ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2035/2008

Asupra recursurilor de față În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 75/PI din 3 aprilie 2008, Curtea de Apel Timișoara, secția penală, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarii C.S. și C.M. împotriva rezoluției din 6 decembrie 2007 dată în dosarul nr. 414/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, menținută prin rezoluția procurorului general din 4 ianuarie 2008 dată în dosarul nr. 1129/11/2/2007. S-au reținut, în esență, următoarele: Prin plângerea formulată de petiționari la procuror, s-a solicitat efectuarea de cercetări împotriva magistratei judecătoare R.L., pentru pretinsa săvârșire a infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen., susținându-se că a respins, în mod abuziv, o cerere de ordonanță președințială.

Prin rezoluția din 6 decembrie 2007, dată în dosarul nr. 414/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, în temeiul art. 228 cu referire la art. 209 alin. (3) și (4) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistrata judecătoare pentru pretinsa săvârșire a infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen. S-a reținut, în esență, că magistrata judecătoare a respins cererea de ordonanță președințială formulată de petiționari, constatând că nu sunt îndeplinite condițiile specifice pentru admiterea acesteia, soluția fiind recurată de petiționari. Recursul petiționarilor a fost respins, ca netimbrat. Împotriva soluției procurorului, petiționarii au formulat plângere, susținând că hotărârea este abuzivă și că au plătit taxa de timbru în recurs, dar din vina unei grefiere instanța a reținut greșit neachitarea acesteia.

Prin rezoluția din 4 ianuarie 2008, dată în dosarul nr. 1129/11/2/2007 a procurorului general, a fost menținută rezoluția de neîncepere a urmăririi penale, ca fiind legală și temeinică. Împotriva ambelor rezoluții ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, petiționarii au formulat plângere la instanță, susținând că magistrata nu a pronunțat o hotărâre corectă, nu a studiat cauza îndeajuns și ar fi trebuit să se autorecuze. Instanța de fond, prin sentința penală sus-menționată, a respins, ca nefondată, plângerea petiționarilor și a menținut soluțiile procurorului, reținând, în esență, următoarele: Instanța penală, sesizată cu plângere, în temeiul art. 278 1 C. proc.

pen., nu are temei legal pentru a se pronunța ca instanță de control judiciar în cauza civilă soluționată printr-o hotărâre nefavorabilă petiționarilor, întrucât pretinsele erori jurisdicționale nu pot fi examinate pe această cale, cu atât mai mult cu cât aceștia au exercitat calea de atac a recursului, anulat ca netimbrat de instanța de recurs. Referitor la celelalte pretinse infracțiuni indicate în plângerea petiționarilor, instanța a reținut că plângerea formulată în temeiul art. 278 1 C. proc. pen. învestește instanța cu controlul legalității și temeiniciei rezoluției sau ordonanței procurorului de netrimitere în jduecată, cu referire exclusivă la infracțiunea pentru a cărei pretinsă săvârșire organul de cercetare penală a fost sesizat conform art. 221 C. proc.

pen. Î mpotriva sentinței petiționarii au declarat recurs, pe care l-au motivat în scris la fila 2 din dosar. Recursurile declarate sunt nefondate. Din examinarea lucrărilor dosarului, se constată că, în mod corect, instanța de fond a dispus respingerea plângerii formulate de petiționari, ca nefondată. Î ntr-adevăr, așa cum rezultă din actele premergătoare efectuate, în cauză nu sunt indicii cu privire la săvârșirea infracțiunii reclamate în sarcina intimatei judecătoare, aceasta îndeplinindu-și, în mod corect, atribuțiile de serviciu. Criticile petiționarilor, care se referă la modul de soluționare a cauzei de către intimata judecătoare, nu pot constitui un motiv pentru tragerea la răspundere penală a magistratei sub aspectul săvârșirii infracțiunii reclamate de petiționari.

Persoanele care îndeplinesc o activitate de jurisdicție în cadrul instanțelor de judecată, își desfășoară activitatea în temeiul legii, având obligația să-și îndeplinească atribuțiile ce le revin, prin pronunțarea unor soluții legale și temeinice, în raport de probele administrate, ce pot fi verificate și defiintate prin intermediul căilor legale de atac. Desfășurarea activității de jurisdicție nu poate fi concepută fără independența și autonomia acelora care realizează sau înfăptuiesc justiția, principiu înscris în Constituție și în Statutul Magistraților. Așa fiind, hotărârile judecătorești nu pot fi criticate decât prin intermediul căilor legale de atac, astfel că o hotărâre judecătorească nu poate fi considerată prin ea însăși o infracțiune.

Î n raport de considerentele expuse, se constată că sentința instanței de fond este temeinică și legală, urmând a fi respinse, ca nefondate, recursurile declarate de petiționari, cu obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenții petiționari C.S. și C.M. împotriva sentinței penale nr. 75/PI din 3 aprilie 2008 a Curții de Apel Timișoara, secția penală. Obligă recurenții petiționari la plata sumei de câte 200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 5 iunie 2008.