ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1861/2008

Asupra recursului penal de

față;

Din actele dosarului,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 44/

PI din 3 martie 2008, Curtea de Apel Timișoara, secția penală, a dispus, în

temeiul dispozițiilor art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen.,

respingerea, ca nefondată, a plângerii formulată de petenta I.M.D împotriva

rezoluției de neîncepere a urmăririi penale dată în dosarul nr. 147/P/2006 și a

rezoluției de respingere a plângerii dată în dosar nr. 833/II/2/2006 ale

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, pe care le-a menținut ca

temeinice și legale.

În baza dispozițiilor art. 192

alin. (2) C. proc. pen., a fost obligată petenta la 50 lei cheltuieli judiciare

către stat.

Pentru a pronunța această

soluție prima instanță a reținut în fapt că plângerea formulată de petenta I.M.D.

împotriva rezoluției nr. 146/P/2006 și a lucrării nr. 833/II/2/2006 a fost

inițial înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, această instanță, prin

sentința penală nr. 742/ PI din 8 decembrie 2006, dispunând declinarea

competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Reșița, având în

vedere infracțiunile reclamate prin plângere. Judecătoria Reșița, prin sentința

penală nr. 471 din 29 noiembrie 2006, a dispus declinarea competenței de

soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Timișoara, având în vedere

calitatea de notar public a intimatului S.P., cauza fiind înregistrată la

această instanță la 10 ianuarie 2008.

Instanța de fond a constatat

de asemenea că petiționara a criticat rezoluțiile anterior indicate arătând că

plângerea inițială nu s-a referit la numiții G.I. și G.L. ci doar la C.M. care

nu a fost cercetată penal și nu putea efectua o expertiză grafică bazându-se pe

fotocopii, soluția procurorului P.D. fiind eronată deoarece decizia Înaltei

Curți de Casație și Justiție nu se referă la C.M., după cum eronate sunt și

aprecierile procurorului referitoare la expertiza grafică efectuată și la intervenirea

autorității de lucru judecat.

Totodată, instanța de fond a

reținut că prin rezoluția nr. 147/P/2006 s-a dispus neînceperea urmăririi

penale față de persoanele indicate în plângere neexistând faptă penală și operând

în speță autoritatea de lucru judecat, în motivarea rezoluției analizându-se o

plângere formulată de petiționară (în care aceasta arată, în esență, că

semnătura vânzătorului I.V. a fost falsificată în contractul de

vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 221 din 3 iunie 2002 la B.N.P. S.P., de

către numiții G.I. și L.) concluzionându-se că față de soluția de neîncepere a urmăririi

penale față de numiții S.P., C.L. și G.I. dată prin rezoluția 283/P/2004 a

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara (plângerea împotriva acestei

soluții fiind respinsă prin sentința nr. 16/ PI din 13 februarie 2006 a Curții

de Apel Timișoara, definitivă prin respingerea recursului, potrivit deciziei nr.

2970 din 10 mai 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală) în

speță operează in rem autoritatea de lucru judecat chiar dacă prin noua

plângere se face referire și la alte două persoane, C.M., expert și B.T.,

secretarul biroului notarial, deoarece privește aceleași fapte.

De asemenea, raportat la

faptele reclamate a fi fost săvârșite de numita C.M., s-a reținut că aceasta

și-a îndeplinit atribuțiile stabilite prin ordinul Ministerului Justiției, cu

respectarea obiectivelor expertizei, iar secretarul B.T. a acționat în limitele

funcției sale.

Rezoluția 1471/P/2006 a fost

confirmată prin rezoluția 833/II/2/2006 a Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel Timișoara.

Referitor la plângerea

împotriva rezoluțiilor anterior indicate instanța de fond a apreciat că aceasta

este nefondată deoarece, relativ la făptuitorii S.P., G.L. și G.I. operează

autoritatea de lucru judecat, acțiunea penală nemaiputând fi pusă în mișcare,

potrivit art. 10 lit. j) ; în legătură cu numiții C.M. și B.T., din actele

dosarului, nu a rezultat neîndeplinirea corespunzătoare a atribuțiilor, raportul

de expertiză nr. 71 din 25 mai 2005 întocmit de aceasta în baza materialelor

puse la dispoziție ajungând, în principiu, la aceeași concluzie ca și cele

reținute de expertul criminalist, în sensul că semnătura de pe contractul de

vânzare-cumpărare, existentă la rubrica „vânzător” aparține lui I.V., fiind incidente

în speță dispozițiile art. 10 lit. a) C. proc. pen.

Problema neefectuării unei

expertize invocată în plângerea adresată instanței, a fost tranșată, în opinia

instanței de fond prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, contraexpertiza

nejustificându-se deoarece nu există îndoieli cu privire la exactitatea

concluziilor raportului de expertiză grafologică.

