ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1655/2008

Deliberând as

upra recursurilor penale de

față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 96/

PI din 24 septembrie 2007, Curtea de Apel Timișoara, secția penală, a respins

plângerea formulată de petenții C.S. și C.M. împotriva rezoluției Parchetului

de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și i-a obligat pe petenți să plătească

câte 200 lei fiecare, cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel,

prima instanță a reținut, în fapt, următoarele:

Petenții C.S. și C.M. au

sesizat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, solicitând tragerea la

răspundere a numiților P.F. și B.S., ambii judecători la Judecătoria Timișoara,

sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor

persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen., fiind acuzați că, în calitatea pe

care o au, cei doi au soluționat în mod abuziv anumite dosare în care petenții

aveau calitatea de părți.

Prin Rezoluția din data de

21 iunie 2007, pronunțată în dosarul nr. 263/P/2007, Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel Timișoara a dispus neînceperea urmăririi penale față de cei doi

judecători, întrucât sesizarea este neîntemeiată.

Împotriva rezoluției

menționate mai sus s-a formulat plângere de cei doi petenți, care a fost

respinsă prin Rezoluția din 29 iunie 2007 în dosarul nr. 557/II/2/2007 de

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, ca

neîntemeiată.

Și împotriva acestei

rezoluții petenții au formulat plângere, plângere care nu este fondată.

Intimatul P.F., în calitate

de judecător la Judecătoria Timișoara, a dispus prin sentința penală nr. 1282

din 3 mai 2006 a Judecătoriei Timișoara, respingerea plângerii formulate de cei

doi petenți, în conformitate cu prevederile art. 278

1

alin. (1) și (8)

lit. a) C. proc. pen., împotriva Rezoluției de neîncepere a urmăririi penale nr.

6655/P/2005 din 14 noiembrie 2005 și a Rezoluției nr. 1749/II/2/2005 din 21

decembrie 2005 date de Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara.

Împotriva acestei sentințe

au declarat recurs petenții, care a fost respins, ca nefondat, prin decizia

penală nr. 653/R/2007 a Tribunalului Timiș.

Prin sentința penală nr. 1293/2006

a Judecătoriei Timișoara, prin completul de judecată din care a făcut parte

intimatul B.S. în calitate de judecător, a fost respinsă în temeiul

prevederilor art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., plângerea

petenților formulată împotriva acelorași rezoluții ale Parchetului de pe lângă

Judecătoria Timișoara, ca și cele care au făcut obiectul sentinței nr. 1282/2006.

Și în această situație

recursul petenților a fost respins prin decizia penală nr. 308/R/2006

pronunțată de Tribunalul Timiș.

Examinând cele două hotărâri

pronunțate de cei doi judecători, se constată că nu există niciun indiciu care

să ducă la concluzia că aceștia au comis infracțiunea prevăzută de art. 246 C.

pen., aceasta și în condițiile în care cele două hotărâri au fost menținute de

către instanța de recurs.

Împotriva acestei sentințe,

în termen legal, au formulat recurs petenții C.S. și C.M.

Examinând hotărârea

pronunțată în cauză, sub toate aspectele, conform art. 385

6

alin.

(3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursurile formulate nu sunt

fondate.

Din actele dosarului rezultă

că cei doi intimați, judecători în cadrul Judecătoriei Timișoara, au soluționat

două cauze, iar prin hotărârile pronunțate au respins plângerile formulate de

petenți și întemeiate pe dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen.,

împotriva soluțiilor de netrimitere în judecată ale procurorului.

Împotriva judecătorilor P.F.

și B.S., petenții au formulat plângere penală, susținând că magistrații și-au

exercitat în mod abuziv atribuțiile de serviciu.

Înalta Curte constată că

soluția de neurmărire penală dată față de parchet și menținută de prima

instanță față de magistrați este legală și temeinică, întrucât din actele

premergătoare efectuate nu a rezultat niciun element care să conducă la

concluzia că hotărârile au fost pronunțate prin încălcarea legii și în

detrimentul petenților.

Împrejurarea că petenții

sunt nemulțumiți de soluțiile pronunțate de intimați nu poate conduce la

concluzia întrunirii elementelor constitutive ale infracțiunii de abuz în

serviciu, în condițiile în care împotriva unor hotărâri judecătorești

considerate ca nelegale sau netemeinice părțile au posibilitatea exercitării

căilor ordinare sau extraordinare de atac.

Dacă s-ar admite că

împotriva persoanelor care au pronunțat soluțiile, în condițiile în care

aceștia nu au comis vreo faptă penală, se pot face plângeri penale, ar însemna

că s-ar institui practic, noi căi de atac neprevăzute de lege, ceea ce este

inadmisibil.

În consecință, având în

vedere că din actele dosarului rezultă că intimații și-au îndeplinit

atribuțiile de serviciu, în deplină concordanță cu legea și nu au comis vreo

faptă care să atragă răspunderea penală a acestora, Înalta Curte, conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursurile formulate ca nefondate.

Văzând și dispozițiile art. 192

alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate,

recursurile declarate de petiționarii C.S. și C.M. împotriva sentinței penale nr.

96/ PI din 24 septembrie 2007 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă recurenții

petiționari la plata sumelor de câte 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 13 mai 2008.