ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 608/2008

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 146/ PI din 1 noiembrie 2007, Curtea de Apel Timișoara investită ca urmare a declinării competenței de către Judecătoria Timișoara cu soluționarea plângerii formulate de petentul M.A. în temeiul art. 278 1 C. proc. pen., a respins, ca nefondată, plângerea împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale din 2 octombrie 2006 dată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara în dosarul 2973/P/2004 față de intimata O.C., menținută prin rezoluția din 16 aprilie 2007 a prim procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara. S-a reținut, în fapt, că printr-o plângere înregistrată la Judecătoria Timișoara la 18 mai 2007, petentul M.A.

a contestat rezoluția de neîncepere a urmăririi penale dispusă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara în dosarul 2973/P/2004, susținând că procurorii au refuzat să soluționeze sesizările și plângerile sale pentru cele șase infracțiuni pe care le-a reclamat ca fiind comise de intimată, referindu-se în conținutul rezoluției numai la o infracțiune de ultraj, deși au fost comise mai multe astfel de infracțiuni la adresa sa, fapte pe care le descrie în plângere. Prin sentința penală nr. 1379 din 29 iunie 2007, Judecătoria Timișoara și-a declinat competența de soluționare a plângerii în favoarea Curții de Apel Timișoara, pe rolul căreia a fost înregistrată sub nr. 7537/325/2007. S-a reținut că petentul, judecător la Tribunalul Timiș a formulat plângere penală înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara, prin care a solicitat tragerea la răspundere penală a intimatei O.C.

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 239, 289, 291 și 259 C. pen. Ulterior, prin rezoluția nr. 2973/P/2004 din 23 iunie 2005 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimată, avocat în cadrul Baroului Timiș. Împotriva soluției a formulat plângere la instanță petentul M.A., iar prin sentința penală nr. 507 din 16 februarie 2006, Judecătoria Timișoara a admis plângerea acestuia și conform art. 278 1 alin. (8) lit. b) C. proc. pen., a dispus desființarea rezoluției și trimiterea cauzei la parchet în vederea dispunerii unei soluții motivate în ce privește infracțiunile de ultraj prevăzute de art. 239 C. pen., reclamate de petentul M.A.

în plângerea sa penală. S-a constatat prin aceeași hotărâre că procurorul în rezoluția atacată a făcut referire în starea de fapt numai la o singură infracțiune de ultraj, fără a se preocupa și de celelalte trei fapte de aceeași natură imputate intimatei. Ulterior, la 2 octombrie 2006, Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara căruia îi fusese trimisă cauza, în temeiul art. 288 alin. (6) raportat la art. 10 lit. b) C. proc.

pen., a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimată sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 239 alin. (1) C. pen., săvârșite în condițiile art. 33 lit. a) C. pen., constatându-se că aspectele semnalate de petent, descrise în partea expozitivă a rezoluției, nu se circumscriu noțiunii de „infracțiune de ultraj”, atâta timp cât dispozițiile care incriminau ultrajul comis prin insultă sau calomnie au fost abrogate, astfel că faptele imputate în ipoteza în care ar exista, nu ar putea constitui temei al răspunderii penale, nemaifiind considerate de legiuitor ca prezentând caracterul unor infracțiuni.

Prima instanță a apreciat că soluția adoptată de procuror prin rezoluția din 2 octombrie 2006 este temeinică și legală în condițiile în care, la data soluționării plângerii de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara, faptele reclamate de petent ca întrunind elementele constitutive ale unor infracțiuni de ultraj nu mai erau incriminate ca atare așa încât, incidența dispozițiilor art. 10 lit. b) C. proc. pen., a fost corect constatată de procuror, în cazul tuturor faptelor calificate de petiționar ca fiind infracțiunea de ultraj. În ce privește celelalte infracțiuni imputate intimatei, respectiv, cele prevăzute de art. 289 C. pen., 291 C. pen. și 259 C. pen., s-a reținut că sunt aplicabile dispozițiile art. 278 1 alin. (1)1 C. proc.

pen., în sensul că soluția de neîncepere a urmăririi penale dispusă față de intimată sub aspectul săvârșirii infracțiunii a rămas definitivă, în condițiile în care instanța desființase anterior rezoluția de neîncepere a urmăririi penale din 23 iunie 2005, numai în ce privește infracțiunile prevăzute de art. 239 alin. (1) C. pen. Sentința pronunțată de Curtea de Apel Timișoara a fost atacată cu recurs de petiționar care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, reiterând, în esență, susținerile din plângerea introductivă și a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță. Examinând hotărârea atacată, respectiv, actele și lucrările de la dosar și având în vedere și dispozițiile art. 278 1 alin. (7) C. proc.

pen., Înalta Curte constată ca fiind nefondat recursul declarat de petent. Soluția de respingere a plângerii formulate de petiționar împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale din 2 octombrie 2006 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara este legală și temeinică în condițiile în care, în mod corect s-a apreciat de către procuror că urmărirea penală nu poate fi începută față de intimată sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ultraj prevăzute de art. 239 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. Din actele aflate la dosar rezultă că faptele imputate de petiționar intimatei, calificate de acesta ca fiind infracțiuni de ultraj, nu pot constitui temei al răspunderii penale atâta timp cât legiuitorul a înțeles să modifice conținutul infracțiunii de ultraj, înlăturând din latura obiectivă a acesteia modalitățile insultei și calomniei, iar faptele reclamate se referă tocmai la astfel de modalități.

Așa fiind, întemeiat s-a constatat incidența în cauză a art. 10 lit. b) C. proc. pen., dispunându-se neînceperea urmăririi penale față de intimată, soluție menținută în mod corect de către instanță. Referitor la celelalte fapte reclamate de petiționar, care în opinia acestuia întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art. 289 C. pen., art. 291 C. pen. și art. 259 C. pen., este de arătat că potrivit art. 278 1 alin. (1 1 ) C. proc. pen., o persoană nu mai poate fi urmărită pentru aceeași faptă dacă în privința acesteia judecătorul, prin hotărâre definitivă, a decis că nu este cazul să se înceapă sau să se redeschidă urmărirea penală, afară de situația în care s-au descoperit fapte sau împrejurări noi, care nu au fost cunoscute de organele de urmărire penală și nu a intervenit unul din dintre cazurile prevăzute de art. 10 C. proc.

pen. Cum, în speță, soluția de neîncepere a urmăririi penale dispusă față de intimată sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 289 C. pen., 291 C. pen. și art. 259 C. pen., a rămas definitivă, instanța desființând anterior rezoluția respectivă numai sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 239 C. pen., în mod legal procurorul a analizat și s-a pronunțat prin rezoluția din 2 octombrie 2006, numai în ceea ce privește infracțiunile de ultraj. Pentru considerentele arătate, sentința pronunțată de prima instanță prin care a respins plângerea formulată de petiționar, menținând rezoluția atacată apare ca fiind temeinică și legală astfel încât, recursul formulat de petent este nefondat și va fi respins ca atare, potrivit art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul M.A. împotriva sentinței penale nr. 146/ PI din 1 noiembrie 2007 a Curții de Apel Timișoara, secția penală. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 19 februarie 2008.