Relativ la făptuitorul B.T. instanța

de fond a apreciat că din actele dosarului nu rezultă indicii de săvârșire a

unor infracțiuni, în calitatea sa de secretar al biroului notarial, acesta

deplasându-se, împreună cu notarul public la domiciliul numitului I.V. pentru ca

acesta, să semneze contractul de vânzare-cumpărare, probele administrate cu

ocazia instrumentării dosarului anterior indicat și probele științifice de la

dosar (ce demonstrează că numitul I.V. a semnat contractul în calitate de

vânzător) probând nesăvârșirea de infracțiuni de către numitul B.T., fiind

incidente dispozițiile art. 10 lit. a) C. proc. pen.

Concluzionând, prima

instanță a arătat că aspectele relevate în plângere de către petentă nu pot

conduce la modificarea rezoluțiilor atacate care se impun a fi menținute ca

legale și temeinice.

Împotriva acestei soluții a

formulat recurs, în teren legal, petiționara, solicitând admiterea recursului,

casarea sentinței pronunțată de prima instanță și reînceperea urmăririi penale

față de G.I., G.L. și S.P., scutirea de plata sumei de 50 lei la care a fost

obligată prin hotărârea primei instanțe deoarece a formulat plângerea cu bună

credință, dovedită prin solicitarea probei cu contraexpertiză, deoarece

expertiza efectuată nu s-a bazat pe actele originale, solicitarea fiind

reiterată în motivele de recurs.

Analizând recursul prin

prisma motivelor de recurs invocate cât și din oficiu, sub toate aspectele,

potrivit art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., raportat la art. 385

14

C. proc. pen., se constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru

considerentele ce urmează:

Astfel, după cum rezultă din

verificarea materialului probator aflat la dosar, instanța de fond a apreciat în

mod just ca legale și temeinice rezoluțiile atacate având în vedere lucrările

și materialul din dosar, potrivit dispozițiilor art. 278

1

alin. (7) C.

proc. pen.

Totodată, se va reține că

rezoluția nr. 147/P/2006 s-a întemeiat pe actele premergătoare efectuate în

cauză, cât și pe întreg materialul probator din dosarul nr. 283/P/2004, respectiv

înscrisuri, declarația făptuitoarei C.M., constatarea tehnico-științifică cuprinsă

în raportul nr. 20.365 din 10 februarie 2005 al I.P.J. Caraș Severin și

raportul de expertiză grafică nr. 71 din 25 mai 2005, efectuat la cererea

petiționarei, concluzionându-se în mod corect că față de numiții S.P., G.L. și

G.I. s-a stabilit, cu putere de lucru judecat, că aceștia nu se fac vinovați de

săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 288, 289, 291, 292 și 293 C. pen.,

față de numiții C.M. și B.T., din probele legal administrate nerezultând

indicii care să probeze săvârșirea faptelor reclamate, neîncepându-se urmărirea

penală, faptele imputate neexistând. Așadar, aprecierile instanței care preiau

susținerile din cuprinsul rezoluțiilor atacate sunt corecte, petiționara

nedovedind împrejurări noi care să contrazică soluția anterior dispusă.

În legătură cu solicitarea

reiterată în cuprinsul motivelor de recurs, de efectuare a unei contraexpertize

grafice, urmează a se constata că este inadmisibilă, având în vedere

dispozițiile art. 385

14

alin. (1) C. proc. pen., raportat la art. 278

1

alin. (7) C. proc. pen., în fața instanței de recurs existând exclusiv

posibilitatea administrării probei cu înscrisuri ; pe de altă parte se va

constata că în cauză solicitarea a fost formulată prin plângerea adresată

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara la 10 august 2006, fiind

motivat respinsă, bazat pe împrejurarea că Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția penală, în cuprinsul deciziei penale nr. 2970 din 10 mai 2006, a

stabilit că proba este inutilă și nejustificată, neexistând dubii cu privire la

exactitatea concluziilor raportului de expertiză grafologică.

Relativ la solicitarea de

scutire de la plata sumei de 50 lei la care petiționara a fost obligată în

temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., prin hotărârea recurată se constată

că dispoziția instanței de fond a fost legală sub acest aspect, temeiul

obligației de plată fiind constituit de culpa procesuală a părții ce a

determinat declanșarea procedurii judiciare coroborată cu respingerea

plângerii.

Având în vedere aspectele

anterior analizate și pentru considerentele invocate, apreciind ca legală și

temeinică sentința recurată, în temeiul dispozițiilor art. 38515 pct. 1 lit. b)

C. proc. pen., recursul formulat de către petiționara I.M.D., va fi respins, ca

nefondat.

În temeiul dispozițiilor art.

192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligată recurenta petiționară la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de petenta I.M.D. împotriva sentinței penale nr. 44/ PI din 3

martie 2008 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă recurenta petiționară

la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 27 mai 2008.