ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1329/2008

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 23/ PI din 4 februarie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în dosarul nr. 67/59/2008, s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul M.I. împotriva rezoluției din 22 octombrie 2007 dispusă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. 408/P/2007, precum și a rezoluției nr. 1041/11/2/2007 din 10 decembrie 2007 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara. Petiționarul a fost obligat la plata sumei de 50 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat și a sumei de 3500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către intimat.

Pentru a pronunța această sentință, Curtea de Apel Timișoara a reținut că prin plângerea înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad la 4 iunie 2007, persoana vătămată M.I. a solicitat tragerea la răspundere penală a făptuitorului I.C. întrucât acesta la data de 6 martie 2007 l-a amenințat și insultat în curtea imobilului din Arad, strada Nicolae Grigorescu. Prin rezoluția nr. 408/P/2007 din 31 iulie 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, s-a dispus, în conformitate cu dispozițiile art. 209 alin. (3) și (4) C. proc. pen., combinat cu art. 10 lit. f) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de făptuitorul I.C. întrucât plângerea penală fusese depusă cu încălcarea termenului de 2 luni prevăzut de art. 284 C. proc.

pen. Împotriva acestei rezoluții a formulat plângere petiționarul M.I. arătând că plângerea penală a fost depusă în termen, la 7 mai 2007, la un organ necompetent, respective Judecătoria Arad. În susținerea afirmațiilor sale petiționarul a depus copii ale plicului adresat Judecătoriei Arad care purta data poștei ca fiind 7 mai 2007. Prin ordonanța nr. 781/11/2/2007 din 31 august 2007 a Procurorului General Adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, s-a dispus infirmarea rezoluției nr. 408/P/2007 din 31 iulie 2007, întrucât partea vătămată a făcut dovada că plângerea penală a fost depusă cu respectarea termenului de 2 luni prevăzut de art. 284 C. proc. pen. Procedându-se la continuarea cercetărilor, au fost audiați martorii propuși de partea vătămată: N.R., M.Ș.

și B.V., precum și martorul S.R.I., propus de făptuitorul I.C. Toți martorii audiați nu au confirmat incidentul din 6 martie 2007, reclamat de persoana vătămată. Martorii au precizat că în ziua respectivă au remarcat prezența persoanei vătămate și a notarului public, care discutau, dar nu au auzit amenințări sau insulte și nu au văzut nici un act de agresiune fizică. Din probe a mai rezultat faptul că între I.C. și persoana vătămată există o neînțelegere legată de faptul că executarea unei lucrări de racordare a imobilului a fost suportată ca și costuri de către notarul public, iar persoana vătămată refuză să-și achite cota parte de cheltuieli, motiv pentru care nu s-a acceptat racordarea locuinței sale la rețeaua de gaze.

Având în vedere actele premergătoare efectuate în cauză, prin rezoluția nr. 408/P/2007 din 22 octombrie 2007, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a dispus, în temeiul art. 209 alin. (3) și (4) C. proc. pen., combinat cu art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de numitul I.C. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 193 si 205 C. pen. Împotriva acestei rezoluții petiționarul M.I. a formulat plângere în temeiul art. 278 C. proc. pen., solicitând admiterea acesteia, desființarea rezoluției și trimiterea cauzei la procuror pentru continuarea urmăririi penale și tragerea la răspundere penală a făptuitorului pentru toate faptele arătate în plângerea penală inițială.

Prin rezoluția nr. 1041/II/2/2007 din 10 decembrie 2007 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, s-a dispus respingerea, ca neîntemeiată, a plângerii formulate de petiționar împotriva rezoluției nr. 408/P/2007 din 22 octombrie 2007a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara. Prin aceeași rezoluție s-a dispus ca un exemplar al plângerii să se înregistreze ca dosar penal nou (nr. 667/P/2007), urmând a se efectua cercetări față de notarul public I.C. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 193 C. pen., art. 215 C. pen. și art. 194 C. pen. Împotriva celor două rezoluții petiționarul a formulat plângere întemeiată pe dispozițiile art. 278 1 C. proc.

pen., care a făcut obiectul dosarului nr. 67/59/2008 al Curții de Apel Timișoara, secția penală. Curtea de Apel Timișoara, analizând actele dosarului, a reținut aceeași stare de fapt pe care a reținut-o și parchetul și a constatat că soluțiile pronunțate prin cele două rezoluții sunt temeinice și legale, în cauză neexistând elemente care să determine începerea urmăririi penale împotriva intimatului I.C., pentru faptele reclamate. În consecință, în temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., plângerea petiționarului a fost respinsă ca nefondată. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs petiționarul M.I. solicitând, în temeiul art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., admiterea recursului, casarea hotărârii recurate, iar pe fond, admiterea plângerii, desființarea rezoluțiilor pronunțate și trimitere cauzei la procuror pentru continuarea cercetărilor față de intimatul I.C.

cu privire la toate faptele reclamate. În motivele scrise de recurs, petiționarul a criticat hotărârea instanței de fond sub următoarele aspecte: judecarea cauzei în fond a avut loc în lipsa părții vătămate, care nu a fost legal citată („cu încălcarea art. 284 1 C. proc. pen.”); prin hotărârea pronunțată nu s-a judecat fondul cauzei; declarațiile martorilor au fost răstălmăcite în favoarea intimatului și nu au fost respectate dispozițiile procedural penale pentru administrarea acestui mijloc de probă; relațiile de rudenie dintre făptuitor și procurorul de caz au influențat soluția dispusă; obligarea petiționarului la plata cheltuielilor judiciare către intimat este abuzivă. La termenul fixat pentru soluționarea recursului, 9 aprilie 2008, recurentul petiționar, deși legal citat, nu s-a prezentat pentru a-și susține calea de atac.

