ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 828/2009

Deliberând asupra recursului, se reține: Prin sentința penală nr. 301 din 21 noiembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a încetat procesul penal - în baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. - privind pe intimații T.G. sub aspectul infracțiunii prevăzută de art. 88 alin. (1) C. pen. și Ț.M.M. pentru infracțiunea prevăzută de art. 288 alin. (2) C. pen. și art. 249 C. pen. Instanța de fond a reținut că în raport cu data în care se pretinde că au fost săvârșite faptele (25 iulie 2000) și data soluționării cauzei, a curs un termen mai mare de 5 ani, aspect care potrivit art. 122 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., înlătură răspunderea penală.

În termen legal petenta Ț.M.M. a exercitat calea ordinară de atac a recursului, criticând încheierea din 20 decembrie 2005 a instanței de fond pentru nelegalitate și netemeinicie, întrucât: - instanța nu era competentă să efectueze o urmărire penală; - instanța a trecut în domeniul altei puteri constituite de stat și anume parchetul. Oral, în ședința de fond apărătorul intimatei a extins motivele de recurs și la cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 9,17 și 19 C. proc. pen. în sensul că: - instanța de fond nu s-ar fi conformat Deciziei penale nr. 1725 din 16 mai 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție; - hotărârea atacată nu are în vedere ordonanța procurorului prin care s-a reținut că a intervenit prescripția răspunderii penale doar pentru anumite fapte, or prin aceasta s-ar fi schimbat temeiurile neînceperii urmăririi penale.

Examinând criticile în raport cu actele și lucrările cauzei, hotărârea atacată cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept – conform dispozițiilor art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen. – Înalta Curte constată că sunt nefondate pentru cele ce vor fi expuse în continuare. La 6 iulie 2005, petiționara F.N. a solicitat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București efectuarea de cercetări față de notarul public Ț.M.M. și de numitul T.G., care, în opinia petiționarei, ar fi săvârșit mai multe infracțiuni, urmare cărora acesta din urmă a devenit - în dauna petiționarei - proprietar asupra unor suprafețe de teren situate pe raza localității Popești - Leordeni, județul Ilfov.

Prin Ordonanța nr. 1457/P/2005 din 30 septembrie 2005 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, confirmată prin Rezoluția nr. 2957/II-2/2005 din 1 noiembrie 2005 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de : - Ț.M.M., notar public, sub aspectul săvârșirii, în concurs real (art. 33 lit. a) C. pen.), a infracțiunilor de fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen., și de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen., constatându-se că a intervenit prescripția (art. 10 lit. g) C. proc. pen.), precum și a infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 288 alin. (2) C. pen., și de neglijență în serviciu, prevăzută de art. 249 C. pen., deoarece nu există nici un indiciu cu privire la existența faptelor ( art. 10 lit. a) C. proc.

pen. ) ; - T.G., sub aspectul săvârșirii, în concurs real (art. 33 lit. a) C. pen.), a infracțiunilor de : furt, prevăzută de art. 208 alin. (2) C. pen., fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen., uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen., instigare la fals intelectual, prevăzută de art. 25, raportat la art. 289 C. pen., și instigare la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 25, raportat la art. 246 C. pen., constatându- se că a intervenit prescripția (art. 10 lit. g) C. proc. pen.), precum și a infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 288 alin. (1) C. pen., deoarece nu există nici un indiciu cu privire la existența faptei (art. 10 lit. a) C. proc.

pen. ) . Totodată, s-a dispus disjungerea cauzei față de numitul T.G., în vederea efectuării de cercetări penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (3) C. pen., și declinarea competenței de soluționarea a lucrării disjunse în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea. Nemulțumită, petiționara a formulat plângere la instanță, potrivit art. 278 1 C. proc. pen. Curtea de Apel București, secția I penală, prin încheierea de ședință din 20 decembrie 2005 a admis, în baza art. 278 1 alin. (8) lit. c) C. proc. pen., plângerea formulată de petiționară a desființat, în parte, atât rezoluția cât și ordonanța atacate, și a reținut cauza " spre judecare în complet legal constituit". Prin sentința penală nr. 43 din 14 martie 2006, Curtea de Apel București, secția I penală, a admis, în parte, plângerea formulată de petiționara F.N.

, a schimbat temeiul juridic în baza căruia s-a pronunțat soluția vizând neînceperea urmăririi penale, privind pe intimații făptuitori T.G. și Ț.M.M., sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 288 alin. (1) C. pen. (T.G.) respectiv art. 288 alin. (2) C. pen., în sensul aplicării art. 13 C. pen., cu referire la art. 10 lit. a) C. proc. pen., constatând împlinită prescripția răspunderii pentru aceste fapte. S-a stabilit că cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Împotriva hotărârii instanței de fond, în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și intimata Ț.M.M.

