ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5101/2006

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 43 din 14 martie 2006, Curtea de Apel București, secția I penală, a admis, în parte, plângerea formulată de petiționara F.N. A schimbat temeiul juridic în baza căruia s-a pronunțat soluția vizând neînceperea urmăririi penale, privind pe intimații făptuitori T.G. și Ț.M.M., sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 288 alin. (1) C. pen. (T.G.) respectiv art. 288 alin. (2) C. pen. (Ț.M.M.) prin Ordonanța Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București nr. 1457/P/2005 din 30 septembrie 2005 și rezoluția Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București nr. 2957/II-2/2005 din 1 noiembrie 2005, în sensul aplicării art. 13 C. pen., cu referire la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc.

pen., constatând prescripția pentru aceste fapte. S-a stabilit că cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, la data de 22 noiembrie 2005, petiționara F.N. a formulat în temeiul art. 278 1 C. proc.

pen., plângere în fața instanței, împotriva rezoluției Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București din 1 noiembrie 2005 în dosarul nr. 2957/II-2/2005 și a Ordonanței nr. 1457/P/2005 din 30 septembrie 2005 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale privind pe numiții: Ț.M.M., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 289 cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., art. 246 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., art. 288 alin. (2) C. pen., și art. 249 C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., și T.G., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 208 alin. (2) C. pen., fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.; uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.; art. 288 alin. (1) C. pen.; art. 25 C. pen., raportat la art. 289 C. pen., și respectiv art. 25 C. pen., raportat la art. 246 C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Prin aceeași ordonanță a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, s-a disjuns cauza față de numitul T.G., în vederea efectuării de cercetări penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 215 alin. (3) C. pen. S-a format astfel, pe rolul Curții de Apel București, secția I penală, dosarul nr. 3723/2005. Prin plângerea formulată, petiționara a solicitat admiterea acesteia, desființarea rezoluției Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și reținerea cauzei spre rejudecare. Motivele plângerii formulată de petiționara F.N. a vizat soluția de neîncepere a urmăririi penale dată în temeiul prevederilor art. 288 alin. (4) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc.

pen., sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 288 alin. (1) C. pen., în ceea ce îl privește pe intimatul T.G. și în același temei și sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 288 alin. (2) și art. 249 C. pen., în ceea ce o privește pe intimata Ț.M.M. În fapt, prin Ordonanța nr. 1457/2005 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, confirmată de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București s-a dispus neînceperea urmăririi penale în ceea ce-l privește pe numitul T.G. în baza art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc.

pen., cu aplicarea art. 13 și art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 208 alin. (2), art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., art. 25 C. pen., raportat la art. 289 C. pen., și respectiv art. 25 C. pen., raportat la art. 246 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., iar în baza art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 288 alin. (1) C. pen. În ceea ce o privește pe numita Ț.M.M. s-a dispus în baza art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., cu aplicarea art. 13 și art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen., neînceperea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 289 C. pen., și art. 246 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., și în baza art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc.

pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 288 alin. (2) C. pen., și art. 249 C. pen. Pentru a dispune astfel, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a reținut, urmare plângerii formulate de numita F.N., la data de 6 iulie 2005 (dosar nr. 1457/P/2005 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București), prin care solicită a se efectua cercetări penale în ceea ce îi privește pe T.G. și Ț.M.M., în sensul că: - în cursul anului 1996, numitul T.G. i-ar fi sustras de la domiciliu un înscris sub semnătură privată, privind înstrăinarea unui teren în suprafață de 1500 mp, proprietatea petiționarei; - în cursul anului 2000, T.G.

