Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 17.05.2005
respins

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4053/2005

HOTĂRÂRE
17.05.2005
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4053/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Decizia civilă nr. 5214 din 21 septembrie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă, s-a constatat nul recursul declarat de V.M. contra deciziei civile nr. 153 A din 10 martie 2003 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, întrucât nu au fost depuse motivele de recurs. În cererea declarativă de recurs recurenta menționează: „Atașez acestei cereri motivele de recurs în 3 exemplare”, fără, însă, a le depune; primul termen de recurs a fost la 23 martie 2004 (înregistrat la 24 aprilie 2003), iar cel de-al doilea la 21 septembrie 2004. Contra acestei decizii recurenta a înregistrat la 26 octombrie 2004 cererea de revizuire, în care invocă art. 322 pct. 2, 4 și 5 C. proc.

civ. dar nu a depus înscrisurile declarate false și nici pe cele noi, așa cum menționează în cerere. Pe de altă parte, notele scrise depuse de recurenta revizuientă pentru termenul din 21 septembrie 2004 nu pot fi primite ca motive de recurs, ele nefiind înregistrate ca atare și în termenul prev. de art. 301 rap. la art. 306 alin. (1) C. proc. civ. În sfârșit, nici comunicarea nr. 337/P/2005 prin care i se transmite revizuientei, de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, rezoluția din 31 martie 2005 de neînceperea urmăririi penale contra judecătorilor care au pronunțat sentința civilă nr. 2605 din 4 martie 1997, nu constituie act nou, în sensul art. 322 pct. 5 C. proc. civ., și nici proba actului fals (s.c.

nr. 2605/1997) invocat în cererea de revizuire.

DECIDE: Respinge ca nefondată cererea de revizuire formulată de revizuienta V.M. împotriva deciziei nr. 5214 din 21 septembrie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 mai 2005.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2005-11-01
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8663/2005
Asupra cererii de revizuire de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Constată că prin cererea înregistrată sub nr. de mai sus revizuienții V.V. și G.V. au solicitat în contradictoriu cu intimații C.I.E. și municip
ÎCCJ 2005-10-26
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5012/2005
a s-a dat cu încălcarea dispozițiilor art. 304 pct. 6 C. proc. civ. și art. 720 3 C. proc. civ., acordând intimatei – pârâte ceea ce nu a cerut prin cererea reconvențională - hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal și aplică greșit
ÎCCJ 2003-12-09
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5254/2003
Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. La data de 20 decembrie 2002 s-a înregistrat cererea de revizuire a deciziei nr. 4081 din 19 noiembrie 2002 a Curții Supreme de Justiție, sec
ÎCCJ 2007-11-07
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5308/2007
Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel și motivele de revizuire invocate de petentă, a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile cerute de dispozițiile art. 394 C. proc. pen., în speță neexistând nici unul din cazurile de revizuire pr
ÎCCJ 2006-10-18
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5985/2006
și, în rejudecare, respingând plângerea formulată de petiționar împotriva rezoluției nr. 1313/P/2000 din 5 aprilie 2001 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București. Instanța a constatat că prezenta cerere de revizuire vizează, în fap
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă