ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1892/2006

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1892/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 71/ F din 3

noiembrie 2005 a Curții de Apel Pitești, secția penală, pronunțată în dosarul nr.

F.719/P/2005, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul G.G.V.

împotriva rezoluției nr. 71/P/2005 din 4 mai 2005 a Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Pitești, fiind obligat petentul să plătească 50 RON cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această sentință,

prima instanță a reținut că, la data de 19 iulie 2005, a fost înregistrată

plângerea formulată în condițiile art. 278

1

C. proc. pen., de către

petiționarul G.G.V. împotriva rezoluției din data de 4 mai 2005, dată în

dosarul nr. nr. 71/P/2005 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești,

prin care, în temeiul dispozițiilor art. 228 alin. (4), raportat la art. 10 alin.

(1) lit. d) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de R.S.,

prim procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești, cercetat sub

aspectul comiterii infracțiunii prevăzut și pedepsită de art. 246 C. pen.,

întrucât fapta reclamată nu întrunește elementele constitutive ale acestei

infracțiuni.

În motivarea rezoluției, procurorul

a reținut din actele premergătoare începerii urmăririi penale efectuate în

cauză că, pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești s-a aflat spre

soluționare dosarul penal nr. 4087/P/2001 în care, G.G.V. a sesizat organele de

urmărire penală cu privire la faptul că executorul judecătoresc F.E. și-a

exercitat abuziv atribuțiunile de serviciu cu privire la executarea unei hotărâri

judecătorești.

După efectuarea cercetărilor s-a

întocmit rechizitoriul nr. 4087/P/2001 din data de 14 noiembrie 2002, de către

procurorul R.S., prin care acesta a dispus trimiterea în judecată a

inculpatului F.E., rechizitoriu confirmat și de prin procurorul Parchetului de

pe lângă Judecătoria Pitești, însă, dosarul a fost înaintat spre observare și

la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești. Această unitate de parchet,

prin ordonanța nr. 3602/II/6/2002 a dispus redeschiderea și reluarea urmăririi penale

în cauză, indicându-se printre altele, analizarea situației, în vederea

adoptării soluției prevăzută de art. 18

1

C. pen., lucru care s-a și

realizat, astfel că, prin ordonanța nr. 4087/P/2001 din 16 decembrie 2002,

învinuitului F.E. i s-a aplicat o amendă cu caracter administrativ în sumă de

10.000.000 lei.

Urmare plângerii formulate împotriva

soluției potrivit art. 278 C. proc. pen., Parchetul de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, prin ordonanța din 7 noiembrie 2003, a redeschis și reluat

urmărirea penală în dosar, solicitându-se, totodată, să se facă cercetări și

pentru infracțiunile prevăzute de art. 192, 289, 291 și 250 C. pen.

Dosarul a fost trimis spre

soluționare la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești, însă Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel Pitești a stabilit, urmărirea penală să se efectueze la nivelul

Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, unde a și fost înregistrat sub nr. 1306/P/2003

și repartizat aceluiași procuror, R.S. care, în perioada respectivă își

desfășura activitatea ca procuror delegat în cadrul acestui parchet.

După completarea cercetărilor penale

în sensul celor dispuse de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, prin rechizitoriul nr. 1306/P/2003 din 24 mai 2004 s-a dispus

trimiterea în judecată a executorului judecătoresc F.E. pentru infracțiunea

prevăzută și pedepsită de art. 246 C. pen. Prin același rechizitoriu,

magistratul procuror R.S. a dispus scoaterea de sub urmărire penală a lui F.E.

pentru infracțiunile prevăzute și pedepsite de art. 192, 289, 291 și 250 C.

pen.

Și de această dată, la data de 25

mai 2004, dosarul a fost trimis spre observare la Parchetul de pe lângă Curtea

de Apel Pitești, de unde cu adresa nr. 2138/II/6/2004 din 31 mai 2004 a fost

restituit fără observații.

S-a apreciat de către procuror că,

nu există probe și nici indicii din care să rezulte că magistratul R.S. și-a

îndeplinit, cu știință, în mod defectuos îndatoririle de serviciu și, în

consecință, s-a făcut aplicarea prevederilor art. 228 alin. (4) și ale art. 10 alin.

(1) lit. d) C. proc. pen.

