ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1892/2006

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 71/ F din 3 noiembrie 2005 a Curții de Apel Pitești, secția penală, pronunțată în dosarul nr. F.719/P/2005, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul G.G.V. împotriva rezoluției nr. 71/P/2005 din 4 mai 2005 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești, fiind obligat petentul să plătească 50 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, la data de 19 iulie 2005, a fost înregistrată plângerea formulată în condițiile art. 278 1 C. proc. pen., de către petiționarul G.G.V. împotriva rezoluției din data de 4 mai 2005, dată în dosarul nr. nr. 71/P/2005 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești, prin care, în temeiul dispozițiilor art. 228 alin. (4), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc.

pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de R.S., prim procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii prevăzut și pedepsită de art. 246 C. pen., întrucât fapta reclamată nu întrunește elementele constitutive ale acestei infracțiuni. În motivarea rezoluției, procurorul a reținut din actele premergătoare începerii urmăririi penale efectuate în cauză că, pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești s-a aflat spre soluționare dosarul penal nr. 4087/P/2001 în care, G.G.V. a sesizat organele de urmărire penală cu privire la faptul că executorul judecătoresc F.E. și-a exercitat abuziv atribuțiunile de serviciu cu privire la executarea unei hotărâri judecătorești.

După efectuarea cercetărilor s-a întocmit rechizitoriul nr. 4087/P/2001 din data de 14 noiembrie 2002, de către procurorul R.S., prin care acesta a dispus trimiterea în judecată a inculpatului F.E., rechizitoriu confirmat și de prin procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, însă, dosarul a fost înaintat spre observare și la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești. Această unitate de parchet, prin ordonanța nr. 3602/II/6/2002 a dispus redeschiderea și reluarea urmăririi penale în cauză, indicându-se printre altele, analizarea situației, în vederea adoptării soluției prevăzută de art. 18 1 C. pen., lucru care s-a și realizat, astfel că, prin ordonanța nr. 4087/P/2001 din 16 decembrie 2002, învinuitului F.E.

i s-a aplicat o amendă cu caracter administrativ în sumă de 10.000.000 lei. Urmare plângerii formulate împotriva soluției potrivit art. 278 C. proc. pen., Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin ordonanța din 7 noiembrie 2003, a redeschis și reluat urmărirea penală în dosar, solicitându-se, totodată, să se facă cercetări și pentru infracțiunile prevăzute de art. 192, 289, 291 și 250 C. pen. Dosarul a fost trimis spre soluționare la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești, însă Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești a stabilit, urmărirea penală să se efectueze la nivelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, unde a și fost înregistrat sub nr. 1306/P/2003 și repartizat aceluiași procuror, R.S.

care, în perioada respectivă își desfășura activitatea ca procuror delegat în cadrul acestui parchet. După completarea cercetărilor penale în sensul celor dispuse de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin rechizitoriul nr. 1306/P/2003 din 24 mai 2004 s-a dispus trimiterea în judecată a executorului judecătoresc F.E. pentru infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 246 C. pen. Prin același rechizitoriu, magistratul procuror R.S. a dispus scoaterea de sub urmărire penală a lui F.E. pentru infracțiunile prevăzute și pedepsite de art. 192, 289, 291 și 250 C. pen. Și de această dată, la data de 25 mai 2004, dosarul a fost trimis spre observare la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești, de unde cu adresa nr. 2138/II/6/2004 din 31 mai 2004 a fost restituit fără observații.

S-a apreciat de către procuror că, nu există probe și nici indicii din care să rezulte că magistratul R.S. și-a îndeplinit, cu știință, în mod defectuos îndatoririle de serviciu și, în consecință, s-a făcut aplicarea prevederilor art. 228 alin. (4) și ale art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. Rezoluția nr. 71/P/2005 din 4 mai 2005 a fost menținută prin rezoluția nr. 941/2005 din 22 iunie 2005 a procurorului general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești prin care s-a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de petiționar în conformitate cu dispozițiile art. 278 C. proc. pen. În plângerea formulată în temeiul dispozițiilor art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen., petiționarul G.G.V.

a susținut că se impune tragerea la răspundere penală a procurorului R.S. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 246 C. pen., întrucât prin modul de rezolvare a dosarului penal nr. 4087/P/2001 al parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, acesta și-a exercitat cu re-credință atribuțiile de serviciu. Mai exact, petiționarul a susținut, că procurorul R.S. a manifestat rea-credință și lipsă de răspundere prin aceea că, nu a înregistrat la Judecătoria Pitești rechizitoriul întocmit la data de 14 noiembrie 2002 privind pe executorul judecătoresc F.E., rechizitoriu care era deja confirmat de primul procuror al unității de parchet respective. Examinând plângerea formulată de petiționar în cauza dedusă judecății pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei și a oricăror înscrisuri noi prezentate, așa cum cer dispozițiile art. 278 1 alin. (7) C. proc.

