ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 77/2008
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 77/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 133/ PI din 25 octombrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiționara SC M.W. SRL împotriva rezoluției nr. 190/P/2006 din 15 noiembrie 2006 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara. S-a reținut că petiționara a formulat plângere împotriva magistraților B.M., M.R. și M.M. judecători la Tribunalul Timiș, privind săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246, art. 248 și art. 289 C. pen.. În motivarea plângerii, petiționara a arătat că judecătorii au pronunțat decizia civilă nr. 377 din 14 iunie 2006 prin care s-a respins recursul declarat de aceasta împotriva sentinței civile nr. 1443/2006 a Judecătoriei Timișoara, care a menținut procesul-verbal de contravenție încheiat de D.G.F.P.
Timiș, de amendare a firmei cu suma de 25 milioane ROL și confiscare a sumei de 2.031.156.124 lei ROL. În conținutul plângerii se arată că decizia pronunțată de intimați este netemeinică și nelegală, că membrii completului de judecată nu au analizat toate actele depuse la dosar și nu s-au pronunțat asupra tuturor motivelor de recurs formulate de societate. Prin rezoluția din 15 noiembrie 2006, dată în dosarul nr. 190/P/2006 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimați pentru infracțiunile prevăzute de art. 246, art. 248 și art. 289 C. pen., în temeiul art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. Rezoluția a fost verificată de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, potrivit art. 278 alin. (1) C. proc.
pen., la solicitarea petiționarei M.R. Prin rezoluția nr. 13/11/2/2007 din 11 ianuarie 2007 s-a admis plângerea și s-a completat rezoluția de neîncepere a urmăririi penale cu dispozițiile art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., în loc de art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.. Plângerea formulată de petiționară împotriva celor două rezoluții s-a respins, ca neîntemeiată, prin sentința penală nr. 133/ PI din 25 octombrie 2007, reținând că nu sunt temeiuri a se considera că intimații au săvârșit infracțiunile reclamate. Împotriva acestei sentințe, in termen legal, a declarat recurs petiționara SC M.W. SRL, arătând că este nemulțumită de soluția pronunțată, intimații împotriva cărora a formulat plângere fiind vinovați de infracțiunile menționate în plângerea inițială.
Recursul este neîntemeiat. Înalta Curte, verificând hotărârea primei instanțe în baza motivelor de recurs, dar și potrivit art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., apreciază că aceasta este legală și temeinică. Înalta Curte reține că, întemeiat, prin rezoluția atacată s-a dat o soluție de neîncepere a urmăririi penale față de intimați, întrucât aceștia și-au îndeplinit în mod corect atribuțiile de serviciu, fără a cauza o vătămare a intereselor legale ale unei persoane, astfel că infracțiunile reclamate nu există. Fapta judecătorilor de a pronunța hotărâri în exercitarea atribuțiilor de serviciu nu constituie o faptă prevăzută de legea penală, iar partea nemulțumită de măsurile luate poate să le conteste folosindu-se de căile de atac, ordinare și extraordinare, prevăzute de lege.
Prin urmare, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționară, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 200 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționara SC M.W. SRL împotriva sentinței penale nr. 133/ PI din 25 octombrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara- Secția Penală. Obligă pe recurenta petiționară la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 11 ianuarie 2008.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.