ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 14.04.2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1398/2009

HOTĂRÂRE
14.04.2009
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1398/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 42/PI din 19 februarie 2009,

Curtea de Apel Timișoara, în baza art. 278

1

alin. (8) lit. a) C.

proc. pen. a respins plângerile petiționarului V.V., ca nefondate și a menținut

rezoluția din 26 septembrie 2008, Dosar nr. 344/P/2008 a Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel Timișoara.

Pentru a se pronunța astfel,

prima instanță a reținut, în esență că, petiționarul V.V. a solicitat tragerea

la răspundere penală a procurorului D.C., sub aspectul săvârșirii

infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și

favorizarea infractorului, prevăzute de art. 246 și art. 264 C. pen., constând

în aceea că a soluționat în mod abuziv mai multe dosare penale, într-unul

dintre acestea, respectiv Dosarul nr. 8595/P/2007 al Parchetului de pe lângă

Judecătoria Timișoara, favorizându-l pe infractorul G.I.

Prin rezoluția nr. 344/P/2008

din 26 septembrie 2008, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara în

temeiul art. 228 C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) din același cod a

dispus neînceperea urmăririi penale față de magistratul procuror D.C. sub

aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246 și art. 264 C. pen.

Prin rezoluția nr. 1267/II/2/2008

din 18 decembrie 2008, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel Timișoara, în temeiul art. 275art. 278 C. proc. pen., a dispus

respingerea plângerii.

S-a mai reținut de instanța

de fond că, în fața instanței, pe baza înscrisurilor depuse, petentul nu a

dovedit că intimatul D.C. ar fi săvârșit infracțiunile reclamate.

Împotriva sus-menționatei

sentințe a declarat recurs petiționarul, fără a preciza în scris motivele

pentru care a înțeles să-l declare și fără a se prezenta în instanță pentru a

le invoca și susține.

Recursul este nefondat.

Analizând hotărârea atacată,

Curtea apreciază că instanța de fond a analizat în mod riguros plângerea, iar

prin coroborarea întregului material probator aflat la dosarul cauzei, se

constată că soluția pronunțată este legală și temeinică, fără a se fi dovedit

în nici un fel săvârșirea vreunei fapte penale de către intimat.

De asemenea, se constată că motivele

invocate inițial în plângerea adresată parchetului au fost deja avute în vedere

și analizate în fazele procesuale anterioare, petiționarul fără a aduce, în

recurs, elemente noi, pe baza cărora să poată fi luată în discuție

nelegalitatea și netemeinicia sentinței atacate.

Împrejurarea că petiționarul este nemulțumit de soluția adoptată în

cauză nu poate conduce, în nici un caz, la concluzia întrunirii elementelor

constitutive ale infracțiunilor pe care acesta le-a indicat în plângerea sa.

De altfel,

petiționarul a avut posibilitatea formulării cererilor și apărărilor pe care

le-a apreciat a fi necesare, în fața instanțelor de judecată, în căile de atac

prevăzute de lege, lucru de care, acesta a și uzat, fiindu-i astfel respectate

toate drepturile procesuale.

Potrivit

dispozițiilor art. 64 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea

judiciară, republicată și modificată, este de esența principiului independenței

procurorului dreptul acestuia de a planifica ancheta penală, de a dispune

asupra succesiunii administrării probelor, a importanței și semnificației

materialului probator, toate actele sale fiind supuse controlului judecătoresc.

Ca atare, în mod

corect a fost reținut atât de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Timișoara, cât și de instanța de fond faptul că, într-adevăr intimatul procuror

a soluționat mai multe plângeri penale ale petentului, parte dintre rezoluțiile

acestuia fiind confirmate de procurorul ierarhic superior, iar unele infirmate,

împrejurare care nu este însă de natură să conducă la concluzia că procurorul a

avut vreo intenție infracțională.

Față de cele arătate,

cum din examinarea în ansamblu, a sentinței recurate, nu se constată ca aceasta

să fie supusă vreunui motiv de casare susceptibil de a fi invocat din oficiu,

urmează ca, în conformitate cu dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit.

b) C. proc. pen., a se respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționar,

cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de petiționarul V.V. împotriva sentinței penale nr. 42/PI din

19 februarie 2009 a Curții de Apel Timișoara.

Obligă recurentul petiționar

la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 14 aprilie 2009.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2009-10-02
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3111/2009
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 143/PI din 27 mai 2009 Curtea de Apel Timișoara în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a respins ca nefondată plângerea pete
ÎCCJ 2009-05-14
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1795/2009
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin rezoluția nr. 164/P/2008 din 10 iulie 2008, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a dispus, în temeiul art. 10 lit. a) C. p
ÎCCJ 2009-03-27
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1141/2009
Asupra recursului penal de față ; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele : Prin sentința penală nr. 2/P din 12 ianuarie 2008 a Curții de Apel Timișoara, a fost respinsă plângerea formulată de petentul I.V. împotriva rezoluției P
ÎCCJ 2009-06-19
0,95
ÎCCJ, Secția penală
Asupra plângerii de față ; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele : Petiționarul A.I. a adresat o plângere organelor de urmărire, solicitând efectuarea de cercetări față de magistrații D.I. - judecător la Curtea de Apel Timișoar
ÎCCJ 2009-04-16
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1439/2009
) C. proc. pen. raportat la art. 228 alin. (4) C. proc. pen., a dispus neînceperea urmăririi penale față de H.I., C.M. și B.T., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și favorizarea infract
Sursă