ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5101/2006

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5101/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor de la dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 43 din 14

martie 2006, Curtea de Apel București, secția I penală, a admis, în parte,

plângerea formulată de petiționara F.N.

A schimbat temeiul juridic în baza

căruia s-a pronunțat soluția vizând neînceperea urmăririi penale, privind pe

intimații făptuitori T.G. și Ț.M.M., sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art.

288 alin. (1) C. pen. (T.G.) respectiv art. 288 alin. (2) C. pen. (Ț.M.M.) prin

Ordonanța Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București nr. 1457/P/2005 din

30 septembrie 2005 și rezoluția Procurorului General al Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel București nr. 2957/II-2/2005 din 1 noiembrie 2005, în sensul

aplicării art. 13 C. pen., cu referire la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc.

pen., constatând prescripția pentru aceste fapte.

S-a stabilit că cheltuielile

judiciare rămân în sarcina statului.

Pentru a pronunța această sentință,

prima instanță a reținut că, la data de 22 noiembrie 2005, petiționara F.N. a

formulat în temeiul art. 278

1

C. proc. pen., plângere în fața

instanței, împotriva rezoluției Procurorului General al Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel București din 1 noiembrie 2005 în dosarul nr. 2957/II-2/2005 și

a Ordonanței nr. 1457/P/2005 din 30 septembrie 2005 a Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel București, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale

privind pe numiții: Ț.M.M., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de

art. 289 cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., art. 246 C. pen., cu aplicarea art.

33 lit. a) C. pen., art. 288 alin. (2) C. pen., și art. 249 C. pen., toate cu

aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., și T.G., sub aspectul săvârșirii

infracțiunilor prevăzute de art. 208 alin. (2) C. pen., fals în înscrisuri sub

semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C.

pen.; uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C.

pen.; art. 288 alin. (1) C. pen.; art. 25 C. pen., raportat la art. 289 C. pen.,

și respectiv art. 25 C. pen., raportat la art. 246 C. pen., toate cu aplicarea art.

33 lit. a) C. pen.

Prin aceeași ordonanță a Parchetului

de pe lângă Curtea de Apel București, s-a disjuns cauza față de numitul T.G.,

în vederea efectuării de cercetări penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii

prevăzută de art. 215 alin. (3) C. pen.

S-a format astfel, pe rolul Curții

de Apel București, secția I penală, dosarul nr. 3723/2005.

Prin plângerea formulată,

petiționara a solicitat admiterea acesteia, desființarea rezoluției

Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și

reținerea cauzei spre rejudecare.

Motivele plângerii formulată de

petiționara F.N. a vizat soluția de neîncepere a urmăririi penale dată în

temeiul prevederilor art. 288 alin. (4) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin.

(1) lit. a) C. proc. pen., sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art.

288 alin. (1) C. pen., în ceea ce îl privește pe intimatul T.G. și în același

temei și sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 288 alin. (2)

și art. 249 C. pen., în ceea ce o privește pe intimata Ț.M.M.

În fapt, prin Ordonanța nr. 1457/2005

a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, confirmată de Procurorul

General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București s-a dispus

neînceperea urmăririi penale în ceea ce-l privește pe numitul T.G. în baza art.

10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., cu aplicarea art. 13 și art. 122 alin. (1) lit.

d) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 208 alin. (2), art.

290 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., art. 291 C. pen., cu aplicarea

art. 33 lit. a) C. pen., art. 25 C. pen., raportat la art. 289 C. pen., și

respectiv art. 25 C. pen., raportat la art. 246 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit.

a) C. pen., iar în baza art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., s-a dispus

neînceperea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 288

alin. (1) C. pen.

În ceea ce o privește pe numita Ț.M.M.

s-a dispus în baza art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., cu aplicarea art. 13

și art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen., neînceperea urmăririi penale pentru

săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 289 C. pen., și art. 246 C. pen.,

cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., și în baza art. 10 alin. (1) lit. a) C.

proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii

prevăzută de art. 288 alin. (2) C. pen., și art. 249 C. pen.

