ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 160/2008
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 160/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2000)
Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată, la data de 10 septembrie 2007, revizuientul T.G. a solicitat ca în contradictoriu cu intimata A.V.A.S. București, să se dispună revizuirea deciziei nr. 6958 din 23 mai 2003 pronunțată de Tribunalul București, secția comercială, și desființarea deciziei sus-menționate. Cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuientul arătând că pentru aceeași cauză și între aceleași părți, au fost pronunțate două hotărâri potrivnice, respectiv sentința nr. 76 din 28 februarie 2000 a Curții de Apel București, secția comercială și decizia nr. 6958 din 23 mai 2003 a Tribunalului București, secția comercială.
Din actele dosarului, se constată că decizia a cărei revizuire se solicită, a fost pronunțată la data de 23 mai 2003, iar cererea de revizuire a fost formulată la data de 7 septembrie 2007. Cum potrivit art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună și se va socoti în cazul prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., când hotărârile au fost date de instanțe de recurs după evocarea fondului, de la pronunțare, se constată că cererea de revizuire a fost formulată cu depășirea acestui termen. Or, când legea procesuală stabilește un termen fix pentru exercitarea unui drept, iar partea lasă să expire acest termen fără a beneficia de el, intervine decăderea potrivit dispozițiilor art. 103 C. proc.
civ. Constatând că cererea de revizuire nu a fost formulată în termenul imperativ prevăzut de dispozițiile art. 322 alin. (1), Înalta Curte urmează să dea eficiență dispozițiilor legale sus citate și să dispună în sensul respingerii cererii de revizuire ca tardiv formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge cererea revizuientului T.G., privind revizuirea deciziei nr. 6958 din 23 mai 2003 pronunțată de Tribunalul București, secția comercială, ca tardiv formulată. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 24 ianuarie 2008.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.