ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 827/2007

Asupra recursului penal de față, constată următoarele: La data de 28 august 2006, s-a înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara, sub numărul 5763/59/2006, plângerea petentului O.C. împotriva rezoluției dată de procurorul de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. 30/PI/2004, prin care s-a dispus neînceperea urmării penale față de S.V.C., G.E.M., C.A., C.M., H.P. și C.A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de dispozițiile art. 215 C. pen. În plângerea adresată instanței, petentul a arătat că rezoluția de neîncepere a urmării penale atacată este nelegală și netemeinică, întrucât în dosar există suficiente probe de vinovăție a făptuitorilor mai sus menționați.

Prin sentința penală nr. i20/ PI din 14 decembrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în dosarul nr. 5763/59/2006, plângerea petentului a fost respinsă, ca inadmisibilă. Pentru a pronunța această hotărâre, curtea a reținut că, prin plângerea înregistrată la Curtea de Apel Timișoara sub nr. 2980/P/2005, petentul a solicitat desființarea rezoluției dată de procuror în dosarul nr. 30/PI/2004 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și trimiterea cauzei la procuror pentru începerea urmăririi penale față de aceeași făptuitori și pentru aceleași infracțiuni, care sunt vizate și prin plângerea de față. Prin sentința penală nr. 6/ PI din 18 ianuarie 2006, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. 2980/P/2005, plângerea petentului a fost respinsă, ca neîntemeiată, reținându-se că făptuitorii nu au săvârșit faptele penale pentru care s-a solicitat cercetarea acestora, iar față de judecătorul C.A.

plângerea a fost retrasă. Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia penală nr. 1682 din data de 15 martie 2006, pronunțată în dosarul nr. 2867/1/2006, a admis recursul declarat de petent, a casat hotărârea recurată și, rejudecând plângerea, a respins-o, ca inadmisibilă, reținând că instanța a fost învestită cu soluționarea plângerii de către parchet, iar acesta nu are calitatea cerută de lege în acest sens. Totodată, instanța de fond a reținut că plângerea formulată de petent este și tardivă, întrucât a luat cunoștință de conținutul rezoluției procurorului cel mai târziu cu ocazia primei plângeri, respectiv la data de 09 mai 2005, iar plângerea de față a fost formulată la data de 28 iunie 2006, cu depășirea termenului prevăzut de dispozițiile art. 278 1 C. proc.

pen. Pe fond, instanța a reținut că plângerea este nefondată, întrucât contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2935 din data de 18 iunie 2002 de Biroul notarului public C.M., nu a fost anulat, nefiind dovedite viciile de consimțământ care ar fi avut drept consecință nulitatea contractului. Împotriva acestei hotărâri, petentul a declarat recurs, invocând nelegalitatea și netemeinicia hotărârii atacate, întrucât, prin decizia penală nr. 1682 din data de 15 martie 2006, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 2867/1/2006, i s-a recunoscut dreptul acestuia de a ataca în justiție rezoluția procurorului dată în dosarul nr. 30/PI/2004 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, iar, pe de altă parte, faptele pentru care a solicitat cercetarea penală a făptuitorilor există, motiv pentru care se impune trimiterea cauzei la parchet pentru continuarea cercetărilor penale față de intimați.

Analizând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate, prin prisma criticilor formulate, precum și din oficiu sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul declarat de recurent nu este fondat pentru considerentele ce succed: Prin rezoluția Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara din 23 iunie 2004 s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de notarul public C.A., pentru faptele reclamate și trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad, pentru a se efectua cercetări penale față de făptuitorii: S.V.C., G.E.M. și F.S.V. Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad, în urma verificărilor efectuate, a dispus neînceperea urmării penale și față de acești făptuitori.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că, la data de 23 iunie 2004, i s-a comunicat petentului copia rezoluției procurorului prin care s-a dispus neînceperea urmării penale față de notarul public C.A., iar la data de 20 decembrie 2004, i s-a comunicat copia rezoluției procurorului prin care s-a dispus neînceperea urmării penale față de făptuitorii S.V.C., G.E.M. și F.S.V. Potrivit dispozițiilor art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen., persoana vătămată, precum și orice persoană ale cărei interese legitime sunt vătămate, pot face plângere împotriva rezoluției de neîncepere a urmării penale sau a ordonanței procurorului, ori după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmării penale, date de procuror, în termen de 20 de zile de la data comunicării modului de rezolvare a plângerii, potrivit art. 277 și 278, la judecătorul de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță.

Dreptul de a ataca în instanță rezoluțiile date de procuror este recunoscut de lege oricărei persoane interesate, însă, această condiție nu este suficientă, fiind necesar a fi respectat și termenul imperativ prevăzut de lege pentru formularea unei astfel de plângeri. În speță, se constată că plângerea formulată de recurentul petent împotriva rezoluțiilor procurorului s-a înregistrat peste termenul prevăzut de dispozițiile legale mai sus menționate, așa încât critica formulată de acesta împotriva hotărârii instanței de fond nu este întemeiată. Instanța de fond a respins, ca inadmisibilă, plângerea recurentului petent, reținând, în principal, că, împotriva acelorași rezoluții ale procurorului s-au mai pronunțat instanțele, prin hotărâre judecătorească definitivă.

În considerentele hotărârii recurate, instanța de fond a analizat plângerea formulată de recurentul petent și sub aspectul respectării termenului prevăzut de lege, precum și pe fond. Înalta Curte apreciază că, în speță, argumentele juridice pentru care se impune respingerea plângerii formulate de recurentul petent sunt cele expuse în considerentele acestei hotărâri, respectiv nerespectarea dispozițiilor legale privitoare la termenul de sesizare a instanței cu o astfel de plângere. însă motivarea instanței de recurs nu schimbă soluția instanței de fond câtă vreme argumentele expuse au drept consecință aceeași soluție, respectiv de respingere a plângerii formulate de recurentul petent. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul declarat de O.C.

împotriva sentinței penale nr. 120/ PI din 14 decembrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în dosarul nr. 5763/59/2006. În baza dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petent va fi obligat să plătească statului suma de 140 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 40 lei, reprezentând onorariu avocat oficiu, se va avansa din fondurile Ministerului de Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul O.C. împotriva sentinței penale nr. 120/ PI din 14 decembrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală. Obligă recurentul petent să plătească statului suma de 140 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 40 lei, reprezentând onorariu avocat oficiu, se va avansa din fondurile Ministerului de Justiție. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 13 februarie 2007.