Pentru a dispune astfel, Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel București a reținut, urmare plângerii formulate de

numita F.N., la data de 6 iulie 2005 (dosar nr. 1457/P/2005 al Parchetului de

pe lângă Curtea de Apel București), prin care solicită a se efectua cercetări

penale în ceea ce îi privește pe T.G. și Ț.M.M., în sensul că:

- în cursul anului 1996, numitul T.G.

i-ar fi sustras de la domiciliu un înscris sub semnătură privată, privind

înstrăinarea unui teren în suprafață de 1500 mp, proprietatea petiționarei;

- în cursul anului 2000, T.G. ar fi

indus-o în eroare, determinând-o să semneze, în calitate de vânzătoare, un act

privind înstrăinarea terenului în suprafață de 513 mp, deținut în coproprietate

și de moștenitorii defunctului P.P.;

- urmare cererilor semnate în fals

și înregistrate la Biroul Notarului Public Ț.M.M., notarul public Ț.M.M. a

procedat la autentificarea contractelor de vânzare-cumpărare nr. 132 și

respectiv nr. 133 din data de 25 iulie 2000, prin care numitul T.G. a dobândit

dreptul de proprietate asupra terenurilor arabile în suprafață totală de 1000

mp, situate în extravilanul comunei Popești - Leordeni, tarla 55/1, parcelele

49 și 50 și moștenite de către numita F.N. de la defuncții V.Șt. și F.I.;

- prin încheierile de autentificare nr.

132 și respectiv 133 din 25 iulie 2000, notarul public Ț.M.M. ar fi atestat, în

mod nereal, prezența numitei F.N. la biroul său notarial și semnarea de către

aceasta din urmă a tuturor exemplarelor celor două contracte de

vânzare-cumpărare menționate mai sus;

- la baza perfectării contractelor

respective au stat următoarele înscrisuri: certificatul fiscal nr. 1336 din 25

iulie 2000, emis de către primarul comunei Popești  Leordeni, T.G., urmare a

cererii semnate în fals și înregistrate la Primăria comunei Popești - Leordeni

sub nr. 2599 din 15 martie 2000; oferta de vânzare întocmită și semnată în fals

și înregistrată la Primăria comunei Popești - Leordeni sub nr. 2236 din 3

martie 2000; certificatul de sarcini nr. 697 din 25 iulie 2000, emis de

grefierul D.C. de la Judecătoria Buftea, urmare a cererii completate și semnate

în fals la data de 19 iulie 2000.

Din probele administrate în cauză

s-a apreciat că faptele numitului T.G. ar întruni elementele constitutive ale

infracțiunilor prevăzute de art. 208 alin. (2) C. pen.; art. 215 alin. (3) C.

pen., art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., art. 291 cu

aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., și art. 25 C. pen., raportat la art. 289 C.

pen., respectiv art. 25 C. pen., raportat la art. 246 C. pen., cu aplicarea art.

33 lit. a) C. pen., iar cele ale numitei Ț.M.M. ar întruni elementele

constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art. 289 C. pen., art. 246 C. pen.,

cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

S-a constatat că, în cauză, în

raport de data comiterii faptelor și până la soluționare, s-a scurs un termen

mai mare de 5 ani, în speță s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru cei

doi, întrucât a intervenit prescripția, art. 122 alin. (1) lit. d) C. proc.

pen.

Cu privire la celelalte fapte

săvârșire de numita Ț.M.M. și numitul T.G., art. 288 alin. (2), art. 249 C.

pen., și respectiv art. 288 alin. (1) C. pen., în cauză parchetul a dat o

soluție de neînceperea urmăririi penale, însă în temeiul prevăzut de art. 228 alin.

(4) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.,

întrucât în cauză nu există nici un indiciu cu privire la comiterea

infracțiunilor menționate mai sus, de către cei doi inculpați.

Petiționara a criticat, în plângerea

adresată instanței, în temeiul prevăzut de art. 278

1

C. proc. pen.,

că soluția de neînceperea urmăririi penale, dată în baza art. 228 alin. (4) C.

proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., privindu-i pe

cei doi, sub aspectul infracțiunilor menționate mai sus, este nelegală și

netemeinică.

Astfel, petiționara a susținut în

plângere că semnătura sa pe cele două contracte de vânzare-cumpărare

autentificate sub nr. 132 și 133 din 25 iulie 2000 a fost contrafăcută, întrucât

nu a fost niciodată în fața notarului public să semneze și că acesta

intenționat a participat la întocmirea și autentificarea actelor.

În cauză, procurorul a reținut, de

altfel, că acesta a săvârșit infracțiunile prevăzute de art. 289 C. pen. și art.

