ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1795/2009

Asupra

recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin rezoluția nr. 164/P/2008 din 10 iulie 2008, procurorul din cadrul

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a dispus, în temeiul art. 10

lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de intimatul-procuror

D.C. pentru infracțiunea prevăzută de art. 246 C.pen.

Pentru a dispune în acest sens, după efectuarea

actelor premergătoare, procurorul a reținut următoarele:

La data de 15 aprilie 2008, a fost

înregistrat, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, dosarul nr.

164/P/2008 având ca obiect plângerea penală formulată de numitul A.L. împotriva

procurorului D.C., pentru infracțiunea prevăzută de art. 246 C.pen., constând

în aceea că, în dosarul penal nr. 2323/P/2006, intimatul-procuror ar fi

confirmat propunerea organului de cercetare penală de a nu se începe urmărirea

penală față de B.M. și B.C.

Petentul a formulat plângere la Curtea

de Apel Timișoara. Prin sentința penală nr. 228/PI din 2 octombrie 2008,

pronunțată în dosarul nr. 822/59/2008, Curtea de Apel Timișoara a dispus

trimiterea plângerii petentului A.L. procurorului general al Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel Timișoara întrucât nu s-a respectat procedura prealabilă

de soluționare a plângerii de către procurorul ierarhic superior.

Examinând plângerea petentului,

raportat la actele dosarului nr. 164/P/2008, procurorul general al Parchetului

de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a apreciat că este neîntemeiată pentru

considerentele următoare:

Soluția dispusă de intimatul-procuror

D.C. în dosarul nr. 2323/P/ 2006 a fost menținută de prim-procurorul adjunct al

Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, dar și de instanța de judecată

care, prin sentința penală nr. 1510 din 16 iunie 2008, a respins ca nefondată

plângerea petentului. Mai mult, adresându-se instanței civile cu acțiune pentru

rezilierea contractului de închiriere al făptuitorului B.C., acțiunea

petentului a fost respinsă prin sentința civilă nr. 1618 din 21 februarie 2006

pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr. 15.801/2005. Instanța de

judecată a constatat că petentul nu avea o calitate procesuală activă în cauză

pentru a solicita rezilierea contractului de închiriere care viza un alt imobil

cu care acesta nu avea nicio legătură. Petentul nu a putut face dovada, prin

nici-un mijloc de probă, că părinții săi

a

u achiziționat

locuința ocupată cu contract de închiriere de făptuitorul B.C. Sentința civilă

a fost atacată cu apel, însă, prin decizia civilă nr. 468/A din 30 iunie 2002 a

Tribunalului Timiș, pronunțată în dosarul nr. 4082/06, apelul a fost respins,

menținându-se soluția primei instanțe.

În concluzie, plângerea petiționarului

împotriva acestei rezoluții a fost respinsă ca neîntemeiată prin rezoluția nr.

1107/11/2/2008 din 5 noiembrie 2008 a procurorului general al Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel Timișoara.

În temeiul art. 278/1 C. proc. pen.,

petiționarul s-a adresat instanței competente.

Prin sentința penală nr. 50/PI din 26

februarie 2009, Curtea de Apel Timișoara, secția penală, a respins ca nefondată

plângerea petiționarului.

Pentru a dispune în acest sens, prima

instanță a reținut, în sinteză, că, pe de o parte, petentul a exercitat căile

de atac prevăzute de lege împotriva rezoluției de neîncepere a urmării penale

dispusă de intimatul-procuror, precum și că, pe de altă parte, petentul a

exercitat căile procedurale civile pentru valorificarea pretinselor sale

drepturi, instanțele civile nedându-i câștig de cauză, ceea ce, în opinia

instanței, confirmă justețea soluției dispusă de către intimatul-procuror.

Împotriva sentinței, petiționarul a

declarat prezentul recurs.

Prealabil examinării recursului, Înalta

Curte constată următoarele:

·

petiționarul nu s-a prezentat la soluționarea plângerii în primă

instanță, și nici la soluționarea recursului;

·

motivele de recurs au fost menționate în chiar cererea de recurs (fil.

