ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5254/2003
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5254/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. La data de 20 decembrie 2002 s-a înregistrat cererea de revizuire a deciziei nr. 4081 din 19 noiembrie 2002 a Curții Supreme de Justiție, secția civilă, invocându-se ca motiv absența de la dezbateri „din motiv de agravare a bolilor” de care suferă revizuienta. Ulterior, la 4 aprilie 2003, aceasta a depus motivele întemeiate pe dispozițiile art. 322 pct. 2, 4 și 7 C. proc. civ., în sensul că prin decizia dată în recurs în anulare. - s-a dat mai mult decât s-a cerut, - există înscrisuri false și - „același proces a fost soluționat de două ori pronunțându-se hotărâri contradictorii.” 2. Cererea este inadmisibilă.
Potrivit art. 322 alin. (1): „Revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul se poate cere în următoarele cazuri…”. În speță, se atacă cu cerere de revizuire, întemeiată pe dispozițiile art. 322 C. proc. civ., decizia nr. 4081 din 19 noiembrie 2002 dată în recurs în anulare contra deciziei nr. 1275/R din 24 noiembrie 2001 a Curții de Apel Brașov. Pe de altă parte, revizuirea este și tardiv declarată, în raport de dispozițiile art. 323 alin. (1) C. proc. civ., care prevede termenul de o lună, întrucât a fost înregistrată la 20 decembrie 2002, iar decizia atacată s-a pronunțat la 19 noiembrie 2002, conform calculului stabilit prin art. 101 alin. (3) C. proc.
civ. („Termenele statornicite pe ani, luni sau săptămâni se sfârșesc în ziua anului, lunii sau săptămânii corespunzătoare zilei de plecare”).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Respinge cererea de revizuire formulată de B.D.E. împotriva deciziei nr. 4081 din 19 noiembrie 2002 a Curții Supreme de Justiție, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 decembrie 2003.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.