246 C. pen., însă, în pronunțarea soluției de neînceperea urmăririi penale a

operat prescripția răspunderii penale, aceasta neoperând și în ceea ce privește

infracțiunea prevăzută de art. 249 C. pen., deși, în cauză sunt elemente ce

constituie conținutul infracțiunii prevăzută de art. 289 C. pen., în sensul că

nu a fost la notarul public și deci nu și-a exprimat consimțământul,

contractele de vânzare-cumpărare au fost antedatate, ca și certificatul fiscal.

Se susține, de asemenea, că scopul

contrafacerii semnăturii a fost acela de a se evita stabilirea reală a prețului

terenurilor, pe de o parte, iar pe de altă parte, că dreptul de creanță

dobândit de numitul T.G., prin actul sub semnătură privată era prescris, era

încheiat în anul 1996, prin manopere dolozive, contractele de vânzare-cumpărare

s-a încheiat în formă autentică în anul 2000, după scurgerea termenului de 3

ani, prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958.

Prețul real în zonă era de 10

Euro/mp, iar suma de 9 milioane lei, pentru cele două terenuri de câte 500 mp,

l-a stabilit T.G., care de altfel nu are nici măcar chitanță ori dovadă

descărcătoare că au fost de acord în anul 2000 să încheie un contract de

vânzare-cumpărare pentru terenuri.

Instanța de fond, examinând actele

și lucrările dosarului a constatat că plângerea formulată de petiționara F.N. este

întemeiată și, de aceea, prin încheierea din data de 20 decembrie 2005 (dosar nr.

3723/2005) și având în vedere și prevederile art. 278

1

alin. (8) lit.

c) C. proc. pen., a admis plângerea și a desființat în parte rezoluția nr. 2597/II/2/2005

din 1 noiembrie 2005 și Ordonanța Procurorului General al Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel București nr. 1475 din 30 septembrie 2005, reținând cauza

spre rejudecare și, aceasta în virtutea prevederilor art. 278

1

alin.

(7) C. proc. pen., în cauză depunându-se ulterior și înscrisuri noi

(interogatoriu, antecontract de vânzare-cumpărare, copii din registrul general

de certificate).

S-a apreciat că în cauza dedusă

judecății, în raport și de susținerile din plângerea formulată, ca și din

probele efectuate în faza actelor premergătoare, că temeiul juridic al

neînceperii urmăririi penale dispus în baza art. 228 alin. (4) C. proc. pen., raportat

la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., în raport de cele reținute în

sarcina făptuitorilor T.G. pentru infracțiunea prevăzută de art. 288 alin. (1) C.

pen., și respectiv cea prevăzută de art. 288 alin. (2) C. pen., pentru Ț.M.M.

este nelegal și netemeinic din următoarele motive:

Din actele premergătoare efectuate

în cauză rezultă că numitul T.G. s-a preocupat de îndeplinirea tuturor

formalităților, astfel cum se desprinde din interogatoriul propus de reclamanta

F.N., la Judecătoria Buftea (dosar nr. 4383/2005), prin care recunoaște că a

semnat două cereri în data de 26 iulie 2000 prin care a solicitat redactarea și

autentificarea contractelor de vânzare-cumpărare și cererea datată 26 iulie

2000, prin care a solicitat să i se elibereze contractul de vânzare-cumpărare nr.

133 autentificat la data de 26 iulie 2000.

De asemenea, pe o serie de acte și

anume, cererea efectuată, la data de 19 iulie 2000, pentru eliberarea

certificatelor fiscale necesare încheierii contractelor de vânzare-cumpărare în

formă autentică, pe foaia de vărsământ apare că a achitat taxa de timbru în

vederea eliberării certificatelor fiscale o persoană cu numele M. De asemenea,

certificatele de sarcini se eliberează, potrivit uzanței, numai vânzătorului,

respectiv proprietarului imobilului, însă au fost ridicate de T.G. De asemenea,

conform interogatoriului depus numitul T.G. a recunoscut că încheierea

contractelor de vânzare-cumpărare s-a făcut în data de 26 iulie 2000 și nu la

25 iulie 2000, răspunsul său coroborându-se cu cele două cereri întocmite la 26

iulie 2000, prin care a solicitat redactarea și autentificarea contractelor de

vânzare-cumpărare, acesta necontestând semnătura și data de pe înscrisuri

(întrebarea 10 interogatoriu).

