ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1655/2008

Deliberând as upra recursurilor penale de față, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 96/ PI din 24 septembrie 2007, Curtea de Apel Timișoara, secția penală, a respins plângerea formulată de petenții C.S. și C.M. împotriva rezoluției Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și i-a obligat pe petenți să plătească câte 200 lei fiecare, cheltuieli judiciare către stat. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în fapt, următoarele: Petenții C.S. și C.M. au sesizat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, solicitând tragerea la răspundere a numiților P.F. și B.S., ambii judecători la Judecătoria Timișoara, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen., fiind acuzați că, în calitatea pe care o au, cei doi au soluționat în mod abuziv anumite dosare în care petenții aveau calitatea de părți.

Prin Rezoluția din data de 21 iunie 2007, pronunțată în dosarul nr. 263/P/2007, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a dispus neînceperea urmăririi penale față de cei doi judecători, întrucât sesizarea este neîntemeiată. Împotriva rezoluției menționate mai sus s-a formulat plângere de cei doi petenți, care a fost respinsă prin Rezoluția din 29 iunie 2007 în dosarul nr. 557/II/2/2007 de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, ca neîntemeiată. Și împotriva acestei rezoluții petenții au formulat plângere, plângere care nu este fondată. Intimatul P.F., în calitate de judecător la Judecătoria Timișoara, a dispus prin sentința penală nr. 1282 din 3 mai 2006 a Judecătoriei Timișoara, respingerea plângerii formulate de cei doi petenți, în conformitate cu prevederile art. 278 1 alin. (1) și (8) lit. a) C. proc.

pen., împotriva Rezoluției de neîncepere a urmăririi penale nr. 6655/P/2005 din 14 noiembrie 2005 și a Rezoluției nr. 1749/II/2/2005 din 21 decembrie 2005 date de Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara. Împotriva acestei sentințe au declarat recurs petenții, care a fost respins, ca nefondat, prin decizia penală nr. 653/R/2007 a Tribunalului Timiș. Prin sentința penală nr. 1293/2006 a Judecătoriei Timișoara, prin completul de judecată din care a făcut parte intimatul B.S. în calitate de judecător, a fost respinsă în temeiul prevederilor art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., plângerea petenților formulată împotriva acelorași rezoluții ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, ca și cele care au făcut obiectul sentinței nr. 1282/2006.

Și în această situație recursul petenților a fost respins prin decizia penală nr. 308/R/2006 pronunțată de Tribunalul Timiș. Examinând cele două hotărâri pronunțate de cei doi judecători, se constată că nu există niciun indiciu care să ducă la concluzia că aceștia au comis infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen., aceasta și în condițiile în care cele două hotărâri au fost menținute de către instanța de recurs. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au formulat recurs petenții C.S. și C.M. Examinând hotărârea pronunțată în cauză, sub toate aspectele, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursurile formulate nu sunt fondate. Din actele dosarului rezultă că cei doi intimați, judecători în cadrul Judecătoriei Timișoara, au soluționat două cauze, iar prin hotărârile pronunțate au respins plângerile formulate de petenți și întemeiate pe dispozițiile art. 278 1 C. proc.

pen., împotriva soluțiilor de netrimitere în judecată ale procurorului. Împotriva judecătorilor P.F. și B.S., petenții au formulat plângere penală, susținând că magistrații și-au exercitat în mod abuziv atribuțiile de serviciu. Înalta Curte constată că soluția de neurmărire penală dată față de parchet și menținută de prima instanță față de magistrați este legală și temeinică, întrucât din actele premergătoare efectuate nu a rezultat niciun element care să conducă la concluzia că hotărârile au fost pronunțate prin încălcarea legii și în detrimentul petenților. Împrejurarea că petenții sunt nemulțumiți de soluțiile pronunțate de intimați nu poate conduce la concluzia întrunirii elementelor constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu, în condițiile în care împotriva unor hotărâri judecătorești considerate ca nelegale sau netemeinice părțile au posibilitatea exercitării căilor ordinare sau extraordinare de atac.

Dacă s-ar admite că împotriva persoanelor care au pronunțat soluțiile, în condițiile în care aceștia nu au comis vreo faptă penală, se pot face plângeri penale, ar însemna că s-ar institui practic, noi căi de atac neprevăzute de lege, ceea ce este inadmisibil. În consecință, având în vedere că din actele dosarului rezultă că intimații și-au îndeplinit atribuțiile de serviciu, în deplină concordanță cu legea și nu au comis vreo faptă care să atragă răspunderea penală a acestora, Înalta Curte, conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursurile formulate ca nefondate. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de petiționarii C.S. și C.M. împotriva sentinței penale nr. 96/ PI din 24 septembrie 2007 a Curții de Apel Timișoara, secția penală. Obligă recurenții petiționari la plata sumelor de câte 100 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 13 mai 2008.