ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 608/2008
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 608/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din
dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 146/
PI din 1 noiembrie 2007, Curtea de Apel Timișoara investită ca urmare a
declinării competenței de către Judecătoria Timișoara cu soluționarea plângerii
formulate de petentul M.A. în temeiul art. 278
1
C. proc. pen., a
respins, ca nefondată, plângerea împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi
penale din 2 octombrie 2006 dată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara
în dosarul 2973/P/2004 față de intimata O.C., menținută prin rezoluția din 16
aprilie 2007 a prim procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara.
S-a reținut, în fapt, că
printr-o plângere înregistrată la Judecătoria Timișoara la 18 mai 2007,
petentul M.A. a contestat rezoluția de neîncepere a urmăririi penale dispusă de
Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara în dosarul 2973/P/2004, susținând
că procurorii au refuzat să soluționeze sesizările și plângerile sale pentru
cele șase infracțiuni pe care le-a reclamat ca fiind comise de intimată,
referindu-se în conținutul rezoluției numai la o infracțiune de ultraj, deși au
fost comise mai multe astfel de infracțiuni la adresa sa, fapte pe care le
descrie în plângere.
Prin sentința penală nr. 1379
din 29 iunie 2007, Judecătoria Timișoara și-a declinat competența de
soluționare a plângerii în favoarea Curții de Apel Timișoara, pe rolul căreia a
fost înregistrată sub nr. 7537/325/2007.
S-a reținut că petentul,
judecător la Tribunalul Timiș a formulat plângere penală înregistrată la
Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara, prin care a solicitat tragerea la
răspundere penală a intimatei O.C. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.
239, 289, 291 și 259 C. pen.
Ulterior, prin rezoluția nr.
2973/P/2004 din 23 iunie 2005 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara,
s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimată, avocat în cadrul
Baroului Timiș.
Împotriva soluției a
formulat plângere la instanță petentul M.A., iar prin sentința penală nr. 507
din 16 februarie 2006, Judecătoria Timișoara a admis plângerea acestuia și
conform art. 278
1
alin. (8) lit. b) C. proc. pen., a dispus
desființarea rezoluției și trimiterea cauzei la parchet în vederea dispunerii
unei soluții motivate în ce privește infracțiunile de ultraj prevăzute de art. 239
C. pen., reclamate de petentul M.A. în plângerea sa penală.
S-a constatat prin aceeași
hotărâre că procurorul în rezoluția atacată a făcut referire în starea de fapt
numai la o singură infracțiune de ultraj, fără a se preocupa și de celelalte
trei fapte de aceeași natură imputate intimatei.
Ulterior, la 2 octombrie
2006, Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara căruia îi fusese trimisă
cauza, în temeiul art. 288 alin. (6) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen.,
a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimată sub aspectul
infracțiunilor prevăzute de art. 239 alin. (1) C. pen., săvârșite în condițiile
art. 33 lit. a) C. pen., constatându-se că aspectele semnalate de petent,
descrise în partea expozitivă a rezoluției, nu se circumscriu noțiunii de
„infracțiune de ultraj”, atâta timp cât dispozițiile care incriminau ultrajul
comis prin insultă sau calomnie au fost abrogate, astfel că faptele imputate în
ipoteza în care ar exista, nu ar putea constitui temei al răspunderii penale,
nemaifiind considerate de legiuitor ca prezentând caracterul unor infracțiuni.
Prima instanță a apreciat că
soluția adoptată de procuror prin rezoluția din 2 octombrie 2006 este temeinică
și legală în condițiile în care, la data soluționării plângerii de către
Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara, faptele reclamate de petent ca
întrunind elementele constitutive ale unor infracțiuni de ultraj nu mai erau
incriminate ca atare așa încât, incidența dispozițiilor art. 10 lit. b) C.
proc. pen., a fost corect constatată de procuror, în cazul tuturor faptelor
calificate de petiționar ca fiind infracțiunea de ultraj.