Rezoluția nr. 71/P/2005 din 4 mai

2005 a fost menținută prin rezoluția nr. 941/2005 din 22 iunie 2005 a

procurorului general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești

prin care s-a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de petiționar în

conformitate cu dispozițiile art. 278 C. proc. pen.

În plângerea formulată în temeiul

dispozițiilor art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., petiționarul G.G.V.

a susținut că se impune tragerea la răspundere penală a procurorului R.S.

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 246 C. pen.,

întrucât prin modul de rezolvare a dosarului penal nr. 4087/P/2001 al

parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, acesta și-a exercitat cu

re-credință atribuțiile de serviciu. Mai exact, petiționarul a susținut, că

procurorul R.S. a manifestat rea-credință și lipsă de răspundere prin aceea că,

nu a înregistrat la Judecătoria Pitești rechizitoriul întocmit la data de 14

noiembrie 2002 privind pe executorul judecătoresc F.E., rechizitoriu care era

deja confirmat de primul procuror al unității de parchet respective.

Examinând plângerea formulată de

petiționar în cauza dedusă judecății pe baza lucrărilor și a materialului din

dosarul cauzei și a oricăror înscrisuri noi prezentate, așa cum cer

dispozițiile art. 278

1

alin. (7) C. proc. pen., prima instanță a

constatat că nu este întemeiată.

Din probele administrate în cauză a

rezultat că la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești a fost înregistrat

dosarul penal nr. 4087/P/2001, având ca obiect plângerea formulată de partea

vătămată G.G.V. (petiționarul din prezenta cauză) împotriva executorului

judecătoresc F.E. prin care se solicita efectuarea de cercetări penale față de

cel din urmă, sub aspectul comiterii infracțiunii prevăzută și pedepsită de art.

246 C. pen., constând în exercitarea abuzivă a atribuțiilor de serviciu cu

ocazia punerii în executare a unei hotărâri penale definitive.

Cercetările penale au fost

definitivate prin rechizitoriul întocmit de procurorul R.S., la data de 14

noiembrie 2002, confirmat de prin procurorul Parchetului de pe lângă

Judecătoria Pitești și prin care, F.E. a fost trimis în judecată pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 246 C. pen.

Înainte însă, de trimiterea

dosarului la instanța competentă, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești

a cerut să-i fie înaintată respectiva cauză spre observare, lucru ce s-a și

întâmplat. Această din urmă unitate de parchet, prin ordonanța nr. 3602/II/6/2002,

din data de 8 noiembrie 2002, a dispus însă, redeschiderea și reluarea

urmăririi penale privind pe intimatul F.E., cercetat pentru infracțiunea

prevăzută de art. 246 C. pen., indicându-se, printre altele, analizarea

situației de fapt prin prisma adoptării soluției prevăzută de art. 18

1

C. pen., soluție care, în cele din urmă a și fost adoptată, la data de 16

decembrie 2002, prin ordonanța nr. 4087/P/2001, prin care învinuitului F.E. i

s-a aplicat o amendă administrativă în sumă de 10.000.000 lei.

Petiționarul G.G.V. a formulat

plângere împotriva acestei ordonanțe, plângere care a fost admisă, la data de 7

noiembrie 2003, de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție care a dispus redeschiderea și reluarea urmăririi penale.

Cauza a fost retrimisă parchetului

de pe lângă Tribunalul Argeș unde a fost înregistrată sub nr. 1306/P/2003.

Cercetările au fost completate de către același magistrat, respectiv R.S., în

calitate de procuror delegat la această unitate de parchet și finalizate prin

trimiterea în judecată a executorului judecătoresc F.E. pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen., soluția acceptată și de Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel Pitești.

Împrejurarea invocată de petiționar

în sensul că, rechizitoriul nr. 4087/P/2001 întocmit la data de 14 noiembrie

2002 nu a fost trimis la instanță este reală, însă nu este de natură a duce la

concluzia că, procurorul R.S. și-a exercitat cu rea-credință atribuțiile de

serviciu cauzându-i acestuia o vătămare. Aceasta deoarece, soluția de trimitere

în judecată a inculpatului F.E., adoptată inițial de procurorul R.S. a fost

infirmată de procurorul inspector de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Pitești care pe lângă redeschiderea și reluarea urmăririi penale a indicat,

printre altele, analizarea situației, în vederea adoptării unei soluții bazată

pe prevederile art. 18

1

C. pen., lucru care s-a și întâmplat la data

de 16 decembrie 2002.