pen., prima instanță a constatat că nu este întemeiată. Din probele administrate în cauză a rezultat că la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești a fost înregistrat dosarul penal nr. 4087/P/2001, având ca obiect plângerea formulată de partea vătămată G.G.V. (petiționarul din prezenta cauză) împotriva executorului judecătoresc F.E. prin care se solicita efectuarea de cercetări penale față de cel din urmă, sub aspectul comiterii infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 246 C. pen., constând în exercitarea abuzivă a atribuțiilor de serviciu cu ocazia punerii în executare a unei hotărâri penale definitive. Cercetările penale au fost definitivate prin rechizitoriul întocmit de procurorul R.S., la data de 14 noiembrie 2002, confirmat de prin procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești și prin care, F.E.

a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 246 C. pen. Înainte însă, de trimiterea dosarului la instanța competentă, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești a cerut să-i fie înaintată respectiva cauză spre observare, lucru ce s-a și întâmplat. Această din urmă unitate de parchet, prin ordonanța nr. 3602/II/6/2002, din data de 8 noiembrie 2002, a dispus însă, redeschiderea și reluarea urmăririi penale privind pe intimatul F.E., cercetat pentru infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen., indicându-se, printre altele, analizarea situației de fapt prin prisma adoptării soluției prevăzută de art. 18 1 C. pen., soluție care, în cele din urmă a și fost adoptată, la data de 16 decembrie 2002, prin ordonanța nr. 4087/P/2001, prin care învinuitului F.E.

i s-a aplicat o amendă administrativă în sumă de 10.000.000 lei. Petiționarul G.G.V. a formulat plângere împotriva acestei ordonanțe, plângere care a fost admisă, la data de 7 noiembrie 2003, de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție care a dispus redeschiderea și reluarea urmăririi penale. Cauza a fost retrimisă parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș unde a fost înregistrată sub nr. 1306/P/2003. Cercetările au fost completate de către același magistrat, respectiv R.S., în calitate de procuror delegat la această unitate de parchet și finalizate prin trimiterea în judecată a executorului judecătoresc F.E. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen., soluția acceptată și de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești.

Împrejurarea invocată de petiționar în sensul că, rechizitoriul nr. 4087/P/2001 întocmit la data de 14 noiembrie 2002 nu a fost trimis la instanță este reală, însă nu este de natură a duce la concluzia că, procurorul R.S. și-a exercitat cu rea-credință atribuțiile de serviciu cauzându-i acestuia o vătămare. Aceasta deoarece, soluția de trimitere în judecată a inculpatului F.E., adoptată inițial de procurorul R.S.

a fost infirmată de procurorul inspector de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești care pe lângă redeschiderea și reluarea urmăririi penale a indicat, printre altele, analizarea situației, în vederea adoptării unei soluții bazată pe prevederile art. 18 1 C. pen., lucru care s-a și întâmplat la data de 16 decembrie 2002. În consecință, constatând că rezoluția nr. 71/P/2005 din 4 mai 2005 adoptată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești și menținută prin rezoluția nr. 941/2005 a aceleiași unități de parchet este legală și temeinică, plângerea formulată de petiționarul G.G.V. a fost privită ca nefondată și respinsă, ca atare, potrivit dispozițiilor art. 258 1 alin. (8) lit. a) C. proc.

pen., iar potrivit dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petiționarul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în cuantum de 50 RON. Împotriva acestei decizii a declarat, în termen legal, recurs petiționarul G.G.V., criticând-o, arătând în scris că soluția instanței de fond este nelegală și netemeinică, considerând că intimatul R.S., care în exercitarea atribuțiilor de serviciu nu a înțeles să-și îndeplinească obligațiile, l-a favorizat pe cel care era inculpat în dosarul penal instrumentat de acesta.

De asemenea, recurentul petiționar a apreciat că intimatul era obligat să se abțină de la efectuarea cercetărilor, în condițiile în care era doar delegat în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, că Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție atunci când a admis plângerea formulată împotriva scoaterii de sub urmărire penală a executorului judecătoresc F.E., ca urmare a propriilor investigații a extins cercetarea penală împotriva aceluiași inculpat și pentru infracțiunile prevăzute de dispozițiile art. 192 C. pen., art. 289 C. pen., art. 290 C. pen. și art. 250 C. pen., iar intimatul nu a făcut nici un demers pentru a se efectua cercetări sub aspectul infracțiunilor menționate prin rezoluția de reluare a urmăririi penale, ci numai cercetări sumare și numai sub aspectul infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen.