Intimatul, prin apărător ales a solicitat în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., respingerea recursului formulat de petiționarul M.I., ca nefondat, arătând că soluțiile pronunțate în cauză sunt legale și temeinice și obligarea recurentului petiționar la plata cheltuielilor judiciare reprezentând onorariu avocat, depunând în acest sens chitanță. Examinând hotărârea pronunțată în cauză prin prisma criticilor formulate în scris de către recurentul petiționar M.I., cât și din oficiu, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul formulat nu este fondat, soluția primei instanțe fiind legală și temeinică. Se reține că în mod corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimatul I.C., în cauză neexistând dovezi că acesta ar fi săvârșit infracțiunile prevăzute de art. 193 C. pen.

și 205 C. pen. Potrivit dispozițiilor legale, se impune ca începerea urmăririi penale să fie legată de existența unor date suficiente că s-a săvârșit o infracțiune. Conform art. 228 C. proc. pen., organul de urmărire penală sesizat în vreunul din modurile prevăzute în art. 221 C. proc. pen., respectiv plângere sau denunț, dispune prin rezoluție, începerea urmăririi penale când, din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergătoare efectuate, nu rezultă vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzute de art. 10 C. proc. pen. Din actele premergătoare efectuate în cauză rezultă că nu se impunea începerea urmăririi penale față de intimatul l.C., întrucât faptele de amenințare și insultă nu există.

Toți martorii indicați de petiționar în plângerea penală depusă nu au confirmat incidentul din 6 martie 2007, aceștia declarând că la data incidentului l-au auzit pe petiționar strigând după ajutor, însă nu au asistat la acte de agresiune fizică sau verbală exercitate de către intimatul l.C. și nici nu au auzit înjurături. Față de această situație, organele de urmărire penală, în mod corect au dispus neînceperea urmăririi penale față de intimatul l.C. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de amenințare și insultă. Critica referitoare la răstălmăcirea declarațiilor martorilor și la nerespectarea dispozițiilor legale referitoare la administrarea acestui mijloc de probă este neîntemeiată, declarațiile celor trei martori propuși de către petiționar fiind rezumate în mod corect și obiectiv în considerentele rezoluției atacate.

Ascultarea martorilor s-a făcut cu respectarea dispozițiilor art. 86 coroborat cu art. 71 – art. 74 C. proc. pen., aceștia atestând realitatea și veridicitatea celor consemnate în scris prin semnătură. Cu privire la nerespectarea procedurii de citare a petiționarul în fața instanței de fond, Înalta Curte constată că petiționarul a fost citat la adresa indicată în plângerea formulată cu respectarea dispozițiilor art. 175 și următoarele C. proc. pen., însă acesta nu s-a prezentat în fața Curții de Apel Timișoara pentru a-și susține plângerea. În ce privește presupusa relație de rudenie dintre procurorul care a instrumentat cauza și intimatul l.C., în lipsa oricăror dovezi în acest sens, critica se dovedește a fi neîntemeiată.

În plus, orice suspiciune a petiționarului fundamentată pe acest aspect putea fi invocată prin intermediul unei cereri de recuzare a procurorului de caz, în timpul efectuării actelor premergătoare în dosarul nr. 408/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara. Neîntemeiată este și critica referitoare la nelegalitatea dispoziției cuprinse în hotărârea instanței de fond de obligare a petiționarului la plata cheltuielilor judiciare către intimat. Conform art. 193 alin. ultim C. proc. pen., referitor la „ plata cheltuielilor judiciare făcute de părți” „ în celelalte cazuri privind restituirea cheltuielilor judiciare făcute de părți în cursul procesului penal, instanța stabilește obligația de restituire potrivit legii civile”.

Aceste dispoziții legale instituie regula potrivit căreia acolo unde legea procesual penală nu dispune, se aplică dreptul comun în materie, respectiv legea de procedură civilă. Aplicând dispozițiile art. 274 C. proc. civ., prin raportare la dispozițiile art. 721 C. proc. pen. și art. 193 alin. ultim C. proc. pen., instanța de fond în mod corect a dispus obligarea petiționarului căzut în pretenții la plata cheltuielilor judiciare efectuate de intimat cu ocazia judecării în fond a cauzei, respectiv onorariul apărătorului ales. în consecință, Înalta Curte constată că prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, iar prin considerentele anterior expuse a răspuns motivat tuturor criticilor formulate de recurentul petiționar M.I.

în scris. Pentru aceste motive, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul petiționarului. În temeiul art. 192 C. proc. pen., recurentul petiționar va fi obligat la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. În temeiul art. 193 alin. ultim C. proc. pen., recurentul petiționar va fi obligat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către intimatul l.C., ca urmare a reducerii prin apreciere a onorariului de avocat conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTEMOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul M.I. împotriva sentinței penale nr. 23/ PI din 4 februarie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 400 lei, cheltuieli judiciare către intimatul l.C., urmare reducerii prin apreciere a onorariului de avocat și la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică azi 9 aprilie 2008.