ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1315/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea formulată pe calea contenciosului administrativ, reclamantul M.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, anularea deciziei nr. 2035 din 13 decembrie 2008 emisă de comisia menționată, prin care a fost respinsă cererea de restituire în natură a terenului în suprafață de 276 mp, situat în municipiul Roșiorii de Vede, și să se dispună restituirea în natură a terenului menționat.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a notificat cererea de restituire în natură Prefectului Județului Teleorman la 15 august 2007 , dosarul întocmit pe baza notificării fiind soluționat prin Dispoziția nr. 335 din 10 iunie 2004 a Primarului Municipiului Roșiorii de Vede , în sensul respingerii cererii de restituire în natură, reținându-se în mod eronat că terenul respectiv este ocupat de blocuri de locuințe pentru tineri. Reclamantul a acceptat oferta de reparații făcută de primarul municipiului în temeiul Legii nr. 10/2001, primind titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare după care, în luna noiembrie 2007, a luat cunoștință că pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local al Municipiului Roșiorii de Vede era înscris un proiect de hotărâre, inițiat de primarul localității, prin care se propunea aprobarea vânzării terenului a cărui restituire în natură i-se refuzase anterior.

Petiția adresată de reclamant Consiliului Local a avut ca urmare respingerea proiectului hotărâre privind vânzarea terenului respectiv, iar primarul municipiului a solicitat ca, pentru revizuirea dosarului să se prezinte comunicarea Ministerului Finanțelor sau a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților(A.N.R.P.) din care să rezulte că Dispoziția nr. 335/2004 nu a fost valorificată. In acest sens, primăria municipiului s-a adresat A.N.R.P. care, însă, nu a comunicat nici un răspuns . Pentru a dovedi că nu a valorificat dispoziția menționată și pentru obținerea restituirii în natură a terenului, reclamantul s-a adresat Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor . Pârâtul a formulat cerere de chemare în garanție a Primăriei Municipiului Roșiorii de Vede, prin primar.

Prin sentința civilă nr. 430 din 4 februarie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea reclamantului, ca neîntemeiată . Prin aceeași sentință a fost respinsă și cererea de chemare în garanție formulată . Pentru a pronunța o asemenea soluție, instanța fondului a avut în vedere că din actele și lucrările dosarului a rezultat că imobilul respectiv a aparținut părinților reclamantului, fiind expropriat și demolat în baza Decretului nr. 394/1988, iar despăgubirea stabilită cu această ocazie a fost încasată la 20 octombrie 1989. Totodată, s-a avut în vedere o lipsă de consecvență a reclamantului care, pe de o parte a solicitat suspendarea oricărei proceduri de înstrăinare a terenului, iar pe de alta a depus la registratura Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor titlurile de valoare nominală, înțelegând să solicite convertirea titlurilor de valoare nominală în titluri de despăgubire . Instanța fondului a mai reținut că respingerea cererii de restituire în natură a terenului este legală, documentația întocmită scoțând în evidență faptul că pe amplasamentul respectiv se găsesc, în prezent, blocuri de locuințe, iar prin Decizia nr. 2035 din 13 decembrie 2007 emisă potrivit legii, ca urmare a procedurii inițiate de reclamant, s-a stabilit suma de 4.030,87 RON prin depunerea titlurilor de valoare nominală.

Împotriva sentinței pronunțate de Curtea de Apel București a declarat recurs reclamantul M.G. În motivarea recursului, reclamantul a arătat, în esență următoarele: A dovedit cu înscrisurile depuse la dosar că terenul a cărui restituire a solicitat-o nu este ocupat de construcții sau de alte amenajări de utilitate publică, însă prima instanță și-a format convingerea numai pe baza Dispoziției nr. 335/2004, făcând abstracție, nemotivat de înscrisurile anexate cererii de chemare în judecată. De remarcat că instanța de fond nu numai că nu a motivat de ce a respins dovezile prezentate în susținerea acțiunii, dar, mai mult, nici nu a menționat o parte din aceste înscrisuri în considerentele sentinței, cu care a dovedit că terenul intravilan a cărui restituire în natură pe vechiul amplasament a solicitat-o este liber.

Este necesară casarea cu trimitere în vederea efectuării unei expertize topografice pentru individualizarea terenului, precum și pentru a clarifica dacă acesta este ocupat de construcții sau alte amenajări de utilitate publică. Prima instanță s-a limitat a efectua controlul judiciar de legalitate numai sub aspectul corectei aplicări de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, or, prin acțiune nu s-a susținut niciodată încălcarea normelor de procedură, ci că prin decizia contestată, nulă absolut, a fost constatată o stare de fapt necorespunzătoare adevărului. Hotărârea recurată este nelegală și pentru că fiind respins capătul principal de cerere, instanța de fond nu s-a pronunțat și asupra cererii subsidiare pe care a formulat-o prin acțiune.

Examinând hotărârea recurată, prin prisma criticilor formulate, precum și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este întemeiat și urmează a fi admis pentru considerentele ce urmează. Prin acțiune, reclamantul M.G. a solicitat anularea deciziei nr. 2035 din 13 decembrie 2007 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor iar, în subsidiar a solicitat obligarea pârâtei la emiterea unei decizii de restituire în natură, în temeiul art. 7 alin. (9) din Regulamentul de organizare.

Întreaga argumentație a judecătorului fondului, din hotărârea recurată, constată Înalta Curte, vizează doar capătul principal de acțiune – anularea deciziei nr. 2035 din 13 decembrie 2007 prin care s-a stabilit acordarea de despăgubiri în sumă de 4.030,87 lei – fără însă să se analizeze cererea subsidiară – emiterea unei decizii de restituire în natură a imobilului – conform procedurii instituite prin art. 7 alin. (9) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, publicat în M.Of. , Partea I, nr. 801 din 2 septembrie 2005. De asemenea, prima instanță nu s-a pronunțat pe probatoriul administrat în cauză, în primul rând neclarificând dacă pe terenul în discuție sunt edificate construcții, după cum susține Primăria Roșiorii de Vede sau, dimpotrivă, terenul este liber, conform reclamantului.

Procedând astfel, motiv pentru care devenind incidente prevederile art. 312 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul reclamantului M.G. și, în consecință, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de M.G. împotriva sentinței civile nr. 430 din 4 februarie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 martie 2010.