În ceea ce o privește pe numita Ț.M.M.,

rezultă că aceasta a antedatat contractele de vânzare-cumpărare nr. 132 și nr. 133

din 25 iulie 2000, fiind contrazisă și de susținerile numitului T.G., care a

precizat în interogatoriu că s-au autentificat în data de 26 iulie 2000. În

raport de susținerile petiționarei cum că nu a fost la notarul public nici la

data de 25 iulie 2000, nici la data de 26 iulie 2000, rezultă indubitabil că

semnătura pe contractele respective i-a fost contrafăcută și că în fața

notarului public s-a prezentat o altă persoană.

De asemenea, tot din actele

dosarului, rezultă că oferta de vânzare s-a întocmit în luna aprilie 2000, iar

numitul T.G. arată că semnătura petiționarei a fost contrafăcută cu concursul

secretarului Consiliului Local Popești - Leordeni și, deci, prin falsificarea

acestor oferte, petiționara a fost prejudiciată, în sensul că nu s-a putut

determina prețul real al imobilului.

Așa fiind, în raport de faptul că

plângerea formulată de petiționară la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

București s-a făcut la 6 iulie 2005, că faptele sesizate de aceasta vizează,

„în cursul anului 1996”, din probele administrate în faza actelor

premergătoare, rezultă că sub aspectul celor două infracțiuni, soluția de

neînceperea urmăririi penale privindu-i pe numiții făptuitori T.G., art. 288 alin.

(1) C. pen., și Ț.M.M., art. 288 alin. (2) C. pen., este nelegală în raport de

temeiul juridic reținut.

Împotriva hotărârii instanței de

fond, în termen legal au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

București și intimata Ț.M.M.

Parchetul a invocat cazurile de

casare prevăzute de art. 385

9

pct. 3 și 17

1

C. proc. pen.,

solicitând admiterea recursului, casarea sentinței și a încheierii din data de

20 decembrie 2005 și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

Astfel, hotărârea primei instanțe a

fost criticată sub aspectul greșitei admiteri a plângerii, în baza art. 278

1

alin. (8) lit. c) C. proc. pen., apreciindu-se că nu se putea aplica această

dispoziție legală în situația în care plângerea era îndreptată împotriva unei

soluții prin care se dispusese neînceperea urmăririi penale, întrucât nu s-au

efectuat activități de urmărire penală, iar actele premergătoare, în sine, nu

pot constitui mijloace de probă.

De asemenea, sentința a mai fost

criticată și sub aspectul nesoluționării, în fond a cauzei, deoarece instanța

de fond care trebuia să pronunțe una din soluțiile prevăzute de art. 345 C.

proc. pen., respectiv „condamnarea, achitare sau încetarea procesului penal” a

schimbat doar temeiul juridic care a stat la baza ordonanței de neîncepere a

urmăririi penale pentru care se dispune neînceperea urmăririi penale este

procurorul care supraveghează urmărirea penală iar instanța de judecată este

ținută de încadrarea juridică a măsurii luată de acesta, ea neputând dispune

decât achitarea sau încetarea procesului penal și nu neînceperea urmăririi

penale.

Un alt motiv de recurs formulat de

intimata Ț.M.M. a vizat aspectul incidenței cazului de incompatibilitate

prevăzut de art. 47 alin. (2) C. proc. pen., în care s-a aflat judecătorul

fondului care, anterior, admițând plângerea prin încheierea din 20 decembrie

2005, își exprimase părerea cu privire la soluția ce ar putea fi pronunțată în

cauză.

De asemenea, prin recursul formulat,

intimata a criticat și soluționarea cauzei pe fond, apreciind că hotărârea dată

este în contradicție cu probele administrate, nefiind întrunite elementele

constitutive ale infracțiunilor reținute în sarcina sa.

Un alt motiv de recurs formulat de

parchet, susținut și de procuror cu ocazia dezbaterii cauzei pe fond, vizează

cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 3 C. proc. pen., în

sensul că judecătorul care a soluționat cauza în primă instanță s-a aflat în

situația de incompatibilitate prevăzută de art. 47 alin. (2) C. proc. pen.

deoarece, admițând plângerea în baza art. 278

1

alin. (8) C. proc.

pen., și-a exprimat opinia în legătură cu existența probelor de vinovăție a

intimaților.

Intimata Ț.M.M., prin recursul

formulat, a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 3,

9, 17 și 19 C. proc. pen., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței

atacate și a încheierii din 20 decembrie 2005 și trimiterea cauzei spre

rejudecare la instanța de fond.