În consecință, constatând că

rezoluția nr. 71/P/2005 din 4 mai 2005 adoptată de Parchetul de pe lângă Curtea

de Apel Pitești și menținută prin rezoluția nr. 941/2005 a aceleiași unități de

parchet este legală și temeinică, plângerea formulată de petiționarul G.G.V. a

fost privită ca nefondată și respinsă, ca atare, potrivit dispozițiilor art. 258

1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., iar potrivit dispozițiilor art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., petiționarul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare

către stat în cuantum de 50 RON.

Împotriva acestei decizii a

declarat, în termen legal, recurs petiționarul G.G.V., criticând-o, arătând în

scris că soluția instanței de fond este nelegală și netemeinică, considerând că

intimatul R.S., care în exercitarea atribuțiilor de serviciu nu a înțeles să-și

îndeplinească obligațiile, l-a favorizat pe cel care era inculpat în dosarul

penal instrumentat de acesta.

De asemenea, recurentul petiționar a

apreciat că intimatul era obligat să se abțină de la efectuarea cercetărilor,

în condițiile în care era doar delegat în cadrul Parchetului de pe lângă

Tribunalul Argeș, că Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

atunci când a admis plângerea formulată împotriva scoaterii de sub urmărire

penală a executorului judecătoresc F.E., ca urmare a propriilor investigații a

extins cercetarea penală împotriva aceluiași inculpat și pentru infracțiunile

prevăzute de dispozițiile art. 192 C. pen., art. 289 C. pen., art. 290 C. pen.

și art. 250 C. pen., iar intimatul nu a făcut nici un demers pentru a se

efectua cercetări sub aspectul infracțiunilor menționate prin rezoluția de

reluare a urmăririi penale, ci numai cercetări sumare și numai sub aspectul

infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen.

Totodată recurentul petiționar a

arătat că intimatul era obligat să stabilească adevărul, din declarațiile

inculpatului, ale părții vătămate, ale debitorului și ale martorilor audiați,

rezultând cu F.E., în calitatea sa oficială de executor judecătoresc a procedat

nu numai la executare silită abuzivă, ci și la încălcarea cu vinovăție a

drepturilor terțelor persoane.

S-a apreciat de către petiționar că

executorul judecătoresc a pătruns într-un loc îngrădit, fără acordul

proprietarului și chiar fără să-l intereseze cine este proprietar, că a

cunoscut că atelierul nu aparținea debitorului, fiindu-i comunicat cine este

titularul dreptului asupra atelierului, l-a amenințat, există procese-verbale

care vădesc neefectuarea corectă și legală a somațiilor, procese-verbale de

sechestru, toate acestea aspecte, regăsindu-se și în dosarul de urmărire

penală, întregite de probatoriile efectuate în stadiul cercetării judecătorești

pentru infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen., pentru care a fost trimis în

judecată executorul judecătoresc F.E., solicitând admiterea recursului și

trimiterea intimatului în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzut și

pedepsită de art. 246 C. pen., precum și obligarea la cheltuieli de judecată.

La termenul de astăzi, recurentul

petiționar a depus la dosar fotocopia motivelor de recurs, susținându-le,

criticând sentința atacată pentru nelegalitate și netemeinicie, apreciind că

intimatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 246 C.

pen., faptă comisă în dosarul nr. 4087/P/2001 al Parchetului de pe lângă

Judecătoria Pitești, pe care l-a avut în lucru și în consecință a solicitat

admiterea recursului, în sensul tragerii la răspundere penală a intimatului.

Concluziile procurorului au fost

consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii.

Examinând recursul declarat de

petiționarul G.G.V. împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond, atât în

raport cu motivele invocate, cât și din oficiu, potrivit art. 385

6

din același cod, Înalta Curte apreciază recursul petiționarului ca fiind

nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.

Din analiza cauzei rezultă că în mod

corect și motivat prima instanță a respins, ca nefondată, plângerea

petiționarului G.G.V.

Înalta Curte consideră că au fost

evaluate actele premergătoare efectuate în cauză, ce au condus la soluția de

neîncepere a urmăririi penale privind pe R.S., prim procuror la Parchetul de pe

lângă Judecătoria Pitești, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii

prevăzută și pedepsită de art. 246 C. pen., întrucât faptele nu întrunesc

elementele constitutive ale acestei infracțiuni.