Prin decizia penală nr. 5101 din 7 septembrie 2006, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală a admis recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de intimata Ț.M.M., a casat sentința și a dispus rejudecarea cauzei de către instanța de fond, respectiv, Curtea de Apel București, stabilind, totodată, că ultimul act procedural valabil, de la care se va relua judecarea cauzei, este încheierea din 20 decembrie 2005. Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului. Pentru a hotărî astfel, Înalta Curte a reținut că, potrivit Deciziei nr. 15 din 22 mai 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secții unite, privind aplicarea dispozițiilor art. 278 1 alin. (8) lit. c) C. proc.

pen., "judecătorul care, prin încheiere, admite plângerea, desființează rezoluția sau ordonanța atacată și reține cauza spre judecare, apreciind că probele existente la dosar sunt suficiente pentru judecarea cauzei, devine incompatibil să judece cauza respectivă". Investită cu rejudecarea cauzei consecutiv încheierii nr. 5154 din 31 octombrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală (regulator de competență), Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie, prin sentința penală nr. 18 din 28 ianuarie 2008, a respins, ca nefondată, "plângerea formulată de petiționara F.N.

împotriva rezoluției din 1 noiembrie 2005 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, dată în Dosarul nr. 1457/P/ 2005". Pentru a hotărî astfel, instanța de rejudecare a apreciat că soluția adoptată de Parchet, vizând încetarea procesului penal ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale, în condițiile art. 122, cu aplicarea art. 13 C. pen., este legală și temeinică. Împotriva acestei din urmă sentințe, petiționara F.N. a declarat, în termen legal recursul de față, prin care, invocând nesocotirea prevederilor art. 385 18 alin. (1) C. proc. pen. și a conținutului și semnificației Deciziei penale nr. 5101 din 7 septembrie 2006 a acestei Înalte Curți - prin care s-a dispus reluarea judecății de la încheierea din 20 decembrie 2005 (a aceleiași instanțe de fond), ca ultim act procedural valabil - a solicitat, în esență, pronunțarea unei soluții „pe fond", potrivit art. 345 alin. (1) C. proc.

pen. Recursul este fondat în sensul celor ce urmează : Încheierea de ședință din 20 decembrie 2005 ( fila 128 Dosar nr. 36094/2/2005 al Curții de Apel București, secția I penală), prin care, în primul „ciclu" procesual, s-a admis plângerea petiționarei și, desființându-se, în parte, actele procurorului, s-a reținut cauza spre rejudecare ( art. 278 1 alin. (8) lit. c) C. proc. pen. ), are, neîndoielnic, caracter interlocutoriu, încât judecătorul care a pronunțat-o (de observat că sentința subsecventă s-a pronunțat la 14 martie 2006, adică mai înainte de adoptarea Deciziei nr. 15 din 22 mai 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secții unite ) nu mai putea, după epuizarea cercetării judecătorești și a dezbaterilor, să revină asupra ei și să o respingă ( acest lucru putând să-l facă, eventual, doar instanța de control judiciar ), ci era obligat să procedeze potrivit art. 345 alin. (1) C. proc.

pen. Caracterul vădit interlocutoriu al acestei încheieri trebuia avut în vedere și la rejudecarea cauzei, dispusă - după adoptarea Deciziei nr. 15, mai sus-amintită prin decizia penală nr. 5101 din 7 decembrie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, cu atât mai mult cu cât, prin această din urmă hotărâre, acea încheiere fusese confirmată, în termeni expreși și neechivoci, ca ultim act procedural valabil ; așa fiind, la rejudecarea cauzei, plângerea petiționarei nu mai putea fi respinsă - cum greșit s-a procedat - ci trebuia să se pronunțe una din soluțiile prevăzute de art. 345 alin. (1) C. proc. pen.

Așa fiind, prin Decizia penală nr. 1725 din 16 mai 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a apreciat că nu a fost soluționat fondul cauzei, s-a admis recursul petentei, s-a casat sentința și s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, cu recomandarea de a se da o eventuală incidență Deciziei 48 din 4 iunie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secțiile unite. În rejudecare, nu au mai fost administrate probe noi, apărătorii aleși ai petentei și intimaților – inclusiv recurenta din prezenta cauză - solicitând aplicarea prescripției pentru toate infracțiunile reclamate și încetarea procesului penal.

Cât timp criticile scrise și orale vizează încheierea interlocutorie de ședință din 20 decembrie 2005, nu mai este cazul a fi analizate din moment ce aceasta a devenit definitivă și executorie prin Decizia penală nr. 1725 din 16 mai 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a dispus rejudecarea cauzei pentru a se pronunța instanța de fond conform dispozițiilor art. 345 C. proc. pen. A trata altfel recursul înseamnă a încălca principiul autorității de lucru judecat. Pe cale de consecință, recursul intimatei va fi respins ca nefondat, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Văzând și prevederile art. 192 alin. (2) C. proc. pen. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de intimata Ț.M.M. împotriva sentinței penale nr. 301 din 21 noiembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurenta intimată la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 10 martie 2009.