În motivarea recursului aceasta a

arătat că încheierea de ședință din data de 20 decembrie 2005 este nelegală și

netemeinică, fiind lovită de nulitate relativă, întrucât s-a admis plângerea

petiționarei deși în cauză nu s-au efectua acte de urmărire penală.

Recurenta intimată a mai invocat

faptul că în cauză s-au încălcat normele legale privitoare la competența

funcțională a instanței de judecată, deoarece singurul organ care este în drept

a hotărî temeiul.

Examinând recursurile declarate de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și intimata Ț.M.M., Înalta Curte

apreciată că acestea sunt fondate, pentru considerentele ce vor fi dezvoltate

în continuare.

În conținutul art. 278

1

alin.

(8) C. proc. pen., legiuitorul a prevăzut în mod expres soluțiile pe care le

poate pronunța instanța cu ocazia judecării plângerii împotriva rezoluțiilor

sau a ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată.

În cazul celei de la lit. c) se

stipulează că „admite plângerea, prin încheiere, desființează rezoluția sau

ordonanța atacată și, când probele existente la dosar sunt suficiente pentru

judecarea cauzei, reține cauza spre judecare, dispozițiile privind judecarea în

primă instanță și căile de atac, aplicându-se în mod corespunzător”.

Înalta Curte de Casație și Justiție,

secțiile unite, prin decizia nr. xv din 22 mai 2006 a admis recursul în

interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, stabilind „În aplicarea dispozițiilor art.

278

1

alin. (8) lit. c) C. proc. pen., judecătorul care prin

încheiere, admite plângerea, desființează rezoluția sau ordonanța atacată și

reține cauza spre rejudecare, apreciind că probele existente la dosar sunt

suficiente pentru judecarea cauzei, devine incompatibil să soluționeze fondul

acesteia”.

În considerentele deciziei

menționate s-a arătat că prin pronunțarea încheierii prevăzute de textul de

lege menționat, judecătorul preia în mod vădit activitatea specifică

exercitării funcțiilor de urmărire penală, devenind astfel incompatibil să

judece în continuare aceeași cauză, întrucât se încalcă principiul separațiilor

funcțiilor de urmărire penală de cele de judecată și dreptul oricărei persoane

la un proces echitabil, instituit prin art. 6 din C.A.D.O.L.F., la care România

este parte.

S-a mai reținut și faptul că, în

asemenea situații, acest judecător se pronunță, indirect, asupra soluției ce

trebuie adoptată în acea cauză, ceea ce creează pentru el și un alt motiv de

incompatibilitate, prevăzut de art. 47 alin. (2) C. proc. pen.

Din examinarea cauzei se constată că

sentința nr. 43 din 14 martie 2006 a Curții de Apel București, secția I penală,

a fost pronunțată de același judecător care a admis plângerea petiționarei F.N.

prin încheierea din 20 decembrie 2005, desființând în parte rezoluția nr. 2597/II/2/2005

din data de 1 noiembrie 2005 și ordonanța Procurorului general nr. 1475 din 30

septembrie 2005 dispusă în dosarul nr. 1457/P/2005 a Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel București.

Astfel, Înalta Curte consideră

critica formulată de procuror și intimata Ț.M.M. ca fiind întemeiată, aceasta

prevalând în examinare, în raport cu celelalte motive invocate, fiind incident

cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 3 C. proc. pen.

Față de aceste considerente, Înalta

Curte, în baza art. 385

15

pct. 2 lit. c) C. proc. pen., va admite

recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și

intimata Ț.M.M.

Se va casa sentința atacată și se va

dispune rejudecarea cauzei de către instanța de fond, respectiv Curtea de Apel

București, urmând ca reluarea judecării cauzei să se facă de la ultimul act

procedural valabil, respectiv încheierea din 20 decembrie 2005.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin.

(3) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea

de Apel București și intimata Ț.M.M. împotriva sentinței penale nr. 43 din 14

martie 2006 a Curții de Apel București, secția I penală.

Casează sentința penală sus-menționată și dispune

rejudecarea cauzei de către instanța de fond, respectiv Curtea de Apel

București.

Ultimul act procedural valabil de la care se va relua

judecarea cauzei este încheierea din 20 decembrie 2005.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 7 septembrie 2006.