ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3159/2009

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 12/F din 4 februarie 2009 Curtea de Apel Brașov - secția penală și pentru cauze cu minori, în temeiul art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică, pentru inculpatul P.G., din infracțiunea de fals intelectual, prevăzută și pedepsită de art. 289 C. pen. în infracțiunea de neglijență în serviciu, prevăzută de art. 249 alin. (1) C. pen. și în temeiul acestui text de lege condamnă pe inculpat la 3 luni închisoare

În temeiul art. 81 C. pen. suspendă executarea pedepsei, iar în temeiul art. 82 C. pen. fixează un termen de încercare de 2 ani și 3 luni. Face aplicarea art. 13 C. pen. cu privire la pedeapsa accesorie.

Pune în vedere inculpatului prevederile art. 83 C. pen.

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) și art. 10 lit. d) C. proc. pen. achită pe inculpatul B.M. pentru infracțiunea prevăzută de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii.

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) și art. 10 lit. a) C. proc. pen. achită pe inculpatul B.M. pentru infracțiunile prevăzute de art. 25 C. pen., raportat la art. 293 alin. (1) C. pen. și de art. 25 C. pen., raportat la art. 289 C. pen., deoarece faptele nu există.

Constată că în cauză nici o persoană nu s-a constituit parte civilă și nici parte vătămată.

În temeiul art. 14 alin. (3) lit. a) și art. 348 C. proc. pen., dispune desființarea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub numărul 2 din 26 aprilie 2001, la Biroul Notarial al inculpatul P., privind imobilul situat în Timișoara, str. M., înscris în CF X Timișoara, nr. top X1 și restabilirea situației anterioare încheierii acestui act.

În temeiul art. 189 și art. 191 C. proc. pen., obligă pe inculpatul P.G. la 700 RON cheltuieli judiciare către stat.

În esență s-a reținut că inculpatul B.M. în calitate de avocat a introdus acțiunea și a desfășurat procesul civil având reprezentarea că demersurile sale sunt legale. Cum nu s-a dovedit că el ar fi semnat în fals acțiunea, că ar fi folosit înscrisul sub semnătură privată știind că este falsificat, nu se poate reține infracțiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals și cu privire la cel de-al doilea act material s-a apreciat că după promovarea acțiunii în revendicare, când a aflat că reclamantele au decedat, nu s-a mai prezentat la instanță și nici nu și-a depus delegație de asistență judiciară, procesul civil nemafinalizându-se urmare și intervenției rudelor reclamanților.

Cum inculpatul B.M. nu a fost prezent la cabinetul notarului cu ocazia perfectării actului de vânzare-cumpărare și nici nu s-a făcut dovada determinării a două persoane neidentificate să se prezinte drept vânzători ori determinarea inculpatului P.G. să întocmească o încheiere de autentificare cu date false, s-a apreciat că fapta nu există.

Referitor la inculpatul P.G. s-a reținut că nu s-a făcut dovada că acesta ar fi trecut cu intenție date false în încheierea notarială și nici că ar fi omis cu știință să treacă datele reale în mod complet. Cum însă încheierea notarială conține și date nereale s-a apreciat că fapta sa ar întruni totuși elementele constitutive ale infracțiunii de neglijență în serviciu prev. de art. 249 C. pen. și pe cale de consecință s-a desființat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 782 din 26 aprilie 2001, restabilindu-se situația anterioară.

În termen legal, atât parchetul cât și inculpatul P.G. au exercitat calea ordinară de atac a recursului criticând hotărârea instanței de fond pentru nelegalitate și netemeinicie, astfel:

- parchetul critică greșita aplicare a dispozițiilor art. 334 C. proc. pen., în sensul că notarului îi incumbă infracțiunea prev.de art. 289 C. pen., iar inculpatul - avocat B.M. se face vinovat de săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 25 raportat la art. 293 alin. (1) C. pen., art. 25 raportat la art. 289 C. pen. și art. 290 C. pen., consideră că sunt incidente cazurile de casare prev. de art. 385

9

alin. (1) pct. 17 - 18 C. proc. pen.;

- inculpatul P.G. nu și-a motivat în scris recursul, solicitând cu ocazia judecății, încetarea procesului penal în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., intervenind prescripția răspunderii penale. Oral, cu ocazia judecății fondului recursului, avocatul din oficiu al inculpatului a invocat în principal achitarea inculpatului pentru inexistența faptei, invocând cazul de casare prev. de art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc. pen.

Examinând criticile în raport cu actele și lucrările cauzei, hotărârea atacată cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform dispozițiilor art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate pentru intervenția prescripției speciale a răspunderii penale a inculpaților, urmare extinderii efectului recursului și asupra inculpatului B.M., conform dispozițiilor art. 385

7

alin. (1) C. proc. pen., în condițiile existenței infracțiunilor imputate în sarcina inculpaților.

