ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1795/2009

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin rezoluția nr. 164/P/2008 din 10 iulie 2008, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a dispus, în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de intimatul-procuror D.C. pentru infracțiunea prevăzută de art. 246 C.pen. Pentru a dispune în acest sens, după efectuarea actelor premergătoare, procurorul a reținut următoarele: La data de 15 aprilie 2008, a fost înregistrat, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, dosarul nr. 164/P/2008 având ca obiect plângerea penală formulată de numitul A.L. împotriva procurorului D.C., pentru infracțiunea prevăzută de art. 246 C.pen., constând în aceea că, în dosarul penal nr. 2323/P/2006, intimatul-procuror ar fi confirmat propunerea organului de cercetare penală de a nu se începe urmărirea penală față de B.M.

și B.C. Petentul a formulat plângere la Curtea de Apel Timișoara. Prin sentința penală nr. 228/PI din 2 octombrie 2008, pronunțată în dosarul nr. 822/59/2008, Curtea de Apel Timișoara a dispus trimiterea plângerii petentului A.L. procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara întrucât nu s-a respectat procedura prealabilă de soluționare a plângerii de către procurorul ierarhic superior. Examinând plângerea petentului, raportat la actele dosarului nr. 164/P/2008, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a apreciat că este neîntemeiată pentru considerentele următoare: Soluția dispusă de intimatul-procuror D.C. în dosarul nr. 2323/P/ 2006 a fost menținută de prim-procurorul adjunct al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, dar și de instanța de judecată care, prin sentința penală nr. 1510 din 16 iunie 2008, a respins ca nefondată plângerea petentului.

Mai mult, adresându-se instanței civile cu acțiune pentru rezilierea contractului de închiriere al făptuitorului B.C., acțiunea petentului a fost respinsă prin sentința civilă nr. 1618 din 21 februarie 2006 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr. 15.801/2005. Instanța de judecată a constatat că petentul nu avea o calitate procesuală activă în cauză pentru a solicita rezilierea contractului de închiriere care viza un alt imobil cu care acesta nu avea nicio legătură. Petentul nu a putut face dovada, prin nici-un mijloc de probă, că părinții săi a u achiziționat locuința ocupată cu contract de închiriere de făptuitorul B.C. Sentința civilă a fost atacată cu apel, însă, prin decizia civilă nr. 468/A din 30 iunie 2002 a Tribunalului Timiș, pronunțată în dosarul nr. 4082/06, apelul a fost respins, menținându-se soluția primei instanțe.

În concluzie, plângerea petiționarului împotriva acestei rezoluții a fost respinsă ca neîntemeiată prin rezoluția nr. 1107/11/2/2008 din 5 noiembrie 2008 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara. În temeiul art. 278/1 C. proc. pen., petiționarul s-a adresat instanței competente. Prin sentința penală nr. 50/PI din 26 februarie 2009, Curtea de Apel Timișoara, secția penală, a respins ca nefondată plângerea petiționarului. Pentru a dispune în acest sens, prima instanță a reținut, în sinteză, că, pe de o parte, petentul a exercitat căile de atac prevăzute de lege împotriva rezoluției de neîncepere a urmării penale dispusă de intimatul-procuror, precum și că, pe de altă parte, petentul a exercitat căile procedurale civile pentru valorificarea pretinselor sale drepturi, instanțele civile nedându-i câștig de cauză, ceea ce, în opinia instanței, confirmă justețea soluției dispusă de către intimatul-procuror.

Împotriva sentinței, petiționarul a declarat prezentul recurs. Prealabil examinării recursului, Înalta Curte constată următoarele: · petiționarul nu s-a prezentat la soluționarea plângerii în primă instanță, și nici la soluționarea recursului; · motivele de recurs au fost menționate în chiar cererea de recurs (fil. 2-4 dosar recurs). În cele 3 pagini ale motivelor de recurs, petiționarul, combinând multiple critici referitoare la soluționarea de către instanțele civile a cauzelor sale, susține că: nu au fost respectate normele de competență, instanța nu s-a pronunțat cu privire la faptele și persoanele reclamate, nu au fost avute în vedere chestiunile civile ale cauzelor, precum și probele cu referitoare la drepturile civile în litigiu.

Din examinarea motivelor de recurs, Înalta Curte constată că, în realitate, petiționarul își manifestă nemulțumirea legată de modul de soluționare a cauzelor civile de către instanțe, în sensul că acestea, în opinia sa, ar fi ignorat probe ori greșit nu i-ar fi încuviințat probele solicitate, ceea ce a avut drept consecință neadmiterea acțiunilor sale civile și a căilor de atac. Recursul va fi respins ca nefondat pentru motivele ce se vor arăta. După sesizarea organelor judiciare, în conformitate cu dispozițiile art. 224 C. proc. pen., procurorul a efectuat actele premergătoare necesare completei și legalei soluționări a plângerii penale, fiind format dosarul penal nr. 164/P/2008, dosar care cuprinde, în copie, toate înscrisurile și actele procedurale aflate în legătură cu aspectele reclamate de petiționar.

în urma efectuării acestor acte premergătoare, nu au fost relevate minime indicii ale săvârșirii de către intimatul-procuror a faptelor apreciate ca infracțiuni și reclamate de către petiționar. Or, potrivit art. 228 alin. (1) C. proc. pen., care reflectă, în mod specific prezumția de nevinovăție instituită, deopotrivă, de Constituția României [art.23 alin. (11) și de Codul de procedură penală art. 5/2)], începerea urmării penale față de o persoană este legal posibilă numai în măsura în care din actul de sesizare ori din actele premergătoare efectuate nu rezultă vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzute de art. 10 C. pen.

Însă, așa cum corect a reținut procurorul și, respectiv, procurorul general, actele premergătoare efectuate nu au relevat indicii ale săvârșirii infracțiunilor reclamate de petiționar, și nici indicii ale săvârșirii altor fapte prevăzute de legea penală, astfel încât, fiind incident cazul de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzut de art. 10 lit. a) C. pen. (fapta nu există), consecința juridică este neînceperea urmăririi penale. Pentru realizarea drepturilor sale, petiționarul s-a adresat organelor judiciare de urmărire penală și instanțelor de judecată care, prin rezoluții și sentințe, s-au pronunțat asupra celor solicitate ori reclamate, după care a exercitat, atunci când a apreciat, căile de atac specifice.

Soluționarea pe fond a unor cauze civile se poate realiza numai prin modalitățile prevăzute de lege, respectiv prin accesul la justiție în realizarea drepturilor și prin exercitarea căilor specifice de atac (art. 21, art. 126 și art. 129 din Constituția României), iar nu prin modalități indirecte, respectiv prin formularea unor plângeri penale împotriva organelor judiciare. Cu privire la criticile din motivele scrise de recurs, Înalta Curte constată, în raport cu cele deja menționate, că sunt neîntemeiate, după cum urmează: · au fost respectate normele de competență după calitatea persoanei în activitatea de soluționare a plângerii formulată împotriva intimatului-procuror [art. 28/1 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen.]; · atât procurorul, cât și instanța au examinat toate faptele reclamate de petiționar în plângerea penală formulată împotriva intimatului-procuror; · soluționând plângerea penală formulată de petiționar, procurorul, precum și instanța (în complet de judecată a cauzelor penale) nu aveau competența, potrivit legii, să examineze pe fond și să dispună asupra aspectelor civile invocate de petiționar. Față de cele reținute, Înalta Curte, în temeiul 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul petiționarului. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata către stat a cheltuielilor judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul A.L. împotriva sentinței penale nr. 50/PI din 26 februarie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția penală. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 14 mai 2009.