ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 827/2007
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 827/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)
Asupra recursului penal de față, constată
următoarele:
La data de 28 august 2006, s-a înregistrat pe
rolul Curții de Apel Timișoara, sub numărul 5763/59/2006, plângerea petentului
O.C. împotriva rezoluției dată de procurorul de la Parchetul de pe lângă Curtea
de Apel Timișoara în dosarul nr. 30/PI/2004, prin care s-a dispus neînceperea
urmării penale față de S.V.C., G.E.M., C.A., C.M., H.P. și C.A. sub aspectul
săvârșirii infracțiunii prevăzute de dispozițiile art. 215 C. pen.
În plângerea adresată instanței, petentul a
arătat că rezoluția de neîncepere a urmării penale atacată este nelegală și
netemeinică, întrucât în dosar există suficiente probe de vinovăție a
făptuitorilor mai sus menționați.
Prin sentința penală nr. i20/ PI din 14
decembrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în
dosarul nr. 5763/59/2006, plângerea petentului a fost respinsă, ca
inadmisibilă.
Pentru a pronunța această hotărâre, curtea a
reținut că, prin plângerea înregistrată la Curtea de Apel Timișoara sub nr. 2980/P/2005,
petentul a solicitat desființarea rezoluției dată de procuror în dosarul nr. 30/PI/2004
al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și trimiterea cauzei la
procuror pentru începerea urmăririi penale față de aceeași făptuitori și pentru
aceleași infracțiuni, care sunt vizate și prin plângerea de față.
Prin sentința penală nr. 6/ PI din 18 ianuarie
2006, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. 2980/P/2005,
plângerea petentului a fost respinsă, ca neîntemeiată, reținându-se că
făptuitorii nu au săvârșit faptele penale pentru care s-a solicitat cercetarea
acestora, iar față de judecătorul C.A. plângerea a fost retrasă.
Înalta Curte de Casație și Justiție, prin
decizia penală nr. 1682 din data de 15 martie 2006, pronunțată în dosarul nr. 2867/1/2006,
a admis recursul declarat de petent, a casat hotărârea recurată și, rejudecând
plângerea, a respins-o, ca inadmisibilă, reținând că instanța a fost învestită
cu soluționarea plângerii de către parchet, iar acesta nu are calitatea cerută
de lege în acest sens.
Totodată, instanța de fond a reținut că
plângerea formulată de petent este și tardivă, întrucât a luat cunoștință de
conținutul rezoluției procurorului cel mai târziu cu ocazia primei plângeri,
respectiv la data de 09 mai 2005, iar plângerea de față a fost formulată la
data de 28 iunie 2006, cu depășirea termenului prevăzut de dispozițiile art. 278
1
C. proc. pen.
Pe fond, instanța a reținut că plângerea este
nefondată, întrucât contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2935
din data de 18 iunie 2002 de Biroul notarului public C.M., nu a fost anulat,
nefiind dovedite viciile de consimțământ care ar fi avut drept consecință
nulitatea contractului.
Împotriva acestei hotărâri, petentul a
declarat recurs, invocând nelegalitatea și netemeinicia hotărârii atacate,
întrucât, prin decizia penală nr. 1682 din data de 15 martie 2006, pronunțată
de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 2867/1/2006, i s-a
recunoscut dreptul acestuia de a ataca în justiție rezoluția procurorului dată
în dosarul nr. 30/PI/2004 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara,
iar, pe de altă parte, faptele pentru care a solicitat cercetarea penală a
făptuitorilor există, motiv pentru care se impune trimiterea cauzei la parchet
pentru continuarea cercetărilor penale față de intimați.
Analizând legalitatea și temeinicia hotărârii
atacate, prin prisma criticilor formulate, precum și din oficiu sub toate
aspectele, potrivit dispozițiilor art. 385
6
alin. (3) C. proc. pen.,
Înalta Curte constată că recursul declarat de recurent nu este fondat pentru
considerentele ce succed:
Prin rezoluția Parchetului de pe lângă Curtea
de Apel Timișoara din 23 iunie 2004 s-a dispus neînceperea urmăririi penale
față de notarul public C.A., pentru faptele reclamate și trimiterea cauzei la
Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad, pentru a se efectua cercetări penale
față de făptuitorii: S.V.C., G.E.M. și F.S.V.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad, în
urma verificărilor efectuate, a dispus neînceperea urmării penale și față de
acești făptuitori.
Din actele și lucrările dosarului rezultă că,
la data de 23 iunie 2004, i s-a comunicat petentului copia rezoluției
procurorului prin care s-a dispus neînceperea urmării penale față de notarul
public C.A., iar la data de 20 decembrie 2004, i s-a comunicat copia rezoluției
procurorului prin care s-a dispus neînceperea urmării penale față de
făptuitorii S.V.C., G.E.M. și F.S.V.
Potrivit dispozițiilor art. 278
1
alin.
(1) C. proc. pen., persoana vătămată, precum și orice persoană ale cărei
interese legitime sunt vătămate, pot face plângere împotriva rezoluției de
neîncepere a urmării penale sau a ordonanței procurorului, ori după caz, a
rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a
urmării penale, date de procuror, în termen de 20 de zile de la data
comunicării modului de rezolvare a plângerii, potrivit art. 277 și 278, la
judecătorul de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să
judece cauza în primă instanță.
Dreptul de a ataca în instanță rezoluțiile
date de procuror este recunoscut de lege oricărei persoane interesate, însă,
această condiție nu este suficientă, fiind necesar a fi respectat și termenul
imperativ prevăzut de lege pentru formularea unei astfel de plângeri.
În speță, se constată că plângerea formulată
de recurentul petent împotriva rezoluțiilor procurorului s-a înregistrat peste
termenul prevăzut de dispozițiile legale mai sus menționate, așa încât critica
formulată de acesta împotriva hotărârii instanței de fond nu este întemeiată.
Instanța de fond a respins, ca inadmisibilă,
plângerea recurentului petent, reținând, în principal, că, împotriva acelorași
rezoluții ale procurorului s-au mai pronunțat instanțele, prin hotărâre judecătorească
definitivă. În considerentele hotărârii recurate, instanța de fond a analizat
plângerea formulată de recurentul petent și sub aspectul respectării termenului
prevăzut de lege, precum și pe fond.
Înalta Curte apreciază că, în speță,
argumentele juridice pentru care se impune respingerea plângerii formulate de
recurentul petent sunt cele expuse în considerentele acestei hotărâri,
respectiv nerespectarea dispozițiilor legale privitoare la termenul de sesizare
a instanței cu o astfel de plângere. însă motivarea instanței de recurs nu
schimbă soluția instanței de fond câtă vreme argumentele expuse au drept
consecință aceeași soluție, respectiv de respingere a plângerii formulate de
recurentul petent.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte de
Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul declarat de O.C. împotriva
sentinței penale nr. 120/ PI din 14 decembrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel
Timișoara, secția penală, în dosarul nr. 5763/59/2006.
În baza dispozițiilor art. 192 alin. (2) C.
proc. pen., recurentul petent va fi obligat să plătească statului suma de 140
lei cheltuieli judiciare, din care suma de 40 lei, reprezentând onorariu avocat
oficiu, se va avansa din fondurile Ministerului de Justiție.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de
petentul O.C. împotriva sentinței penale nr. 120/ PI din 14 decembrie 2006
pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală.
Obligă recurentul petent să plătească
statului suma de 140 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 40 lei,
reprezentând onorariu avocat oficiu, se va avansa din fondurile Ministerului de
Justiție.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 13
februarie 2007.