În ce privește celelalte
infracțiuni imputate intimatei, respectiv, cele prevăzute de art. 289 C. pen.,
291 C. pen. și 259 C. pen., s-a reținut că sunt aplicabile dispozițiile art. 278
1
alin. (1)1 C. proc. pen., în sensul că soluția de neîncepere a urmăririi penale
dispusă față de intimată sub aspectul săvârșirii infracțiunii a rămas
definitivă, în condițiile în care instanța desființase anterior rezoluția de
neîncepere a urmăririi penale din 23 iunie 2005, numai în ce privește infracțiunile
prevăzute de art. 239 alin. (1) C. pen.
Sentința pronunțată de
Curtea de Apel Timișoara a fost atacată cu recurs de petiționar care a
criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, reiterând, în esență,
susținerile din plângerea introductivă și a solicitat admiterea recursului,
casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
Examinând hotărârea atacată,
respectiv, actele și lucrările de la dosar și având în vedere și dispozițiile art.
278
1
alin. (7) C. proc. pen., Înalta Curte constată ca fiind
nefondat recursul declarat de petent.
Soluția de respingere a
plângerii formulate de petiționar împotriva rezoluției de neîncepere a
urmăririi penale din 2 octombrie 2006 a Parchetului de pe lângă Judecătoria
Timișoara este legală și temeinică în condițiile în care, în mod corect s-a
apreciat de către procuror că urmărirea penală nu poate fi începută față de
intimată sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ultraj prevăzute de art. 239
alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
Din actele aflate la dosar
rezultă că faptele imputate de petiționar intimatei, calificate de acesta ca
fiind infracțiuni de ultraj, nu pot constitui temei al răspunderii penale atâta
timp cât legiuitorul a înțeles să modifice conținutul infracțiunii de ultraj,
înlăturând din latura obiectivă a acesteia modalitățile insultei și calomniei,
iar faptele reclamate se referă tocmai la astfel de modalități.
Așa fiind, întemeiat s-a
constatat incidența în cauză a art. 10 lit. b) C. proc. pen., dispunându-se
neînceperea urmăririi penale față de intimată, soluție menținută în mod corect
de către instanță.
Referitor la celelalte fapte
reclamate de petiționar, care în opinia acestuia întrunesc elementele
constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art. 289 C. pen., art. 291 C. pen.
și art. 259 C. pen., este de arătat că potrivit art. 278
1
alin. (1
1
)
C. proc. pen., o persoană nu mai poate fi urmărită pentru aceeași faptă dacă în
privința acesteia judecătorul, prin hotărâre definitivă, a decis că nu este cazul
să se înceapă sau să se redeschidă urmărirea penală, afară de situația în care
s-au descoperit fapte sau împrejurări noi, care nu au fost cunoscute de
organele de urmărire penală și nu a intervenit unul din dintre cazurile
prevăzute de art. 10 C. proc. pen.
Cum, în speță, soluția de
neîncepere a urmăririi penale dispusă față de intimată sub aspectul
infracțiunilor prevăzute de art. 289 C. pen., 291 C. pen. și art. 259 C. pen.,
a rămas definitivă, instanța desființând anterior rezoluția respectivă numai sub
aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 239 C. pen., în mod legal procurorul
a analizat și s-a pronunțat prin rezoluția din 2 octombrie 2006, numai în ceea
ce privește infracțiunile de ultraj.
Pentru considerentele
arătate, sentința pronunțată de prima instanță prin care a respins plângerea
formulată de petiționar, menținând rezoluția atacată apare ca fiind temeinică
și legală astfel încât, recursul formulat de petent este nefondat și va fi
respins ca atare, potrivit art. 385
15
pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Văzând și dispozițiile art. 192
alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat,
recursul declarat de petiționarul M.A. împotriva sentinței penale nr. 146/ PI
din 1 noiembrie 2007 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.
Obligă recurentul petiționar
la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință
publică, azi 19 februarie 2008.