Așa cum rezultă din cauză au fost

examinate, în ansamblu lor criticile formulate de petiționar, în raport cu persoana

și fapta pretins a fi săvârșită de către acesta, avându-se în vedere plângerea

formulată de acesta.

Astfel, pe parcursul cercetărilor a

fost ascultat petiționarul G.G.V. în a cărei declarație olografă, datată 31 martie

2005, aflată la dosarul de urmărire penală, a arătat că în legătură cu

plângerea formulată de el la Consiliul Superior al Magistraturii despre care a

aflat că a fost trimisă la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești spre

competentă soluționare în dosarul nr. 71/P/2005, nu dorește să dea relații în

legătură cu această plângere și probele prin care dovedesc vinovăția

procurorului la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești, ci va da aceste

relații numai la Parchetul General.

De asemenea, a fost ascultat prim

procurorul R.S. a cărui declarație dată la 4 mai 2005 se află la dosar nr. 71/P/2005

al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești, în care a descris în amănunt

modul în care a fost întocmit dosarul nr. 4087/P/2001 în care G.G.V. a sesizat

organele de urmărire penală cu privire la faptul că executorul judecătoresc F.E.

și-a exercitat abuziv atribuțiile de serviciu cu privire la executarea unei

hotărâri judecătorești ce privea pe tatăl său G.T., referirea la actele

premergătoare și solicitarea avizului de cercetare a executorului judecătoresc,

care a fost dat, începerea urmăririi penale împotriva acestuia, dispunând prin

rechizitoriul din 4 noiembrie 2002 în dosarul arătat trimiterea în judecată a

inculpatului, rechizitoriu confirmat de primul procuror al unității, după care

acesta împreună cu dosarul cauzei au fost înaintate spre observare la Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel Pitești.

De asemenea, a menționat că prin

ordonanța nr. 3602/II/6/2002 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești

s-a dispus redeschiderea și reluarea urmăririi penale în dosarul nr. 4087/P/2001

al Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, indicându-se printre altele

analizarea cauzei în vederea adoptării soluției prevăzută de art. 18

1

C. pen.

După completarea cercetărilor prin

ordonanța din 16 decembrie 2002 a dispus scoaterea de sub urmărire penală a

învinuitului F.E. în baza art. 18

1

C. pen. și aplicarea unei

sancțiuni cu caracter administrativ, constând în amendă în cuantum de 10

milioane lei, dosarul nr. 4087/P/2001 fiind înaintat din nou spre observare

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești, care după verificările

efectuate l-a restituit fără observații cu adresa nr. 3652/VI/2 din 23

decembrie 2002.

În urma plângerilor formulate de

petiționar împotriva soluției date, la Parchetul de pe lângă Judecătoria

Pitești, Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș și Parchetul de pe lângă Curtea

de Apel Pitești, acestuia i-au fost respinse, ca neîntemeiate, G.G.V., formulând

plângere și la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, care

prin ordonanța din 7 noiembrie 2003 i-a admis plângerea, dispunându-se redeschiderea

și reluarea urmăririi penale în dosarul nr. 4087/P/2001, solicitându-se să se

facă cercetări și pentru art. 192 C. pen., 289 C. pen., art. 291 C. pen. și art.

250 C. pen.

În aceeași declarație s-a mai arătat

că dosarul a fost trimis la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești, însă

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești a stabilit ca urmărirea penală să

se efectueze la nivelul Parchetului de pe lângă tribunalul Argeș, dosarul

fiindu-i tot lui, deoarece la data respectivă își desfășura activitatea ca

procuror delegat în acel parchet.

S-a menționat că au fost reluate

cercetările și întrucât G.G.V. a afirmat în timpul audierii că executorul

judecătoresc F.E. în baza aceluiași dosar de executare a sechestrat

autoturismul fratelui său G.C. față de care nu se pronunțase nici o hotărâre

judecătorească, din proprie inițiativă a dispus verificări la nivelul

Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești pentru a se examina dosarul nr. 4252/P/2003

unde s-au efectuat cercetări penale pentru această faptă, iar primul procuror

al unității a infirmat soluția și pentru o mai bună înfăptuire a justiției a

înaintat dosarul la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș în vederea conexării

la dosarul 1306/P/2003 acesta fiind noul număr de dosar după ce a fost

stabilită competența de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești.

