ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 828/2009

Deliberând asupra recursului, se reține:

Prin sentința penală nr. 301 din 21 noiembrie 2008 a Curții de Apel

București, secția a II-a penală și pentru

cauze cu minori și de familie, a încetat procesul

penal - în baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc.

pen. - privind pe intimații T.G. sub aspectul infracțiunii prevăzută de art. 88

alin. (1) C. pen. și Ț.M.M. pentru infracțiunea prevăzută de art. 288 alin. (2)

C. pen. și art. 249 C. pen.

Instanța de fond a reținut că în raport cu

data în care se pretinde că au fost săvârșite faptele (25 iulie 2000) și data

soluționării cauzei, a curs un termen mai mare de 5 ani, aspect care potrivit art.

122 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., înlătură răspunderea penală.

În termen legal petenta Ț.M.M. a exercitat

calea ordinară de atac a recursului, criticând încheierea din 20 decembrie 2005

a instanței de fond pentru nelegalitate și netemeinicie, întrucât:

- instanța nu era competentă să efectueze o

urmărire penală;

- instanța a trecut în domeniul altei puteri

constituite de stat și anume parchetul.

Oral, în ședința de fond apărătorul intimatei a

extins motivele de recurs și la cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 9,17 și 19 C. proc. pen. în sensul că:

- instanța de fond nu s-ar fi conformat Deciziei

penale nr. 1725 din 16 mai 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție;

- hotărârea atacată nu are în vedere ordonanța

procurorului prin care s-a reținut că a intervenit prescripția răspunderii

penale doar pentru anumite fapte, or prin aceasta s-ar fi schimbat temeiurile neînceperii

urmăririi penale.

Examinând criticile în raport cu actele și lucrările

cauzei, hotărârea atacată cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de

drept – conform dispozițiilor art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen. –

Înalta Curte constată că sunt nefondate pentru cele ce vor fi expuse în

continuare.

La 6 iulie 2005, petiționara F.N. a solicitat

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București efectuarea de cercetări față

de notarul public Ț.M.M. și de numitul T.G., care, în opinia petiționarei, ar

fi săvârșit mai multe infracțiuni, urmare cărora acesta din urmă a devenit - în

dauna petiționarei - proprietar asupra unor suprafețe de teren situate pe raza

localității Popești - Leordeni, județul Ilfov.

Prin Ordonanța nr. 1457/P/2005 din 30

septembrie 2005 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, confirmată

prin Rezoluția nr. 2957/II-2/2005 din 1 noiembrie 2005 a Procurorului General

al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, s-a dispus neînceperea

urmăririi penale față de :

- Ț.M.M., notar public, sub aspectul

săvârșirii, în concurs real (art. 33 lit. a) C. pen.), a infracțiunilor de fals

intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen., și de abuz în serviciu contra

intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen., constatându-se că a

intervenit prescripția

(art.

10 lit.

g) C. proc. pen.), precum și a infracțiunilor de fals material în înscrisuri

oficiale, prevăzută de art. 288 alin. (2) C. pen., și de neglijență în

serviciu, prevăzută de art. 249 C. pen., deoarece nu există nici un indiciu cu

privire la existența faptelor ( art. 10 lit. a) C. proc. pen. ) ;

- T.G., sub aspectul săvârșirii, în concurs

real (art. 33 lit. a) C. pen.), a infracțiunilor de : furt, prevăzută de art. 208

alin. (2) C. pen., fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290

C. pen., uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen., instigare la fals

intelectual, prevăzută de art. 25, raportat la art. 289 C. pen., și instigare

la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 25,

raportat la art. 246 C. pen., constatându- se că a intervenit prescripția (art.

10 lit. g) C. proc. pen.), precum și a infracțiunii de fals material în

înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 288 alin. (1) C. pen., deoarece nu

există nici un indiciu cu privire la existența faptei (art. 10 lit. a) C. proc.

pen. ) .

Totodată, s-a dispus disjungerea cauzei față de

numitul T.G., în vederea efectuării de cercetări penale sub aspectul săvârșirii

infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (3) C. pen., și

declinarea competenței de soluționarea a lucrării disjunse în favoarea Parchetului

de pe lângă Judecătoria Buftea.

Nemulțumită, petiționara a formulat plângere la

instanță, potrivit art. 278

1

C. proc. pen.

Curtea de Apel București, secția I penală, prin

încheierea de ședință din 20 decembrie 2005 a admis, în baza art. 278

1

alin. (8) lit. c) C. proc. pen., plângerea formulată de petiționară a

desființat, în parte, atât rezoluția cât și ordonanța atacate, și a reținut

cauza " spre judecare în complet legal constituit".

Prin sentința penală nr. 43 din 14 martie 2006,

Curtea de Apel București, secția I penală, a admis, în parte, plângerea

formulată de petiționara

F.N.

,

a schimbat temeiul juridic în baza căruia s-a

pronunțat soluția vizând neînceperea urmăririi penale, privind pe intimații

făptuitori T.G. și Ț.M.M., sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 288 alin.

(1) C. pen. (T.G.) respectiv art. 288 alin. (2) C. pen., în sensul aplicării art.

13 C. pen., cu referire la art. 10 lit. a) C. proc. pen., constatând împlinită

prescripția răspunderii pentru aceste fapte.

S-a stabilit că cheltuielile judiciare rămân în

sarcina statului.

Împotriva hotărârii instanței de fond, în

termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București

și intimata Ț.M.M.