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara din 24 noiembrie 2003 a fost pusă în mișcare acțiunea penală și s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului P.G. sub aspectul infracțiunii prev. de art. 289 C. pen. (fapte comise la data de 26 aprilie 2001) și a inculpatul B.M. sub aspectul infracțiunilor prev. de art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., (fapte din 17 martie 2000 și 20 martie 2000), art. 25 raportat la art. 293 alin. (1) C. pen. (fapta din 26 aprilie 2001), art. 25 raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. (fapta din 26 aprilie 2001).

Soluția Curții de Apel Brașov este nelegală și netemeinică, interpretând probele aceasta a săvârșit o gravă eroare de fapt.

Astfel nu a avut în vedere că inculpatul B.M. - așa cum a recunoscut și cu ocazia audierii sale în dosarul de fond - s-a ocupat efectiv de vânzarea imobilului, el cunoscând pe cumpărătorii imobilului L.A. cât și pe S.A., de la care a aflat că nu se află în vreun grad de rudenie cu numitul T.I.

De altfel, inculpatul B.M. s-a ocupat de revendicarea imobilului fără a solicita numitului T.I. mandat special din partea proprietarilor adevărați ai imobilelor, fiind elementar că procura ar fi fost primul act pe care trebuia să-l solicite de la pretinsul intermediar. Cu toate acestea, a întocmit acțiunea în revendicare și tot contrar oricărui principiu de drept și normă de deontologie a profesiei de avocat, i-ar fi înmânat pretinsului T.I. cererea de chemare în judecată care i-ar fi fost adusă semnată de către adevărații proprietari, tot de același pretins personaj T.I.

Interesul său direct în admiterea acțiunii civile îl constituie și aspectul că deși nu avea delegație, a fost prezent la efectuarea expertizei, el plătind și onorariul expertului judiciar.

Tot el a fost acela care a indicat domiciliul ales al reclamanților la cunoștința sa mai veche R.C. și nu la cabinetul său de avocatură sau la domiciliul pretinsului nepot al acestora, T.I.

Câștigând procesul civil, tot inculpatul s-a ocupat de intabulare, susținând că a aflat ulterior de înstrăinarea acestuia, la cca. 2 ani de zile. Nimeni însă nu l-a întrebat cum a aflat acest aspect.

Apoi inculpatul a pornit un alt proces, cu același obiect, pentru terenul învecinat cu primul, în absolut aceleași condiții, fără procură pentru pretinsul T.I., fără delegație avocațială și prezent fiind la expertiza tehnico-judiciară de identificare a imobilului.

Aflând însă că în dosar s-a depus o cerere de către o rudă O.C. din Reșița a adevăraților proprietari care se aflau în Germania, inculpatul nu a mai avut curajul să se prezinte în fața instanței de judecată.

Nu lipsit de relevanță juridică în favoarea ideii că nu a existat nici un personaj cu numele de T.I. o constituie și aspectul că în prima declarație dată la poliție, inculpatul nu a menționat nici un indiciu despre acesta (anul 2003) însă subit, ulterior, și-a amintit de existența acestuia, propunând martori pro-causa care au descris o fizionomie a unui bărbat conform celor indicate de el în depoziția din fața procurorului.

Cum încă din ianuarie 2001 moștenitorii S.H. din Germania sesizase organul de urmărire penală cu faptul că persoane necunoscute revendicaseră terenurile mamei sale S.K. și mătușii sale O.A., inculpatul și-a înscenat o pretinsă dispariție a plasei cu documentele cabinetului de avocatură pe anii 1998 - 2001 din sediul Poștei Mari din Timiș, în condițiile în care susține că geanta diplomat nu i-a fost sustrasă. Și mai mult, nu zilnic, avocații umblă cu documentele cabinetului, fiind de altfel de neînchipuit că activitatea pe 4 ani încăpea într-o plasă. A depus reclamația cu pretinsul furt pentru a putea justifica inexistența unor delegații avocațiale, copii de pe acțiuni și documente care eventual ar fi stat la baza acestora. Este îndeobște cunoscut că orice hoț ar fi văzut că plasa nu prezintă importanță, conținutul cu hârtiile fiind evidente, în timp ce o geantă diplomat este mult mai atractivă pentru asemenea categorie de persoane.

Inculpatul era la curent cu sesizarea depusă la organele de poliție, fiind audiat în respectiva cauză la data de 22 noiembrie 2001.

La cca. un an după sesizarea organelor de poliție, reprezentanta petentului S.H. din Germania, martora O.C. arată că la organele de poliție, inculpatul B.M. a solicitat să fie pus în legătură cu proprietarul terenului pentru a-l cumpăra, afirmând că el este „reprezentantul unor persoane sus puse”. A insistat telefonic și ulterior în cumpărarea terenului, fiind refuzat categoric de către martoră.

Acest aspect denotă fără putință de tăgadă interesul personal manifest al inculpatului pentru cele două terenuri alăturate și plăsmuirea acțiunilor în revendicare pentru obținerea proprietății acestora, crezând că nimeni din familiile proprietarilor nu mai trăiește.

