ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1315/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea formulată pe calea contenciosului administrativ,

reclamantul M.G. a

solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român - Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor, anularea deciziei nr. 2035 din 13

decembrie 2008 emisă de comisia menționată, prin care a fost

respinsă cererea de restituire în

natură

a terenului în suprafață de 276 mp, situat în municipiul

Roșiorii

de Vede, și să se dispună restituirea în

natură a terenului menționat.

În motivarea

cererii, reclamantul a arătat că a notificat cererea de restituire în

natură Prefectului Județului Teleorman la

15 august 2007 , dosarul întocmit pe baza notificării fiind

soluționat prin

Dispoziția nr. 335 din 10 iunie 2004 a

Primarului Municipiului Roșiorii de

Vede

, în sensul respingerii cererii de restituire în natură, reținându-se

în mod eronat că terenul respectiv este ocupat de blocuri de

locuințe pentru tineri.

Reclamantul a

acceptat oferta de reparații făcută de primarul municipiului în

temeiul Legii nr. 10/2001, primind titluri de valoare nominală folosite

exclusiv în procesul de privatizare după care, în luna noiembrie 2007, a

luat cunoștință că pe ordinea de zi a ședinței

Consiliului Local al Municipiului Roșiorii de Vede era înscris un

proiect de hotărâre, inițiat de primarul

localității, prin care se propunea

aprobarea vânzării

terenului a cărui restituire în natură i-se refuzase anterior.

Petiția

adresată de reclamant Consiliului Local a avut ca urmare respingerea

proiectului hotărâre privind vânzarea terenului respectiv, iar primarul

municipiului a solicitat ca, pentru revizuirea dosarului să se prezinte

comunicarea Ministerului Finanțelor sau a Autorității

Naționale pentru Restituirea Proprietăților(A.N.R.P.) din care

să rezulte că Dispoziția nr. 335/2004 nu a fost

valorificată. In

acest sens,

primăria municipiului s-a adresat A.N.R.P. care, însă, nu a

comunicat

nici un răspuns .

Pentru a dovedi că nu a valorificat dispoziția

menționată și

pentru obținerea restituirii în natură a

terenului, reclamantul s-a adresat Comisiei Centrale pentru Stabilirea

Despăgubirilor .

Pârâtul a formulat cerere de chemare în garanție a Primăriei

Municipiului Roșiorii

de Vede, prin primar.

Prin

sentința civilă nr. 430 din 4 februarie 2009, Curtea de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a

respins acțiunea reclamantului, ca neîntemeiată . Prin aceeași

sentință a fost respinsă și cererea de chemare în

garanție formulată .

Pentru a

pronunța o asemenea soluție, instanța fondului a

avut în vedere că din actele și

lucrările dosarului a rezultat că imobilul

respectiv a

aparținut părinților reclamantului, fiind expropriat și

demolat în baza Decretului nr. 394/1988, iar

despăgubirea stabilită cu

această ocazie a fost încasată

la 20 octombrie 1989. Totodată, s-a avut în vedere o lipsă de

consecvență a reclamantului care, pe de o parte a solicitat

suspendarea oricărei proceduri de înstrăinare a terenului, iar pe de

alta a depus la registratura Comisiei Centrale pentru Stabilirea

Despăgubirilor titlurile de valoare nominală, înțelegând să

solicite convertirea titlurilor de valoare nominală în titluri de

despăgubire .

Instanța

fondului a mai reținut că respingerea cererii de restituire în

natură a terenului este legală, documentația întocmită

scoțând în evidență faptul că

pe amplasamentul respectiv se găsesc, în

prezent, blocuri de

locuințe, iar prin Decizia nr. 2035 din 13 decembrie 2007 emisă potrivit

legii, ca urmare a procedurii inițiate de reclamant, s-a stabilit suma de

4.030,87 RON prin depunerea titlurilor de valoare nominală.

Împotriva

sentinței pronunțate de Curtea de Apel București a

declarat

recurs reclamantul M.G.

În motivarea recursului, reclamantul a

arătat, în esență următoarele:

A dovedit cu înscrisurile depuse la dosar

că terenul a cărui restituire a solicitat-o nu este ocupat de

construcții sau de alte amenajări de utilitate publică,

însă prima instanță și-a format convingerea numai pe baza

Dispoziției nr. 335/2004, făcând abstracție, nemotivat de

înscrisurile anexate cererii de chemare în judecată.

De remarcat că instanța de fond

nu numai că nu a motivat de ce a respins dovezile prezentate în

susținerea acțiunii, dar, mai mult, nici nu a menționat o parte

din aceste înscrisuri în considerentele sentinței, cu care a dovedit că

terenul intravilan a cărui restituire în natură pe vechiul

amplasament a solicitat-o este liber.

Este necesară casarea cu trimitere

în vederea efectuării unei expertize topografice pentru individualizarea terenului,

precum și pentru a clarifica dacă acesta este ocupat de

construcții sau alte amenajări de utilitate publică.

Prima instanță s-a limitat a

efectua controlul judiciar de legalitate numai sub aspectul corectei

aplicări de către Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor, or, prin acțiune nu s-a susținut niciodată

încălcarea normelor de procedură, ci că prin decizia contestată,

nulă absolut, a fost constatată o stare de fapt

necorespunzătoare adevărului.

Hotărârea recurată este

nelegală și pentru că fiind respins capătul principal de

cerere, instanța de fond nu s-a pronunțat și asupra cererii

subsidiare pe care a formulat-o prin acțiune.

Examinând hotărârea recurată,

prin prisma criticilor formulate, precum și a prevederilor art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este întemeiat

și urmează a fi admis pentru considerentele ce urmează.

Prin acțiune, reclamantul

M.G. a solicitat anularea deciziei nr. 2035 din 13

decembrie 2007 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor iar, în subsidiar a solicitat obligarea pârâtei la emiterea

unei decizii de restituire în natură, în temeiul art. 7 alin. (9) din Regulamentul

de organizare.

Întreaga

argumentație a judecătorului fondului, din hotărârea

recurată, constată Înalta Curte, vizează doar capătul

principal de acțiune – anularea deciziei nr. 2035 din 13 decembrie 2007

prin care s-a stabilit acordarea de despăgubiri în sumă de 4.030,87

lei – fără însă să se analizeze cererea subsidiară –

emiterea unei decizii de restituire în natură a imobilului – conform procedurii

instituite prin art. 7 alin. (9) din Regulamentul privind organizarea și

funcționarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor,

publicat în M.Of. , Partea I, nr. 801 din 2 septembrie 2005.

De asemenea,

prima instanță nu s-a pronunțat pe probatoriul administrat în

cauză, în primul rând neclarificând dacă pe terenul în discuție sunt

edificate construcții, după cum susține Primăria

Roșiorii de Vede sau, dimpotrivă, terenul este liber, conform reclamantului.

Procedând

astfel, motiv pentru care devenind incidente prevederile art. 312 alin. (5) C.

proc. civ., Înalta Curte va admite recursul reclamantului M.G. și, în

consecință, va casa sentința recurată și va trimite

cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de M.G. împotriva

sentinței civile nr. 430 din 4 februarie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal.

Casează

sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași

instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 9 martie 2010.