Totodată recurentul petiționar a arătat că intimatul era obligat să stabilească adevărul, din declarațiile inculpatului, ale părții vătămate, ale debitorului și ale martorilor audiați, rezultând cu F.E., în calitatea sa oficială de executor judecătoresc a procedat nu numai la executare silită abuzivă, ci și la încălcarea cu vinovăție a drepturilor terțelor persoane.

S-a apreciat de către petiționar că executorul judecătoresc a pătruns într-un loc îngrădit, fără acordul proprietarului și chiar fără să-l intereseze cine este proprietar, că a cunoscut că atelierul nu aparținea debitorului, fiindu-i comunicat cine este titularul dreptului asupra atelierului, l-a amenințat, există procese-verbale care vădesc neefectuarea corectă și legală a somațiilor, procese-verbale de sechestru, toate acestea aspecte, regăsindu-se și în dosarul de urmărire penală, întregite de probatoriile efectuate în stadiul cercetării judecătorești pentru infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen., pentru care a fost trimis în judecată executorul judecătoresc F.E., solicitând admiterea recursului și trimiterea intimatului în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzut și pedepsită de art. 246 C. pen., precum și obligarea la cheltuieli de judecată.

La termenul de astăzi, recurentul petiționar a depus la dosar fotocopia motivelor de recurs, susținându-le, criticând sentința atacată pentru nelegalitate și netemeinicie, apreciind că intimatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen., faptă comisă în dosarul nr. 4087/P/2001 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, pe care l-a avut în lucru și în consecință a solicitat admiterea recursului, în sensul tragerii la răspundere penală a intimatului. Concluziile procurorului au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii. Examinând recursul declarat de petiționarul G.G.V. împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond, atât în raport cu motivele invocate, cât și din oficiu, potrivit art. 385 6 din același cod, Înalta Curte apreciază recursul petiționarului ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.

Din analiza cauzei rezultă că în mod corect și motivat prima instanță a respins, ca nefondată, plângerea petiționarului G.G.V. Înalta Curte consideră că au fost evaluate actele premergătoare efectuate în cauză, ce au condus la soluția de neîncepere a urmăririi penale privind pe R.S., prim procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 246 C. pen., întrucât faptele nu întrunesc elementele constitutive ale acestei infracțiuni. Așa cum rezultă din cauză au fost examinate, în ansamblu lor criticile formulate de petiționar, în raport cu persoana și fapta pretins a fi săvârșită de către acesta, avându-se în vedere plângerea formulată de acesta.

Astfel, pe parcursul cercetărilor a fost ascultat petiționarul G.G.V. în a cărei declarație olografă, datată 31 martie 2005, aflată la dosarul de urmărire penală, a arătat că în legătură cu plângerea formulată de el la Consiliul Superior al Magistraturii despre care a aflat că a fost trimisă la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești spre competentă soluționare în dosarul nr. 71/P/2005, nu dorește să dea relații în legătură cu această plângere și probele prin care dovedesc vinovăția procurorului la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești, ci va da aceste relații numai la Parchetul General. De asemenea, a fost ascultat prim procurorul R.S. a cărui declarație dată la 4 mai 2005 se află la dosar nr. 71/P/2005 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești, în care a descris în amănunt modul în care a fost întocmit dosarul nr. 4087/P/2001 în care G.G.V.

a sesizat organele de urmărire penală cu privire la faptul că executorul judecătoresc F.E. și-a exercitat abuziv atribuțiile de serviciu cu privire la executarea unei hotărâri judecătorești ce privea pe tatăl său G.T., referirea la actele premergătoare și solicitarea avizului de cercetare a executorului judecătoresc, care a fost dat, începerea urmăririi penale împotriva acestuia, dispunând prin rechizitoriul din 4 noiembrie 2002 în dosarul arătat trimiterea în judecată a inculpatului, rechizitoriu confirmat de primul procuror al unității, după care acesta împreună cu dosarul cauzei au fost înaintate spre observare la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești.

De asemenea, a menționat că prin ordonanța nr. 3602/II/6/2002 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești s-a dispus redeschiderea și reluarea urmăririi penale în dosarul nr. 4087/P/2001 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, indicându-se printre altele analizarea cauzei în vederea adoptării soluției prevăzută de art. 18 1 C. pen. După completarea cercetărilor prin ordonanța din 16 decembrie 2002 a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului F.E. în baza art. 18 1 C. pen.