ar fi indus-o în eroare, determinând-o să semneze, în calitate de vânzătoare, un act privind înstrăinarea terenului în suprafață de 513 mp, deținut în coproprietate și de moștenitorii defunctului P.P.; - urmare cererilor semnate în fals și înregistrate la Biroul Notarului Public Ț.M.M., notarul public Ț.M.M. a procedat la autentificarea contractelor de vânzare-cumpărare nr. 132 și respectiv nr. 133 din data de 25 iulie 2000, prin care numitul T.G. a dobândit dreptul de proprietate asupra terenurilor arabile în suprafață totală de 1000 mp, situate în extravilanul comunei Popești - Leordeni, tarla 55/1, parcelele 49 și 50 și moștenite de către numita F.N. de la defuncții V.Șt. și F.I.; - prin încheierile de autentificare nr. 132 și respectiv 133 din 25 iulie 2000, notarul public Ț.M.M.

ar fi atestat, în mod nereal, prezența numitei F.N. la biroul său notarial și semnarea de către aceasta din urmă a tuturor exemplarelor celor două contracte de vânzare-cumpărare menționate mai sus; - la baza perfectării contractelor respective au stat următoarele înscrisuri: certificatul fiscal nr. 1336 din 25 iulie 2000, emis de către primarul comunei Popești Leordeni, T.G., urmare a cererii semnate în fals și înregistrate la Primăria comunei Popești - Leordeni sub nr. 2599 din 15 martie 2000; oferta de vânzare întocmită și semnată în fals și înregistrată la Primăria comunei Popești - Leordeni sub nr. 2236 din 3 martie 2000; certificatul de sarcini nr. 697 din 25 iulie 2000, emis de grefierul D.C.

de la Judecătoria Buftea, urmare a cererii completate și semnate în fals la data de 19 iulie 2000. Din probele administrate în cauză s-a apreciat că faptele numitului T.G. ar întruni elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art. 208 alin. (2) C. pen.; art. 215 alin. (3) C. pen., art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., art. 291 cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., și art. 25 C. pen., raportat la art. 289 C. pen., respectiv art. 25 C. pen., raportat la art. 246 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., iar cele ale numitei Ț.M.M. ar întruni elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art. 289 C. pen., art. 246 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

S-a constatat că, în cauză, în raport de data comiterii faptelor și până la soluționare, s-a scurs un termen mai mare de 5 ani, în speță s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru cei doi, întrucât a intervenit prescripția, art. 122 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. Cu privire la celelalte fapte săvârșire de numita Ț.M.M. și numitul T.G., art. 288 alin. (2), art. 249 C. pen., și respectiv art. 288 alin. (1) C. pen., în cauză parchetul a dat o soluție de neînceperea urmăririi penale, însă în temeiul prevăzut de art. 228 alin. (4) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., întrucât în cauză nu există nici un indiciu cu privire la comiterea infracțiunilor menționate mai sus, de către cei doi inculpați.

Petiționara a criticat, în plângerea adresată instanței, în temeiul prevăzut de art. 278 1 C. proc. pen., că soluția de neînceperea urmăririi penale, dată în baza art. 228 alin. (4) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., privindu-i pe cei doi, sub aspectul infracțiunilor menționate mai sus, este nelegală și netemeinică. Astfel, petiționara a susținut în plângere că semnătura sa pe cele două contracte de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 132 și 133 din 25 iulie 2000 a fost contrafăcută, întrucât nu a fost niciodată în fața notarului public să semneze și că acesta intenționat a participat la întocmirea și autentificarea actelor. În cauză, procurorul a reținut, de altfel, că acesta a săvârșit infracțiunile prevăzute de art. 289 C. pen.

și art. 246 C. pen., însă, în pronunțarea soluției de neînceperea urmăririi penale a operat prescripția răspunderii penale, aceasta neoperând și în ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 249 C. pen., deși, în cauză sunt elemente ce constituie conținutul infracțiunii prevăzută de art. 289 C. pen., în sensul că nu a fost la notarul public și deci nu și-a exprimat consimțământul, contractele de vânzare-cumpărare au fost antedatate, ca și certificatul fiscal. Se susține, de asemenea, că scopul contrafacerii semnăturii a fost acela de a se evita stabilirea reală a prețului terenurilor, pe de o parte, iar pe de altă parte, că dreptul de creanță dobândit de numitul T.G., prin actul sub semnătură privată era prescris, era încheiat în anul 1996, prin manopere dolozive, contractele de vânzare-cumpărare s-a încheiat în formă autentică în anul 2000, după scurgerea termenului de 3 ani, prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958.