Martora R.C. la care s-a indicat adresa de citare a reclamanților decedate recunoaște că-l cunoaște pe inculpatul B.M. de mulți ani și nu a putut justifica de ce procedura de citare s-a realizat la domiciliul ei.

Expertul judiciar L.L.I. arată că deși a citat reclamantul, la expertiză s-a prezentat din partea lor, inculpatul B.M.

Sunt neverosibile depozițiile martorilor propuși de către inculpatul B.M. cu privire la existența personajului pe nume T.I., (M.S., L.P.A., C.D.), fiind greu de acceptat că persoane simple, particulare, prezente la cabinetul de avocatură, după un interval de timp de mai bine de 5 ani, pot descrie în amănunțime discuțiile purtate între avocat și un alt client și cu atât mai mult, să-l descrie pe acesta din urmă, preocupați fiind de problemele lor juridice pentru care se și aflau la cabinet.

Cu privire la aspectul că inculpatul B.M. s-a preocupat personal de terenurile respective este și faptul că secretara biroului notarial, pe nume T.M. a arătat că a menționat pe acte „Av.B.” pentru că el trebuia să ridice documentele.

Aceasta fiind interpretarea probelor cauzei, pe lângă cele indicate în motivele de recurs ale parchetului, reiese mai presus de orice îndoială că inculpatul a săvârșit infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată.

Referitor la notarul public P.G. este de subliniat că de asemenea, instanța de fond a interpretat eronat probele, acesta săvârșind infracțiunea de fals intelectual și nu de neglijență în serviciu, fiind de neadmis că a acceptat să consemneze seriile unor acte de identitate care nu aparțineau proprietarilor vânzători decedați încă din anul 1986, acceptând datele martorilor A.E.E. și D.H.A., fără nicio legătură cu actul de vânzare-cumpărare, care-și pierduseră anterior documentele de identitate.

Este de neconceput că inculpatul P.G. care a acceptat prezentarea în fața sa a altor persoane decât cele din cărțile de identitate nu ar fi săvârșit fapta de fals intelectual cu intenție directă ci din culpă.

Filiera tip suveică „a spălării” imobilelor deținute ilegal o constituie vânzarea și revânzarea în timp record, de nu mai puțin de 4 persoane.

În raport cu argumentele enumerate, la care se adaugă cele din motivele de recurs, urmează a se reține faptele inculpaților întocmai ca și în actul de sesizare a instanței.

Art. 124 C. pen. care reglementează instituția prescripției speciale arată că prescripția înlătură răspunderea penală oricâte întreruperi ar interveni, dacă termenul de prescripție prevăzut de art. 122 este depășit cu încă jumătate.

Infracțiunea prev. de art. 290 C. pen. are o pedeapsă de maxim 2 ani sau amendă.

Falsul privind identitatea are o sancțiune de maximum 3 ani și falsul intelectual o pedeapsă de maximum 5 ani.

În raport cu datele săvârșirii infracțiunilor (art. 289 C. pen. (fapta de la data de 26 aprilie 2001), prescripția specială s-a împlinit la data de 25 octombrie 2008; art. 290 C. pen., ultima faptă la data de 20 martie 2000, termenul s-a împlinit la 19 septembrie 2007; art. 293 alin. (1) C. pen. - faptă la 26 aprilie 2001, prescripția s-a împlinit la 25 octombrie 2008.

Susținerile privind întreruperea cursului prescripției nu pot fi împărtășite, Decretul nr. 167/1958 prevăzând numai două situații de întrerupere a cursului prescripției, care nu sunt incidente în cauză.

Împrejurarea că au fost ridicate și soluționate trei excepții de neconstituționalitate nu înseamnă că trebuie extinse situațiile de întrerupere a cursului prescripției reglementată prin Decretul nr. 167/1958, Codul de procedură penală arătând explicit că se suspendă judecata (art. 303 alin. (6) C. proc. pen.).

De altfel, legiuitorul prin art. 124 C. pen. a înțeles să sancționeze tergiversarea soluționării unei cauze penale și oricâte întreruperi ar interveni dacă se ajunge la trecerea unui interval de timp de până la încă jumătate din termenul legal, tocmai pentru a nu prelungi la nesfârșit existența raporturilor de drept procesual penal, răspunderea penală se prescrie.

Pe cale de consecință, în temeiul art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., recursurile fiind întemeiate, vor fi admise și cu ocazia rejudecării, procesul penal va fi încetat în baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., operând prescripția răspunderii penale.

Văzând și prevederile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov și de inculpatul P.G. împotriva Sentinței penale nr. 12/F din 4 februarie 2008 a Curții de Apel Brașov - secția penală și pentru cauze cu minori.

Casează sentința penală atacată și rejudecând în fond, încetează procesul penal privind pe inculpații P.G. și B.M. sub aspectul infracțiunilor deduse judecății, conform art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de câte 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 8 octombrie 2009.