și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ, constând în amendă în cuantum de 10 milioane lei, dosarul nr. 4087/P/2001 fiind înaintat din nou spre observare Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești, care după verificările efectuate l-a restituit fără observații cu adresa nr. 3652/VI/2 din 23 decembrie 2002. În urma plângerilor formulate de petiționar împotriva soluției date, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești, Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești, acestuia i-au fost respinse, ca neîntemeiate, G.G.V., formulând plângere și la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, care prin ordonanța din 7 noiembrie 2003 i-a admis plângerea, dispunându-se redeschiderea și reluarea urmăririi penale în dosarul nr. 4087/P/2001, solicitându-se să se facă cercetări și pentru art. 192 C. pen., 289 C. pen., art. 291 C. pen.

și art. 250 C. pen. În aceeași declarație s-a mai arătat că dosarul a fost trimis la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești, însă Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești a stabilit ca urmărirea penală să se efectueze la nivelul Parchetului de pe lângă tribunalul Argeș, dosarul fiindu-i tot lui, deoarece la data respectivă își desfășura activitatea ca procuror delegat în acel parchet. S-a menționat că au fost reluate cercetările și întrucât G.G.V. a afirmat în timpul audierii că executorul judecătoresc F.E. în baza aceluiași dosar de executare a sechestrat autoturismul fratelui său G.C.

față de care nu se pronunțase nici o hotărâre judecătorească, din proprie inițiativă a dispus verificări la nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești pentru a se examina dosarul nr. 4252/P/2003 unde s-au efectuat cercetări penale pentru această faptă, iar primul procuror al unității a infirmat soluția și pentru o mai bună înfăptuire a justiției a înaintat dosarul la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș în vederea conexării la dosarul 1306/P/2003 acesta fiind noul număr de dosar după ce a fost stabilită competența de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești. După completarea cercetărilor a fot solicitat din nou Ministrului Justiției avizul de trimitere în judecată a executorului judecătoresc F.E.

pentru infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen., aviz care a fost acordat, iar prin rechizitoriul nr. 1306/P/2003 din 24 mai 2004 s-a dispus trimiterea în judecată a acestuia pentru infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen. Prin același rechizitoriu s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului F.E. cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen., ca urmare a plângerii formulate de G.G.V., cât și scoaterea de sub urmărire penală pentru infracțiunile prevăzute de art. 192 C. pen., art. 289, art. 291, art. 250 C. pen, ca urmare a plângerii formulate de G.G.V., deoarece din actele de urmărire penală a rezultat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestor infracțiuni sub aspectul laturii obiective și subiective.

În finalul declarației sale, prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești a apreciat că plângerea formulată de G.G.V. este nefondată, întrucât el și-a exercitat îndatoririle de serviciu în mod legal și temeinic. Totodată la dosarul de urmărire penală, au fost depuse ca acte premergătoare copiile rechizitoriului nr. 4087/P/2001 din 14 noiembrie 2002 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești; ordonanței nr. 3602/II/6/2002 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești prin care s-a dispus reluarea și redeschiderea urmăririi penale în dosarul nr. 4087/P/2001 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești privind pe învinuitul F.E.

cercetat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen.; ordonanței din 16 decembrie 2002 a Parchetului de pe lângă Judecătoriei Pitești, dată în dosarul nr. 4087/P/2001 prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului F.E., cercetat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 246 C. pen., deoarece fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ constând în amendă în cuantum de 10.000.000 lei și cheltuieli judiciare în cuantum de 1.000.000 lei ce vor suportate de învinuit; ordonanței de admitere a plângerii și de infirmare a soluției de scoatere de sub urmărire penală din 7 noiembrie 2003 dată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Serviciul independent de inspecție, îndrumare și control cu nr. 23655/1581A/2003 prin care s-a dispus admiterea plângerii, redeschiderea și reluarea urmăririi penale în dosarul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești nr. 4087/P/2001 privind pe învinuitul F.E., cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246, art. 192, art. 289, art. 291 și art. 250 C. pen., trimiterea dosarului Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești nr. 4087/P/2001 la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești; rezoluției din 10 decembrie 2003 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, în dosarul nr. 1306/P/2003,

prin care s-a dispus conexarea dosarului nr. 4252/P/2003 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești la dosarul nr. 1306/P/2003 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș; unui raport și a unei informări; rechizitoriului dat la 24 mai 2005 de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș, în dosarul nr. 1306/P/2003, prin care s-a dispus punerea în mișcare acțiunii penale și trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului F.E. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 246 C. pen., scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului F.E., cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 246 C. pen., ca urmare a plângerii formulată de G.A., art. 192 C. pen., art. 289 C. pen., art. 291 C. pen.