Prețul real în zonă era de 10 Euro/mp, iar suma de 9 milioane lei, pentru cele două terenuri de câte 500 mp, l-a stabilit T.G., care de altfel nu are nici măcar chitanță ori dovadă descărcătoare că au fost de acord în anul 2000 să încheie un contract de vânzare-cumpărare pentru terenuri. Instanța de fond, examinând actele și lucrările dosarului a constatat că plângerea formulată de petiționara F.N. este întemeiată și, de aceea, prin încheierea din data de 20 decembrie 2005 (dosar nr. 3723/2005) și având în vedere și prevederile art. 278 1 alin. (8) lit. c) C. proc. pen., a admis plângerea și a desființat în parte rezoluția nr. 2597/II/2/2005 din 1 noiembrie 2005 și Ordonanța Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București nr. 1475 din 30 septembrie 2005, reținând cauza spre rejudecare și, aceasta în virtutea prevederilor art. 278 1 alin. (7) C. proc.

pen., în cauză depunându-se ulterior și înscrisuri noi (interogatoriu, antecontract de vânzare-cumpărare, copii din registrul general de certificate). S-a apreciat că în cauza dedusă judecății, în raport și de susținerile din plângerea formulată, ca și din probele efectuate în faza actelor premergătoare, că temeiul juridic al neînceperii urmăririi penale dispus în baza art. 228 alin. (4) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., în raport de cele reținute în sarcina făptuitorilor T.G. pentru infracțiunea prevăzută de art. 288 alin. (1) C. pen., și respectiv cea prevăzută de art. 288 alin. (2) C. pen., pentru Ț.M.M. este nelegal și netemeinic din următoarele motive: Din actele premergătoare efectuate în cauză rezultă că numitul T.G.

s-a preocupat de îndeplinirea tuturor formalităților, astfel cum se desprinde din interogatoriul propus de reclamanta F.N., la Judecătoria Buftea (dosar nr. 4383/2005), prin care recunoaște că a semnat două cereri în data de 26 iulie 2000 prin care a solicitat redactarea și autentificarea contractelor de vânzare-cumpărare și cererea datată 26 iulie 2000, prin care a solicitat să i se elibereze contractul de vânzare-cumpărare nr. 133 autentificat la data de 26 iulie 2000. De asemenea, pe o serie de acte și anume, cererea efectuată, la data de 19 iulie 2000, pentru eliberarea certificatelor fiscale necesare încheierii contractelor de vânzare-cumpărare în formă autentică, pe foaia de vărsământ apare că a achitat taxa de timbru în vederea eliberării certificatelor fiscale o persoană cu numele M. De asemenea, certificatele de sarcini se eliberează, potrivit uzanței, numai vânzătorului, respectiv proprietarului imobilului, însă au fost ridicate de T.G.

De asemenea, conform interogatoriului depus numitul T.G. a recunoscut că încheierea contractelor de vânzare-cumpărare s-a făcut în data de 26 iulie 2000 și nu la 25 iulie 2000, răspunsul său coroborându-se cu cele două cereri întocmite la 26 iulie 2000, prin care a solicitat redactarea și autentificarea contractelor de vânzare-cumpărare, acesta necontestând semnătura și data de pe înscrisuri (întrebarea 10 interogatoriu). În ceea ce o privește pe numita Ț.M.M., rezultă că aceasta a antedatat contractele de vânzare-cumpărare nr. 132 și nr. 133 din 25 iulie 2000, fiind contrazisă și de susținerile numitului T.G., care a precizat în interogatoriu că s-au autentificat în data de 26 iulie 2000. În raport de susținerile petiționarei cum că nu a fost la notarul public nici la data de 25 iulie 2000, nici la data de 26 iulie 2000, rezultă indubitabil că semnătura pe contractele respective i-a fost contrafăcută și că în fața notarului public s-a prezentat o altă persoană.