După completarea cercetărilor a fot

solicitat din nou Ministrului Justiției avizul de trimitere în judecată a

executorului judecătoresc F.E. pentru infracțiunea prevăzută de art. 246 C.

pen., aviz care a fost acordat, iar prin rechizitoriul nr. 1306/P/2003 din 24

mai 2004 s-a dispus trimiterea în judecată a acestuia pentru infracțiunea

prevăzută de art. 246 C. pen.

Prin același rechizitoriu s-a dispus

scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului F.E. cercetat sub aspectul

comiterii infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen., ca urmare a plângerii

formulate de G.G.V., cât și scoaterea de sub urmărire penală pentru

infracțiunile prevăzute de art. 192 C. pen., art. 289, art. 291, art. 250 C.

pen, ca urmare a plângerii formulate de G.G.V., deoarece din actele de urmărire

penală a rezultat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestor

infracțiuni sub aspectul laturii obiective și subiective.

În finalul declarației sale, prim

procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești a apreciat că plângerea

formulată de G.G.V. este nefondată, întrucât el și-a exercitat îndatoririle de

serviciu în mod legal și temeinic.

Totodată la dosarul de urmărire

penală, au fost depuse ca acte premergătoare copiile rechizitoriului nr. 4087/P/2001

din 14 noiembrie 2002 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești;

ordonanței nr. 3602/II/6/2002 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești

prin care s-a dispus reluarea și redeschiderea urmăririi penale în dosarul nr. 4087/P/2001

al Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești privind pe învinuitul F.E.

cercetat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen.;

ordonanței din 16 decembrie 2002 a Parchetului de pe lângă Judecătoriei

Pitești, dată în dosarul nr. 4087/P/2001 prin care s-a dispus scoaterea de sub

urmărire penală a învinuitului F.E., cercetat pentru săvârșirea infracțiunii

prevăzută și pedepsită de art. 246 C. pen., deoarece fapta nu prezintă gradul

de pericol social al unei infracțiuni și aplicarea unei sancțiuni cu caracter

administrativ constând în amendă în cuantum de 10.000.000 lei și cheltuieli

judiciare în cuantum de 1.000.000 lei ce vor suportate de învinuit; ordonanței

de admitere a plângerii și de infirmare a soluției de scoatere de sub urmărire

penală din 7 noiembrie 2003 dată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, Serviciul independent de inspecție, îndrumare și control

cu nr. 23655/1581A/2003 prin care s-a dispus admiterea plângerii, redeschiderea

și reluarea urmăririi penale în dosarul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești

nr. 4087/P/2001 privind pe învinuitul F.E., cercetat pentru săvârșirea

infracțiunilor prevăzute de art. 246, art. 192, art. 289, art. 291 și art. 250 C.

pen., trimiterea dosarului Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești nr. 4087/P/2001

la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești; rezoluției din 10 decembrie 2003

a Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, în dosarul nr. 1306/P/2003, prin

care s-a dispus conexarea dosarului nr. 4252/P/2003 al Parchetului de pe lângă

Judecătoria Pitești la dosarul nr. 1306/P/2003 al Parchetului de pe lângă

Tribunalul Argeș; unui raport și a unei informări; rechizitoriului dat la 24

mai 2005 de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș, în dosarul nr. 1306/P/2003,

prin care s-a dispus punerea în mișcare acțiunii penale și trimiterea în

judecată în stare de libertate a inculpatului F.E. pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 246 C. pen., scoaterea de sub

urmărire penală a învinuitului F.E., cercetat sub aspectul săvârșirii

infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 246 C. pen., ca urmare a plângerii

formulată de G.A., art. 192 C. pen., art. 289 C. pen., art. 291 C. pen. și art.

250 C. pen., ca urmare a plângerii formulată de G.G.V., deoarece din actele de

urmărire penală efectuate în cauză a rezultat că nu sunt întrunite elementele

constitutive ale acestei infracțiuni, sub aspectul laturii obiective și subiective;

adreselor de înaintare a dosarului și rechizitoriului spre observare la

Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș și respectiv de restituire cu mențiunea

că nu au observații în ce privește actul de trimitere în judecată a

inculpatului, a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești.

Prin rezoluția din 22 iunie 2005

dată de procurorul general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Pitești, în dosarul nr. 941/2005, a fost respinsă, ca neîntemeiată, plângerea

formulată de petiționarul G.G.V. împotriva rezoluției nr. 71/P/2005 a

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești.