2-4 dosar recurs). În cele 3 pagini ale motivelor de recurs, petiționarul,

combinând multiple critici referitoare la soluționarea de către instanțele

civile a cauzelor sale, susține că: nu au fost respectate normele de

competență, instanța nu s-a pronunțat cu privire la faptele și persoanele

reclamate, nu au fost avute în vedere chestiunile civile ale cauzelor, precum

și probele cu referitoare la drepturile civile în litigiu.

Din examinarea motivelor de recurs,

Înalta Curte constată că, în realitate, petiționarul își manifestă nemulțumirea

legată de modul de soluționare a cauzelor civile de către instanțe, în sensul

că acestea, în opinia sa, ar fi ignorat probe ori greșit nu i-ar fi încuviințat

probele solicitate, ceea ce a avut drept consecință neadmiterea acțiunilor sale

civile și a căilor de atac.

Recursul va fi respins ca nefondat

pentru motivele ce se vor arăta.

După sesizarea organelor judiciare, în

conformitate cu dispozițiile art. 224 C. proc. pen., procurorul a efectuat

actele premergătoare necesare completei și legalei soluționări a plângerii

penale, fiind format dosarul penal nr. 164/P/2008, dosar care cuprinde, în

copie, toate înscrisurile și actele procedurale aflate în legătură cu aspectele

reclamate de petiționar. în urma efectuării acestor acte premergătoare, nu au

fost relevate minime indicii ale săvârșirii de către intimatul-procuror a

faptelor apreciate ca infracțiuni și reclamate de către petiționar.

Or, potrivit art. 228 alin. (1) C. proc.

pen., care reflectă, în mod specific prezumția de nevinovăție instituită,

deopotrivă, de Constituția României [art.23 alin. (11) și de Codul de procedură

penală art. 5/2)], începerea urmării penale față de o persoană este legal

posibilă numai în măsura în care din actul de sesizare ori din actele

premergătoare efectuate nu rezultă vreunul din cazurile de împiedicare a

punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzute de art. 10 C. pen.

Însă, așa cum corect a reținut

procurorul și, respectiv, procurorul general, actele premergătoare efectuate nu

au relevat indicii ale săvârșirii infracțiunilor reclamate de petiționar, și

nici indicii ale săvârșirii altor fapte prevăzute de legea penală, astfel

încât, fiind incident cazul de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii

penale prevăzut de art. 10 lit. a) C. pen. (fapta nu există), consecința

juridică este neînceperea urmăririi penale.

Pentru realizarea drepturilor sale,

petiționarul s-a adresat organelor judiciare de urmărire penală și instanțelor

de judecată care, prin rezoluții și sentințe, s-au pronunțat asupra celor

solicitate ori reclamate, după care a exercitat, atunci când a apreciat, căile

de atac specifice.

Soluționarea pe fond a unor cauze civile

se poate realiza numai prin modalitățile prevăzute de lege, respectiv prin

accesul la justiție în realizarea drepturilor și prin exercitarea căilor

specifice de atac (art. 21, art. 126 și art. 129 din Constituția României), iar

nu prin modalități indirecte, respectiv prin formularea unor plângeri penale

împotriva organelor judiciare.

Cu privire la criticile din motivele

scrise de recurs, Înalta Curte constată, în raport cu cele deja menționate, că

sunt neîntemeiate, după cum urmează:

·

au fost respectate normele de competență după

calitatea persoanei în activitatea de soluționare a plângerii formulată

împotriva intimatului-procuror [art. 28/1 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.];

·

atât procurorul, cât și instanța au examinat toate

faptele reclamate de petiționar în plângerea penală formulată împotriva

intimatului-procuror;

·

soluționând plângerea penală formulată de

petiționar, procurorul, precum și instanța (în complet de judecată a cauzelor

penale) nu aveau competența, potrivit legii, să examineze pe fond și să dispună

asupra aspectelor civile invocate de petiționar.

Față de cele reținute, Înalta Curte, în temeiul 385/15 pct. 1 lit. b)

C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul petiționarului.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la

plata către stat a cheltuielilor judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de petiționarul A.L. împotriva sentinței penale nr. 50/PI din 26 februarie 2009

a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă recurentul petiționar la plata sumei de

400 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 14 mai 2009.