Prin decizia penală nr. 5101 din 7 septembrie

2006, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală a admis recursurile

declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de intimata Ț.M.M.,

a casat sentința și a dispus rejudecarea cauzei de către instanța de fond,

respectiv, Curtea de Apel București, stabilind, totodată, că ultimul act

procedural valabil, de la care se va relua judecarea cauzei, este încheierea

din 20 decembrie 2005.

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina

statului.

Pentru a hotărî astfel, Înalta Curte a reținut

că, potrivit Deciziei nr. 15 din 22 mai 2006 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secții unite, privind aplicarea dispozițiilor art. 278

1

alin.

(8) lit. c) C. proc. pen.,

"judecătorul care, prin încheiere, admite

plângerea, desființează rezoluția sau ordonanța atacată și reține cauza spre

judecare, apreciind că probele existente la dosar sunt suficiente pentru

judecarea cauzei, devine incompatibil să judece cauza respectivă".

Investită cu rejudecarea cauzei consecutiv

încheierii nr. 5154 din 31 octombrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția penală (regulator de competență), Curtea de Apel București,

secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie, prin sentința penală

nr. 18 din 28 ianuarie 2008, a respins, ca nefondată, "plângerea formulată

de petiționara F.N. împotriva rezoluției din 1 noiembrie 2005 a Procurorului

General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, dată în Dosarul nr.

1457/P/ 2005".

Pentru a hotărî astfel, instanța de rejudecare

a apreciat că soluția adoptată de Parchet, vizând încetarea procesului penal ca

urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale, în condițiile art. 122,

cu aplicarea art. 13 C. pen., este legală și temeinică.

Împotriva acestei din urmă sentințe,

petiționara F.N. a declarat, în termen legal recursul de față, prin care,

invocând nesocotirea prevederilor art. 385

18

alin. (1) C. proc. pen.

și a conținutului și semnificației Deciziei penale nr. 5101 din 7 septembrie

2006

a acestei Înalte Curți - prin care s-a dispus

reluarea judecății de la încheierea din 20 decembrie 2005 (a aceleiași instanțe

de fond), ca ultim act procedural valabil - a solicitat, în esență, pronunțarea

unei soluții „pe fond", potrivit art. 345 alin. (1) C. proc. pen.

Recursul este fondat în sensul celor ce urmează

:

Încheierea de ședință din 20 decembrie 2005 (

fila 128 Dosar nr. 36094/2/2005 al Curții de Apel București, secția I penală),

prin care, în primul „ciclu" procesual, s-a admis plângerea petiționarei

și, desființându-se, în parte, actele procurorului, s-a reținut cauza spre

rejudecare ( art. 278

1

alin. (8) lit. c) C. proc. pen. ), are,

neîndoielnic, caracter interlocutoriu, încât judecătorul care a pronunțat-o (de

observat că sentința subsecventă s-a pronunțat la 14 martie 2006, adică mai

înainte de adoptarea Deciziei nr. 15 din 22 mai 2006 a Înaltei Curți de Casație

și Justiție, secții unite ) nu mai putea, după epuizarea cercetării

judecătorești și a dezbaterilor, să revină asupra ei și să o respingă ( acest

lucru putând să-l facă, eventual, doar instanța de control judiciar ), ci era

obligat să procedeze potrivit art. 345 alin. (1) C. proc. pen.

Caracterul vădit interlocutoriu al acestei

încheieri trebuia avut în vedere și la rejudecarea cauzei, dispusă - după

adoptarea Deciziei nr. 15, mai sus-amintită prin decizia penală nr. 5101 din 7

decembrie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, cu atât

mai mult cu cât, prin această din urmă hotărâre, acea încheiere fusese

confirmată, în termeni expreși și neechivoci, ca ultim act procedural valabil ;

așa fiind, la rejudecarea cauzei, plângerea petiționarei nu mai putea fi

respinsă - cum greșit s-a procedat - ci trebuia să se pronunțe una din

soluțiile prevăzute de art. 345 alin. (1) C. proc. pen.

Așa fiind, prin Decizia penală nr. 1725 din 16

mai 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a apreciat că nu a fost soluționat

fondul cauzei, s-a admis recursul petentei, s-a casat sentința și s-a trimis

cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, cu recomandarea de a se da o eventuală

incidență Deciziei 48 din 4 iunie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

secțiile unite.

În rejudecare, nu au mai fost administrate

probe noi, apărătorii aleși ai petentei și intimaților – inclusiv recurenta din

prezenta cauză - solicitând aplicarea prescripției pentru toate infracțiunile

reclamate și încetarea procesului penal.

Cât timp criticile scrise și orale vizează

încheierea interlocutorie de ședință din 20 decembrie 2005, nu mai este cazul a

fi analizate din moment ce aceasta a devenit definitivă și executorie prin Decizia

penală nr. 1725 din 16 mai 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a

dispus rejudecarea cauzei pentru a se pronunța instanța de fond conform

dispozițiilor art. 345 C. proc. pen.

A trata altfel recursul înseamnă a încălca

principiul autorității de lucru judecat.

Pe cale de consecință, recursul intimatei va

fi respins ca nefondat, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen.

Văzând și prevederile art. 192 alin. (2) C.

proc. pen.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

intimata Ț.M.M. împotriva sentinței penale nr. 301 din 21 noiembrie 2008 a

Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de

familie.

Obligă recurenta intimată la plata

sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 10 martie 2009.