și art. 250 C. pen., ca urmare a plângerii formulată de G.G.V., deoarece din actele de urmărire penală efectuate în cauză a rezultat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni, sub aspectul laturii obiective și subiective; adreselor de înaintare a dosarului și rechizitoriului spre observare la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș și respectiv de restituire cu mențiunea că nu au observații în ce privește actul de trimitere în judecată a inculpatului, a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești. Prin rezoluția din 22 iunie 2005 dată de procurorul general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești, în dosarul nr. 941/2005, a fost respinsă, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petiționarul G.G.V.

împotriva rezoluției nr. 71/P/2005 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești. Înalta Curte apreciază că instanța de fond a făcut o corectă și obiectivă evaluare a materialului probator administrat, analizând criticile formulate de petiționar față de conținutul infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, constatând că intimatul R.S. prin măsurile procesuale dispuse nu a exercitat cu rea-credință atribuțiile de serviciu și prin aceasta să cauzeze vătămarea intereselor petiționarului, atâta timp cât măsura inițială de trimitere în judecată a inculpatului F.E. dată de intimat a fost infirmată de procurorul inspector al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești, care pe lângă redeschiderea și reluarea urmăririi penale a indicat, printre altele, analizarea situației, în vederea adoptării unei soluții bazată pe prevederile art. 18 1 C. pen.

Înalta Curte nu poate avea în vedere criticile recurentului petiționar formulate privind nelegalitatea și netemeinicia sentinței instanței de fond, deoarece în cauză s-a dat eficiență dispozițiilor art. 278 1 alin. (7) C. proc. pen., în sensul că judecarea plângerii s-a făcut pe baza verificării rezoluției atacate, a lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei și a oricăror înscrisuri noi prezentate. Așadar, instanța de fond a făcut un examen asupra actelor premergătoare efectuate, în raport și cu elementele constitutive ale infracțiunii pretins a fi comise, constatând în mod corect și motivat că faptele intimatului R.S. nu se circumscriu conținutului constitutiv al infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen.

Înalta Curte consideră că apărările formulate de recurentul petiționar, în sensul că intimatul nu a făcut o cercetare penală completă și obiectivă, față de extinderea dispusă prin ordonanță de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, efectuând doar cercetări sumare, nu pot fi reținute, deoarece, urmare a infirmărilor și redeschiderilor dispuse intimatul R.S. a efectuat acte de cercetare, ce au fost finalizate prin același fel de soluție pe care acesta a mai dispu-o în cauză, respectiv trimiterea în judecată a inculpatului F.E. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen., fundamentată pe o interpretare obiectivă a probelor.

Totodată, intimatul a dispus motivat și soluția de scoatere de sub urmărire penală față de învinuitul F.E., cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 192, art. 289, art. 291 și art. 250 C. pen., nefiind întrunite elementele constitutive ale acestor infracțiuni, sub aspectul laturii obiective și subiective, potrivit art. 249 C. proc. pen., raportat la art. 11 pct. 1 lit. b) combinat cu art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. Astfel, prin măsurile procesuale dispuse concretizate în soluțiile mai sus arătate, intimatul R.S. și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu, astfel că în mod corect s-a stabilit că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen.

De asemenea, Înalta Curte nu poate examina, în recursul exercitat de către petiționar, critica formulată de acesta, cu privire la favorizarea de către intimat a inculpatului, deoarece față de conținutul plângerii petiționarului împotriva intimatului sub aspectul infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen., întemeiată pe dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen., instanța de fond a judecat plângerea petiționarului, verificând rezoluția dispusă în cauză de către parchet față de intimat, de neîncepere a urmăririi penale sub aspectul comiterii infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen., abuz în serviciu contra intereselor penale, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 228 alin. (4), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc.

pen. În raport cu cele menționate, Înalta Curte apreciază că sentința pronunțată de prima instanță este legală și temeinică sub toate aspectele. Totodată, verificând hotărârea atacată, nu a constatat existența vreunui caz de casare ce s-ar fi putut invoca din oficiu potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. Față de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul G.G.V. împotriva sentinței penale nr. 71/ F din 3 noiembrie 2005 a Curții de Apel Pitești, secția penală. În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va obliga recurentul petiționar la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul G.G.V. împotriva sentinței penale nr. 71/ F din 3 noiembrie 2005 a Curții de Apel Pitești, secția penală. Obligă recurentul petiționar la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 60 RON (600.000 lei). Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 23 martie 2006.