Înalta Curte apreciază că instanța

de fond a făcut o corectă și obiectivă evaluare a materialului probator

administrat, analizând criticile formulate de petiționar față de conținutul

infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, constatând că intimatul

R.S. prin măsurile procesuale dispuse nu a exercitat cu rea-credință

atribuțiile de serviciu și prin aceasta să cauzeze vătămarea intereselor

petiționarului, atâta timp cât măsura inițială de trimitere în judecată a

inculpatului F.E. dată de intimat a fost infirmată de procurorul inspector al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești, care pe lângă redeschiderea și

reluarea urmăririi penale a indicat, printre altele, analizarea situației, în

vederea adoptării unei soluții bazată pe prevederile art. 18

1

C.

pen.

Înalta Curte nu poate avea în vedere

criticile recurentului petiționar formulate privind nelegalitatea și

netemeinicia sentinței instanței de fond, deoarece în cauză s-a dat eficiență

dispozițiilor art. 278

1

alin. (7) C. proc. pen., în sensul că

judecarea plângerii s-a făcut pe baza verificării rezoluției atacate, a

lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei și a oricăror înscrisuri noi

prezentate.

Așadar, instanța de fond a făcut un

examen asupra actelor premergătoare efectuate, în raport și cu elementele

constitutive ale infracțiunii pretins a fi comise, constatând în mod corect și

motivat că faptele intimatului R.S. nu se circumscriu conținutului constitutiv

al infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de

art. 246 C. pen.

Înalta Curte consideră că apărările

formulate de recurentul petiționar, în sensul că intimatul nu a făcut o

cercetare penală completă și obiectivă, față de extinderea dispusă prin

ordonanță de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

efectuând doar cercetări sumare, nu pot fi reținute, deoarece, urmare a

infirmărilor și redeschiderilor dispuse intimatul R.S. a efectuat acte de

cercetare, ce au fost finalizate prin același fel de soluție pe care acesta a

mai dispu-o în cauză, respectiv trimiterea în judecată a inculpatului F.E.

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen., fundamentată pe o

interpretare obiectivă a probelor.

Totodată, intimatul a dispus motivat

și soluția de scoatere de sub urmărire penală față de învinuitul F.E., cercetat

sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 192, art.

289, art. 291 și art. 250 C. pen., nefiind întrunite elementele constitutive

ale acestor infracțiuni, sub aspectul laturii obiective și subiective, potrivit

art. 249 C. proc. pen., raportat la art. 11 pct. 1 lit. b) combinat cu art. 10 alin.

(1) lit. d) C. proc. pen.

Astfel, prin măsurile procesuale

dispuse concretizate în soluțiile mai sus arătate, intimatul R.S. și-a

îndeplinit atribuțiile de serviciu, astfel că în mod corect s-a stabilit că nu

sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu

contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen.

De asemenea, Înalta Curte nu poate

examina, în recursul exercitat de către petiționar, critica formulată de

acesta, cu privire la favorizarea de către intimat a inculpatului, deoarece față

de conținutul plângerii petiționarului împotriva intimatului sub aspectul

infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen., întemeiată pe dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen., instanța de fond a judecat plângerea petiționarului, verificând

rezoluția dispusă în cauză de către parchet față de intimat, de neîncepere a

urmăririi penale sub aspectul comiterii infracțiunii prevăzută de art. 246 C.

pen., abuz în serviciu contra intereselor penale, întemeiată în drept pe

dispozițiile art. 228 alin. (4), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc.

pen.

În raport cu cele menționate, Înalta

Curte apreciază că sentința pronunțată de prima instanță este legală și

temeinică sub toate aspectele.

Totodată, verificând hotărârea

atacată, nu a constatat existența vreunui caz de casare ce s-ar fi putut invoca

din oficiu potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen.

Față de aceste considerente, Înalta

Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge,

ca nefondat, recursul declarat de petiționarul G.G.V. împotriva sentinței

penale nr. 71/ F din 3 noiembrie 2005 a Curții de Apel Pitești, secția penală.

În conformitate cu art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., se va obliga recurentul petiționar la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de petiționarul G.G.V. împotriva sentinței penale nr. 71/ F din 3

noiembrie 2005 a Curții de Apel Pitești, secția penală.

Obligă recurentul petiționar la

plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 60 RON (600.000 lei).

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 23

martie 2006.