de 29 ianuarie 2004, invocând cazul de revizuire prevăzut în art. 322 pct. 5 C. proc. civ., petentul G.E. a solicitat revizuirea deciziei menționate, prin care secția de contencios administrativ a Curții Supreme de Justiție a respins recursul declarat de către acesta împotriva deciziei nr. 1361 din 15 noiembrie 1999, a Curții de Apel București.

Potrivit art. 324 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., termenul pentru formularea cererii de revizuire este de o lună, din ziua în care au fost descoperite înscrisurile noi. Or, invocând ca act nou, sentința nr. 11.367/1996, a Judecătoriei sectorului 2 București, nu s-ar putea susține că existența și conținutul hotărârii judecătorești menționate, pronunțată în anul 1996, a fost cunoscută numai în anul 2004. Împotriva acestei decizii, revizuentul G.E. a declarat recurs, fără a invoca nici unul din cazurile de nelegalitate determinate prin art. 304 C. proc. civ. S-a susținut că instanța nu a pus în discuție motivele de ordine publică, cu referire la natura juridică a dispoziției nr. 201 din 17 februarie 1997 a Primarului General și efectele hotărârii judecătorești pronunțate în fond de Judecătoria sectorului 2 București, în soluționarea unei acțiuni în constatare.

În concluzie, recurentul a solicitat admiterea căii de atac exercitate, casarea deciziei atacate și rejudecarea cererii de revizuire. Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Potrivit art. 129 din Constituția României, revizuită, „împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii”. În raport cu principiul statuat prin textul menționat, admisibilitatea unei căi de atac și, pe cale de consecință, provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate, este condiționată de exercitarea acesteia în condițiile legii. Or, potrivit art. 328 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea pronunțată în revizuire este supusă căilor de atac prevăzute pentru hotărârea revizuită.

Așadar, în cazul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., invocat de revizuent, recursul este admisibil, numai dacă hotărârea a cărei revizuire s-a cerut, era și ea susceptibilă de recurs. Or, în cauză Completul de 9 judecători a fost sesizat cu recursul declarat împotriva deciziei prin care secția de contencios administrativ și fiscal s-a pronunțat asupra unei cereri de revizuire, întemeiată pe cazul prevăzut în art. 322 pct. 5 C. proc. civ., privind retractarea unei hotărâri irevocabile pronunțate de aceeași secție, în recurs. Așadar, hotărârea a cărei revizuire s-a cerut, era irevocabilă și, în consecință, nesusceptibilă de reformare pe calea exercitării unui nou recurs. Se constată, așadar, că recursul declarat de revizuentul menționat nu este admisibil, potrivit dreptului comun, ca urmare a neîndeplinirii condiției prevăzute de art. 299 C. proc.

civ., cu referire la existența unei hotărâri susceptibile de reformare pe această cale, determinată ca atare de lege. Or, recunoașterea unei căi de atac în alte situații, decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalității acestora, precum și al principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept. Pe de altă parte, soluționarea prezentului recurs, ce nu privește o cauză soluționată în primă instanță de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, excede competenței atribuite Completului de 9 judecători, prin art. 22 din Legea nr. 304/2004. Or, normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege, sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României.

Drept urmare, neobservarea acestora este sancționată cu nulitatea hotărârii judecătorești pronunțate cu nesocotirea lor. Așadar, recursul nu este admisibil, nici potrivit legii speciale, așa încât excepția invocată se constată a fi întemeiată. În consecință, pentru considerentele ce preced, Curtea va respinge recursul declarat de revizuentul G.E., ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de revizuentul G.E. împotriva deciziei nr. 2958 din 10 mai 2005, pronunțată de secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în dosarul nr. 1831/2004, ca inadmisibil. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 septembrie 2005.