ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5985/2006

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 3

din 18 ianuarie 2006, Curtea de Apel București a respins, ca inadmisibilă,

cererea de revizuire formulată de petiționara D.C. prin mandatar C.C. împotriva

sentinței penale nr. 6 din 22 ianuarie 2004 a Curții de Apel București,

definitivă prin decizia penală nr. 6586 din 22 noiembrie 2005 a Înaltei Curți

de Casație și Justiție.

Petiționara și-a întemeiat

cererea de revizuire pe dispozițiile art. 394 lit. c), d) și e) C. proc. pen.,

motivând în esență că decizia penală nr. 6586/2005 a Înaltei Curți de Casație

și Justiție precum și rezoluția nr. 1313/P/2000 a Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel București, sunt false.

Pentru a respinge cererea de

revizuire, ca inadmisibilă, instanța a reținut că, prin sentința penală nr. 6

din 22 ianuarie 2004, Curtea de Apel București a admis cererea petentei D.C.

împotriva rezoluției nr. 1313/P/2000 din 5 aprilie 2001 a Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel București și, în temeiul art. 278

1

C. proc.

pen., a desființat-o, trimițând cauza procurorului în vederea începerii urmăririi

penale față de notarul public R.O.D. sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art.

246 și art. 289 C. pen.

Prin decizia penală nr. 6586

din 22 noiembrie 2005, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile

parchetului și intimatului R.O.D., casând sentința atacată și, în rejudecare,

respingând plângerea formulată de petiționar împotriva rezoluției nr. 1313/P/2000

din 5 aprilie 2001 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

Instanța a constatat că

prezenta cerere de revizuire vizează, în fapt, decizia nr. 6585/2005 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție prin care a fost casată sentința instanței de fond

și s-a menținut rezoluția de neurmărire nr. 1313/P/2000 din 5 aprilie 2001.

Pe calea revizuirii, însă

arată instanța, pot fi atacate numai hotărâri prin care s-a dispus, după caz,

condamnarea, achitarea sau încetarea procesului penal și nu hotărâri prin care

se rezolvă aspecte incidente.

În speță, hotărârea

pronunțată în condițiile art. 278

1

C. proc. pen., de cenzurare a

soluției de neurmărire penală dispusă de procuror, care, evident, nu cuprinde o

rezolvare a fondului cauzei, nu este supusă revizuirii și, de urmare, o astfel

de cerere este inadmisibilă.

Osebit, s-a mai arătat că

nici motivul invocat de revizuient, respectiv conținutul fals al deciziei nr. 6586/2005

a Înaltei Curți de Casație și Justiție și al rezoluției nr. 1313/P/2000 din 5

aprilie 2001 a parchetului, nu este întemeiat, art. 394 lit. c) C. proc. pen.,

cerând ca un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se

cere să fi fost declarat fals, și nu însăși hotărârea.

Împotriva acestei hotărâri

revizuienta D.C., prin mandatar C.C., a declarat recurs, nemotivat în scris și

nesusținut oral, recurenta deși legal citată, neprezentându-se la dezbateri.

Recursul nu este fondat.

După pronunțarea hotărârii,

la dosar a fost atașată cererea recurentei, prin mandatar, prin care a ridicat

excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 13 alin. (1) C. proc.

pen., în sensul că ar fi o discriminare și o împiedicare a accesului liber la

justiție dispoziția din textul de lege menționat, potrivit căreia, în caz de

amnistie, prescripție sau retragere a plângerii prealabile, precum și în cazul

existenței unei cauze de nepedepsire, numai învinuitul sau inculpatul poate

cere continuarea procesului penal, nu și partea vătămată sau orice persoană

interesată în cauză.

Curtea, în aceste

circumstanțe, nu a avut posibilitatea să se pronunțe prin hotărâre însă

constată că, față de motivul care a determinat respingerea, de către instanța de

fond, a cererii de revizuire, inadmisibilitatea acesteia în raport cu natura

hotărârii a cărei revizuire s-a cerut, cererea de sesizare a Curții

Constituționale pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate a

prevederilor art. 13 alin. (1) C. proc. pen., este neîntemeiată, dispozițiile

criticate neavând legătură cu soluționarea cererii de revizuire.

Revenind la recursul

revizuientei D.C., se constată că, în adevăr hotărârile pronunțate în materia

prevăzută de art. 278

1

C. proc. pen., nu pot fi atacate pe calea

revizuirii și, de urmare, o astfel de cerere, este inadmisibilă.

Într-un singur caz, cel

prevăzut de art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., persoana în privința

cărora judecătorul, prin hotărâre definitivă, a decis că nu este cazul să se

înceapă ori să se redeschidă urmărirea penală, mai poate fi urmărită pentru

aceeași faptă și aceasta numai atunci când s-au descoperit fapte sau

împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de organele de urmărire penală și nu a

intervenit unul dintre cazurile prevăzute de art. 10 alin. (1)C. proc. pen.

Într-o astfel de situație,

reluarea urmăririi penală se dispune, potrivit art. 273 C. proc. pen., de către

procuror.

Ori, petiționara revizuientă

nu a invocat, prin cerere, descoperirea unor fapte sau împrejurări noi ce nu au

fost cunoscute de organul de urmărire penală, astfel că soluția instanței de

fond, de respingere a cererii de revizuire ca inadmisibilă, este legală și

temeinică.

Față de cele ce preced,

recursul revizuientei D.C., declarat prin mandatar C.C., urmează să fie respins

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de petiționara D.C., prin mandatar C.C. împotriva sentinței

penale nr. 3 din 18 ianuarie 2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă recurenta petiționară

la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 120 lei.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 18 octombrie 2006.