De asemenea, tot din actele dosarului, rezultă că oferta de vânzare s-a întocmit în luna aprilie 2000, iar numitul T.G. arată că semnătura petiționarei a fost contrafăcută cu concursul secretarului Consiliului Local Popești - Leordeni și, deci, prin falsificarea acestor oferte, petiționara a fost prejudiciată, în sensul că nu s-a putut determina prețul real al imobilului. Așa fiind, în raport de faptul că plângerea formulată de petiționară la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București s-a făcut la 6 iulie 2005, că faptele sesizate de aceasta vizează, „în cursul anului 1996”, din probele administrate în faza actelor premergătoare, rezultă că sub aspectul celor două infracțiuni, soluția de neînceperea urmăririi penale privindu-i pe numiții făptuitori T.G., art. 288 alin. (1) C. pen., și Ț.M.M., art. 288 alin. (2) C. pen., este nelegală în raport de temeiul juridic reținut.

Împotriva hotărârii instanței de fond, în termen legal au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și intimata Ț.M.M. Parchetul a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 3 și 17 1 C. proc. pen., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței și a încheierii din data de 20 decembrie 2005 și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță. Astfel, hotărârea primei instanțe a fost criticată sub aspectul greșitei admiteri a plângerii, în baza art. 278 1 alin. (8) lit. c) C. proc. pen., apreciindu-se că nu se putea aplica această dispoziție legală în situația în care plângerea era îndreptată împotriva unei soluții prin care se dispusese neînceperea urmăririi penale, întrucât nu s-au efectuat activități de urmărire penală, iar actele premergătoare, în sine, nu pot constitui mijloace de probă.

De asemenea, sentința a mai fost criticată și sub aspectul nesoluționării, în fond a cauzei, deoarece instanța de fond care trebuia să pronunțe una din soluțiile prevăzute de art. 345 C. proc. pen., respectiv „condamnarea, achitare sau încetarea procesului penal” a schimbat doar temeiul juridic care a stat la baza ordonanței de neîncepere a urmăririi penale pentru care se dispune neînceperea urmăririi penale este procurorul care supraveghează urmărirea penală iar instanța de judecată este ținută de încadrarea juridică a măsurii luată de acesta, ea neputând dispune decât achitarea sau încetarea procesului penal și nu neînceperea urmăririi penale. Un alt motiv de recurs formulat de intimata Ț.M.M.

a vizat aspectul incidenței cazului de incompatibilitate prevăzut de art. 47 alin. (2) C. proc. pen., în care s-a aflat judecătorul fondului care, anterior, admițând plângerea prin încheierea din 20 decembrie 2005, își exprimase părerea cu privire la soluția ce ar putea fi pronunțată în cauză. De asemenea, prin recursul formulat, intimata a criticat și soluționarea cauzei pe fond, apreciind că hotărârea dată este în contradicție cu probele administrate, nefiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor reținute în sarcina sa. Un alt motiv de recurs formulat de parchet, susținut și de procuror cu ocazia dezbaterii cauzei pe fond, vizează cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 3 C. proc.

pen., în sensul că judecătorul care a soluționat cauza în primă instanță s-a aflat în situația de incompatibilitate prevăzută de art. 47 alin. (2) C. proc. pen. deoarece, admițând plângerea în baza art. 278 1 alin. (8) C. proc. pen., și-a exprimat opinia în legătură cu existența probelor de vinovăție a intimaților. Intimata Ț.M.M., prin recursul formulat, a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 3, 9, 17 și 19 C. proc. pen., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și a încheierii din 20 decembrie 2005 și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond. În motivarea recursului aceasta a arătat că încheierea de ședință din data de 20 decembrie 2005 este nelegală și netemeinică, fiind lovită de nulitate relativă, întrucât s-a admis plângerea petiționarei deși în cauză nu s-au efectua acte de urmărire penală.

Recurenta intimată a mai invocat faptul că în cauză s-au încălcat normele legale privitoare la competența funcțională a instanței de judecată, deoarece singurul organ care este în drept a hotărî temeiul. Examinând recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și intimata Ț.M.M., Înalta Curte apreciată că acestea sunt fondate, pentru considerentele ce vor fi dezvoltate în continuare. În conținutul art. 278 1 alin. (8) C. proc. pen., legiuitorul a prevăzut în mod expres soluțiile pe care le poate pronunța instanța cu ocazia judecării plângerii împotriva rezoluțiilor sau a ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată.

În cazul celei de la lit. c) se stipulează că „admite plângerea, prin încheiere, desființează rezoluția sau ordonanța atacată și, când probele existente la dosar sunt suficiente pentru judecarea cauzei, reține cauza spre judecare, dispozițiile privind judecarea în primă instanță și căile de atac, aplicându-se în mod corespunzător”. Înalta Curte de Casație și Justiție, secțiile unite, prin decizia nr. xv din 22 mai 2006 a admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, stabilind „În aplicarea dispozițiilor art. 278 1 alin. (8) lit. c) C. proc. pen., judecătorul care prin încheiere, admite plângerea, desființează rezoluția sau ordonanța atacată și reține cauza spre rejudecare, apreciind că probele existente la dosar sunt suficiente pentru judecarea cauzei, devine incompatibil să soluționeze fondul acesteia”.

În considerentele deciziei menționate s-a arătat că prin pronunțarea încheierii prevăzute de textul de lege menționat, judecătorul preia în mod vădit activitatea specifică exercitării funcțiilor de urmărire penală, devenind astfel incompatibil să judece în continuare aceeași cauză, întrucât se încalcă principiul separațiilor funcțiilor de urmărire penală de cele de judecată și dreptul oricărei persoane la un proces echitabil, instituit prin art. 6 din C.A.D.O.L.F., la care România este parte. S-a mai reținut și faptul că, în asemenea situații, acest judecător se pronunță, indirect, asupra soluției ce trebuie adoptată în acea cauză, ceea ce creează pentru el și un alt motiv de incompatibilitate, prevăzut de art. 47 alin. (2) C. proc.

pen. Din examinarea cauzei se constată că sentința nr. 43 din 14 martie 2006 a Curții de Apel București, secția I penală, a fost pronunțată de același judecător care a admis plângerea petiționarei F.N. prin încheierea din 20 decembrie 2005, desființând în parte rezoluția nr. 2597/II/2/2005 din data de 1 noiembrie 2005 și ordonanța Procurorului general nr. 1475 din 30 septembrie 2005 dispusă în dosarul nr. 1457/P/2005 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București. Astfel, Înalta Curte consideră critica formulată de procuror și intimata Ț.M.M. ca fiind întemeiată, aceasta prevalând în examinare, în raport cu celelalte motive invocate, fiind incident cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 3 C. proc.

pen. Față de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., va admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și intimata Ț.M.M. Se va casa sentința atacată și se va dispune rejudecarea cauzei de către instanța de fond, respectiv Curtea de Apel București, urmând ca reluarea judecării cauzei să se facă de la ultimul act procedural valabil, respectiv încheierea din 20 decembrie 2005. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și intimata Ț.M.M. împotriva sentinței penale nr. 43 din 14 martie 2006 a Curții de Apel București, secția I penală. Casează sentința penală sus-menționată și dispune rejudecarea cauzei de către instanța de fond, respectiv Curtea de Apel București. Ultimul act procedural valabil de la care se va relua judecarea cauzei este încheierea din 20 decembrie 2005. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 7 septembrie 2006.